Cerere de restituire a imobilelor trecute in proprietatea statului prin expropriere.

Prin sentinta civila nr.599/15.03.2011, pronuntata de Judecatoria Medias, s-a  admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin Municipiul Medias prin Primar si respinge actiunea fata de aceasta ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva;  s-a admis  in parte actiunea formulata de reclamantii He. Ha. Ka., He. Ha. Mi. si He. Ro. impotriva paratilor Statul Roman prin Municipiul Medias prin Primar si Municipiul Medias prin Primar, s-a constatat  ca imobilele a caror revendicare se solicita au fost preluate de stat de la proprietarul tabular fara titlu valabil si s-a respins cererea privind revendicarea imobilelor situate in Medias, cartier A. de S., intabulate in CF 89 Medias, nr.top.4/2/3 si CF 79 Medias nr.top.4/3/2, 4/3/1 transmise din CF 22 Medias, nr. top. 4/2, 13, 4/1, 14 si 15, precum si cererea privind revenirea la situatia de CF anterioara trecerii in proprietatea statului.  
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut ca „imobilele situate in Medias, cartier A. de S. inscrise in CF 3 Medias nr. top. 4/2, 13, 15 au apartinut ascendentei reclamantilor, He. Ca., nascuta Ob., decedata la data de 3 august 1974 si au trecut in proprietatea statului roman prin expropriere in  baza legii nr.187/1945, fiind retranscris in CF 79 Medias. Apoi, aceste parcelele au fost comasate si dezmembrate in numere top. noi, nr. top. nou 4/3/2 ramanand inscris in CF 79 Medias, iar nr. top nou 4/2/3 fiind transcris in CF 89 Medias.
Proprietarul tabular, He. Ca., nascuta Ob., a avut doi copii, He. Ha. Ka., reclamant si He. Ca. Da., casatorita Op., care la randul sau a avut ca descendenti pe reclamantul Op. Ha. Mi. (care si-a schimbat numele in He. si prenumele in Ha. Mi.) si pe  Op. Si. Su., casatorita Hu., decedata la data de 30.01.2003; acestia doi au incheiat o conventie la notar la data de 26 febr.1999 in care au stabilit ca in cazul in care unul dintre ei va muri inaintea celuilalt, cota lui parte din bunurile ce vor fi restituite in Romania sa fie dobandita de  reclamantul He. Ro., fiul lui He. Ha. Mi. (filele 15-37 dosar).
Dupa efectuarea expertizei in cauza de catre expert B. C., au fost identificate suprafetele care fac obiectul actiunii de fata, respectiv s-a stabilit  ca imobilele cu nr. top.4/2 in suprafata de 80 de stanjeni (288 mp) si 13 in suprafata de 299 stanjeni (1076 mp) sunt identice cu parcelele nou formate nr. top.4/3/2 in suprafata de 288 mp si nr.top.4/2/3 in suprafata de 1076 mp. inscrise in CF 79 Medias. Nr. top.4/3/2- casa si teren in suprafata de 288 mp din CF 79 Medias este situat pe vechiul amplasament, in str. A. de S., nr. 1 si are destinatia de locuinte sociale; in conformitate cu dispozitiile HG nr.978/2002, acesta face parte din categoria de bunuri care apartin domeniului public al Municipiului Medias, fiind trecut in inventar la nr. curent 1697, cod clasificare 1.6.1.
In ce priveste imobilul cu nr. top. 4/2/3 de 299 stanjeni (1076 mp) din CF 89, fosta proprietate He. pana la reforma agrara, in acest moment este trecut in cartea funciara in favoarea MFA, asa cum a aratat expertul in suplimentul la expertiza de la fila 128 dosar si  pe aceasta suprafata se afla calea de acces la imobilul ce constituie locuinta sociala de la nr.1. Acest imobil are categoria de folosinta arabil si, conform sustinerilor paratului Municipiul Medias prin Primar, face parte din inventarul bunurilor apartinand domeniului privat al municipiului, fiind insusit  de Consiliul Local Medias prin  hotararea nr.157/2001 (fila 133 dosar). De asemenea sustine ca nr.top.4/2/3 nu se suprapune ca amplasament peste nr. cad.4/1/13 atribuit numitei Ho. Ma., asa cum a afirmat expertul.
