Daune morale

Angajatorul datoreaza sumele catre salariatul sau pentru munca in strainatate daca aceasta a fost conventia partilor, conventie recunoscuta de parti, chiar daca in contractul individual de munca nu sunt prevazute expres  aceste sume. Angajatorul datoreaza daune morale in cazul in care a adus prejudiciu salariatului sau.

                                     Decizia civila nr.937/18.04.2012 a Curtii de Apel Galati

Prin sentinta civila nr_..Tribunalul a admis actiunea formulata de reclamantul XX in contradictoriu cu parata AB, si a obligat-o sa plateasca reclamantului :
- echivalentul in lei a 925,4 euro, reprezentand drepturi salariale,
- salariul aferent perioadei 15 iulie - 27 august 2010, sume actualizate cu rata inflatiei la data platii si
-  3000 lei daune morale.
A respins cererea de cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca prin  actiunea inregistrata la Tribunalul, reclamantul XX  a chemat in judecata pe parata AB pentru a fi obligata la :
- plata drepturilor salariale aferente perioadei 15 iulie - 27 august 2010, in care a prestat munca pe un santier din Germania (7 euro/ora),
- salariul pentru aceasta perioada pe care trebuie sa il incaseze in tara,
 - despagubiri morale in valoare de 3000 lei si
- plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.
Reclamantul a sustinut ca a incheiat cu parata un contract individual de munca, prin care s-a obligat sa presteze munca pe santierele BC Germania si in schimbul muncii, parata s-a obligat sa-i asigure transportul la si de la locul de munca, sa-i asigure cazarea si masa, sa-i plateasca in tara salariul de 600 lei lunar si cei 7 euro/ora pentru munca pe santier, la fiecare 14 zile.
Parata nu a respectat niciuna din obligatiile de mai sus, in sensul ca reclamantul a suportat din banii proprii transportul la si de la locul de munca, pentru munca prestata in Germania nu i-a fost achitata nici o suma si nici salariul in lei in tara nu i-a fost platit.
Intrucat nu a asigurat plata chiriei pentru cazare, reclamantul a fost nevoit sa-si gaseasca adapost in alta parte pana cand, tot cu bani proprii, s-a intors in tara, unde luand legatura cu reprezentatul societatii i s-a promis ca va primi banii, dupa ce beneficiarul lucrarilor din Germania ii va vira in cont contravaloarea acestora conform contractului incheiat.
Intrucat angajatorul nu a executat nici una dintre obligatiile la care s-a obligat, reclamantul a formulat actiunea de fata.
Parata, prin intampinare, a confirmat incheierea contractului de munca cu reclamantul pentru un salariu in tara de 600 lei lunar si a precizat ca angajatul a fost delegat sa execute lucrari de constructii in Germania, nefiind detasat.
Parata a fost de acord cu plata salariului de 600 lei pentru o luna.
A mai invocat faptul ca in cauza nu sunt intrunite conditiile legale pentru a se considera ca reclamantul a fost delegat in Germania si a cerut respingerea celorlalte capete de cerere.
In cauza s-au administrat proba cu acte si martori
Analizand actiunea pe baza probelor administrate si a dispozitiilor legale aplicabile, tribunalul a  retinut urmatoarele :
Prin contractul individual de munca, inregistrat la ITM sub nr. reclamantul s-a angajat ca muncitor necalificat la societatea parata cu un salariu brut de 600 lei.
Prin ordinul de deplasare nr. 11/21.07.2010 (fila 12) parata a dispus ca reclamantul sa presteze activitate ca muncitor necalificat in constructii pe teritoriul Germaniei.
Cu privire la natura drepturilor banesti solicitate de reclamant in intervalul cat a muncit in strainatate, tribunalul  a constatat ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile legale privind delegarea (art. 41 - 42 Codul Muncii) si nici cele privind detasarea (art. 43 - 47 Codul Muncii), intrucat nu exista un act in acelasi sens din partea angajatorului.
In acelasi timp, pe baza probelor administrate, inclusiv pozitia paratei, tribunalul a  constatat ca reclamantul a prestat munca in strainatate in intervalul mentionat de parti, pentru care, in afara de salariul stipulat in Codul Muncii, trebuia sa primeasca drepturi suplimentare, respectiv cate 7 euro/ora.
Asadar tribunalul a analizat cererea reclamantului ca fiind o cerere de plata a unor drepturi salariale.
Din pontajul activitatii prestate de reclamant, pontaj intocmit de beneficiarul lucrarii de constructii a rezultat ca in perioada 23 iulie - 5 august 2010 reclamantul a prestat in total 122,20 ore de munca pe santier (21+71,30+39,90).
