Revendicare unui imobil trecut in proprietatea statului. Actiune in revendicare inadmisibila

Constata ca prin actiunea civila inregistrata la Judecatoria Medias la data de 6 aprilie 2011 reclamatul D. A., cu domiciliul procesual ales in Medias, cheama in judecata pe parata COMUNA S. M. solicitand:
Sa se constate nulitatea deciziei nr. 1241/26.12.1980 a fostului Comitet executiv al Consiliului Popular al Judetului Sibiu si a incheierii de intabulare nr. 219/1981.
Sa se revina la situatia anterioara de carte funciara;
Cu cheltuieli de judecata in caz de opunere.
In motivare reclamantul arata ca in anul 1981 a emigrat in Germania, cu aprobarea autoritatilor, ocazie cu care a predat autoritatilor imobilele detinute, pentru care s-au emis decizii de preluare si care i-au fost comunicate, la data respectiva detinand si terenurile inscrise in cartea funciara nr. 17 Seica Mica, nr. top 3 loc de casa de 281 mp, si nr. top  4 gradina de 133 mp, pentru care insa nu i s-a comunicat vreun act. Mai arata ca imediat dupa revolutie (n.n. 1989), imobilul a intrat in domeniul privat al  Comunei S. M., iar autoritatile i-au predat imobilul, pe care il foloseste si in prezent, dar in anul 2005, cand a solicitat un extras de carte funciara, a observat ca terenul a fost preluat de stat in baza fostului Dct. Nr. 223/1974, ocazie cu care a obtinut si o copie a deciziei nr. 1241/26.12.1980 a fostului Comitet executiv al Consiliului Popular al Judetului Sibiu.
In fine, mai arata ca nici aceasta decizie si nici incheierea de intabulare nu i-au fost comunicate niciodata; ca decizia a fost redactata dor in 4 exemplare, dintre care niciunul nu-i era destinat, ceea ce inseamna ca a fost redactata ulterior plecarii sale in Germania; ca in anul 2005 a incercat sa solicite restituirea imobilelor in baza Legii nr. 10/1991 (este vorba de Legea nr. 10/2001), dar termenul era deja depasit; ca prin necomunicarea deciziei aceasta este lovita de nulitate absoluta, intrucat a fost lipsit de posibilitatea de a ataca actul prin care a fost expropriat si, totodata, a fost mentinut in eroare, iar din acest motiv nu a revendicat in termen imobilele, nici in baza Legii nr. 18/1991 si nici in baza Legii nr. 10/2001.
In drept invoca dispozitiile art. 481 Cod civil.
Avand in vedere ca decizia nr. 1241/26.12.1980 a fost emisa de catre Comitetul executiv al Consiliului Popular al Judetului Sibiu si ca in prezent in cartea funciara este proprietar Statul Roman, instanta a pus in discutia reclamantului oportunitatea citarii in cauza a Consiliului Judetean Sibiu, institutia care continua activitatea fostului Consiliu Popular al judetului Sibiu, si Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice.
Prin adresa inregistrata la instanta la data de 8 iulie 2011 reclamantul a declarat ca este de acord cu citarea in cauza a celor doi parati, desi nu considera oportuna introducerea lor intrucat terenul in litigiu a intrat in proprietatea privata a Comunei S. M. si a facut obiectul Legii nr. 18/1991.
Ca urmare, instanta a dispus citarea in cauza, in calitatea de parati, a CONSILIULUI JUDETEAN SIBIU si a STATULUI ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.