Se retine insa in cauza raportul de expertiza care stabileste ca cele doua suprafete se suprapun, intrucat sustinerile paratei nu sunt fundamentate, ci sunt intemeiate doar pe adresa primita de la Directia Patrimoniu -  Serviciul de Cadastru si Agricultura din cadrul Primariei.
De asemenea s-au mai identificat de catre expert, conform planului de situatie actual cu suprafata ramasa libera (fila 174 dosar), si alte suprafete, notate cu S1 de 2129 mp (top.4/3/1 pe care se gaseste si o casa in folosinta numitului Mu. A), S2 de 2255 mp (top.4/3/1), S3 de 338 mp, neidentificat cu nr. top si S4 de 337 mp, de asemenea neidentificat cu nr. top.
Reclamantii au solicitat revendicarea intregii suprafete de 6540 mp, prin insumarea  suprafetelor evidentiate de catre expert cu S1, S2, S3, S4 si S5 , paratul Municipiul Medias prin Primar sustinand insa ca  suprafata  nr. top. 15 era de 1188 stanjeni, adica 4277 mp si nu se poate solicita toata suprafata ramasa libera din  top.4/3/1, care este mai mare.
Deposedarea  proprietarei tabulare s-a facut in baza procesului verbal de expropriere  nr.205/18 aug.1946 si viza cota de 1/1 din nr. top. 22 (fila 62 dosar). Temeiul pe care s-a facut exproprierea a fost art.3 lit. a din Legea 187/1945, care prevedea urmatoarele:
     In scopul infaptuirii reformei agrare, trec asupra Statului pentru a fi impartite plugarilor indreptatiti la improprietarire si pentru a constitui rezervele prevazute la art. 2, pct. c si d, urmatoarele bunuri agricole cu inventarul viu si mort afectat lor;
     a) Pamanturile si proprietatile agrare de orice fel apartinind cetatenilor germani si cetateni romani, persoane fizice sau juridice, de nationalitate (origine etnica) germana, care au colaborat cu Germania hitlerista. Potrivit art.7 din acelasi act normativ, toate bunurile agricole aratate in art. 3 si 6 trec imediat, fara nicio despagubire, pe deplin, in proprietatea Statului, pentru scopurile aratate la art. 2.
Dispozitiile art. 481 Cod civil prevedea ca nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, in afara  numai pentru cauza de utilitate publica si cu dreapta si prealabila despagubire. Prevederea legala in baza careia a fost expropriata proprietara tabulara ascendenta a reclamantilor contravenea art. 481 Cod civil, dar si Constitutiei din 1948 in materia ocrotirii proprietatii particulare (art.8 si 10), precum si Declaratiei Universale a Drepturilor Omului la care Romania era parte si care prevedea ca cedarea proprietatii nu poate fi facuta decat pentru cauza de utilitate publica si dupa o dreapta si prealabila despagubire. Nu exista nici o dovada in sensul ca exproprierea s-a facut intrucat proprietarul a colaborat cu Germania hitlerista si  este cunoscut ca etnicii germani care paraseau tara erau deposedati de bunurile lor, fiind obligati ori sa instraineze imobilele in favoarea statului cu sau fara despagubiri (al caror cuantum le era impus si nu putea reprezenta valoarea reala a bunului), ori expropriati. Conditionarea plecarii definitive din tara a acestor etnici  de preluarea de catre stat a imobilului proprietatea lor sau preluarea bunurilor lor prin expropriere, fara despagubiri, ca o sanctiune pentru parasirea de catre acestia a tarii este considerata a fi un act abuziv, aspect recunoscut de practica judiciara. Titlul de proprietate al statului asupra imobilului este astfel fondat pe un act abuziv, iar preluarea de catre stat s-a facut in mod abuziv, deposedarea de proprietate fiind determinata de originea etnica si nu de incadrarea in unul din cazurile prevazute de actul normativ.
 Pentru acestea, cererea reclamantilor privind constatarea ca imobilele revendicate au fost preluate de stat de la proprietarul tabular fara titlu valabil va fi admisa.