Referitor la modul in care urma sa fie platita munca prestata in Germania, partile nu au prevazut vreo clauza contractuala insa reclamantul a sustinut in mod constant ca trebuia sa primeasca 7 euro pentru fiecare ora.
Parata nu a confirmat, dar nici nu a infirmat aceasta suma.
Tribunalul, avand in vedere corespondenta purtata intre parata si societatea BC Germania - beneficiara serviciilor la care s-a angajat parata, a  retinut ca sustinerea reclamantului este fondata.
          Astfel, potrivit adresei expediate de societatea germana catre parata fiecare muncitor pus la dispozitie de firma romaneasca urma sa fie platit cu 7 euro/ora, suma ramasa dupa scaderea cheltuielilor de intretinere si echipament.
La randul sau, parata a confirmat ca are de incasat de la BC 54,432 euro pentru recuperarea carora a facut demersurile legale necesare.
Prin urmare, tribunalul avand in vedere dispozitiile art. 159 si urmatoarele Codul Muncii, care prevad ca pentru munca prestata de salariat in baza contractului individual de munca, angajatorul ii datoreaza un salariu, a  admis capetele de cerere privind plata in tara a salariului de 600 lei precum si  plata echivalentului in lei a orelor suplimentare prestate in strainatate cu 7 euro/ora (122,20 ore x 7 euro/ora).
Cu privire la  capatul  de cerere  ce se refera la despagubirile morale, in temeiul art. 253 Codul Muncii in vigoare "angajatorul este obligat in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul".
Din probele administrate si analizate mai sus (inclusiv declaratiile martorului)  a rezultat  ca salariul pe care reclamantul  trebuie sa-l primeasca in tara nu a fost achitat de parata, si nici contravaloarea orelor prestate in Germania, dovada fiind actiunea de fata.
Din adresa expediata de BC aflata la fila 18 rezulta ca societatea parata a avut intarzieri si in comunicarea actelor conforme normelor europene catre firma din Germania.
Intrucat salariul in tara nu a fost platit, familia reclamantului a fost nevoita sa contracteze imprumuturi pentru a face cheltuielilor curente.
Martorul audiat la propunerea reclamantului a declarat ca desi parata s-a obligat sa-i asigure reclamantului transportul in si din Germania nu a facut acest lucru, iar cazarea, care de asemenea trebuia sa fie in sarcina paratei a fost asigurata pe timp limitat, reclamantul fiind nevoit ca ultimele zile sa doarma pe strazi pentru ca proprietarul imobilului unde a fost cazat l-a evacuat, parata neachitand chiria. Neprimind bani pentru munca prestata in Germania, reclamantul nu a avut nici cu ce sa-si cumpere mancare in ultimele zile inainte de a se intoarce in tara.
Pentru toate aceste inconveniente, reclamantul a solicitat despagubiri morale pentru umilinta la care a fost supus prin neindeplinirea obligatiilor asumate de catre parata in calitate de angajator.
Pentru aceste argumente, tribunalul a apreciat ca fondata cererea reclamantului si  a obligat pe parata la plata a 3000 lei daune morale.
Cu privire la cheltuielile de judecata, instanta le-a respins, intrucat reclamantul nu a facut dovada efectuarii lor (nu a depus chitanta de plata a onorariului de avocat).
Impotriva acestei sentinte  a declarat recurs parata AB criticand  solutia instantei de fond pentru urmatoarele:
Instanta de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut iar  hotararea este data cu incalcarea  si aplicarea gresita a legii, deoarece   reclamantul  a solicitat  o indemnizatie de detasare, iar  instanta de fond, in considerentele hotararii, a retinut  ca drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi  salariale, desi in cauza nu sunt  incidente  dispozitiile legale  privind delegarea sau detasarea si de asemenea a  acordat  7 Euro/ora salariu, desi acest salariu nu se regaseste stipulat in nici un act  si nu exista  un capat de cerere privind plata  orelor  suplimentare  prestate de reclamant.
Hotararea pronuntata este data  cu incalcarea, dar si cu aplicarea gresita a legii  si in ceea ce priveste  capatul de cerere al daunelor morale deoarece instanta de fond  le-a acordat   in baza  raspunderii civile  delictuale argumentand solutia pe  declaratia  unicului martor, cu incalcarea art.  art.1191 Cod civil si in conditiile in care chiar instanta de fond  a retinut ca reclamantul nu  a prezentat  acte din  care sa rezulte un prejudiciu  material suferit de acesta.
Conform deciziei 40/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie antrenarea raspunderii patrimoniale a angajatorului, pentru daune morale trebuia prevazuta in contract.
