Revendicare

             Constata ca prin actiunea civila formulata la 16.10.2009 reclamanta Biserica Romana Unita cu Roma Greco - Catolica H.  in contradictoriu cu  Biserica Ortodoxa Romana H. a solicitat obligarea paratei sa-i lase in libera posesie si folosinta lacasul de cult greco - catolic  (ca bun principal ) si casa parohiala  (ca bun accesoriu) inscrise in CF 275 H. nr. top. 382 de care a fost deposedata  fara titlu si sa le predea aceste imobile.
Cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii reclamanta arata ca imobilul a constituit proprietatea paratei prin incheierea nr. 521/2.04.1949 fara nici un titlu, astfel ca incheierea e lovita de nulitate absoluta. Reclamanta sustine ca desi dupa 1990 au fost adoptate acte normative privind restituirea locasurilor  de cult parata a refuzat sistematic orice incercare de conciliere.
In drept se invoca Decretul Lege  nr. 115/1938, Decretul 126/1990 si Legea nr.489 /2006 care a abrogat orice dispozitie contrara inclusiv Decretul 177/1948.
Actiunea a fost ulterior completata in sensul ca s-a stabilit si constatarea nulitatii incheierii nr. 524/2.04.1949 din CF emisa in baza Decretului nr. 177/1948 intrucat acesta a fost abrogat prin art.51  din Legea nr.489/2006(f.12).
Prin intampinare parata a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila si prematur introdusa intrucat nu s-a efectuat procedura prealabila prevazuta de Decretul Lege nr.126/1990 si pentru ca nu s-a adoptat un act normativ special pentru reglementarea lacasurilor de cult.
Pe fond se sustine ca preluarea bunurilor nu a fost abuziva intrucat procesul verbal intervenit intre cei doi preoti  arata  trecerea liber consimtita a credinciosilor la cultul ortodox. Ca urmare, bunul a trecut prin hotarare judecatoreasca  in proprietatea paratei, deci cu respectarea Decretului Lege nr.115/1938.
Referitor la casa parohiala se aplica aceleasi dispozitii pentru ca, in conformitate cu HG nr. 53 /2008, biserica, casa parohiala, curtea, gradina aferenta si cimitirul  ca anexe ale  acesteia formeaza un tot unitar.
Parata sustine ca admiterea actiunii  nu se impune intrucat reclamanta a fost sprijinita de autoritatile locale in cumpararea si amenajarea unui alt spatiu ca biserica.
Referitor la anularea incheierii de CF se arata ca legea cultelor nu retroactiveaza, dar se invoca art.31 al Legii nr. 489/2006 conform caruia „ persoanele care parasesc un cult recunoscut nu pot emite pretentii asupra patrimoniului cultului respectiv”.
Reclamanta a precizat ulterior temeiul juridic al cererii ca fiind art. 34, 35 din Decretul Lege nr. 115/1938 ( pentru nulitatea absoluta a incheierii de intabulare) pentru ca nu a existat acordul de vointa al partilor si nici o hotarare judecatoreasca irevocabila. Nici Decretul 177/1998  nu poate fi titlu pentru trecerea imobilului in proprietatea paratei intrucat  averea cultelor desfiintate trece in proprietatea Statului.
Tribunalul a considerat ca aceasta precizare nu reprezinta o modificare a actiunii in contextul in care exista deja cerere de constatare a nulitatii incheierii CF si doar s-a precizat temeiul acestei cereri.
In probatiune s-au depus la dosar cartea de judecata nr. 146/1949 prin care imobilul a fost intabulata pe numele Bisericii Ortodoxe Romane ( f.48) , dovada ca la cartea funciara nu se gaseste incheierea atacata nr.524/1949 (f.41) procesul verbal de predare a patrimoniului intre cele doua biserici in anul 1949  (f. 49) , extras de CF si copie in intregime a cartii funciare listele cu credinciosii din localitatea H. –greco –catolica  (f. 115-119) si ortodocsi (f.120-159), dovada incercarilor de conciliere initiate de reclamanta, dovada ca la nivel local si judetean nu s-a  constituit o comisie mixta de conciliere si cerere de retrocedare a imobilelor in litigiu formulata de reclamanta la Comisia Speciala pentru retrocedarea bunurilor apartinand cultelor religioase din 15.01.2003. (f.87).
