Revendicare imobiliara. Legea nr. 10/2001

Prin sentinta civila nr. 5732 din 16.06.2009, pronuntata  in dosar nr. 12144/55/2008, Judecatoria Arad a admis in parte actiunea  formulata de reclamanta, in contradictoriu cu paratii; a constatat nevalabilitatea preluarii de catre paratul Statul Roman a imobilului inscris in CF  si in consecinta a obligat paratul sa o despagubeasca pe reclamanta cu o suma egala cu valoarea de circulatie actuala a imobilului; a respins actiunea cu privire le restul capetelor de cerere si fata de ceilalti parati; a obligat reclamanta sa plateasca paratului suma de 1438 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta in acest fel, prima instanta a retinut ca potrivit copiei colii  CF, paratul este proprietarul tabular al imobilului constand in teren intravilan cu casa Acesta l-a dobandit in anul 1997, de la Statul Roman, prin cumparare in baza Legii 112/1995 si respectiv prin improprietarire. La randul sau, Statul Roman l-a dobandit prin preluare de la reclamanta, in anul 1988 ca urmare a Deciziei  nr. 75/1988 a Consiliului popular a Judetului Arad emisa in baza Decretului 223/1974, dat fiind faptul ca reclamanta a plecat in Germania.  Reclamanta a dobandit imobilul in proprietate prin cumparare, in baza contractului de vanzare cumparare din 03.09.1965 autentificat de notariatul de stat si, pretinzandu-se proprietara imobilului in litigiu si contestand dreptul de proprietate al paratului a solicitat ca acesta sa ii fie lasat in deplina proprietate si linistita posesie, astfel ca actiunea formulata a fost, in ceea ce il priveste pe parat una in revendicare astfel ca, acesta are capacitate procesuala pasiva. In baza art. 109 Cod procedura civila, instanta a respins exceptia invocata de parat. Intrucat reclamanta a cerut in subsidiar, in situatia  in care nu i se va restitui in proprietate imobilul, despagubirea sa cu valoarea de circulatie  a acestuia, instanta a considerat ca Statul Roman  reprezentat prin Ministerul Finantelor are calitate procesuala pasiva, fata de acest petit avand in vedere prevederile art. 12 alin. 2 lit. c) din OUG 4/2009. Paratul Municipiul Arad a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei, considerand ca pentru a putea revendica imobilul reclamanta trebuie mai intai sa ceara anularea contractului de vanzare cumparare al paratului, ori acest lucru nu se putea face decat in termenul prevazut de art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001. Acest text de lege nu a fost incident in cauza intrucat  articolul antementionat se refera la motive de nulitate proprii ale contractelor de vanzare cumparare incheiate in baza Legii 112/1995, cata vreme reclamanta a considerat ca paratul nu detine un titlu de proprietate valabil fata de principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial, intrucat titlul in baza caruia statul a dobandit imobilul e nul.
In ce priveste admisibilitatea actiunii in revendicare intemeiata pe dispozitiile dreptului comun a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada                 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, aceasta a fost transata prin Decizia nr. 33 din 08.06.2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie pe calea recursului in interesul legii. Decretul 223/1974, act in baza caruia a fost preluat imobilul de la reclamanta, a fost un act abuziv de preluare, acest caracter al sau fiind recunoscut in mod expres prin Hotararea 250/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aprobare a Legii 10/2001, asadar titlul statului fundamentat pe respectivul act normativ nu este valabil. Fata de aceasta, coroborat cu prevederile art. 2 alin. 2 din Legea 10/2001 care recunoaste dreptul de proprietate persoanelor ale caror imobile au fost preluate abuziv, instanta a considerat ca in prezent reclamanta detine un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, "bun" ce nu mai poate fi revendicat in conditiile  Legii 10/2001, dar cu privire la care, pentru a nu i se incalca reclamantei dreptul de proprietate asupra acestuia, protejat de Conventie, trebuie recunoscuta acesteia posibilitatea de a-l apara pe calea dreptului comun. Faptul ca reclamanta detine un "bun" in acceptiunea Conventiei a reiesit si din speranta sa de a-si vedea reintors imobilul in patrimoniu, speranta intretinuta de practica majoritara a Curtii de Apel Timisoara care in mod constant a casat hotararile instantelor de fond prin care au fost respinse actiunile in revendicare formulate dupa aparitia Legii 10/2001. Inalta Curte in considerentele deciziei antementionate care explica dispozitivul, avand aceeasi forta obligatorie. a statuat ca "literatura juridica a admis de multa vreme faptul ca revendicarea este o actiune reala, iar acest caracter se conserva atat timp cat exista si posibilitatea de a se readuce lucrul revendicat in patrimoniul revendicantului. Daca lucrul a disparut dintr-o cauza imputabila uzurpatorului sau a fost transmis de acesta unui tert care a dobandit in mod iremediabil proprietatea lui, obiectul revendicarii urmeaza a fi convertit intr-o pretentie de despagubiri". Statul Roman, care a preluat in mod abuziv imobilul reclamantei, nu mai poate fi obligat sa i-l restituie acesteia in natura intrucat l-a vandut paratului. La randul sau, paratul l-a dobandit in proprietate imobilul cu buna credinta, in conditiile legislatiei in vigoare la momentul cumpararii, buna credinta prezumata de lege si necontestata de reclamanta. Avand in vedere ca recursul in interesul legii conditioneaza restituirea in natura a imobilului de neincalcarea altui drept de proprietate, in cazul in speta al paratului, instanta a considerat ca reclamanta poate primi doar despagubiri pentru imobilul care i s-a preluat in mod abuziv. Pentru aceste considerente si in baza dispozitiilor legale antementionate, instanta a admis in parte actiunea formulata  si constatand nevalabilitatea preluarii de catre Statul Roman a imobilului inscris in CF 823 Sanicolaul Mic sub nr. top. 612-613/a, l-a obligat sa ii plateasca reclamantei despagubiri constand intr-o suma egala cu valoarea de circulatie actuala a imobilului,  respingand restul capetelor de cerere ca neintemeiate.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel paratii considerand doar ca sentinta atacata este netemeinica si nelegala.
