Aplicarea legii penale mai favorabile. Efectele deciziei nr. 2/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si ale deciziei nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale

In conditiile in care, la momentul dezbaterilor judiciare, prescriptia raspunderii penale era indeplinita in cauza ca urmare a aplicarii art. 5 C. pen., in interpretarea data de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr. 2/2014, faptul ca, pana la pronuntarea hotararii in apel, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale care rastoarna interpretarea adusa art. 5 de catre Instanta Suprema nu impiedica pronuntarea unei hotarari de incetare a procesului penal, chiar daca prescriptia raspunderii penale nu ar mai fi fost implinita in lumina acestei ultime decizii.
C. pen., art. 5, art. 153-156
C. pen. din 1969, art. 121-124
Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept in materie penala, decizia nr. 2/2014
Curtea Constitutionala a Romaniei, decizia nr. 265/2014
Prin sentinta penala  nr. 2/08.01.2014 pronuntata de Judecatoria Sighisoara, s-au hotarat urmatoarele:
In baza art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit.a si g C.penal, cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen. si art. 37 lit.b C.pen. l-a condamnat pe inculpatul D. F., la 4 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat in forma continuata.
In baza art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit.a si g C.pen., cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen. si art. 37 lit.b C.pen. l-a condamnat pe inculpatul D. V., la 4 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat in forma continuata.
In baza art. 71 C.pen. a interzis inculpatilor drepturile prevazute de art. 64 lit.a si b C.pen.
In baza art. 14 si 346 C.pr.pen., raportat la art. 998 si 999 Vechiul C.civil i-a obligat pe inculpati, in solidar, sa plateasca partii civile Compania Nationala de Cai Ferate "C." SA - Regionala Cai Ferate B., suma de 14.899,46 lei, cu titlu de daune materiale.
In baza art. 191 al.2 C.pr.pen. l-a obligat fiecare inculpat la plata sumei de cate 600 lei, mai exact 600 lei in faza de urmarire penala, si 600 lei in faza de judecata, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:
In cursul anului 2005 inculpatii au lucrat, ca zilieri, la centrul de colectare a fierului vechi, apartinand S.C. S. SRL Albesti, al carei administrator era martorul R. T. si, in perioada septembrie - decembrie 2005, pe timp de noapte, au sustras 2610 placute metalice, tip 49 L, 33 placi pod metalice si 2490 clesti metalici de prindere a sinei, in valoare de 16.150,85 lei,  din cantonul de materiale CFR Vanatori, materiale care erau in stare buna, fiind unse cu ulei, pe care le-au transportat cu caruta la centrul de colectare a fierului vechi mai sus mentionat facand circa 10 transporturi, cate unul saptamanal, unde le-au predat martorului R. T. care le-a platit aproximativ 3200 lei, fara sa elibereze vreo chitanta.
In data de 10.01.2006 organele de politie au identificat in apropierea centrului de colectare a fierului vechi al S.C. S. SRL Albesti cantitatea de 1,624 tone materiale CFR, in valoare de 1251,39 lei, respectiv placute metalice tip 49 L si 95 legaturi de clesti metalici de prindere a sinei, materiale despre care martorul R. T. a declarat ca au fost aduse de inculpati.
 Declaratiile inculpatilor din faza de urmarire penala si de judecata au fost inlaturate ca nesincere, intrucat nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate in cauza, mai exact cu declaratiile martorului S. L. care a declarat ca-n luna septembrie 2005 a fost de fata, cand inculpatii au adus un transport de materiale CFR si intrebandu-i in legatura cu acestea, i-au zis sa-si vada de treaba si respectiv cu declaratiile martorului R. T., care a aratat ca inculpatii i-au predat materiale CFR si cu primele lor declaratii din faza de urmarire penala, in care au aratat, in mod detaliat modalitatea in care au sustras materialele.
