Institutia prescriptiei dreptului material la actiune reglementata de Decretul Lege nr. 167/1958 si Noul Cod civil.
(Decizie nr. 4953/R din data de 06.09.2013 pronuntata de Curtea de Apel Targu-Mures)Legea aplicabila in speta in raport de data la care s-a nascut raportul juridic dedus judecatii.
• Decretul lege nr. 167/1958: art. 16 alin. 2 si art. 18;
• Codul civil: art. 2539 alin.2;
• Legea nr. 71/2011: art. 201.
Normele cuprinse in art. 2539 din Noul Cod civil, nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecatii nascut anterior intrarii in vigoare a Noului Cod civil, iar potrivit normelor tranzitorii cuprinse in art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil, prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.
Conform art. 18 din Decretul lege nr. 167/1958, instanta poate invoca din oficiu aceasta exceptie, ceea ce ii confera caracterul unei exceptii de ordine publica.
Potrivit art. 16 alin. 2 din acelasi act normativ, prescrip?ia nu este intrerupta daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost anulata, prin urmare, ac?iunea in contencios formulata la 1.03.2012, solutionata prin Sentinta 2051/5.06.2012 in sensul anularii ca netimbrata a cererii, sentinta nerecurata de reclamanta care a inteles sa formuleze o noua actiune la data de 25.06.2012, nu a avut ca efect intreruperea termenului de prescriptie.
Deliberand asupra recursului de fata, constata ca prin Sentinta nr. 422 din 6.2.2013 pronuntata de Tribunalul Harghita s-a admis actiunea in contencios administrativ formulata de SC T. SRL impotriva paratului Municipiul Gheorgheni, dispunandu-se, in consecin?a, anularea Deciziei de solutionare a contestatiei nr. 29477 din 1 septembrie 2011 si a Deciziilor de impunere nr. 24031 din 26 mai 2011 si nr. 29941 din 14 septembrie 2011, toate emise de Serviciul Financiar-ITL, in ceea ce prive?te taxa pentru folosirea terenului public. Prin aceea?i sentin?a, paratul a fost obligat sa plateasca reclamantei suma de 4,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul a re?inut ca prin Decizia de impunere nr. 24031/26.05.2011 s-a stabilit, in sarcina reclamantei, obligatia de plata, intre altele, a unei taxe pentru folosirea terenului public de 119.620 lei, cu accesorii de 72.226 lei, iar in conformitate cu Decizia nr. 29477 din 1 septembrie 2011, de solutionare a contestatiei formulate de reclamanta, s-a emis Decizia de impunere nr. 29941 din 14 septembrie 2011, in care s-a mentinut obligatia de plata a taxei pentru folosirea terenului public, respectiv 119.620 lei si 78.111 lei accesorii.
S-a observat ca in intampinarea depusa, paratul se declara de acord cu reducerea cuantumului taxei la 78.540 lei, cu accesorii de 70.528,91 lei, pentru faptul ca lucrarile de reabilitare a retelelor secundare din cartierele Florilor Nord si Sud sunt incorporate in domeniul public, iar suma care ar ramane de plata este aferenta lucrarilor de edificare a magistralei de interconectare a centralelor termice, care ar fi in proprietatea reclamantei, asa cum se retine in Sentinta civila nr. 4294/2010 a Tribunalului Harghita.
Tribunalul a constatat sentinta respectiva a fost casata prin Decizia nr. 2232/R/22.11.2011 pronuntata de Curtea de Apel Targu-Mures, in care s-a retinut ca asemenea lucrari nu pot fi decat in proprietatea publica a unitatii administrativ teritoriale, astfel ca, intre cele doua lucrari (cele pentru care paratul este de acord cu admiterea actiunii si cele pentru care nu este de acord) nu exista, din acest punct de vedere, nicio diferenta, actiunea fiind intemeiata in privinta ambelor componente ale taxei.
Impotriva sus-mentionatei sentinte a declarat recurs paratul Municipiul Gheorgheni, solicitand modificarea in tot a hotararii atacate si respingerea in parte a ac?iunii in anulare a actelor administrativ-fiscale contestate.