In motivare, a sustinut ca solutia primei instante este lipsita de temei legal si a  fost data cu incalcarea dispozitiilor art. 287, art. 292, art. 295 si art. 296 Cod procedura civila. Reiterand exceptia de tardivitate a depunerii precizarii de actiune si solicitand admiterea acesteia, recurentul a aratat ca instanta de fond a omis sa se pronunte asupra exceptiei de tardivitate a precizarii de actiune. Un alt motiv al cererii de recurs il constituie, in opinia recurentului, faptul ca prima instanta a acordat ceea ce nu s-a cerut, fara a respecta limitele investirii si retinand ca paratul trebuie sa o despagubeasca pe reclamanta, insa fara a cuantifica aceste despagubiri. Recurenta a mai invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, considerand ca reclamanta nu a respectat prevederile legale, inregistrand actiunea cu depasirea termenului in care aceasta putea fi exercitata si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
La finalul motivelor, a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii pe dreptul comun, a apreciat ca imobilul face parte din bunurile la care se refera Legea nr. 10/2001 si a considerat ca actiunea in revendicare, pe calea dreptului comun, a imobilelor preluate abuziv, prin prisma faptului ca are o reglementare speciala, este inadmisibila.
        Analizand sentinta atacata din prisma criticilor aduse prin motivele de apel si a limitelor impuse de dispozitiile art. 295, 296 Cod, procedura civila, tribunalul constata ca  apelul declarat de parata  este fondat.
       Prima instanta in mod gresit a dispus despagubirea reclamantei cu o suma egala cu valoarea de circulatie actuala a imobilului, deoarece actiunea in revendicare este o actiune reala, actiune care este legat in mod direct de bunul a carei proprietate se reclama si il urmareste in mainile oricarei persoane s-ar afla, iar in cazul in care bunul respectiv nu mai poate fi readus in patrimoniul revendicantului, obiectul revendicarii se transforma intr-un drept de despagubiri si astfel actiunea devine personala bazata pe un drept de creanta.
      Drept de creanta pentru care potrivit art. 3 alin 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescriptie este de trei ani, termen care in prezenta cauza a fost depasit, potrivit art. 8 din acelasi act normativ, cu atat mai mult cu cat paratul Mihali Dumitru a intabulat proprietatea in cartea funciara in anul 2004, data de la care dreptul tabular devine opozabil reclamantei si tertilor.
    In solutia pe fond tribunalul apreciaza ca prima problema, este a ceea a existentei unei optiuni a persoanelor indreptatite intre aplicarea legii speciale, care reglementeaza regimul imobilelor preluate abuziv in perioada de referinta, Legea nr.10/2001, si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii, si anume Codul civil.
Cata vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6 martie
1989 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege speciala, care prevede in ce
conditii aceste imobile se pot restitui in natura persoanelor indreptatite, nu se
poate sustine ca legea speciala, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea
aplica in concurs cu acesta, de unde rezulta ca modul de preluare a imobilului nu are nici-o importanta.
Legea speciala se refera atat la imobilele preluate de stat cu titlu valabil,
cat si la cele preluate fara titlu valabil, precum si la relatia dintre persoanele indreptatite la masuri reparatorii si subdobanditori, carora le permite
sa pastreze imobilele in anumite conditii expres prevazute (art. 18 lit. c, art. 29),
asa incat argumentul in sensul ca nu ar exista o suprapunere in ce
priveste campul de reglementare al celor doua acte normative nu poate fi primit.
Referitor la imobilele preluate de stat fara titlu valabil, dispozitiile din art.
6 alin. 2 din Legea nr.213/1998 prevede ca "pot fi revendicate de fostii
proprietari sau de mostenitorii acestora, daca nu fac obiectul unei legi
speciale de reparatie", or, Legea nr. 10/2001 reglementeaza toate masurile
reparatorii, inclusiv pentru imobilele preluate fara titlu valabil, oferind, astfel o
gama mai larga de masuri reparatorii fata de actiunea in revendicare.
Pe de alta parte, Legea nr. 10/2001 instituie, atat o procedura prealabila,
dar si anumite termene si sanctiuni menite sa limiteze incertitudinea raporturilor
juridice nascute in legatura cu imobilele preluate abuziv de stat.
