Cauza cu element de extraneitate in materia raspunderii parintesti. Stabilirea competentei instantelor romane si a legii aplicabile

In baza dispozitiilor art. 8 din R 2201/2003 competenta in materia raspunderii parintesti apartine instantelor statului membru in care se afla "resedinta obisnuita a copilului". Notiunea de "resedinta obisnuita" este o notiune autonoma de drept al Uniunii Europene, ce nu este definita in Regulament. Potrivit jurisprudentei C.J.U.E. aceasta este determinata de judecatorul national, de la caz la caz, potrivit circumstantelor particulare ale cauzei, in functie de criteriile stabilite de C.J.U.E. (cauza C-523/2007).
In ceea ce priveste solutionarea conflictului de legi si stabilirea legii aplicabile litigiului, aceasta se determina potrivit art. 15 alin. 1 din Conventia de la Haga din 1996, ratificata de Romania prin Legea nr. 361/2007 (in vigoare de la 01.01.2011) si este legea forului - legea romana.
                                     
                                                   Decizia civila nr. 46/R din 30.01.2013 a Curtii de Apel Galati 

Prin sentinta civila nr.3453/7.06.2012 a Judecatoriei Focsani jud. Vrancea s-a admis in parte actiunea si s-a incuviintat ca reclamantul sa aiba legaturi personale cu minorul B.D.N., nascut la data de 27.11.2005, dupa urmatorul program:
- in ultimul sfarsit de saptamana al fiecarei luni, reclamantul sa poata vizita minorul in A. de vineri ora 16 pana duminica ora 18,
- 2 saptamani in luna august, la intelegerea partilor, reclamantul sa poata lua minorul in vacanta, in I.
S-au respins ca neintemeiate restul capetelor de cerere ale reclamantului.
In motivare, s-a retinut ca partile s-au casatorit la data de 18.09.2004, iar prin sentinta civila nr. 5190/05.11.2008, pronuntata de Judecatoria Focsani in dosar nr. 7657/231/2008 s-a dispus desfacerea casatoriei partilor. Prin aceeasi hotarare judecatoreasca, minorul B.D.N., nascut la data de 27.11.2005 din relatia de casatorie a partilor, i-a fost incredintat mamei spre crestere si educare, iar tatal a fost obligat la plata in favoarea minorului a unei pensii de intretinere in cuantum de 300 lei lunar. Simpla imprejurare ca aceste capete de cerere nu au fost solutionate favorabil apelantului, nu indreptateste concluzia ca instanta nu s-ar fi pronuntat asupra lor.
Nici sustinerea ca s-ar fi acordat altceva decat s-a solicitat, asa cum ar reiesi din sustinerea apelantului ca parata intimata nu ar fi formulat cerere reconventionala nu se sustine, cat timp prima instanta s-a pronuntat numai in limitele investirii.
2. in ceea ce priveste rezolvarea cererii privind exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti, se constata ca potrivit art.403 din Noul cod civil in cazul schimbarii imprejurarilor, instanta de tutela poate modifica masurile cu privire la drepturile si indatoririle parintilor divortati fata de copiii lor minori, la cererea oricaruia dintre parinti sau a unui alt membru de familie, a copilului, a institutiei de ocrotire, a institutiei publice specializate pentru protectia copilului sau a procurorului.
Potrivit art. 46 din Legea nr.71/2011 dispozitiile hotararilor judecatoresti privitoare la relatiile personale si patrimoniale dintre copii si parintii lor divortati inainte de intrarea in vigoare a Codului civil pot fi modificate potrivit dispozitiilor art. 403 din Codul civil.
Din interpretarea textelor legale de mai sus rezulta ca pentru a se putea dispune modificarea unor masuri luate inainte de intrarea in vigoarea a Noului cod civil cu privire la relatiile dintre parinti si copii, trebuie sa se faca dovada schimbarii imprejurarilor care au fost avute in vedere la luarea acestor masuri.
Nu poate fi considerata modificare a acestor imprejurari situatia ca minorul a fost deplasat in Anglia de catre parata, cat timp sub incidenta vechiului cod al familiei o astfel de masura putea fi luata da parintele caruia i s-a incredintat minorul.
Nici alte imprejurari de natura a fi considerate a fi modificari ale celor avute in vedere la pronuntarea hotararii de incredintare nu au fost dovedite de catre apelantul reclamant.