In cauza s-a efectuat si o expertiza topografica prin care un expert topograf numit de instanta a indentificat imobilele ,iar concluziile acestuia au fost in sensul ca biserica si curtea aferenta de 1296 m.p. situata la nr. administrativ 21 este inscrisa corect in CF 100582 S. M. sub nr. top 382 provenita din conversia CF 275 H., iar casa parohiala cu curte si gradina de 1994 m. p.  situata la numarul administrativ nr. 20 nu apare  inscrisa in nicio carte funciara. Ca urmare, expertul a propus deschiderea unei foi nedefinitive conform specificatiilor tehnice ale expertului (f. 3-4 din expertiza).
Analizand actele si lucrarile dosarului tribunalul constata ca actiunea de fata este neintemeiata si va fi respinsa pentru considerentele pe care le vom arata in continuare.
Imobilul in litigiu a fost inscris in CF 275 H. sub nr. top. 382 (biserica si terenul), iar casa parohiala cu curtea si gradina nu sunt evidentiate in cartea funciara. Aceste imobile situate administrativ in loc. H. la numarul 21 si 20  au fost proprietatea reclamantei Biserica Greco - Catolica H. conform mentiunii din CF sub  B11. Imprejurarea ca si casa parohiala si terenul aferent au apartinut reclamantei fiind preluate impreuna cu biserica nu este contestata de parata.
La 2.04.1949 prin incheierea nr. 524 s-a inscris dreptul de proprietate asupra acestui imobil pe numele paratei Biserica Ortodoxa Romana H. Incheierea s-a facut pe baza Cartii de judecata a Judecatoriei mixte Sibiu nr. 146/1949 din 25.02.1949 pronuntata in temeiul decretului nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor  religioase .
Dupa acest moment locasul de cult a fost folosit exclusiv  de parata.
Prin actiunea de fata se solicita sa se constate nulitatea incheierii nr. 524/1949 intrucat temeiul acestuia (Decretul nr. 177/1948) a fost abrogat prin art.81 al legii nr. 489/2006 si in baza art.34 si 35 din Decretul Lege nr. 115/1938 pentru ca nu sunt indeplinite cerintele acestui text legal, respectiv intabularea paratei nu s-a facut  cu acordul de vointa al partilor sau pe baza unei hotarari judecatoresti.
Subsecvent actiunii in rectificarea cartii funciare se formuleaza si o actiune in revendicare prin care se solicita obligarea paratei sa-i lase reclamantei posesia si folosinta acestor imobile.
Fata de obiectul actiunii tribunalul apreciaza ca nu are relevanta imprejurarea ca reclamanta are in prezent un alt imobil in care sa se efectueze slujbele religioase, indiferent ca pentru dobandirea si amenajarea acestuia a beneficiat de diferite sume de bani de la autoritatile locale.
Sprijinirea cultelor religioase recunoscute legal si reprezentate in randul populatiei locale este normala si a fost facuta si fata de parata deci nu se poate sustine ca reclamanta nu ar mai avea interes in redobandirea unui imobil  numai pentru ca a fost sprijinita sa dobandeasca un alt imobil, mai ales ca intre parti nu a existat ideea unui schimb.
Apoi, din punct de vedere al procedurii de conciliere prevazuta de Decretul  Lege nr. 126/1990, tribunalul apreciaza ca exceptia inadmisibilitatii si prematuritatii invocate de parata sunt neintemeiate si vor fi respinse.
Este adevarat ca prin art.3 al Decretului Lege nr. 126/1990  s-a prevazut ca situatia juridica a lacaselor de cult a caselor parohiale ce au apartinut Bisericii Romane Unite cu Roma si preluate de Biserica ortodoxa Romana  se va stabili de catre o comisie mixta tinand seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste terenuri, sens in care partea interesata trebuia sa indeplineasca o procedura de convocare a celeilalte parti cu respectarea unor conditii de forma specifice (art.3 al. 2).