Decizia in interesul Legii nr. 33/9.06.2008 a I.C.C.J., obligatorie, a statuat asupra aspectului de practica neunitara cu privire la actiunile intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, actiuni in revendicarea imobilelor preluate abuziv de catre stat in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 formulate dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2001 urmatoarele: „concursul dintre legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului SPECIALIA GENERALIBUS DEROGANT, chiar daca acesta nu este prevazut in legea speciala expres. Cu toate acestea, in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea 10/2001) si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conventia are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare intemeiate pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Acesta a fost, printre altele argumentul adus in sprijinul actiunii in revendicare de catre reclamanti, insa, desi s-au administrat probe in dosar in perspectiva admisibilitatii actiunii reclamantilor, instanta urmeaza a se pronunta mai intai asupra inadmisibilitatii actiunii,  inadmisibilitate  care a fost apreciata ca intemeiata in practica recenta a Tribunalului Sibiu in cauze asemanatoare (ex. decizia nr.471/26.11.2010 si decizia civila pronuntata in dosar nr.1/257/2009).
Conform considerentelor deciziei in interesul legii mai sus mentionata, nu se poate aprecia ca existenta Legii 10/2001 exclude, in toate situatiile posibilitatea de a se recurge la actiune in revendicare, caci este posibil ca  reclamantul intr-o atare actiune sa se poata prevala de un bun in sensul art.1 din Primul Protocol aditional si trebuie sa i se respecte accesul la justitie.
De principiu, persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile legii nr.10/2001 nu au posibilitatea de a opta  intre calea prevazuta de acest act normativ si aplicarea dreptul comun in materia revendicarii, respectiv art.480 Cod civil. Prin dispozitiile sale, legea 10/2001 a suprimat posibilitatea recurgerii la dreptul comun in cazul ineficacitatii  actelor de preluare a imobilelor nationalizate si, fara sa diminueze accesul la justitie, a adus perfectionari sistemului reparator, subordonandu-l totodata controlului judecatoresc prin norme de procedura cu caracter special. Legea 1/2001, in limitele date de dispozitiile art.6 al.2 din Legea nr.213/1998 constituie dreptul comun in materia retrocedarilor imobilelor preluate de stat cu sau fara titlu valabil. Numai persoanele exceptate de la procedura acestuia act normativ, precum si cele care, din motive independente de vointa lor nu au putut sa utilizeze  aceasta procedura  in termenele legale au deschisa calea actiunii in revendicare (…).
Persoana indreptatita are posibilitatea de a supune controlului judecatoresc toate deciziile care se iau in cadrul  procedurii Legii nr.10, in cadrul acestui control partea interesata putand deduce judecatii insusi dreptul sau de proprietate asupra imobilului in litigiu. Prin respingerea ca inadmisibila a actiunii in revendicare de drept comun formulata dupa intrarea in vigoare a  a Legii 10/2001 privind imobilele ce intra sub incidenta acestui act normativ, nu se aduce atingere nici art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia europeana a drepturilor omului care garanteaza protectia unui bun actual aflat in patrimoniul persoanei interesate sau a unei sperante legitime cu privire la valoarea patrimoniala respectiva. In jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca simpla solicitare de a obtine un bun preluat de catre stat nu reprezinta nici un bun actual si nici o speranta legitima (cauza Poenaru contra Romaniei). Prin urmare imobilele care se incadreaza  in domeniul de aplicare  a Legii 10/2001 nu mai pot fi restituite decat in conditiile acestuia act normativ, fiind exclusa actiunea in revendicare de drept comun, cu exceptia celor pendinte la data de 14 februarie 2001. In caz contrar s-ar ajunge la situatia in care legea 10/2001 ar fi golita de continut si nu si-ar produce consecinte juridice, or nu aceasta a fost ratiunea pentru care s-a adoptat aceasta lege speciala de retrocedare.
Referitor la imobilele preluate de stat fara titlu valabil, art.6 al.2 din Legea nr.213/1998 prevede ca pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii lor, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie.
Reclamantii nu detin o hotarare judecatoreasca  prin care sa li se recunoasca dreptul de proprietate, iar art.2 al.2 din Legea nr.10/2001 (conform caruia persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil isi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii, pe care o exercita dupa primirea deciziei sau a hotararii judecatoresti de restituire, conform prevederilor prezentei legi), invocat de reclamanti, a fost abrogat de  pct.2 al art. I din Legea nr.1/2009.
Prin urmare, in conformitate cu decizia data in interesul legii mai sus amintita, reclamantii nu pot opta intre procedura de drept comun a revendicarii si cea speciala prevazuta de Legea nr.10/2001, actiunea in revendicare pe drept comun fiind inadmisibila si urmand a se respinge ca atare. In consecinta va fi respinsa si cererea reclamantilor privind revenirea la situatia de CF anterioara trecerii in proprietatea statului.