In ceea ce priveste pensia de intretinere, s-a apreciat corect de prima instanta ca reclamantul apelant poate obtine un venit de nivelul venitului minim pe economie in tara in care este actualmente stabilit, respectiv, Italia, astfel ca nu putea stabili aceasta pensie de intretinere la nivelul venitului minim pe economia nationala, cat timp apelantul nu a negat sederea sa in aceasta tara.
3. prima instanta a stabilit in mod judicios si programul de vizitare, avand in vedere ca cele solicitate de apelantul reclamant sunt solutii imposibil de pus in practica in situatia concreta a partilor.
Masurile luate trebuie sa fie exclusiv in interesul copilului, programul de vizitare stabilit de prima instanta fiind de natura sa coreleze acest interes cu cel al tatalui de a pastra legaturile personale cu acesta.
Prin decizia civila nr. 46/R din 30.01.2013 a Curtii de Apel Galati s-a respins ca nefondat recursul.
Pentru a decide astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat. Prezenta speta cu elemente de extraneitate ridica urmatoarele probleme de drept international privat, ce se impun a fi lamurite cu prioritate: verificarea competentei instantelor romane in solutionarea cererii vizand raspunderea parinteasca (autoritate parinteasca exclusiva sau comuna, drept de vizita) si a cererii de reducere pensie intretinere si  stabilirea legii aplicabile litigiului.
a) Pentru determinarea instantei competente in materia raspunderii parintesti e aplicabil articolul 8 din Regulamentul 2201/2003 (Regulamentul Bruxelles II bis). Conform acestor dispozitii, instantele judecatoresti sunt competente in materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinta obisnuita in acest stat membru, la momentul la care instanta este sesizata.
Notiunea de "resedinta obisnuita" nu e definita de regulament, ci e determinata de judecatorul national, de la caz la caz, in functie de circumstantele particulare ale cauzei, in functie de criteriile  stabilite de CJUE.
Astfel, in cauza c-523/2007, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit ca "resedinta obisnuita corespunde locului care exprima o anumita integrare a copilului intr un mediu social si familial", iar criteriile in baza carora judecatorul national o determina sunt:
? durata,
? regularitatea, conditiile si motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru si ale mutarii familiei in acest stat,
? cetatenia copilului,
? locul si conditiile de scolarizare,
? cunostintele lingvistice,
? raporturile familiale si sociale intretinute de copil in statul respectiv;
Facand aplicarea acestor criterii, in mod corect, instantele au stabilit ca resedinta obisnuita a minorului la momentul introducerii actiunii, 2.02.2012, era in comuna V., satul V., judetul V., raportat la care competenta Judecatoriei Focsani a fost corect determinata.
Faptul ca, ulterior promovarii actiunii,  minorul impreuna cu mama s-au mutat in A. nu are relevanta, atata timp cat articolul 8 face referire strict la resedinta obisnuita a minorului, la momentul la care instanta este sesizata.
Regulamentul permitea, prin derogare de la dispozitiile articolului 8, trimiterea la o instanta mai bine plasata pentru a solutiona cauza, dar numai in situatia in care erau indeplinite conditiile cumulative prevazute de articolul 15 din Regulamentul Bruxelles II bis, ce impuneau acordul cel putin al uneia dintre parti si existenta unei legaturi speciale a copilului cu acel stat membru. In cauza, aceste conditii nu erau indeplinite.
In concluzie, raportat la dispozitiile articolului 8 din Regulamentul 2201/2003, competenta instantelor romane a fost corect stabilita, in ceea ce priveste capetele de cerere privind exercitarea comuna a autoritatii parintesti si dreptul de vizita.
Reclamantul a formulat si o cerere de reducere a pensiei de intretinere, formulata de debitorul obligatiei pe motiv ca i s-a mai nascut un copil,  care nu are caracter accesoriu, raportat la capetele de cerere privind raspunderea parinteasca. Competenta instantelor romane in solutionarea acestui capat de cerere este corect stabilita in baza dispozitiilor articolului 3 din Regulamentul 4/2009 privind obligatiile de intretinere, in favoarea instantei romane.
b) In ceea ce priveste solutionarea conflictului de legi si stabilirea legii aplicabile litigiului, aceasta se determina  potrivit articolului 15 alineatul 1 din Conventia privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea, executarea si cooperarea cu privire la raspunderea parinteasca si masurile privind protectia copiilor, adoptata la Haga la 19 octombrie 1996, ratificata de Romania prin Legea nr. 361/2007 (in vigoare de la 01.01.2011) si este legea forului - legea romana.