Recurenta a mai solicitat reaprecierea tuturor probelor administrate in cauza conform art. 304 ind. 1 c.pr.civ si a reiterat apararile din prima instanta.
Astfel a aratat recurenta  ca potrivit contractului incheiat intre recurenta si PHP personal si intermediere, firma germana a contractat efectuarea unor lucrari de constructii, lucrari al caror cuantum se cifra la suma de 66.000 euro.
Plata pentru aceste lucrari se realiza dupa emiterea unei facturi din partea recurentei, functie de nivelul lucrarilor efectuate, nu se facea plata calculata la un numar de euro/ora munca prestata de angajatii paratei.
Firma germana insa a dispus de lucratori, i-a repartizat pe diverse santiere, urmand ca beneficiarii sa plateasca BC diverse sume de bani -si acest aspect rezulta din mult invocatul document aflat la fila 18, respectiv 50, numit de instanta de fond "corespondenta".
Dupa ce unul dintre beneficiari a alungat muncitorii, inclusiv pe reclamant - XX a hotarat in mod unilateral sa nu mai plateasca facturile emise de recurenta, ci sa isi estimeze obligatiile banesti la 7/euro ora munca prestata, din care urmau sa se scada cheltuielile cu intretinerea, cazarea, echipamentele lucratorilor.
Asa cum rezulta din insusi documentul invocat de instanta, aceasta hotarare unilaterala a firmei germane este datata l0 august 2010 si este ulterioara contractului incheiat prin comun acord in data de 15.07.2010.
Cu toate ca, in mod unilateral, firma germana a schimbat modalitatea de plata fara acordul recurentei, nici pana in prezent nu a platit macar un eurocent, dovada fiind existenta unor litigii privind acoperirea prejudiciului material suferit de recurenta.
Cu privire la  forta probanta a orelor de munca prestate, desi a invederat instantei de fond ca acele inscrisuri nu sunt stampilate, nu se poate identifica persoana emitenta si persoana care semneaza documentele, instanta a trecut peste acest aspect si le-a  considerat perfect valabile, desi nu provin nici de la recurenta in calitate de angajator, nici de la firma cu care era in relatii contractuale.
Din nici un mijloc de proba administrat in cauza nu rezulta faptul ca recurenta a alungat muncitorii din cazari, ca nu a platit pentru cazare  si transportul muncitorilor sau ca i-ar fi umilit in vreun fel care sa justifice masurile instantei de fond.
Instanta de fond a retinut in motivarea acordarii daunelor morale faptul ca "neprimind bani pentru munca prestata in Germania, reclamantul nu a avut nici cu ce sa-si cumpere mancare in ultimele zile inainte de a se intoarce in tara".
Reclamantul a prestat munca in Germania in perioada 23.07-06.08.2010. insa conform actelor doveditoare ale raporturilor de munca avute nu rezulta vreo obligatie de plata zilnica sau saptamanala a salariului.
Intre recurenta si reclamant au existat raporturi de munca legale, consacrate prin contract de munca incheiat in forma scrisa,  astfel incat instanta sa poata transforma un raport juridic intr-un fapt juridic, pentru demonstrarea caruia se putea proba cu martori si nu are suport legal sanctionarea de catre instanta a faptului ca nu a achitat salariu functie de necesitatile muncitorilor.
Natura si intinderea obligatiilor angajatorului sunt prevazute in contractul de munca, dar si legislatia muncii aplicabila.
Cum in contractul de munca incheiat nu pot fi identificate obligatii care sa justifice masura sanctionatorie pentru "umilinte", instanta de fond ar fi fost necesar sa indice temeiul juridic al obligatiilor incalcate.
In acelasi timp, instanta nu a  observat nici factura depusa de recurenta la dosar odata cu intampinarea, factura din care rezulta faptul ca a suportat costul repatrierii muncitorilor-inclusiv a reclamantului si martorului sau.
Astfel, din intreg probatoriul administrat, rezulta faptul ca recurenta  a fost obligata nelegal atat la plata unui salariu stabilit arbitrar, cat si a faptului ca daunele morale acordate nu au suport contractual dar sunt si nefondate, intrucat se bazeaza nu pe fapte ale angajatorului ci pe faptele unor terti care nici macar nu au avut calitatea de prepusi ai angajatorului: proprietarul locuintei din Germania, firma BC.
In concluzie recurenta a solicitat admiterea recursului si  respingerea actiunii pentru plata daunelor morale si   pentru acordarea  unei indemnizatii de  detasare de 7 euro pe ora.