Prin intampinare, Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Sibiu, ca mandatar, a invocat in primul rand tardivitatea formularii actiunii, avand in vedere prevederile art. 3 din Dct. 167/1958 privind prescriptia extinctiva. In motivarea exceptiei a aratat ca termenul de prescriptie a inceput sa curga la data la care a incetat cauza care l-a impiedicat sa formuleze o actiune in anularea actului ilegale, aceasta data fiind 22.12.1989. Mai mult, arata in continuare, legiuitorul a repus in drepturi pe fostii proprietari ai imobilelor preluate in mod abuziv, fiind consacrate, dupa anul 1989, proceduri speciale pentru obtinerea unor masuri reparatorii (in natura sau prin echivalent), ceea ce a avut drept scop „crearea unei securitati si stabilitati a circuitului civil, pentru a se solutiona si rezolva definitiv problema retrocedarii proprietatilor in Romania”,pentru a se evita prelungirea la nesfarsit a termenului inlauntrul caruia fostii proprietari puteau efectua demersuri in vederea restituirii imobilelor.
Mai arata ca si din perspectiva CEDO actiunea reclamantului este neintemeiata si ilegala, pentru ca, in interpretarea acesteia, dreptul de proprietate trebuie sa fie actual pentru a se obtine o reparatie, dar in speta dreptul reclamantului nu mai este actual, el fiind anulat si prescris. Pe de alta parte, arata in continuare paratul, reclamantul nu a indeplinit procedura administrativa prealabila si obligatorie, respectiv efectuarea notificarii prevazuta de lege, ceea ce atrage pierderea dreptului de a se mai putea adresa justitiei pentru valorificarea dreptului pretins, dispozitie prevazuta de art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
In fine, paratul mai arata ca actiunea reclamantului este si inadmisibila, avand in vedere dispozitiile Legii nr. 10/2001, care constituie legea speciala, ceea ce exclude actiunea in revendicare pe calea dreptului comun, prevederi de care reclamantul nu a uzat, iar Inalta Curte de Casatie si Justitie  a statuat in practica sa faptul ca „un demers judiciar ce are ca scop redobandirea dreptului de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv, nu poate fi parcurs decat in conditiile si cu respectarea procedurii instituite de legea speciala”. Or, din acest punct de vedere actiune este inadmisibila, pentru ca reclamantul nu a respectat dispozitiile legii speciale si nici nu-si poate invoca propria culpa.
In drept invoca dispozitiile art. 3 din Dct. 167/1958, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 1/2009.
In raspuns la intampinarea paratului Statul Roman, reclamantul invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acestuia, intrucat imobilul nu se mai afla in patrimoniul sau, pentru ca formal toate terenurile au trecut in patrimoniul comunelor si au facut obiectul legii fondului funciar si niciodata DGFP Sibiu nu si-a exercitat vreun atribut asupra acestui teren.
Statul Roman prin Directia Generala Finantelor Publice a Judetului Sibiu solicita respingerea exceptiei invocate de reclamant.
Paratii Comuna S. M. si Consiliul Judetean Sibiu nu au formulat intampinare.
Prin raspunsurile date la interogatoriu (fila 6 dosar), Comuna S. M. recunoaste ca reclamantul a fost proprietarul terenului in litigiu; ca a predat reclamantului posesia imobilului, cu chirie, dupa anul 1990, pe care il foloseste si in prezent; ca in localitate reclamantul este recunoscut ca proprietar al imobilului si nimeni nu are pretentii asupra acestuia; si ca este de acord cu admiterea actiunii.
Examinand cauza instanta a retinut:
In fapt, prin Decizia nr. 1241/26.12.1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judetului Sibiu, in conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 59/1974,  ale Decretului Consiliului de Stat nr. 59/1974 si ale Decretului Consiliului de Stat nr. 223/1974 s-a trecut in proprietatea statului, fara plata, si s-a transmis in administrarea Biroului executiv al Consiliului Popular al comunei S. M. terenurile fara constructii din S. M. nr. 4 A, inscrise in CF Seica Mica nr. 17, nr. top 3 si 4, compuse din loc de casa si gradina, cu suprafata totala de 414 mp, apartinand numitilor D. A. si D. S. sub B. 20 si 21, care nu sunt membrii CAP.
