Dreptul la acordarea platilor compensatorii in conditiile reangajarii prin incheierea unui nou contract de munca ,ca urmare a preluarii salariatului de catre institutia care a preluat si patrimoniul societatii desfiintate

In raport cu prevederile art.12 pct.3 CCM la nivel ANIF ,care acorda beneficiul compensatiilor numai pentru persoanele care au fost concediate colectiv si avand in vedere scopul platilor compensatorii care sunt menite sa acopere un prejudiciu suferit prin concediere si a compensa lipsa veniturilor in perioada ulterioara ,reclamanta nu mai este indreptatita la plata acestor sume ,in conditiile in care reangajarea sa a avut loc chiar in ziua imediat urmatoare celei in care i-a incetat contractul individual de munca la institutia desfiintata. In acest caz masura concedierii colective nu si-a produs efectele juridice.(dosar 23160/63/2012)

Prin sentinta civila nr. 4057 din 24 Aprilie 2013, pronuntata de Tribunalul Dolj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, s-a admis actiunea precizata formulata de reclamanta C. R. L., in contradictoriu cu parata A. N. I. F. - FILIALA  DOLJ, jud. Dolj.
A fost obligata parata la plata catre reclamant a unei compensatii echivalente cu 7 salarii de baza prevazute de art.12 alin.3 din contractul colectiv de munca  la nivel de ANIF RA pentru 2009 - 2010, cu modificarile si completarile ulterioare, suma ce va fi actualizata de la data concedierii (data nasterii dreptului) cu indicele de inflatie la data platii efective,plus dobanda legala aferenta.
S-a respins cererea privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunta astfel, tribunalul a retinut ca reclamanta a fost salariata A. N. I F RA, Sucursala  Olt, in functia "inspector general" pana la 29.12.2011, cand a fost concediata, din motive neimputabile, in temeiul art. 65 - 68 din codul muncii, ca urmare a desfiintarii locului sau de munca, fiind emisa in acest sens decizia nr. 64/23.12.2011.
Potrivit art. 12 alin. 3 din contractul colectiv de munca aplicabil in anii 2009-2010 la nivelul ANIF RA ", la concedierea colectiva, din motive neimputabile reclamanta (care avea o vechime in munca in domeniul imbunatatirilor funciare mai mare de 3 ani ) avea dreptul sa primeasca o compensatie echivalenta cu 7 salarii de baza, fapt ce rezulta din decizia de concediere nr. 64 23.12.2011,  la art. 2.
Parata nu a platit reclamantei drepturile cuvenite incalcand astfel prevederile art. 40 alin. 2 lit. c, din codul muncii, potrivit carora "angajatorul are obligatia sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractului individual de munca", prevederile  art. 229 alin 4 din codul muncii potrivit carora "contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor".
Apararea paratei in sensul ca nu si-a produs efectele concedierea, intrucat - in prezent - intre parti exista raporturi de munca intemeiate pe un alt contract de munca, prin care au fost stabilite alte conditii de prestare a muncii, cu alte elemente negociate decat cele pe baza carora s-a stabilit dreptul salariatei la plata celor 7 salarii compensatorii.
Avand in vedere ca intre parti au existat raporturi de munca, ca drepturile solicitate decurg din raportul de munca, instanta a constatat ca echivalentul a 7 salarii - compensatia - solicitata de reclamanta este un drept de natura salariala, intrand in sfera notiunii de "alte adaosuri" la care face referire art. 155 din codul muncii.
Astfel, potrivit art. 160 din codul muncii "salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri".
Ca urmare, in cauza sunt aplicabile dispozitiile codului muncii privind plata salariului.
Potrivit  art. 166 alin. 4 din codul muncii "intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune - interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
Asadar,  in raporturile de munca angajatorul este pus de drept in intarziere cu privire la neplata sau neplata la timp a drepturilor salariale.
In cazul de fata, deoarece raporturile de munca dintre parti au incetat la data de 29.12.2011, plata compensatiei echivalente a 3 salarii de baza trebuia facuta cel mai tarziu la incetarea raportului de munca al reclamantei. De altfel, in decizia de concediere se precizeaza ca reclamanta va beneficia la data concedierii de compensatia prevazuta la art. 12 alin. 3 din CAP. II la CCM.
De la data incetarii raportului de munca al reclamantei, parata este de drept in intarziere, astfel ca suma va fi actualizata cu indicele de inflatie de la data scadentei - data nasterii dreptului (data concedierii) si pana la plata efectiva, reclamanta neputand fi pus in situatia de a suporta consecintele deprecierii monetare.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata A. N. I. F. Dolj, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea recursului intemeiat in drept pe disp. art.304 pct.8 si 9 C.pr.civ., parata a aratat ca instanta de fond a facut o gresita apreciere a actelor deduse judecatii si o gresita aplicarea a legii, intrucat nu a avut in vedere ca  reclamanta nu putea beneficia salarii compensatorii, in conditiile in care fata de aceasta nu a operat in fapt concedierea.