Cu toate ca reclamanta nu a respectat strict aceasta procedura, tribunalul apreciaza ca actiunea nu este inadmisibila si nici prematura, ci se poate solutiona prin analizarea fondului cauzei.
Aceasta solutie se impune intrucat procedura prealabila a fost instituita in vederea solutionarii amiabile a litigiului, iar conditiile pentru evacuare au fost stabilite pentru a da celeilalte parti termen pentru analizarea propunerilor si gasirea unei solutii amiabile. Ori in cauza reclamanta a facut dovada ca au existat din partea sa mai multe incercari de ajungere la un compromis (chiar inainte de a revendica bunul, pentru ca s-a solicitat si o folosinta provizorie sau una alternativa) fara a obtine nici un rezultat. Intrucat parata nu a manifestat nici o intentie de conciliere nici macar in cursul procesului de fata instanta apreciaza ca procedura  prevazuta de  art.3 al.2 din Decretul Lege nr. 126/1990 nu ar fi condus la un  rezultat chiar daca ar fi fost legal indeplinita. Pentru aceste motive, exceptiile invocate vor fi respinse, mai ales ca si practica Curtii Europene a Drepturilor Omului este in acest sens. Aceasta instanta, a aratat ca respingerea unei actiuni ca inadmisibila pentru neindeplinirea procedurilor prealabile reprezinta o incalcare a art.6 din CEDO  pentru ca nu se asigura dreptul de acces la instanta si a art.14 din CEDO daca in situatii similare unele cauze au fost solutionate pe fond (cauza Parohia Greco- Catolica Sambata Bihor contra Romania). A refuza accesul la justitie al reclamantei incalca si art. 21 din Constitutie si art. 3 din Codul civil.
In plus, la nivelul judetului Sibiu nici nu s-a constituit comisia mixta, ca urmare nu se poate imputa reclamantei lipsa dialogului si a concilierii.
De altfel, reclamanta nu trebuia in legatura cu obiectul cauzei de fata sa formuleze cerere nici la comisia speciala, in temeiul OUG nr. 94/2000, pentru ca lacasurile de cult au fost expres exceptate de la aplicarea  acestei legi speciale.
In cea ce priveste casele parohiale tribunalul apreciaza ca acestea trebuie considerate ca un accesoriu al lacasului de cult si supuse aceluiasi regim juridic, deci nici pentru casa parohiala nu era necesara cererea de restituire in baza OUG nr. 94/2000, ci doar actiune conform  dreptului comun (aceasta este singura solutie in lipsa unui act  normativ special a carui elaborare si adoptare nu s-a realizat  desi s-a manifestat aceasta intentie de peste 10 ani.)
Accesorialitatea casei parohiale fata de lacasul de cult rezulta si din HG nr. 53/2008 in care se arata ca biserica, casa parohiala, curtea, gradina aferenta si cimitirul ca anexe  ale acesteia formeaza un tot unitar.
Analizand situatia juridica a imobilului in litigiu asa cum aceasta rezulta din cartea funciara se constata ca actiunea este neintemeiata si va fi respinsa .
In primul rand tribunalul retine ca actiunea nu este prescrisa.
Conform art.36 din decretul Lege nr. 115/1938 (in vigoare la data efectuarii inscrierilor) actiunea in revendicare, sub rezerva prescriptiunii actiunii de fond va fi imprescriptibila fata de dobanditorul nemijlocit (…).
Actiunea in rectificare va fi respinsa. Reclamanta a invocat ca temei al rectificarii urmatoarele motive:
-abrogarea Decretului nr. 177/1998 care a constituit titlul de dobandire al paratei;
-lipsa acordului partilor sau a unei hotarari judecatoresti pentru intabularea paratei.
Niciunul dintre motive nu este intemeiat .
Referitor la primul motiv, este adevarat ca Decretul nr. 177/1948 a fost abrogat prin art.51 din Legea nr. 489/2006, insa abrogarea acestui act normativ si recunoasterea Bisericii greco –catolice de catre Statul roman dupa 1990 nu are ca efect direct redobandirea dreptului de proprietate de catre reclamanta si nici nu poate impune concluzia ca reclamanta nu a pierdut niciodata proprietatea asupra bunurilor. Dimpotriva, reclamanta a pierdut dreptul de proprietate pe care parata l-a dobandit si l-a exercitat pana in prezent.