In baza acestei decizii imobilul a fost intabulat in cartea funciara in favoarea Statului Roman, prin incheierea nr. 219/06.02.1981, incheiere care, potrivit inscrisului de la fila 67 dosar, poarta numarul de 211/06.02.1981, fiind foarte posibila o eroare de transcriere in cartea funciara a numarului de incheiere, in loc de 211 trecandu-se 219 (filele 66 si 67 dosar). Nu exista insa nici un dubiu cu privire la imobil, cu privire la proprietari  si cu privire la temeiul in baza caruia s-a facut trecerea in proprietatea statului.
Reclamantul depune o cerere de restituire a imobilelor la Primaria Comunei S.M., dar prin adresa nr. 337/08.03.2006 aceasta ii raspunde ca cererea trebuia depusa in baza legii nr. 10/2001, in termenul legal, prin executor judecatoresc, iar in ce priveste Legea nr. 247/2005, cererea nu face obiectul acestei legi.
Relativ la starea de fapt descrisa, potrivit dispozitiilor art. 13 alin. 3 din Legea nr. 59/1974 „Terenurile de orice fel apartinand persoanelor care, avand domiciliul in Republica Socialista Romania, parasesc definitiv tara, trec fara plata in proprietatea statului”, iar potrivit dispozitiilor art. 2  din Decretul nr. 223/1974, „Persoanele care au facut cerere de plecare definitiva din tara sunt obligate sa instraineze, pana la data plecarii, constructiile aflate in proprietatea lor in Republica Socialista Romania. Instrainarea se va face catre stat, care va prelua aceste bunuri, plata stabilindu-se potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea constructiei de locuinte, vanzarea de locuinte din fondul de stat catre populatie si construirea de case de odihna proprietate personala.
  Constructiile apartinand persoanelor care au plecat in mod fraudulos din tara sau care, fiind plecate in strainatate, nu s-au inapoiat la expirarea termenului stabilit pentru inapoierea in tara, trec fara plata in proprietatea statului.
  Terenurile aferente constructiilor prevazute la alineatele precedente trec in proprietatea statului in conditiile art. 13 din Legea cu privire la fondul funciar.”
Prin urmare, este de observat ca in oricare din conditiile enumerate, terenul trecea in proprietatea statului fara plata, operand in acest fel o expropriere.
Potrivit dispozitiilor art. 36 din Constitutia Romaniei din anul 1965, in vigoare la data preluarii imobilului in proprietatea statului, dreptul de proprietate era ocrotit de lege, iar potrivit dispozitiilor art. 17 alin. 1 si 2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului din decembrie 1948, ratificata de Romania, „Orice persoana are dreptul la proprietate atat singur, cat si in asociere cu altii si nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa”. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 481 Cod civil din 1864, aplicabil situatiei juridice deduse judecatii, „Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire”, iar potrivit dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.
Raportat la prevederile constitutionale, la cele ale Codului civil, la cele ale Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si la cele ale Protocolului nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului trecerea imobilului proprietatea reclamantului in proprietatea statului s-a facut cu incalcarea acestor prevederi, conferind un caracter abuziv acestei masuri, astfel ca titlul statului nu poate fi considerat valabil. Aceasta cu atat mai mult cu cat reclamantului nu i s-a comunicat vreodata un exemplar al deciziei de preluare si nici nu a existat vreo astfel de intentie, de vreme ce din cuprinsul acesteia rezulta ca a fost emisa in 4 exemplare, din care unul pentru S.p.c. S. M., unul pentru Administratia financiara, unul pentru notariat si unul pentru dosar.
In raport de starea de fapt si de drept expusa, instanta, avand a se pronunta supra exceptiilor invocate de catre paratul Statul Roman si de reclamant, le gaseste neintemeiate si le va respinge.