Examinand  sentinta  recurata  prin prisma motivelor invocate de recurenta  dar si sub toate aspectele conform  art.304 indice 1 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Intre reclamantul XX si parata AB  s-a incheiat un contract  individual de munca la 15.07.2010, pe durata determinata, de 3 luni (19.07.2010 - 18.10.2010), ca muncitor necalificat, cu un salariu de 600 lei/lunar.
Conform sustinerilor partilor, reclamantul a  convenit cu societatea sa lucreze in Germania la un santier. De asemenea, parata recunoaste ca reclamantul a fost angajat la societate si urma sa lucreze in Germania pentru efectuarea unor lucrari de constructie. Si prin actul de la fila 16  denumit  "angajament" societatea recunoaste  ca reclamantul a lucrat in Germania si ca are de platit drepturi salariale, asa cum au fost convenite de  parti.
Ca atare, din probele  dosarului, din corespondenta si  din sustinerile ambelor parti este dovedit faptul  ca reclamantul a fost angajat pentru a lucra  in Germania  o anumita perioada  de timp, in constructii.
Indiferent cum a inteles sa denumeasca   cererea de plata a orei de munca  cu 7 Euro, - indemnizatie de detasare sau salariu - acest lucru nu are relevanta pentru stabilirea   de catre instanta a  obligatiei platii de catre angajator, avand  in vedere ca aceasta a fost conventia partilor.
Nu poate fi acceptat punctul de vedere al paratei ca partile au convenit  doar un salariu de 600 RON/luna,  in conditiile in care reclamantul urma sa   lucreze in Germania, pe santier.
Prin motivarea actiunii reclamantul  a explicat suficient de clar conventia partilor respectiv ca se platea ora de lucru cu 7 euro  si, de aceea solicita aceasta suma.
Din corespondenta de la dosar rezulta ca firma de intermediere BC nu a primit toate documentele necesare (documente originale si cele care corespund normelor  UE) de la firma  BC si din acest motiv, au  fost angajati de urgenta in data de  6.08.2010 alti muncitori  pentru lucrari pe santierele BC.
In acelasi act se confirma  ca firma BC urma sa  plateasca 7,00 Euro/ora  de munca  dupa scaderea  cheltuielilor  de intretinere  si cheltuieli   precum echipament  de siguranta si costuri de calatorie.
Toate aceste elemente  confirma  faptul ca  ora de munca  fusese convenita la 7 Euro, asa cum sustine reclamantul, si nu teza sustinuta de parata ca intre parti  a existat  doar o singura conventie, contractul individual de munca cu un salariu de 600 RON/luna.
Initial, parata a aratat ca nu intelege  sa plateasca alte sume  decat cele aratate in contractul individual de  munca, celelalte cereri ale reclamantului neavand  temei legal.
Ulterior societatea a  aratat  ca are de recuperat de la partenerul german  suma de 54.432 Euro si ca, de indata ce vor fi  recuperate aceste creante de la partenerul unde a  lucrat reclamantul, vor efectua plata drepturilor salariale ce rezulta  din contract si din actele  aditionale.
Parata nu a explicat care sunt   actele  aditionale la contract si  nici nu le-a depus, desi ele au fost solicitate de instanta de fond.
Fata de sustinerile  si apararile paratei  care par complet nereale in contextul faptic aratat si care nu se coreleaza cu corespondenta depusa la dosar, parata practic neexplicand, nici la fond si nici in recurs, in ce consta plata fiecarui muncitor, ea neraspunzand  la acest punct din actiune, Curtea apreciaza ca in mod  corect, instanta de fond a retinut ca se cuvine reclamantului, pe langa plata salariului de 600 RON/luna, si 7 Euro pe fiecare ora lucrata.
 Aceste ore  nu pot fi  considerate insa, asa cum le-a denumit instanta de fond ore suplimentare  efectuate  in strainatate  peste programul normal de lucru.
Chiar daca nu ar fi  intrunite  conditiile  delegarii si detasarii  prevazute de  art.43  si art. 45 Codul muncii, conventia dintre  cele doua parti in cauza a fost aceea ca reclamantul sa lucreze in constructii, in Germania, pe santier pentru o societate, alta decat parata, iar  recurenta-parata sa ii plateasca un salariu de 600 RON si 7 Euro ora de munca.
Asadar, indiferent cum a inteles reclamantul sa denumeasca  aceasta plata ceruta, respectiv, indemnizatie de detasare, in fapt, a explicat suficient de  clar cu ce titlu si din ce raporturi solicita acesti bani.
Curtea, mai constata  ca din contractul incheiat  intre XX si parata AB nu rezulta  clauze care  sa clarifice   care este partea  responsabila cu plata muncitorilor.