In acelasi sens s-a pronuntat si Curtea Constitutionala prin mai multe decizii avand ca obiect Decretul Lege nr. 126/1990 (decizia nr. 23/1993, decizia nr.49/1995).
Astfel s-a aratat ca solutia pronuntata de Curtea Constitutionala este in concordanta cu Apelul Senatului Romaniei din 29 decembrie 1994 si cu Documentul de la Balamand - Liban, elaborat de Comisia mixta internationala pentru dialog teologic intre biserica ortodoxa si biserica romano-catolica, la al VII-a sesiune plenara ce a avut loc intre 17-24 iunie 1993. La pct. 31 din acest document se face apel "sa ne amintim de indemnul Sf. Apostol Pavel catre Corinteni (I Cor. 6, 17), care recomanda crestinilor sa rezolve diferendele dintre ei prin dialog fratesc, evitand astfel de a incredinta interventiei autoritatilor civile solutionarea practica a problemelor care se puneau intre biserici sau comunitati locale. Aceasta are importanta in special pentru intrarea in posesiune sau restituirea bunurilor bisericesti. Aceasta nu trebuie sa se bazeze numai pe situatii din trecut sau sa se sprijine numai pe principii juridice generale, ci trebuie sa tina seama de complexitatea realitatilor pastorale prezente si de situatiile locale".
Trimiterea la realitatile prezente de pe plan local rezulta si din Legea cultelor nr. 489/2006. Acest act normativ a abrogat Decretul nr. 177/1948 si a prevazut ca disputele patrimoniale dintre cultele recunoscute se solutioneaza pe cale amiabila iar in caz contrar, potrivit dreptului comun (art.31.al.3).
In ceea ce priveste al doilea motiv invocat de reclamanta referitor la lipsa titlului (sau nevalabilitatea) inscrierii in CF a paratei si acesta este neintemeiat. Parata este intabulata in CF in baza unei hotarari judecatoresti pronuntate in baza unui act normativ in vigoare la acel moment.
Prin aceasta hotarare s-a constatat ca trecerea credinciosilor din H. de la cultul greco-catolic la cultul ortodox s-a facut in proportie de 100%, astfel ca in temeiul art. 37 din Decretul nr.177/1948, intreaga avere apartinand fostei parohii greco-catolice din comuna H. a trecut in proprietatea paratei din prezenta cauza.
Sustinerile reclamantei, ca nu exista titlu  valabil (hotarare judecatoreasca) pentru intabularea paratei este deci nereala. Dimpotriva, trecerea s-a facut conform legii in vigoare la acel moment, prin hotarare judecatoreasca ce a consfintit indeplinirea cerintelor  legale pentru rectificarea cartii funciare si restabilirea situatiei anterioare.
Intrucat in cartea funciara apare ca proprietar parata care si foloseste imobilele, rectificarea inscrierii nu este justificata, astfel ca urmeaza a fi respinsa si actiunea in revendicare (indiferent care ar fi temeiul acesteia –art.480 C. civ. Legea nr. 489/2006 sau decretul nr. 126/1990) intrucat reclamanta nu poate opune paratei nici un titlu care sa-i legitimeze actiunea.
Tribunalul nu ignora contextul politic in care s-a facut intabularea paratei, ci doar a aratat ca in speta de fata au fost respectate toate dispozitiile legale referitoarea la cultele religioase si la intabulare (Decretul Lege nr. 115/1938) in vigoare la data intabularii, astfel ca titlu paratei este valabil. Abrogarea actelor normative pe baza carora a fost desfiintat la acel moment cultul greco-catolic si s-a facut preluarea patrimoniului acestuia, fie de catre Stat, fie de catre Biserica Ortodoxa Romana nu invalideaza titlu paratei care a fost o hotarare judecatoreasca.
Fata de toate aceste motive s-a respins actiunea formulata si precizata si s-a luat act ca parata nu a solicitat cheltuieli de judecata.