In ce priveste exceptia tardivitatii actiunii intemeiata pre prevederile art. 3 din Dct. 167/1958, de vreme ce este vorba de o nulitate absoluta, acesta este, in principiu, imprescriptibila, poate fi invocata de catre orice persoana interesata si oricand, si, ca urmare, exceptia nu poate fi primita de instanta.
Cat priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii, motivata de faptul ca actiunea in revendicare pe calea dreptului comun este exclusa de prevederile Legii nr. 10/2001, care este legea speciala in materia retrocedarii bunurilor preluate abuziv de Statul roman, trebuie observat ca nici Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei si nici Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu au exclus, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, „…caci este posibil ca reclamantul intr-o astfel de actiune sa se poata prevala la randul sau de un bun in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional si trebuie sa i se asigure accesul la justitie. Este insa necesar a se analiza, in functie de circumstantele concrete ale cauzei, in ce masura legea interna  intra in conflict cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului si daca admiterea actiunii in revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securitatii raporturilor juridice”. ( I.C.C.J, dec. in interesul legii Nr. 33/2008, publicata in M.O. nr. 108/23.02.2009).
De asemenea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in mai multe cauze solutionate impotriva Romaniei ( Cauza Lungoci, Cauza Caracas, Cauza Ionescu si Mihaila, Cauza Zamfirescu, Cauza Crisan, cauza Beian), a stabilit ca accesul la un tribunal, doar pentru a se constata ca o procedura judiciara initiata de reclamant, prin jocul dispozitiilor legale care au reglementat o anumita institutie de drept – autoritatea de lucru judecat, inadmisibilitatea, schimbarea competentelor instantelor de judecata in timpul derularii procesului etc. - care au generat o incertitudine jurisprudentiala, nu este de natura sa respecte imperativele art. 6 paragraful 1 din Conventie.
In esenta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca actiunea in revendicare pe calea dreptului comun este admisibila cu conditia ca instanta sa lamureasca daca o astfel de actiune poate constitui un remediu efectiv, care sa acopere neconventionalitatea unor dispozitii ale legii speciale, iar prin admiterea actiunii sa nu se aduca atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securitatii raporturilor juridice.
In fine, in ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman, invocata de reclamant, este de observat ca, potrivit datelor de carte funciara (fila 66 dosar), Statul Roman este proprietarul imobilului, ceea ce inseamna ca acesta are calitatea procesuala pasiva, chiar daca, potrivit dispozitiilor art. 36 alin. 1 din legea nr. 18/1991, „terenurile aflate  in proprietatea statului, situate in intravilanul localitatilor si care sunt in administrarea primariilor … trec in proprietatea comunelor, oraselor sau municipiilor, urmand regimul juridic al terenurilor prevazute la art. 26”, aceste terenuri urmand a iesi efectiv din proprietatea statului numai in momentul in care comuna se va intabula ori aceste terenuri se vor vinde in conditiile art. 26. Efectul constitutiv de drepturi al inscrierii in cartea funciara, in regimul reglementat de D-L nr. 115/1938, face ca dreptul de proprietate sa fie recunoscut doar prin intabulare. Acest act normativ nu recunoaste dobandirea dreptului de proprietate prin efectul legii.
Raportat la toate cele expuse, in fond, Judecatoria Medias, fata de imprejurarea ca trecerea in proprietate statului a imobilului revendicat s-a facut cu incalcarea dispozitiilor ce reglementeaza ocrotirea dreptului de proprietate, prin sentinta civila nr. 3/2011 a admis actiunea si a constatat nulitatea absoluta a deciziei cu nr. 1241/26.12.1980 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judetului Sibiu si a incheierii de intabulare nr. 219 (211)/06.02.1981 a Notariatului de Stat local Medias, inscrisa in CF nr. 10 S. M. (nr. CF vechi 17), nr. top 3, 4 teren in suprafata de 414 mp.