In sustinerea recursului s-a aratat ca s-au efectuat lucrari de constructii pe domeniul public in urma carora a fost folosit terenul public pentru dislocarea, respectiv depozitarea temporara a pamantului dislocat. S-a opinat ca instanta a interpretat gresit actul dedus judecatii, respectiv clauzele contractului de inchiriere nr. 119/30.12.2009 si nr. 10347/30.12.2009, facand abstractie de faptul ca investitia a fost efectuata in totalitate pe cheltuiala reclamantei si de faptul ca nu s-a invocat in cauza accesiunea imobiliara.
Prin concluziile formulate in scris in data de 30.7.2013 (f. 17), cu privire la excep?ia prescrip?iei dreptului la ac?iune, invocata din oficiu de instan?a, paratul a men?ionat ca a invocat aceasta excep?ie prin intampinarea formulata in fa?a primei instan?e ?i o apreciaza in continuare intemeiata, in condi?iile in care contesta?ia a fost formulata cu depa?irea termenului de 6 luni prevazut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta-intimata ?i-a exprimat pozi?ia cu privire la excep?ia men?ionata prin Completarea la intampinare, prin care a solicitat respingerea excep?iei, subliniind ca sunt aplicabile in spe?a dispozi?iile art. 2539 alin. 2 Cod civil, din moment ce intre data comunicarii Sentin?ei civile nr. 2051/5.6.2012 al Tribunalului Harghita, comunicata in data de 18.6.2012, ?i data promovarii celei de-a doua ac?iuni, respectiv 25.6.2012, au trecut mai pu?in de 6 luni, iar a doua ac?iune a fost admisa de instan?a de judecata.
Examinand actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor de recurs formulate si a dispozitiilor art. 3041 Cod procedura civila, Curtea a gasit intemeiat recursul pentru considerentele care urmeaza.
Curtea a retinut, in prealabil, ca se impune analizarea cu prioritate a motivului de ordine publica invocat din oficiu in ?edin?a publica din 21.6.2013, vizand excep?ia prescrip?iei dreptului material la ac?iune, incident care face de prisos analiza motivelor de recurs aduse in discu?ie de recurenta-parata, in condi?iile in care acestea din urma privesc fondul cauzei.
Curtea a constatat ca, in fapt, prin Decizia de impunere nr. 24031/26.05.2011 s-a stabilit, in sarcina reclamantei, obligatia de plata, intre altele, a unei taxe pentru folosirea terenului public de 119.620 lei, cu accesorii de 72.226 lei, obligatie care a fost modificata prin Decizia nr. 29477/1.9.2011, de solutionare a contestatiei formulate de reclamanta si in baza careia s-a emis Decizia de impunere nr. 29941/14.9.2011, in care s-a mentinut obligatia de plata a taxei pentru folosirea terenului public, respectiv 119.620 lei si 78.111 lei accesorii.
Curtea de apel a constatat ca Decizia nr. 29477 din 1.9.2011, prin care paratul a solutionat contestatia impotriva Deciziei de impunere nr. 24031/26.5.2011, a fost comunicata reclamantei la data de 20.9.2011.
Impotriva Deciziei de mai sus reclamanta a promovat o ac?iune in contencios administrativ in data de 1.3.2012, in cadrul Dosarului nr. 636/96/2012, solu?ionata prin Sentin?a civila nr. 2051/5.6.2012 al Tribunalului Harghita, in sensul anularii ca netimbrate a cererii de chemare in judecata.
Sentin?a de anulare a ac?iunii nu a fost recurata de reclamanta, aceasta in?elegand sa formuleze o noua ac?iune, inregistrata in dosarul de fa?a in data de 25.6.2012.
In drept, Curtea a avut in vedere prevederile art. 218 alin. 2 Cod de procedura fiscala, potrivit carora deciziile emise in solutionarea contestatiilor pot fi atacate de catre la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta, in conditiile legii. In acela?i timp, conform dispozitiilor art. 11 alin. 1 din Legea 554/2004, cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la data comunicarii raspunsului la plangerea prealabila, iar alin. 5 al aceluiasi articol din textul de lege califica termenul de 6 luni ca fiind unul de prescriptie.
Din normele citate rezulta ca solutiile date in contestatia reglementata de art. 205 si urmatoarele Cod procedura fiscala se pot ataca in instanta de contencios administrativ in interiorul unui termen de prescriptie de 6 luni, termen care, raportat la data formularii celei de-a doua ac?iuni de catre reclamanta, a fost depa?it.