Cat priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin Municipiul Medias prin Primar, aceasta va fi admisa, in baza art.137 Cod de procedura civila, intrucat, potrivit dispozitiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul sta in judecata in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligatii, prin Ministerul Finantelor Publice, in afara de cazurile in care legea stabileste anume alte organe in acest scop.
Imobilele in discutie se afla in domeniul privat, trecand in momentul aparitiei Legii nr.69/1991 din proprietatea statului in proprietatea Municipiului Medias care este reprezentat de Primar (art.21 din Legea nr.215/2001) sau tin de domeniul public al acestei unitati administrativ teritoriale astfel incat s-a considerat ca acesta este paratul care are calitate procesuala pasiva in acest litigiu.”
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii  solicitand schimbarea ei in parte, in sensul  admiterii in intregime a actiunii, respectiv a cererilor de revendicare a bunului imobil, precum si rectificarea de carte funciara.
In motivarea apelului s-a aratat ca  desi paratul nu  a mai sustinut exceptia inadmisibilitatii actiunii, pe care a invocat-o initial,  instanta, pe fondul cauzei,  a respins actiunea ca inadmisibila, solutie gresita in opinia apelantilor.
Aprecierea de catre instanta de fond a inadmisibilitatii actiunii incalca dispozitiile art. 6 din CEDO, in considerarea caruia trebuie sa se asigura persoanelor un acces deplin la  justitie, pentru atingerea finalitatii  de a avea exercitiu deplin al dreptului de proprietate de care apelantii au fost lipsiti abuziv, fara un titlu valabil, asa cum, de altfel, instanta de fond a constatat-o.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului  a apreciat ca  statului ii revine obligatia de a  statua in ultima instanta cu privire la respectarea cerintelor Conventiei; ea trebuie sa se convinga ca limitarile implementate nu restrang accesul oferit individului intr-un asemenea mod sau intr-o asemenea masura incat dreptul sa fie incalcat in insesi substanta lui. In plus, o astfel de limitare nu este conforma cu art. 6 alin. 1 decat daca urmareste un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit.
Decaderea din dreptul de a urma calea legii speciale, ca urmare a neformularii in termen a notificarii, este de natura  sa reprezinte o ingerinta in dreptul de proprietate al apelantilor. Ingerinta ar fi fost admisibila doar daca se respecta principiul proportionalitatii, intre interesul general si cel  personal, principiu incalcat in speta, intrucat bunurile au fost preluate de stat fara nicio despagubire.
Prin decizia nr. 33 din 2008 a ICCJ s-a stabilit ca in concursul dintre legea speciala si legea generala, are prioritate legea speciala, iar in conditiile in care exista neconcordante intre aceasta si CEDO, aceasta din urma are prioritate.
In ultima instanta,  prin admiterea actiunii de fata nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice, pentru ca statul, respectiv municipiul Medias care detin bunul l-au preluat fara titlu valabil.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 299 si urm. Cod pr. civila.
Analizand apelul declarat prin prisma motivelor formulate, in raport cu hotararea pronuntata si  probele administrate, tribunalul il gaseste a fi nefondat pentru considerentele ce urmeaza:
Textele de lege si practica judiciara invocate de reclamanta in sustinerea actiunii:
Art. 480 Cod civil
             Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si de a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege.
Art. 481 Cod civil
    Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire.
Art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la CEDO
     Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii ori a amenzilor.
Decizia nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
„Cu privire la actiunile intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, avand ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 si solutionate neunitar de instantele judecatoresti, stabilesc:
    Concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala.
    In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001, si Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
     Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila.”
Art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a drepturilor Omului


„Dreptul la un proces echitabil (1) Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, public si in termen rezonabil, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii penale indreptate impotriva sa. Hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de sedinta poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia, in interesul moralitatii, al ordinii publice ori al securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cand interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in masura considerata absolut necesara de catre instanta cand, in imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei.”
Consideratiile tribunalului cu referire la apelul declarat:
Hotararea primei instantei este criticata de catre reclamanti in partea vizand respingerea actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun, ca urmare a neformularii ei in baza legii speciale, invocandu-se atat dispozitiile art. 6 din CEDO, cat si decizia 33/2008 a ICCJ.