Daca persoana indreptatita a formulat notificarea, in temeiul
prevazut de lege, care a fost respinsa prin dispozitia (decizia) unitatii
detinatoare si a atacat-o cu "contestatie", iar, apoi, cu apel si recurs, in final fiind respinsa ca nefondata sau tardiva, o noua actiune, in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, este inadmisibila, intrucat, pe de o parte, dreptul la actiune a fost deja exercitat (fiind epuizat) si nu mai poate fi valorificat pe nici o alta cale, iar pe ce alta parte, este exclusa, de natura speciala a proceduri Legii nr. 10/2001.
Problema raportului dintre legea speciala si legea generala a
fost rezolvata in aceiasi mod de Inalta Curte, atunci cand a decis, in interesul
legii, ca dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru
cauze de utilitate publica nu se aplica in cazul actiunilor avand ca obiect imobile
expropriate in perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, LIII din 4 iunie 2007.
Prin dispozitiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic posibilitatea
recurgerii la dreptul comun in cazul ineficacitatii actelor de preluare a imobilelor nationalizate si, fara sa diminueze accesul la justitie, a adus perfectionari sistemului reparator, subordonandu-l, totodata, controlului judecatoresc prin norme de procedura cu caracter special.
         In acord cu solutiile adoptate de Curtea Constitutionala a Romaniei
privind domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 si buna credinta a
cumparatorului chirias, se constata ca aceasta lege, in limitele date de dispozitiile art. 6 al. 2 din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun in materia retrocedarii, in natura sau in echivalent, a imobilelor preluate de stat, cu sau fara titlu valabil, in perioada 6.03.1945 - 22.12.1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum si
cele care, din motive independente de vointa lor, nu au putut, in termenele legale, sa utilizeze aceasta procedura au deschisa calea actiunii in revendicare/retrocedare a bunului litigios, daca acesta nu a fost cumparat, cu buna credinta si cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, de catre chiriasi.
Cu atat mai mult, deci, nu pot fi exercitate nici actiuni in revendicare introduse dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 de persoanele care au utilizat procedura din aceasta lege speciala solutie conforma cu regulile non bis in idem, electa una via, precum si cu principiul securitatii juridice consacrat in jurisprudenta CEDO( Brumarescu- 1997, s.a). Legea nr. 10/2001 suprima,  asadar actiunea dreptului comun, dar nu si accesul la un proces echitabil, intrucat, ca lege noua, perfectioneaza sistemul reparator si procedural, instituie controlul judecatoresc al reparatiilor, prin accesul  deplin si liber la trei grade de  jurisdictie in conditiile art. 21 al. 1 si 3 din  Constitutie si ale art. 6 al. 1 din CEDO.
Potrivit Legii nr. 10/2001 se confera plenitudine de jurisdictie in materie, cu obligatia examinarii fondului cauzei, in prima instanta de catre tribunal, in apel, pe calea devolutiva, de catre curtea de apel si in recurs, in limitele motivelor  prevazute de art. 304 pct. 1-9 din Codul de procedura civila, de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia civila si de proprietate intelectuala.
           Prin urmare, acele persoane care nu au urmat procedura prevazuta de
Legea nr. 10/2001 sau care nu au declansat in termenul legal o atare procedura
sau care, desi au urmat-o, nu au obtinut restituirea in natura a imobilului, nu au
deschisa calea actiunii in revendicare, intemeiata pe dispozitiile art. 480 C.civ.
Existenta unei proceduri speciale in care dreptul de proprietate
poate fi valorificat, precum si stabilirea unor termene in acest scop nu constituie
prin ele insele o incalcare a art. 21 al. 2 din Constitutie si a art. 6 al. 1 din
Conventia Europeana a Drepturilor Omului, atata timp cat asemenea restrictii sunt rezonabile si determinate de necesitatea clarificarii, in termen scurt, a unor situatii litigioase si asigurarii, pe aceasta cale a securitatii juridice a circuitului civil.
Adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu
consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare, nu incalca
articolul 6 din Conventie, in situatia in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectiva si asigura plenitudinea de jurisdictie.
Masurile sanctionatorii prevazute de Legea nr. 10/2001
constand in pierderea dreptului de proprietate de catre persoanele indreptatite, care nu au respectat termenele prevazute de aceasta lege pentru formularea cererii de restituire ,ori de atacare a unor acte lovite de nulitate, sunt in acord cu cerintele prevazute de  art. 1 din primul Protocol; precum si cu practica in materie a CEDO.
    Fata de aceste considerente retinute, urmeaza ca tribunalul sa admita apelurile declarate de apelantii-parati, impotriva Sentintei civile nr. 5732 din 16.06.2009, pronuntata de Judecatoria Arad, in contradictoriu cu intimata-reclamanta si intimatul-parat si in consecinta va schimba in tot sentinta atacata in sensul ca va respinge actiunea civila exercitata de reclamanta cu obiect revendicare imobil.
Nefiind incidente disp.art. 274 Cod procedura civila, nu se vor acorda cheltuieli de judecata.