Reclamanta invoca in aparare inciden?a in cauza cazului de intrerupere a prescrip?iei extinctive prevazut de art. 2539 alin. 2 Cod civil, re?inute a fi pertinente ?i de prima instan?a, potrivit constatarilor de la termenul de judecata din 23.1.2013, potrivit caruia "Prescriptia nu este intrerupta daca cel care a facut cererea de chemare in judecata sau de arbitrare ori de interventie in procedura insolventei sau a urmaririi silite a renuntat la ea, nici daca cererea a fost respinsa, anulata ori s-a perimat printr-o hotarare ramasa definitiva. Cu toate acestea, daca reclamantul, in termen de 6 luni de la data cand hotararea de respingere sau de anulare a ramas definitiva, introduce o noua cerere, prescriptia este considerata intrerupta prin cererea de chemare in judecata sau de arbitrare precedenta, cu conditia insa ca noua cerere sa fie admisa".
Normele invocate de reclamanta nu sunt insa aplicabile cauzei, cata vreme raportul juridic dedus judeca?ii s-a nascut anterior intrarii in vigoare a Noului Cod civil, iar potrivit normelor tranzitorii cuprinse in art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil, "prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil, sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit".
In consecin?a, un raport juridic nascut sub imperiul legii vechi este supus dispozi?iilor Decretului nr. 167/1958. Sub regimul acestui act normativ, trebuie observat ca, pe de o parte, conform art. 18 se instituie posibilitatea invocarii exceptiei din oficiu de catre instanta de judecata, oricand in cursul judecarii cauzei, ceea ce-i confera caracterul unei exceptii de ordine publica, chiar daca potrivit art. 2512 alin. 2 din Noul Cod civil, instan?a de judecata nu mai are aceasta facultate. Pe de alta parte, potrivit art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 "Prescrip?ia nu este intrerupta () daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost anulata (...)", astfel ca ac?iunea in contencios administrativ formulata de reclamanta la 1.3.2012 nu a avut ca efect intreruperea termenului imperativ legal analizat.
Fa?a de cele de mai sus Curtea a re?inut ca fiind intemeiata excep?ia prescrip?iei dreptului material la ac?iune, iar fa?a de caracterul dirimant al excep?iei examinate a re?inut ca este de prisos analizarea celorlalte motive de recurs invocate. In consecin?a, in temeiul art. 302 alin. 1-3 Cod procedura civila, Curtea de apel a admis recursul declarat de paratul Municipiul Gheorgheni, urmand a se dispune modificarea in tot a sentin?ei atacate, in sensul ca a fost respinsa, ca prescrisa, actiunea formulata de reclamanta SC T. SRL, avand ca obiect anularea Deciziei de solutionare a contestatiei nr. 29477 din 1 septembrie 2011 si a Deciziilor de impunere nr. 24031 din 26 mai 2011 si nr. 29941 din 14 septembrie 2011, toate emise de Serviciul Financiar-ITL.
• Decretul lege nr. 167/1958: art. 16 alin. 2 si art. 18;
• Codul civil: art. 2539 alin.2;
• Legea nr. 71/2011: art. 201.
Normele cuprinse in art. 2539 din Noul Cod civil, nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecatii nascut anterior intrarii in vigoare a Noului Cod civil, iar potrivit normelor tranzitorii cuprinse in art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil, prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.
Conform art. 18 din Decretul lege nr. 167/1958, instanta poate invoca din oficiu aceasta exceptie, ceea ce ii confera caracterul unei exceptii de ordine publica.
Potrivit art. 16 alin. 2 din acelasi act normativ, prescrip?ia nu este intrerupta daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost anulata, prin urmare, ac?iunea in contencios formulata la 1.03.2012, solutionata prin Sentinta 2051/5.06.2012 in sensul anularii ca netimbrata a cererii, sentinta nerecurata de reclamanta care a inteles sa formuleze o noua actiune la data de 25.06.2012, nu a avut ca efect intreruperea termenului de prescriptie.