Din probele administrate in prezenta cauza s-a retinut ca reclamantul a fost deposedat de teren fara a primi o justa despagubire si fara a i se comunica vreodata decizia de preluare, iar dupa anul 1990  a intrat in posesia terenului, pe care il foloseste si in prezent, Comuna S. M. recunoscandu-i astfel dreptul de proprietate. In raspunsul dat la interogatoriu (fila 27 dosar) aceasta a fost de acord cu admiterea actiunii. Este de asemenea de observat ca prin admiterea actiunii reclamantului nu se aduce atingere vreunui alt drept de proprietate, ocrotit de lege, si nici securitatii raporturilor juridice, imobilul aflandu-se in posesia reclamantului, iar in legatura cu acest imobil nu au fost constituite ori recunoscute legal alte drepturi in favoarea altor persoane fizice sau juridice.
Urmare a constatarii nulitatii absolute a deciziei de preluare si a incheierii de intabulare, mentinerea dreptului de proprietate al Statului Roman nu mai are suport legal si s-a dispus revenirea la situatia anterioara intabularii dreptului de proprietate al statului asupra imobilului inscris in CF  nr. 10 S. M. (nr. CF vechi 17), nr. top 3, 4 teren in suprafata de 414 mp, respectiv la situatia de sub B. 20 si 21 din CF vechi 17 S. M.
Actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru, iar reclamantul nu a facut dovada altor cheltuieli judiciare, incat instanta sa se poata pronunta asupra cheltuielilor judiciare in conditiile in care paratul Statul Roman s-a opus admiterii actiunii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Sibiu solicitand modificarea in tot in sensul respingerii actiunii ca tardiv formulata, netemeinica si nelegala.
In motivarea recursului se arata ca actiunea este tardiv formulata, cu nerespectarea termenului prevazut de art.1,3 si 9 din Decretul nr.167/1958 care a inceput sa curga cel mai tarziu la 22.12.1989 sau de la data comunicarii deciziei atacate.
In plus, se arata ca pentru repunerea in drepturi a fostilor proprietari statul a consacrat proceduri speciale, iar dupa aparitia Legii nr.10/2001 actiunile formulate pe dreptul comun si cu nerespectarea procedurii administrative obligatorii prevazute de legea speciala nu mai pot fi primite.
Recurenta mai sustine ca nici din perspectiva CEDO actiunea nu este intemeiata si ca prezenta actiune este una in nulitate relativa prescriptibila in termen de 3 ani.
Un alt motiv de recurs este nemotivarea hotararii instantei de fond care a fost data cu aplicarea gresita a legii pentru ca nu se evidentiaza cauzele care duc sa nulitatea absoluta a actului respectiv.
Ultimul motiv de recurs este cel prin care se invoca inadmisibilitatea actiunii formulate pe dreptul comun dupa intrarea in vigoare a legii speciale, asa cum rezulta si din practica instantei supreme.
Prin intampinare intimatul a solicitat respingerea recursului intrucat la cererea sa au achiesat si organele administratiei locale, singurele care ar avea un minim interes in cauza. Intimatul mai sustine ca in cauza nu se aplica legea nr.10/2001, pentru ca terenul i-a fost atribuit in 1990 si nici nu a facut obiectul Legii fondului funciar pentru ca nimeni nu poate dispune de un bun care nu ii apartine. Se mai sustine ca nu a existat contract de inchiriere si nimeni nu i-a contestat vreodata dreptul de proprietate. Practica CEDO este in sensul de a se admite astfel de actiuni daca nu se aduce atingere altui drept de proprietate.
Analizand sentinta prin prisma motivelor de recurs si, din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul retine ca recursul este intemeiat si va fi admis pentru considerentele pe care le vom arata in continuare.