Pentru a oferi raspuns acestor critici, se impun a fi facute mai multe observatii:
1. Curtea Europeana a Drepturilor Omului si-a schimbat practica cu privire la dreptul fostilor proprietari de a obtine restituirea in natura a  imobilelor confiscate in perioada comunista. Aceasta a fost ilustrata pentru prima data in cauza Maties impotriva Romaniei si a fost dezvoltata in cauza pilot Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei.  Potrivit jurisprudentei invocate, nu se mai recunoaste fostilor proprietari deposedati  un „bun”, respectiv un vechi drept de proprietate asupra  bunului preluat abuziv, ci se  vorbeste de un drept nou de proprietate care isi are originea in  temeiul unei legislatii adoptate de catre stat, prin care se urmareste restituirea totala sau partiala a unor bunuri confiscate anterior.  Diferenta consta in faptul ca inainte de anul 2010, Curtea a subliniat in toate cauzele impotriva Romaniei  ca in patrimoniul fostului proprietar se afla un drept de proprietate si ca hotararile judecatoresti prin care se constata nelegalitatea  trecerii bunului in proprietatea statului reprezentau o recunoastere  explicita si retroactiva a supravietuirii  vechiului drept.
In acest sens a facut si instanta de fond aplicarea dispozitiilor Conventiei.
2. Nu poate fi primita critica apelantei potrivit careia prima instanta a nesocotit prevederile art. 6 din CEDO si a facut o gresita interpretare si aplicare a deciziei 33/2008, implicit a Constitutiei, care dau prioritate dispozitiilor Conventiei atunci cand prevederile din dreptul intern vin in contradictiei cu aceasta.
Instanta de fond nu a procedat la o respingere de plano a actiunii pe considerentul existentei unei  legi speciale, ci a verificat, in concret, caracterul efectiv al procedurii speciale in situatia particulara a reclamantilor. In acest context, nu se poate sustine incalcarea art. 6 din CEDO. Cu alte cuvinte, investita fiind cu o actiune in revendicare intemeiata pe dreptul comun, instanta de fond trebuia sa cerceteze, prin raportare la situatia specifica a reclamantilor, in ce masura Legea nr. 10/2001 este una eficienta, in sensul jurisprudentei CEDO si in cazul specific al reclamantilor, si, in al doilea rand, in ce masura reclamantul are un bun actual sau o speranta legitima de a dobandi un bun in sensul Conventiei. La cea de-a doua chestiune, am oferit raspuns la pct. 1, iar instanta de fond  a concluzionat, in acelasi sens, ca reclamantii nu detin o hotarare judecatoreasca prin care sa li se recunoasca un drept de proprietate, asa incat, adaugam noi, nu au, la acest moment, un bun in sensul Conventiei.
 In ceea ce priveste caracterul eficient al procedurii, urmeaza a se observa, asa cum si instanta de fond a retinut,  ca reclamantii nu justifica alegerea procedurii de drept comun. Pentru reclamanti procedura Legii nr. 10/2001 nu s-a dovedita  fi ineficienta in recunoasterea drepturilor invocate; acestia nu au inteles nici macar sa uzeze de prevederile ei, caz in care nu se justifica alegea caii dreptului comun. Asa cum s-a retinut in considerentele sentintei,  numai persoanele exceptate de  la procedura speciala, precum si cele care din motive independente de vointa lor nu au putut  sa utilizeze aceasta procedura in termenele legale au deschisa calea dreptului comun, ceea ce nu este cazul reclamantilor. Aceasta este si una dintre concluziile deciziei 33/2088 a ICCJ.             

3. Conform aceleiasi decizii 33/2008 a ICCJ, daca persoana indreptatita are posibilitatea de a supune controlului judecatoresc  deciziile primite in cadrul procedurii speciale a Legii nr. 10/2001, accesul sau la justitie este pe deplin asigurat. Adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, nu incalca prevederile art. 6 CEDO in situatia in care calea legii speciale este una efectiva. Reclamantii  solicitau restituirea in natura a bunului, iar in ce priveste mecanismul si aplicarea Legii 10/2001, criticile Curtii au vizat in special modul de acordare a despagubirilor, ceea ce nu e cazul in speta.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, tribunalul, avand in vedere si dispozitiile art. 296 Cod pr. civila, a respins ca nefondat apelul si a pastrat ca legala si intemeiata sentinta primei instante.