Deliberand asupra recursului de fata, constata ca prin Sentinta nr. 422 din 6.2.2013 pronuntata de Tribunalul Harghita s-a admis actiunea in contencios administrativ formulata de SC T. SRL impotriva paratului Municipiul Gheorgheni, dispunandu-se, in consecin?a, anularea Deciziei de solutionare a contestatiei nr. 29477 din 1 septembrie 2011 si a Deciziilor de impunere nr. 24031 din 26 mai 2011 si nr. 29941 din 14 septembrie 2011, toate emise de Serviciul Financiar-ITL, in ceea ce prive?te taxa pentru folosirea terenului public. Prin aceea?i sentin?a, paratul a fost obligat sa plateasca reclamantei suma de 4,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul a re?inut ca prin Decizia de impunere nr. 24031/26.05.2011 s-a stabilit, in sarcina reclamantei, obligatia de plata, intre altele, a unei taxe pentru folosirea terenului public de 119.620 lei, cu accesorii de 72.226 lei, iar in conformitate cu Decizia nr. 29477 din 1 septembrie 2011, de solutionare a contestatiei formulate de reclamanta, s-a emis Decizia de impunere nr. 29941 din 14 septembrie 2011, in care s-a mentinut obligatia de plata a taxei pentru folosirea terenului public, respectiv 119.620 lei si 78.111 lei accesorii.
S-a observat ca in intampinarea depusa, paratul se declara de acord cu reducerea cuantumului taxei la 78.540 lei, cu accesorii de 70.528,91 lei, pentru faptul ca lucrarile de reabilitare a retelelor secundare din cartierele Florilor Nord si Sud sunt incorporate in domeniul public, iar suma care ar ramane de plata este aferenta lucrarilor de edificare a magistralei de interconectare a centralelor termice, care ar fi in proprietatea reclamantei, asa cum se retine in Sentinta civila nr. 4294/2010 a Tribunalului Harghita.
Tribunalul a constatat sentinta respectiva a fost casata prin Decizia nr. 2232/R/22.11.2011 pronuntata de Curtea de Apel Targu-Mures, in care s-a retinut ca asemenea lucrari nu pot fi decat in proprietatea publica a unitatii administrativ teritoriale, astfel ca, intre cele doua lucrari (cele pentru care paratul este de acord cu admiterea actiunii si cele pentru care nu este de acord) nu exista, din acest punct de vedere, nicio diferenta, actiunea fiind intemeiata in privinta ambelor componente ale taxei.
Impotriva sus-mentionatei sentinte a declarat recurs paratul Municipiul Gheorgheni, solicitand modificarea in tot a hotararii atacate si respingerea in parte a ac?iunii in anulare a actelor administrativ-fiscale contestate.
In sustinerea recursului s-a aratat ca s-au efectuat lucrari de constructii pe domeniul public in urma carora a fost folosit terenul public pentru dislocarea, respectiv depozitarea temporara a pamantului dislocat. S-a opinat ca instanta a interpretat gresit actul dedus judecatii, respectiv clauzele contractului de inchiriere nr. 119/30.12.2009 si nr. 10347/30.12.2009, facand abstractie de faptul ca investitia a fost efectuata in totalitate pe cheltuiala reclamantei si de faptul ca nu s-a invocat in cauza accesiunea imobiliara.
Prin concluziile formulate in scris in data de 30.7.2013 (f. 17), cu privire la excep?ia prescrip?iei dreptului la ac?iune, invocata din oficiu de instan?a, paratul a men?ionat ca a invocat aceasta excep?ie prin intampinarea formulata in fa?a primei instan?e ?i o apreciaza in continuare intemeiata, in condi?iile in care contesta?ia a fost formulata cu depa?irea termenului de 6 luni prevazut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta-intimata ?i-a exprimat pozi?ia cu privire la excep?ia men?ionata prin Completarea la intampinare, prin care a solicitat respingerea excep?iei, subliniind ca sunt aplicabile in spe?a dispozi?iile art. 2539 alin. 2 Cod civil, din moment ce intre data comunicarii Sentin?ei civile nr. 2051/5.6.2012 al Tribunalului Harghita, comunicata in data de 18.6.2012, ?i data promovarii celei de-a doua ac?iuni, respectiv 25.6.2012, au trecut mai pu?in de 6 luni, iar a doua ac?iune a fost admisa de instan?a de judecata.
Examinand actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor de recurs formulate si a dispozitiilor art. 3041 Cod procedura civila, Curtea a gasit intemeiat recursul pentru considerentele care urmeaza.