Sub acest aspect, recurenta a precizat ca reclamanta nu a beneficiat de protectia oferita de ajutorul de somaj, fiind angajata de la data de 29.12.2011 la Agentie, fiind preluata de catre aceasta entitate nou infiintata, care a preluat si patrimoniul A. N. I. F., conform prevederilor OUG 82/29.09.2011 privind unele masuri de organizare a activitatii de imbunatatiri funciare.
A mai aratat ca, desi atributiile si denumirile posturilor la Agentie sunt diferite de cele ale Administratiei, fiind cele ale unei institutii publice, acest lucru nu are relevanta, atata timp cat  preluarea s-a realizat conform OUG 82/2011, care la art. 14 stipuleaza expres: ‘"Personalul angajat in cadrul A. N.  I. F., care se desfiinteaza, se preia de catre Agentie, in limita posturi prevazute la art. 1".
Prin urmare, recurenta considera ca, in concret, nu s-a produs efectul specific al concedierii si anume pierderea locului de munca, prevazut in decizia de concediere, reclamanta continuandu-si practic activitatea in cadrul institutiei succesoare a A. N. I. F.
Fata de motivele invocate, a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a acestei sentinte civile si pe fond respingerea cererii.
Intimata reclamanta Constantin Rodica Lidia a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei instantei de fond.
Curtea, examinand sentinta atacata, prin prisma criticilor formulate, apreciaza ca recursul este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Astfel, se constata ca reclamanta si-a intemeiat actiunea prin care a solicitat plata compensatiei echivalente cu 7 salarii de baza pe prevederile art.12 pct.3 din CCM la nivel de ANIF R.A., potrivit carora la concedierea colectiva, fiecare salariat, odata cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensatie echivalenta cu 3 salarii de baza si, respectiv, 7 salarii de baza, dupa cum vechimea in sector este de sub 3 ani sau peste 3 ani.
In mod gresit, a apreciat instanta de fond ca reclamanta poate beneficia de prevederile acestei clauze din CCM la nivel de unitate, in conditiile in care aceasta nu face parte din randul celor disponibilizati de la A. N. I. F., reclamanta fiind preluata de catre noua infiintata A. N.  I. F..
Sub acest aspect, se constata ca prin OUG nr..82/2011 privind unele masuri de organizare a activitatii de imbunatatiri funciare, a fost infiintata A. N. I. F., institutie publica cu personalitate juridica, finantata din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat, in subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin reorganizarea A. N. I. F. ( art.1), patrimoniul acesteia constituindu-se prin preluarea elementelor de activ si de pasiv ale A. N. I. F., pe baza de protocol de predare-preluare, incheiat in termen de 30 de zile de la data infiintarii Agentiei ( art.3).
Urmare a desfiintarii A. N. I. F. si, pe cale de consecinta, a tuturor locurilor de munca din cadrul acesteia, s-a dispus incetarea contractelor de munca ale tuturor salariatilor. In ceea ce o priveste pe reclamanta a fost emisa decizia nr.64/23.12.2011, prin care s-a dispus incetarea contractului individual de munca in temeiul art.65-68 C.Muncii, incepand cu 29.12.2011, OUG nr.82/2011 fiind mentionata printre temeiurile care au determinat luarea acestei masuri.
Se constata, insa, ca in ziua urmatoare, 30.12.2011, reclamanta a fost angajata, conform deciziei nr.72/30.12.2011, la nou infiintata A. N. I. F., angajare care s-a realizat in baza prevederilor OUG nr.82/2011, ale HG nr.1223/2011, ale deciziei nr.252/23.12.2011 a Directorului General al A. N. I. F., Regulamentului cadru privind procedura de preluare a personalului de la ANIF R.A. si cererii formulate de reclamanta.
OUG nr.82/2011 fiind invocata ca temei de drept atat al masurii concedierii, cat si al angajarii, se impune a fi analizate prevederile acestui act normativ cu privire la situatia personalului incadrat la fosta ANIF R.A data desfiintarii acesteia.
Potrivit art.1 alin.4 din ordonanta, numarul maxim de posturi al Agentiei infiintate prin reorganizarea ANIF R.A. si al filialelor judetene ale acesteia este de 1.500, iar in conformitate cu art.14 "Personalul angajat in cadrul Administratiei Nationale a Imbunatatirilor Funciare, care se desfiinteaza, se preia de catre Agentie, in limita posturilor prevazute la art. 1 alin. (4). Incadrarea in numarul maxim de posturi stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face in termenele si cu procedura stabilite de lege."