S-a constatat ca, in drept, faptele comise de inculpati care in perioada septembrie - decembrie 2005 impreuna, pe timp de noapte, au sustras din  cantonul CFR Vanatori, materiale CFR, in valoare totala de 16.150,85 lei, pe care le-au transportat cu caruta de circa 10 ori la centrul de colectare a fierului vechi al S.C. S. SRL Albesti unde le-au valorificat, au intrunit elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat, in forma continuata, prevazuta de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit.a si g C.pen., cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen.
Instanta a facut aplicarea dispozitiilor art. 37 lit.b C.pen., in privinta fiecarui inculpat, avand in vedere faptul ca ambii inculpati au comis infractiunea in stare de recidiva postexecutorie.
La individualizarea pedepsei, care s-a aplicat fiecarui inculpat, instanta a avut in vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.pen., mai exact gradul de pericol social mediu al faptelor comise, valoarea relativ mare a prejudiciului, modul de comitere al faptelor, de doua persoane impreuna in timpul noptii, perseverenta infractionala a inculpatilor, atitudinea nesincera a acestora si limitele speciale ale pedepsei.
Prin prisma acestor elemente, instanta a aplicat fiecarui inculpat pedeapsa de cate 4 ani inchisoare.
Cu privire la latura civila a cauzei, instanta a constatat ca partea vatamata Compania Nationala de Cai Ferate C. SA - Regionala Cai Ferate B. s-a constituit parte civila impotriva inculpatilor, cu suma de 14.899,46 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentand contravaloarea bunurilor sustrase de inculpati si nerecuperate. Instanta a mai constatat ca prin actiunile inculpatilor partea civila a suferit un  prejudiciu material in valoare de 14.899,46 lei.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs inculpatii D.F. si D.V.
In motivarea caii de atac, inculpatii au solicitat pronuntarea unei hotarari de achitare.
Potrivit art. 10  alin. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, prezentul recurs aflat in curs de judecata la data intrarii in vigoare a codului de procedura penala, declarat impotriva unei hotarari pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se solutioneaza de prezenta instanta, conform dispozitiilor din legea noua privitoare la apel.
Examinand apelurile promovate, din prisma dispozitiilor art. 417 si urm. C. pr. pen., instanta de control judiciar le-a gasit fondate, pentru urmatoarele considerente:
Inculpatii au fost trimisi in judecata si condamnati pentru savarsirea infractiunii de furt calificat in forma continuata in stare de recidiva postexecutorie, asa cum este redata in actul de sesizare si in sentinta.
Ca urmare a intrarii in vigoare a noului C. penal, s-a constatat ca devin incidente dispozitiile art. 5 alin. 1 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, limitele de pedeapsa prevazute de lege pentru aceasta infractiune fiind modificate.
Astfel, daca infractiunea de furt calificat din vechiul C. pen. - art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g - prevedea pedeapsa inchisorii de la 3 la 15 ani, noua reglementare, respectiv art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b C. pen. prevede pedeapsa inchisorii de la 1 la 5 ani.
Institutia recidivei si forma continuata a infractiunii, prevazute de art. 37 lit. b si de art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen., retinute in sarcina inculpatilor, apar ca lege mai favorabila fata de noile reglementari, respectiv art. 41 raportat la art. 43 si art. 36 C. pen.
Pornind de la data savarsirii faptelor (august-decembrie 2005), constatam ca s-a implinit termenul special de prescriptie a raspunderii penale (odata si jumatate, respectiv 7,6 ani) potrivit disp. art. 124 rap. la art. 122 alin. 1 lit. d din vechiul C. pen., la data de 30 iunie 2013.
Institutia prescriptiei raspunderii penale apare ca fiind una autonoma fata de pedeapsa prevazuta de lege, astfel incat devin incidente si in acest caz disp. art. 5 alin. 1 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, asa cum dealtfel a stabilit si instanta suprema prin Decizia nr. 2/14.04.2014, obligatorie potrivit dispozitiilor art. 447 alin. 3 C. pr. pen.