Curtea a retinut, in prealabil, ca se impune analizarea cu prioritate a motivului de ordine publica invocat din oficiu in ?edin?a publica din 21.6.2013, vizand excep?ia prescrip?iei dreptului material la ac?iune, incident care face de prisos analiza motivelor de recurs aduse in discu?ie de recurenta-parata, in condi?iile in care acestea din urma privesc fondul cauzei.
Curtea a constatat ca, in fapt, prin Decizia de impunere nr. 24031/26.05.2011 s-a stabilit, in sarcina reclamantei, obligatia de plata, intre altele, a unei taxe pentru folosirea terenului public de 119.620 lei, cu accesorii de 72.226 lei, obligatie care a fost modificata prin Decizia nr. 29477/1.9.2011, de solutionare a contestatiei formulate de reclamanta si in baza careia s-a emis Decizia de impunere nr. 29941/14.9.2011, in care s-a mentinut obligatia de plata a taxei pentru folosirea terenului public, respectiv 119.620 lei si 78.111 lei accesorii.
Curtea de apel a constatat ca Decizia nr. 29477 din 1.9.2011, prin care paratul a solutionat contestatia impotriva Deciziei de impunere nr. 24031/26.5.2011, a fost comunicata reclamantei la data de 20.9.2011.
Impotriva Deciziei de mai sus reclamanta a promovat o ac?iune in contencios administrativ in data de 1.3.2012, in cadrul Dosarului nr. 636/96/2012, solu?ionata prin Sentin?a civila nr. 2051/5.6.2012 al Tribunalului Harghita, in sensul anularii ca netimbrate a cererii de chemare in judecata.
Sentin?a de anulare a ac?iunii nu a fost recurata de reclamanta, aceasta in?elegand sa formuleze o noua ac?iune, inregistrata in dosarul de fa?a in data de 25.6.2012.
In drept, Curtea a avut in vedere prevederile art. 218 alin. 2 Cod de procedura fiscala, potrivit carora deciziile emise in solutionarea contestatiilor pot fi atacate de catre la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta, in conditiile legii. In acela?i timp, conform dispozitiilor art. 11 alin. 1 din Legea 554/2004, cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la data comunicarii raspunsului la plangerea prealabila, iar alin. 5 al aceluiasi articol din textul de lege califica termenul de 6 luni ca fiind unul de prescriptie.
Din normele citate rezulta ca solutiile date in contestatia reglementata de art. 205 si urmatoarele Cod procedura fiscala se pot ataca in instanta de contencios administrativ in interiorul unui termen de prescriptie de 6 luni, termen care, raportat la data formularii celei de-a doua ac?iuni de catre reclamanta, a fost depa?it.
Reclamanta invoca in aparare inciden?a in cauza cazului de intrerupere a prescrip?iei extinctive prevazut de art. 2539 alin. 2 Cod civil, re?inute a fi pertinente ?i de prima instan?a, potrivit constatarilor de la termenul de judecata din 23.1.2013, potrivit caruia "Prescriptia nu este intrerupta daca cel care a facut cererea de chemare in judecata sau de arbitrare ori de interventie in procedura insolventei sau a urmaririi silite a renuntat la ea, nici daca cererea a fost respinsa, anulata ori s-a perimat printr-o hotarare ramasa definitiva. Cu toate acestea, daca reclamantul, in termen de 6 luni de la data cand hotararea de respingere sau de anulare a ramas definitiva, introduce o noua cerere, prescriptia este considerata intrerupta prin cererea de chemare in judecata sau de arbitrare precedenta, cu conditia insa ca noua cerere sa fie admisa".
Normele invocate de reclamanta nu sunt insa aplicabile cauzei, cata vreme raportul juridic dedus judeca?ii s-a nascut anterior intrarii in vigoare a Noului Cod civil, iar potrivit normelor tranzitorii cuprinse in art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil, "prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil, sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit".