Totodata, in conformitate cu art.29 din Regulamentul de organizare si functionare a A. N. I. F., aprobat prin  HG nr.1223/2011 "  (1) Pentru realizarea activitatilor si indeplinirea atributiilor sale, Agentia utilizeaza personalul propriu si incheie contracte cu terti in conditiile art. 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/2011.(2) Personalul propriu al Agentiei este angajat pe baza de contract individual de munca pe durata nedeterminata."
Prin urmare, in limita celor 1.500 de locuri prevazute de art.1 alin.4 din OUG nr.82/2011, personalul desfiintatei A. N. I. F. a fost preluat de noua Agentie, care a procedat la angajarea acestuia prin incheierea unor noi contracte individuale de munca in conditiile art.29 alin.2 din HG nr.1223/2011, reclamanta facand parte din personalul preluat, astfel cum reiese din cuprinsul deciziei nr.72/30.12.2011.
In aceste conditii, in raport de prevederile art.12 pct.3 din CCM la nivel de ANIF R.A. care acorda beneficiul compensatiilor numai pentru persoanele care au fost concediate colectiv si avand in vedere scopul platilor compensatorii care sunt menite a acoperi un prejudiciu suferit prin concediere si a compensa pentru lipsa veniturilor in perioada ulterioara, Curtea apreciaza ca reclamanta nu este indreptatita la plata acestor sume, angajarea sa avand loc chiar in ziua imediat urmatoare celei in care i-a incetat contractul individual de munca la institutia desfiintata.
Imprejurarea ca, in cazul reclamantei, s-a emis o deciziei de concediere intemeiata pe art.65-68 C.Muncii, nu este de natura a determina aplicabilitatea clauzei de la art.12 pct.3 din CCM, din moment ce masura concedierii nu si-a produs efectele juridice in ceea ce o priveste, ca urmare a preluarii sale la noua Agentie.
Totodata, nu prezinta relevanta juridica inserarea in decizia de concediere a faptului ca reclamanta beneficiaza de o compensatie echivalenta cu 7 salarii, atata timp cat dreptul la aceasta nu isi are izvorul in decizia de concediere, ci in prevederile art.12 pct.3 din CCM, asa cum recunoaste chiar reclamanta, iar aceasta clauza conditioneaza plata de existenta unei concedieri colective, concediere care in cazul reclamantei nu si-a produs efectele. Pe de alta parte, trebuie avut in vedere ca astfel de decizii au fost emise pentru toti salariatii fostei ANIF R.A., ca urmare a desfiintarii acesteia, iar la data emiterii deciziilor de concediere-23.12.2011 nu se putea cunoaste care dintre salariati urmau a se incadra in limita celor 1.500, preluati de A. N. I. F..
In acelasi timp, imprejurarea ca incadrarea reclamantei ca, de altfel, si a celorlalti salariati preluati de Agentie in limita a 1.500 de posturi nu a operat de drept, ci in urma unui concurs, cu stipularea unei perioade de proba la angajare nu este de natura a conduce la concluzia ca in cazul sau s-ar fi realizat anterior o concediere efectiva, asa cum sustine reclamanta. Limitarea numarului de posturi ale Agentiei nou infiintate la 1.500 de locuri a determinat preluarea numai unei parti a personalului, iar aceasta nu se putea realiza decat in baza unor criterii obiective, cum ar fi concursul, dar acest concurs a fost deschis numai fostilor salariati, astfel cum reiese din adresa nr.3620/19.08.2013 depusa recurenta. In plus, angajarea personalului preluat in baza unui nou contract (cu consecinta stipularii unei perioade de proba), este prevazuta chiar de regulamentul de organizare si functionare a A. N.  I. F., la art.29 alin.2, prin raportare la art.29-31 din Codul Muncii.
Ceea este cert in cauza este ca reclamanta nu se afla in aceeasi situatie cu salariatii fostei ANIF R.A. care au fost concediati efectiv si nu au facut parte din personalul preluat de noua Agentie in conditiile art.14  din OUG nr.82/2011, astfel ca nu poate beneficia de aceleasi compensatii ca si acestia, in scopul acestei categorii de salariati fiind instituita de partenerii sociali clauza de la art.12 pct.3 din CCM la nivel de unitate privind platile compensatorii.
In concluzie, Curtea apreciaza ca instanta de fond, admitand actiunea, a facut o gresita interpretare a art.12 pct.3 din CCM la nivel ANIF R.A., prin raportare la situatia reclamantei si la prevederile OUG nr.82/2011.
Pentru aceste considerente, Curtea urmeaza a admite ca fondat recursul declarat si, in temeiul art.312 alin.1-3 C.pr.civ., va modifica sentinta atacata, in sensul ca va respinge actiunea.