S-a retinut ca inculpatii nu au solicitat continuarea procesului penal in baza art. 18 C. pr. pen., astfel incat urmeaza pronuntarea pe prescriptia raspunderii penale.
S-a facut precizarea ca la data judecarii pe fond a apelului, 07.05.2014, erau in vigoare dispozitiile Deciziei nr. 2/14.04.2014 pronuntata de ICCJ in completul pentru dezlegarea a unor chestiuni de drept in materie penala, prin care s-a stabilit ca “In aplicarea art. 5 din Codul penal, prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei".
Decizia era obligatorie, potrivit disp. art. 477 alin. 3 C. pr. pen.
De altfel, aceasta a fost si practica unitara a Curtii de Apel Targu-Mures, ca si a majoritatii instantelor.
In lumina acestei practici, statuata ca fiind obligatorie prin decizia instantei supreme, au fost invocate schimbarile de incadrare juridica si s-a invocat din oficiu implinirea termenului prescriptiei speciale a raspunderii penale. Astfel, la data de 7 mai 2014, concluziile inculpatilor, ale aparatorului si inclusiv ale reprezentantului Ministerului Public au fost in sensul incetarii procesului penal si a lasarii nesolutionate a laturii civile. La aceeasi data, modalitatea de solutionare a actiunii penale era previzibila, in sensul incetarii procesului penal, neexistand nicio contradictie a participantilor la judecata asupra acestei chestiuni si niciun impediment legal care sa duca la o concluzie diferita din partea instantei de judecata.
Totusi, din motive obiective, absolut independente de vreo manifestare de vointa din partea inculpatilor, motive care au tinut exclusiv de lipsa de timp pentru deliberare si pronuntare, urmand practica acestei instante, in acord cu art. 391 alin. 1 teza finala C. pr. pen., deliberarea si pronuntarea au fost amanate 15 zile, pentru data de 22.05.2014.
In acest interval de timp, inainte cu numai doua zile de data fixata pentru pronuntare, in 20.05.2014 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Decizia nr. 265/06.05.2014 pronuntata de Curtea Constitutionala, prin care, diametral opus celor statuate de catre instanta suprema, instanta de contencios constitutional a stabilit ca “...dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile".
In situatia particulara din cauza, asa cum a fost expusa mai sus, publicarea deciziei Curtii Constitutionale nu poate duce insa la pronuntarea unei alte solutii decat cea de incetare a procesului penal si de lasare nesolutionata a actiunii civile, ca urmare a intervenirii prescriptiei speciale a raspunderii penale, deoarece, in caz contrar ar fi incalcat principiul previzibilitatii legii penale, ceea ce atrage incalcarea dreptului fundamental consacrat de art. 7 din Conventia europeana de aparare drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Fata de cele retinute, a urmat ca in temeiul art. 421 pct. 2  lit. a C. pr. pen., sa fie admise apelurile declarate de inculpatii D. F. si D. V. impotriva sentintei penale nr. 2/08.01.2014 pronuntata de Judecatoria Sighisoara.
In temeiul art. 423 alin. 1 C. pr. pen. s-a desfiintat integral sentinta atacata si rejudecandu-se cauza:
In baza art. 386 alin. 1 C. pr. pen, s-a schimbat incadrarea juridica a faptelor pentru fiecare dintre cei doi inculpati, din  infractiunea de furt calificat in stare de recidiva postexecutorie in forma continuata, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g din vechiul C. pen, cu retinerea art. 37 lit. b si art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen, in aceeasi infractiune, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b C. pen, cu retinerea art. 37  lit. b si art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen si cu retinerea art. 5 alin. 1 C. pen.