Nici din contractul de consultanta incheiat intre firma germana BC nu rezulta astfel de elemente, iar din  capitolul V al contractului, denumit ,,pretul contractului" nu se intelege, de asemenea, daca muncitorii  sunt platiti  de firma germana/romana sau macar daca contractul  are vreo legatura cu litigiul de fata.
Astfel, se prevede ca  pretul serviciilor prestate si al lucrarilor efectuate de catre consultant se vor calcula dupa  efectuarea platilor  efectuate de catre firma angajatoare in Germania catre salariatii firmei BC si vor reprezenta un cuantum stabilit in procente fata de orele efectuate de catre salariatii romani.
Acest cuantum este  stabilit  intr-un act aditional la  acest contract, care va fi semnat separat  de ambele parti si va fi de comun acord confidential stabilit intre BC.
 Nu rezulta  o firma angajatoare germana care sa-si fi asumat  ea obligatia de a-i plati  pe muncitorii romani, ci aceasta prevedere se afla intr-un contract de consultanta cu o firma germana  ce se angaja  sa gaseasca paratei  eventuali clienti germani la care sa lucreze muncitorii romani.
Din corespondenta aflata la dosar  rezulta ca parata AB nu a trimis societatii de intermediere toate documentele  originale care sa corespunda standardelor juridice ale UE si din acest motiv lucrarile pe santierele BC au fost oprite imediat. Firma BC va plati in avans  7 Euro/pe fiecare ora de lucru prestata (fara cazare si cheltuieli). Firma BC Personal confirma  prin aceasta corespondenta si ca imediat  ce aceasta  suma va intra in contul sau va vira  banii firmei BC. Prin urmare, banii de la firma angajatoare  germana  urmau a fi platiti firmei de intermediere germana care la randul ei, vira acesti bani catre societatea  romana, de la care veneau muncitorii romani.
Faptul ca  nici parata  nu a primit  banii inca de la firma  din Germania,  nu inseamna  ca parata  nu trebuie sa-si plateasca salariatii.
Referitor la forta probanta a inscrisurilor, ce contin evidenta orelor lucrate de muncitori in Germania, instanta a retinut ca nu este necesar ca ele sa fie semnate  si stampilate  de intimata, intrucat nu pe santierul acesteia ar fi lucrat reclamantul, astfel ca ea nu poate confirma in mod direct cate ore a lucrat salariatul sau.
Reclamantul a facut dovada  cu aceste acte,  in raport  circumstantele concrete ale  cauzei, ca o firma germana pentru care a lucrat  a tinut o evidenta a timpului lucrat si intimata trebuia sa vina cu o contraproba din care sa rezulte ca nu e reala aceasta sustinere.
Cu privire la acordarea daunelor morale, decizia nr.40/ 2007 data in interesul legii de Inalta Curte de Casatie si Justitie  invocata de recurenta se refera  la textul art.269 din Legea 53/2003 inainte de  modificare.
Dupa pronuntarea  acestei decizii insa, textul de lege a fost modificat prin Legea 237/12.07.2007, iar in noua forma se prevede  ca angajatorul  poate fi obligat sa plateasca salariatului  sau si prejudiciile suferite  ca urmare a unui prejudiciu moral suferit de acesta.
Prin urmare, decizia nu mai este aplicabila  intrucat textul de lege  la care se refera a fost modificat, Codul muncii prevazand expres in art.270 atat prejudiciile  materiale, cat si pe cele morale.
In mod corect a acordat instanta de fond  despagubiri morale pentru salariat avand in vedere modul in care  acesta a fost tratat in Germania, considerand ca acesta a fost umilit  ca fiinta umana si a fost nevoit sa treaca prin momente  exceptionale.
Reclamantul si-a dovedit acest prejudiciu cu martorul audiat in cauza, iar cu privire la  declaratiile acestuia  instanta a tinut cont  de subiectivitatea sa dat fiind ca se afla in aceeasi situatie ca si reclamantul, dar aceste declaratii se coreleaza si cu situatia de fapt sustinuta de reclamant si dovedita cu actele de la dosar.
Este foarte complicat a cere reclamantului   sa-si dovedeasca  prejudiciul moral suferit intr-o tara straina cu alti martori decat colegii care l-au insotit in aceasta calatorie.
Avand in vedere  conditiile pe care  reclamantul a fost nevoit sa le suporte, acestea fiind cauzate de societatea din Romania  care nu a trimis  actele la timp in Germania, in mod corect instanta de fond a acordat  suma de 3000 lei daune morale in conformitate cu art.270 (art.253 Codul muncii anterior) si nu in baza  raspunderii civile  delictuale, asa cum sustine recurenta.