In concluzie, instanta romana e competenta sa solutioneze cauza, iar legea aplicabila litigiului este legea romana.
Sustinerea recurentului ca -  in conditiile in care litigiul se solutioneaza in Romania, iar legea aplicabila este legea nationala - instanta ar trebui sa oblige pe mama sa aduca minorul in tara, in vederea exercitarii dreptului de vizita,  nu pot fi primite.
In virtutea drepturilor de incredintare conferite prin sentinta civila 5190/2008 a Judecatoriei Focsani, mama poate decide asupra resedintei minorului, fara a fi nevoie de acordul tatalui.
Prin urmare, avand un drept exclusiv privind incredintarea, mama a deplasat minorul legal in A., in cursul procesului.
In aceste conditii, daca doreste drept de vizita, tatal este cel care trebuie sa se deplaseze in A. pentru a vedea copilul sau pentru a-l lua in vacanta in I., conform programului de vizita stabilit de instante, neexistand nici un temei legal pentru a obliga pe mama sa deplaseze minorul in Romania, in vederea exercitarii dreptului de vizita.
Libera circulatie in spatiul european permite mamei relocarea minorului in A., in conditiile in care sentinta judecatoreasca definitiva nu-i conferea tatalui vreun drept de decizie asupra locului de resedinta al minorului.
2) Nici al doilea motiv privind modul de solutionare a cererii de exercitare a autoritatii parintesti nu poate fi primit.
E adevarat ca potrivit dispozitiilor articolelor 395 cod civil si 503 cod civil, regula in materie este  ca autoritatea parinteasca se exercita in comun de ambii parinti, sub acest aspect fiind consacrat principiul egalitatii parintilor. 
Dar, in mod exceptional, in conditiile articolului 398 cod civil "daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti", situatie in care celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si de a consimti la adoptia acestuia. Aceste situatii de exceptie, care deroga de la principiul egalitatii si regula exercitarii comune a autoritatii parintesti nu poate fi retinuta de instanta doar pe baza sustinerii unuia dintre parinti si nici macar a acordului dintre parti, ci trebuie verificata existenta motivelor temeinice.
De asemenea, articolul 507 Cod civil enumera anumite situatii in care exercitarea autoritatii parintesti se face de un singur parinte si anume: celalalt parinte este decedat, declarat mort prin hotarare judecatoreasca, pus sub interdictie sau decazut din drepturile parintesti sau in imposibilitatea de a-si exprima vointa.
Dincolo de aceste cazuri in care legea prevede expres exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte, instanta are posibilitatea, analizand individual fiecare speta in parte, sa aprecieze asupra existentei unor motive intemeiate care ar justifica aceasta solutie, tinand cont de interesul minorilor.
In cauza, Curtea apreciaza ca sunt intrunite conditiile de exceptie prevazute de articolului 398 cod civil. Considerentele ce justifica exercitarea autoritatii parintesti exclusive de catre mama sunt: lipsa de interes a tatalui fata de minor, pe care l-a vizitat o singura data, intr-un interval de 4 ani, imprejurarea ca tatal si-a intemeiat o alta familie in Italia si nu mai tine legatura cu baiatul sau, impedimentele de ordin geografic, precum si dificultatile de ordin practic pe care le-ar intampina mama  pentru  indeplinirea in A. a tuturor formalitatilor legate  de integrarea copilului in colectivitate (inscriere la scoala) efectuarea investigatiilor medicale, deplasarea in spatiul european, formalitati ce ar fi conditionate de acordul tatalui, ce locuieste in Italia.
3) Prin analiza de la punctul 1 Curtea a raspuns si motivului 3 de recurs.
4) Cuantumul pensiei de intretinere a fost stabilit corect, luand in considerare existenta celuilalt minor aflat in intretinerea reclamantului. Potrivit dispozitiilor articolului 529 NCC cand intretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste pana la o patrime din  venitul net lunar pentru un copil, o treime pentru 2 copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii. Or, asa cum a retinut Judecatoria Focsani suma de 66.66 Euro, e mult sub nivelul de 1/6 din venitul minim pe economie din I., tara in care locuieste in prezent reclamantul.
5) Raportat la faptul ca a fost admis un singur capat de cerere din cele 3 formulate, instanta a facut o corecta compensare a cheltuielilor de judecata, suportate de parti, cu respectarea dispozitiilor articolului 274 cod procedura civila.
           6) Contrar celor sustinute de recurent, instantele de fond au indicat dispozitiile legale
 aplicabile in cauza.