In baza art. 396 alin. 1, 6 C. pr. pen, in conformitate cu dispozitiile art. 124 raportat la art. 122 alin. 1 lit. d din vechiul C. pen, cu referire la Decizia nr. 2/14.04.2014 pronuntata de ICCJ, raportat la art. 447 alin. 3 C. pr. pen, s-a dispus incetarea procesului penal  pornit impotriva fiecaruia dintre cei doi inculpati,  sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat in stare de recidiva postexecutorie in forma continuata, prev. de  art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b C. pen., cu retinerea art. 37  lit. b si art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen. si cu retinerea art. 5 alin. 1 C. pen., ca urmare a intervenirii prescriptiei speciale a raspunderii penale.
In baza art. 397 alin. 1 raportat la art. 404 alin. 1 teza finala, art. 25 alin. 5 si art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen., se va lasa nesolutionata actiunea civila formulata de partea civila COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE C. SA - REGIONALA CAI FERATE B.
In baza art. 275 alin. 3  C. pr. pen., cheltuielile judiciare aferente fazei de urmarire penala si celei de judecata in prima instanta vor ramane in sarcina statului.
In baza art. 275 alin. 3  C. pr. pen, cheltuielile judiciare in apel raman in sarcina statului.

Nota (judecator Mihaela Vasiescu): Intr-o situatie similara, Curtea de Apel Tg.-Mures, prin dec. pen. nr. 178/A/22 mai 2014, a statuat in mod similar.
Totodata, intr-o alta cauza aflata pe rolul Curtii de Apel Tg.-Mures, la data de 4 iulie 2014, in temeiul art. 475 C. pr. pen. a fost sesizata Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la urmatoarele chestiuni de drept:
"Art. 5 alin. 1 C. pen. trebuie interpretat in sensul ca legea penala mai favorabila este aplicabila in cazul infractiunilor savarsite anterior datei de 1 februarie 2014 care nu au fost inca judecate definitiv si fata de care s-a implinit prescriptia raspunderii penale pana la data de 20 mai 2014 in interpretarea data art. 5 C. pen. prin decizia nr. 2/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, insa fata de care prescriptia raspunderii penale nu este implinita in interpretarea data aceluiasi text legal prin decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale?
In cazul unui raspuns negativ la prima intrebare, principiul legalitatii pedepsei permite ca, in situatii precum cea in speta, dupa revirimentul jurisprudential din 20 mai 2014, sa se aplice o condamnare in ipoteza in care la momentul dezbaterilor judiciare, raspunderea penala era prescrisa si participantii la procesul penal nu au avut nicio disputa asupra acestei chestiuni?"
In motivarea incheierii de sesizare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
A) Cu privire la prima chestiune de drept,  instanta de trimitere recunoaste ca pentru infractiunile savarsite ulterior datei de 20 mai 2014, interpretarea art. 5 C. pen. dictata de Curtea Constitutionala este singura aplicabila.
In schimb, in privinta infractiunilor comise anterior publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a deciziei nr. 265/2014 a instantei de contencios constitutional, in materia prescriptiei raspunderii penale, exista o succesiune de norme penale care cade sub incidenta art. 5 alin. 1 C. pen. Mai precis, este vorba de succesiunea art. 5 C. pen., asa cum a fost interpretat cu caracter obligatoriu prin decizia nr. 2/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, si art. 5 astfel cum a fost interpretat tot cu caracter obligatoriu prin  decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale. In asemenea situatii tranzitorii, art. 5 alin. 1 C. pen. autorizeaza instanta investita cu solutionarea litigiului sa determine care din normele penale in interpretarea obligatorie, dar diametral opusa, primita din partea celor doua instante, constituie legea penala mai favorabila intr-o anumita cauza.
In sustinerea acestui punct de vedere, instanta de trimitere aduce urmatoarele argumente:
a) Potrivit art. 20 din Constitutia Romaniei, "dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile".
De aici decurg in esenta doua consecinte: in primul rand, interpretarea si aplicarea dispozitiilor privind drepturile si libertatile fundamentale recunoscute prin diverse instrumente internationale la care Romania este parte, trebuie sa fie in acord cu aceste instrumente. In al doilea rand, instantele nationale se supun si aplica reglementarile privind drepturile si libertatile fundamentale din instrumentele internationale la care Romania este parte in maniera in care au fost interpretate de catre instantele internationale si europene abilitate.