Imobilul in litigiu este un teren din S. M. nr. 4 A, inscris in CF Seica Mica nr. 17, nr. top 3 si 4, compus din loc de casa si gradina, cu suprafata totala de 414 mp si a apartinut numitilor D. A. si D. S. sub B. 20 si 21
Prin Decizia nr. 1241/26.12.1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judetului Sibiu, in conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 59/1974,  ale Decretului Consiliului de Stat nr. 59/1974 si ale Decretului Consiliului de Stat nr. 223/1974 s-a trecut in proprietatea statului, fara plata, si s-a transmis in administrarea Biroului executiv al Consiliului Popular al comunei S. M. terenul fara constructii din S.M. nr. 4 A, inscris in CF S. M. nr. 17, nr. top 3 si 4, compus din loc de casa si gradina, cu suprafata totala de 414 mp, apartinand numitilor D. A. si D. S. sub B. 20 si 21, care nu sunt membrii CAP.
In baza acestei decizii imobilul a fost intabulat in cartea funciara in favoarea Statului Roman, prin incheierea nr. 219/06.02.1981, incheiere care, potrivit inscrisului de la fila 67 dosar, poarta numarul de 211/06.02.1981, fiind foarte posibila o eroare de transcriere in cartea funciara a numarului de incheiere, in loc de 211 trecandu-se 219 (filele 66 si 67 dosar). Nu exista insa nici un dubiu cu privire la imobil, cu privire la proprietari  si cu privire la temeiul in baza caruia s-a facut trecerea in proprietatea statului.
Fata de aceasta situatie de fapt, actiunea reclamantului care a predat imobilul la plecarea din tara in anul 1981, este o actiune in revendicare prin care se tinde la readucerea bunului in patrimoniul reclamantilor, actiunea avand ca temei dreptul comun in materie, chiar reclamantii aratand in actiune ca nu a urmat calea legilor speciale de reparatie, Legea nr.18/1991 si Legea nr.10/2001. Nu se poate retine ca reclamantul nu a avut cunostinta de preluarea imobilului atat timp cat s-a facut predarea imobilului la plecarea din tara.
In cauza sunt aplicabile dispozitiile deciziei nr. 33 2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, prin care, referitor la actiunile intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, avand ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10 2001 si solutionate neunitar de instantele judecatoresti, s-a stabilit ca: concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala. In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10 2001, si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
In speta actiunea reclamantilor este o actiune in revendicare ce nu poate fi admisa fata de dispozitiile deciziei mentionate anterior si care sunt obligatorii pentru instante, intrucat reclamantii nu au apelat la procedurile administrative prevazute de Legea nr.10 2001.
Fata de decizia in recurs in interesul legii, dispozitiile legii speciale, respectiv ale Legii nr.10 2001, prevaleaza cat timp reclamantii nu au un drept de proprietate recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca sau printr-o decizie de restituire emisa intr-o procedura administrativa, adica nu pot dovedi existenta bunului in patrimoniul lor, conditie esentiala pentru formularea actiunii in revendicare pe calea dreptului comun.
Nici in raport de jurisprudenta CEDO actiunea nu este intemeiata pentru ca reclamantul nu are un bun in sensul conventiei si nici macar o speranta legitima de a i se recunoaste un astfel de bun. Spre deosebire de cauzele Katz si Strain contra Romaniei, unde partile aveau hotarari judecatoresti din care rezulta ca nationalizarea imobilelor a fost ilegala, in speta, reclamantul nu poate face dovada existentei dreptului de proprietate in patrimoniul lor, prin aceeasi modalitate juridica, astfel incat actiunea in revendicare este nefondata si va fi respinsa.
Motivele invocate de intimat in intampinarea formulata in recurs sunt neintemeiate, se vorbeste despre necomunicarea deciziei administrative, masura care nu mai are relevanta dupa intrarea in vigoare a legilor speciale, de asemenea se sustine ca s-a folosit imobilul din 1990 si ca nu a existat un contract de inchiriere, aspecte care sunt straine de natura pricinii si nu se vor retine de catre instanta.
Pentru aceste motive, in temeiul art.312 Cod proc. civ. se va admite recursul si se va modifica in tot sentinta atacata in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata.