InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Galati

GRESITA APLICARE A PEDEPSEI ACCESORII A INTERZICERII DREPTURILOR PARINTESTI, PREV. DE ART. 64 LIT. D COD PENAL

(Decizie nr. 12 din data de 16.01.2006 pronuntata de Curtea de Apel Galati)

Domeniu Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia) | Dosare Curtea de Apel Galati | Jurisprudenta Curtea de Apel Galati

         GRESITA APLICARE A PEDEPSEI ACCESORII A INTERZICERII DREPTURILOR PARINTESTI, PREV. DE ART. 64 LIT. D COD PENAL

          Prin sentinta penala nr. 368/21.09.2005, Tribunalul Vrancea l-a condamnat pe inculpatul M.V., pentru savarsirea infractiunii de tentativa de omor, prev. de art. 20 Cod penal, raportat la art. 174 alin. 1, cu aplic. art. 74 lit. c Cod penal si art. 76 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 3 ani inchisoare.
          In baza art. 71 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c,d si e Cod penal.
          Pentru a hotari astfel, instanta a retinut, in fapt, ca in ziua de 15.01.2005, in timp ce se afla in vizita la partea vatamata P.I., inculpatul M.V., aflat in stare avansata de ebrietate, i-a aplicat partii vatamate o lovitura cu cutitul in zona abdomenului, cauzandu-i leziuni care i-au pus in primejdie viata.
         Impotriva acestei sentinte a declarat apel Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea, invocand printre alte motive, nelegala aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor parintesti, prev. de art. 64 lit. d din Codul penal.
         Prin decizia penala nr. 12/A/16 ianuarie 2006, Curtea de Apel Galati a admis apelul, a desfiintat in parte hotararea primei instante si in rejudecare, a inlaturat dispozitia privind aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor parintesti, prevazuta de art. 64 lit. d din Codul penal, pentru urmatoarele considerente:
        Infractiunea savarsita de inculpatul M.V. nu are nici o legatura cu cu exercitarea drepturilor parintesti, iar din actele si lucrarile dosarului nu rezulta ca inculpatul s-ar face vinovat de neindeplinirea obligatiilor parintesti sau de rele tratamente aplicate minorilor.
            Intrucat aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor parintesti, prevazuta de art. 64 lit. d Cod penal, nu corespunde unei necesitati primordiale privind interesele copilului si nu este justificata de un scop legitim, ea apare ca o ingerinta in viata privata si de familie a inculpatului, constituind o incalcare a art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
            In acest sens s-a pronuntat Curtea Europeana a drepturilor omului prin Hotararea din 28.09.2004, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 484 din 08.06.2005, in cauza Sobon si Parcalab impotriva Romaniei.
           In conditiile in care exista necorcondante intre art. 71 din Codul penal (care prevad aplicarea obligatorie a pedepsei accesorii a interzicerii tuturor drepturilor prev. de art. 64 Cod penal, in cazul condamnarii la pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii) si dispozitiile art. 8 din Conventia Europeana a  drepturilor omului, are prioritate reglementarea internationala, conform art. 20 alin. 2 din Constitutie.
         Asa fiind, in mod gresit prima instanta a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor parintesti, prev. de art. 64 lit. d Cod penal.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia)

Ordin de protectie - Sentinta civila nr. 5C din data de 03.10.2012
Reincredintare minor - stabilire program vizita - Sentinta civila nr. 147 din data de 19.11.2011
Stabilire domiciliu minor - pensie intretinere - Sentinta civila nr. 141 din data de 19.01.2011
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1111 din data de 10.11.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 635 din data de 25.08.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 634 din data de 25.08.2010
Pensie intretinere major - Sentinta civila nr. 490 din data de 03.06.2010
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 223 din data de 15.04.2010
Divort - Sentinta civila nr. 160 din data de 11.03.2010
Pensie intretinere - stabilire pensie - Sentinta civila nr. 176 din data de 24.03.2010
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 26 din data de 14.01.2010
pensie intretinere - Sentinta civila nr. 429 din data de 07.10.2009
Majorare pensie - Sentinta civila nr. 313 din data de 17.06.2009
Recunoastere hotarare de divort pronuntata intr-un stat tert fata de cetatenia ambilor soti. Art. 166 din Legea nr. 105/1992 - Decizie nr. 77/R din data de 30.01.2014
Divort. Exercitarea drepturilor parintesti asupra minorilor dupa divort. - Decizie nr. 276/R din data de 12.03.2014
Legea nr. 272/2004. Delegarea exercitarii drepturilor si obligatiilor parintesti. - Decizie nr. 30/R din data de 14.06.2006
Stabilirea paternitatii. Valoarea probatorie a expertizelor medico-legale de stabilire a legaturii de filiatie. - Decizie nr. 24/R din data de 21.04.2006
Dreptul familiei. Pastrarea numelui avut in timpul casatoriei. Intelesul notiunii de „motive temeinice” pentru care instanta poate admite cererea. - Decizie nr. 50/R din data de 06.05.2005
Dreptul familiei. Ocrotirea minorului prin masura plasamentului in regim de urgenta. Necesitatea cenzurarii masurii si dupa luarea acesteia prin aplicarea principiului interesului superior al copilului - Decizie nr. 39-R din data de 25.03.2005
Drept civil. Exercitarea autoritatii parintesti dupa divort atunci cand unul din parinti locuieste in alta tara. - Decizie nr. 494 din data de 16.12.2014