Notiunea de "lege", in sensul art. 7 din Conventia europeana pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (in continuare Conventia europeana), asa cum a fost interpretat prin jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, incorporeaza dreptul de origine atat legislativa, cat si jurisprudentiala (CEDO, Kokkinakis c. Grecia, hotararea din 25 mai 1993; S.W. si C.R. c. Regatul Unit, hotararea din 22 noiembrie 1995; Cantoni c. Franta, hotararea din 15 noiembrie 1996; E.K. c. Turcia, hotararea din 7 februarie 2002; Pessino c. Franta, hotararea din 10 octombrie 2006).
In acest fel, in lumina Curtii Europene, un reviriment de jurisprudenta se analizeaza pe taramul art. 7 din Conventia europeana, iar acest text conventional poate fi violat nu doar prin aplicarea retroactiva a unei legi adoptate ulterior faptei, ci si printr-o interpretare posterioara defavorabila celui in cauza pe care jurisprudenta o leaga de dispozitia in vigoare la momentul faptei (CEDO, Possino c. Franta; Dragatoniu si Militaru-Pidhorni c. Romania, hotararea din 24 mai 2007; Del Río Prada c. Spania, hotararea din 21 octombrie 2013).
Desi art. 7 din Conventie nu garanteaza in principiu niciun drept la aplicarea legii penale mai favorabile in cazul succesiunii in timp a legilor penale, dupa o scurta ezitare (Comisia EDH, X c. Republica Federala Germania, decizia din 6 martie 1978), judecatorii de la Strasbourg au admis totusi exceptia mitior lex (CEDO, G. c. Franta, hotararea din 27 septembrie 1995; Scoppola c. Italia nr. 2, hotararea din 17 septembrie 2009).
Totodata, Tribunalul penal pentru fosta Iugoslavie in cauza Dragan Nikolic a statuat ca "principiul mitior lex presupune ca, daca regula de drept aplicabila infractiunii comise de acuzat a fost revizuita, legea mai blanda este cea care se aplica. Regula de drept aplicabila trebuie in mod necesar sa aiba forta obligatorie, acesta fiind un element inerent acestui principiu_. Principiul mitior lex nu este aplicabil decat daca regula de drept obligatorie pentru tribunal este inlocuita ulterior cu o alta mai favorabila, care are de asemenea o for?a obligatorie (TPIY, Dragan Nikolik, hotararea din 4 februarie 2005). Altfel spus, principiul mitior lex devine incident in ipoteza unei succesiuni de reguli cu caracter obligatoriu.
Este tocmai ceea ce s-a intamplat in sistemul nostru de drept, unde in materia analizata s-au succedat doua reguli de interpretare a art. 5 C. pen., ambele obligatorii pentru instantele nationale. Rezulta asadar ca excluderea principiului legii mai favorabile si impunerea retroactiva a noii interpretari ar fi fost posibila doar daca, la momentul aparitiei interpretarii obligatorii impuse de Curtea Constitutionala, nu ar fi existat o alta regula de interpretare cu caracter obligatoriu. O astfel de regula a existat insa si s-a ilustrat in  decizia nr. 2/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, astfel ca decizia Curtii Constitutionale determina o succesiune de reglementari in timp, care intra sub incidenta principiului general inscris in art. 5 alin. 1 C. pen. De altfel, din cele expuse mai sus rezulta ca, in examenul incidentei art. 5 alin. 1 C. pen., ceea ce intereseaza nu este existenta celor doua decizii de interpretare, ci norma penala asa cum a fost interpretata obligatoriu de catre cele doua instante.
b) Insusi textul constitutional -art. 147 alin. 4- atribuie deciziilor Curtii Constitutionale efecte doar pentru viitor. In acest fel, deciziile Cur?ii Constitu?ionale produc consecinte ex nunc ?i nu pot ?terge existen?a normei neconstitu?ionale. Nefiind afectata existenta normei neconstitutionale pe perioada anterioara declararii neconstitutionalitatii, ea va putea intra in structura unei succesiuni de legi in timp.