In consecin?a, un raport juridic nascut sub imperiul legii vechi este supus dispozi?iilor Decretului nr. 167/1958. Sub regimul acestui act normativ, trebuie observat ca, pe de o parte, conform art. 18 se instituie posibilitatea invocarii exceptiei din oficiu de catre instanta de judecata, oricand in cursul judecarii cauzei, ceea ce-i confera caracterul unei exceptii de ordine publica, chiar daca potrivit art. 2512 alin. 2 din Noul Cod civil, instan?a de judecata nu mai are aceasta facultate. Pe de alta parte, potrivit art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 "Prescrip?ia nu este intrerupta () daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost anulata (...)", astfel ca ac?iunea in contencios administrativ formulata de reclamanta la 1.3.2012 nu a avut ca efect intreruperea termenului imperativ legal analizat.
Fa?a de cele de mai sus Curtea a re?inut ca fiind intemeiata excep?ia prescrip?iei dreptului material la ac?iune, iar fa?a de caracterul dirimant al excep?iei examinate a re?inut ca este de prisos analizarea celorlalte motive de recurs invocate. In consecin?a, in temeiul art. 302 alin. 1-3 Cod procedura civila, Curtea de apel a admis recursul declarat de paratul Municipiul Gheorgheni, urmand a se dispune modificarea in tot a sentin?ei atacate, in sensul ca a fost respinsa, ca prescrisa, actiunea formulata de reclamanta SC T. SRL, avand ca obiect anularea Deciziei de solutionare a contestatiei nr. 29477 din 1 septembrie 2011 si a Deciziilor de impunere nr. 24031 din 26 mai 2011 si nr. 29941 din 14 septembrie 2011, toate emise de Serviciul Financiar-ITL.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Prescriptii
Autoritate de lucru judecat .Inadmisibilitatea formularii plangerii penale pentru aceleasi fapte .Neintreruperea termenului de prescriptie a raspunderii penale - Decizie nr. 140 din data de 19.04.2010Prescriptie. Stingerea dreptului de a pretinde creanta stabilita cu titlu de sulta. Radierea ipotecii. - Sentinta civila nr. 46/S din data de 07.02.2012
STINGEREA IPOTECII PRIN PRESCRIPTIE; EXCEPTIA PRESCRIPTIEI DREPTULUI LA ACTIUNE - Decizie nr. 40/Ap din data de 12.02.2009
Prescrip?ia ac?iunii in raspunderea membrilor organului de conducere in contextul art.139 din Legea nr.85/2006. - Decizie nr. 291 din data de 10.06.2014
Prescriptie. Legea aplicabila. - Decizie nr. 1086 din data de 10.06.2013
Aplicarea legii civile in timp. Prescriptia dreptului la actiune. Analizarea exceptiei in raport de legea sub imperiul careia s-a nascut. - Decizie nr. 70 din data de 29.11.2012
Legea nr. 247/2005: Prescriptia dreptului la actiune - Decizie nr. 66/A din data de 28.03.2008
Contencios administrativ – fiscal. Termen de prescriptie - Decizie nr. 507 din data de 27.02.2006
Prescriptia executarii pedepselor - Decizie nr. 184 din data de 14.03.2006
SCHIMB DE FOLOSINTA TEREN. PRESCRIPTIE ACHIZITIVA - Decizie nr. 985 din data de 17.11.2004
prescriptie drept material - Sentinta civila nr. 4759 din data de 17.04.2009
Acordul de recunoastere a vinovatiei - Sentinta penala nr. **** din data de 08.12.2015
Prescriptie. Data la care se naste dreptul la prescriptie - Sentinta comerciala nr. 7703 din data de 24.05.2005
Decizia civila nr.400/A - Decizie nr. 400/A din data de 10.03.2006
Decizia civila nr.1405 - Decizie nr. 1405 din data de 31.08.2006
Obligatia de a face. Asigurarea platii de catre societatea privatizata a datoriilor catre autoritatea implicata in privatizare. Inceputul prescriptiei extinctive. - Sentinta comerciala nr. 13258 din data de 02.12.2004
Plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art. 278 ind.1 C.p.p.). Tardivitatea plangerii petentei in raport de prescrierea raspunderii penale a faptuitorilor. - Sentinta penala nr. 2701 din data de 08.12.2006
Prescriptia executarii sanctiunii contraventionale. Mijlocul procedural prin care poate fi invocata. - Sentinta civila nr. 2256 din data de 07.02.2006
Constatare a intervenirii prescriptiei executarii pedepsei amenzii penale - Sentinta penala nr. 12 din data de 11.01.2011
Constatare prescriptie - Sentinta penala nr. 14 din data de 11.01.2011