Concluzia ramane aceeasi si in situatia deciziilor de interpretare date de Curtea Constitutionala. Argumentul se degaja tocmai din textul art. 147 alin. 4 din Constitutie care nu face nicio distinc?ie intre deciziile de declarare a neconstitu?ionalita?ii ?i deciziile interpretative, care nu afecteaza aplicabilitatea normei in intregul sau, ci doar ii stabilesc un in?eles conform cu prevederile Constitu?iei. In considerarea acestei norme constitutionale, toate deciziile pronun?ate in controlul de constitu?ionalitate, inclusiv cele interpretative, sunt general obligatorii ?i au putere numai pentru viitor, ele neputand sa atraga efecte ex tunc. De altfel, insa?i Curtea Constitu?ionala a statuat ca "textul constitutional citat nu distinge nici in functie de tipurile de decizii pe care Curtea Constitutionala le pronunta, nici in functie de continutul acestor decizii" (CCR, decizia nr. 206/2013, publicata in "Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 350/13 iunie 2013).
In consecinta, decizia Curtii Constitutionale, intinzandu-si efectele doar pentru faptele comise ulterior publicarii ei in Monitorul Oficial, poate totusi sa isi produca efecte si pentru trecut in materia prescriptiei raspunderii penale, dar numai in cazul in care, in succesiunea de legi penale, legea penala interpretata prin aceasta decizie este mai favorabila decat legea penala interpretata prin decizia nr. 2/2014 a instantei supreme.
B) Cu privire la a doua chestiune de drept, instanta de trimitere constata ca dezlegarea acesteia este vitala pentru solutionarea pricinii doar in cazul in care Inalta Curte de Casatie si Justitie ofera un raspuns negativ la prima intrebare. Cu toate acestea, cele doua chestiuni sunt intim legate, fiindca pun in esenta aceeasi problema: intinderea notiunii de "lege", mai precis daca prin lege se intelege doar actul normativ adoptat dupa procedura prevazuta de Constitutie si de Legea nr. 24/2000, sau conceptul de lege inglobeaza si interpretarile obligatorii aduse legii la un moment dat de catre instantele nationale. Raspunsul nu poate sa pledeze decat pentru o interpretare extensiva a notiunii de "lege" si se regaseste de altfel in jurisprudenta europeana indicata mai sus.
Separat de aceasta problema, a doua intrebare ridica o chestiune care tine de calitatea legii de sanctionare a faptelor penale, in componenta sa de previzibilitate. Daca, pana la data de 30 aprilie 2014, nu se conturase o doctrina si o jurisprudenta unitare asupra mecanismului de determinare si aplicare a legii penale mai favorabile, de la aceasta data Inalta Curte de Casatie si Justitie a transat disputele doctrinare si jurisprudentiale impunand sistemul evaluarii pe institutii autonome a legilor penale succedate de la momentul comiterii infractiunii si pana la judecarea definitiva a litigiului.
In ipoteze precum cea din speta, in care, in aplicarea sistemului statornicit de catre Inalta Curte, prescriptia raspunderii penale era implinita la data la care au avut loc dezbaterile judiciare, procurorul si partile asteptau o solutie de incetare a procesului penal, aceasta fiind singura previzibila in cauza. Faptul ca in termenul de pronuntare a fost publicata decizia Curtii Constitutionale care rastoarna interpretarea data de instanta suprema schimba fundamental si solutia care poate fi data asupra actiunii penale si care poate fi ori de achitare, ori de condamnare. O achitare nu ridica probleme din perspectiva legalitatii pedepsei, in schimb o solutie de condamnare vine in contradictie cu acest principiu si aduce atingere previzibilitatii legii penale.