Restituire imobil preluat abuziv de catre stat

Constata ca prin sentinta civila numarul 246/2011 a Judecatoriei Medias a fost respinsa actiunea formulata de reclamantul M. V. impotriva paratului Municipiul Medias.
Pentru a hotari in acest mod, instanta de fond a retinut si motivat ca actiunea prin care reclamantul a solicitat: sa se constate inexistenta dreptului de proprietate al statului roman asupra imobilului inscris in CF 1 Medias, numar topografic 1/1/1, situat in Medias, strada Z. numarul 1; sa se constate nulitatea deciziei administrative numarul 4473/1984 emisa de fostul Consiliu Popular al Judetului Sibiu; obligarea paratului sa-i lase in deplina proprietate si posesie imobilul, este neintemeiata.
Pentru a hotari in acest mod, instanta de fond a retinut ca imobilul in litigiu a fost proprietatea autorilor reclamantului fiind preluat de Statul Roman in temeiul Decretului 223/1974, deoarece acestia au parasit definitiv tara stabilindu-se in Statele Unite ale Americii anterior anului 1989.
A retinut instanta de fond, de asemenea, ca modul de preluare al bunului prin decretul 223/1974 nu contravenea Constitutiei in vigoare la acea data si ca desi acesta contravine Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si Primului protocol aditional a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, la acea data cele doua acte normative cu caracter international nu faceau parte din dreptul intern.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul solicitand schimbarea ei in sensul admiterii actiunii.
Reclamantul critica solutia instantei de fond deoarece in mod nelegal instanta de fond a trecut in dispozitivul sentintei calea de atac a recursului, incalcand astfel dispozitiile art. 181 indice 1 Cod de procedura civila.
Mai arata reclamantul ca instanta de fond cat si cea de recurs are, potrivit dispozitiilor art. 6 din Legea 213/1998, aptitudinea de a verifica in ce masura Decretul de preluare al bunului, precum si decizia emisa in concordanta cu acesta este compatibila cu Constitutia Romaniei din 1965, cu tratatele internationale la care Romania este parte si cu legile in vigoare la data preluarii la stat.
Preluarea la stat este in contradictie cu art. 36 din Constitutia Romaniei din 1965 deoarece prin acesta se ocrotea proprietatea. Decretul 223/1974 a fost conceput ca o sursa ilegala de imbogatire a patrimoniului imobiliar al statului roman sub pretextul plecarii cetatenilor romani in strainatate, ceea ce echivaleaza cu o expropriere.
Decretul 223/1974 este, de asemenea, contrar dispozitiilor art. 480 si 481 Cod civil, precum si cu cele ale art. 948 Cod civil, deoarece persoanele care paraseau tara erau impiedicate sa-si valorifice dreptul de proprietate asupra imobilelor, ele fiind preluate la stat
In mod gresit instanta de fond a retinut ca decizia de preluare in proprietatea statului este legala deoarece aceasta nu le-a fost comunicata autorilor lui, astfel incat nu poate produce nici un efect.
Decretul 223/1974 a fost abrogat prin Decretul 9/1989, iar decizia administrativa de preluare a bunului la stat este lipsita de eficacitate.
Decizia instantei de fond a fost data cu incalcarea dispozitiilor art. 11 si 20 din Constitutia Romaniei si a Decizie nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care se stabileste ca actiunea in revendicare de drept comun este admisibila in masura in care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori9 securitate a raporturilor juridice. Proprietarul bunului este, in prezent, Statul Roman, el fiind ocupat de chiriasi. Titlul statului este unul viciat, inexistent, iar formalitatile de inscriere ale dreptului de proprietate sunt nule.
In drept, cererea de apel este motivata pe dispozitiile art. 304 pct.7,8 si 9 Cod de procedura civila, art. 480, 481 Cod civili, art. 6 din Legea 213/1998, Decretul 223/1974, art36 din Constitutia RSR din anul 1965, art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul aditional la CEDO, Decizia nr. 33/2008 a Inaltei Curti de casatie si Justitie, art. 2 din Legea 10/2001, art. 11 si 20 din Constitutia Romaniei.
Paratul a formulat intampinare prin care s-a opus admiterii prezentei cai de atac.
La termenul de judecata din data de 1 septembrie 2011, instanta a stabilit potrivit dispozitiilor art. 282 indice 1 Cod de procedura civila, data fiind valoare bunului revendicat, faptul ca prezenta cale de atac are natura unui apel.
Cu privire la apelul de fata, instanta retine urmatoarele:
Ceea ce instanta este chemata sa verifice, mai intai, este concursul de legi in timp care reglementeaza situatia imobilelor preluate la stat in perioada comunista, cu privire la cauza de fata.
Este in afara de dubiu ca bunul a fost preluat de la antecesorul reclamantului potrivit Decretului 223/1974.
Relevante pentru procedura si modul de restituire al unor astfel de imobile sunt Legea 213/1998, iar mai apoi Legea 10/2001.
Legea 213/1998, privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, a reglementat pentru intaia oara posibilitatea instantelor judecatoresti de a verifica, in conditiile dreptului comun, validitatea titlului de preluare a imobilelor de catre Statul Roman.
Legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare reglementeaza procedura de restituire a imobilelor, stabilind in sarcina fostilor proprietari termene si conditii concrete pentru restituirea acestora.
Acest din urma act normativ are caracter special in raport cu cel dintai, iar prin Decizia numarul 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, invocata de catre apelant, s-a statuat expres urmatoarele: „Concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului speciala generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut de legea speciala”.
Instanta suprema statueaza, de asemenea, prin aceeasi decizie pronuntata in interesul legii si faptul ca „In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conventia are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice”
Decizia Inaltei Curti de  Casatie si Justitie indruma judecatorul fondului sa examineze daca si in ce masura in fiecare cauza dedusa judecatii normele Legii 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt in neconcordanta cu  Conventia Europeana a Drepturilor Omului si sa dea prioritate aplicarii normelor internationale.
Instanta va aprecia eventuala neconcordanta a dreptului international cu cel intern, prin raportare la cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 778/22.11.2010. Aceasta este cauza pilot pronuntata impotriva Romaniei de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in materia incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
In paragraful numarul 142 al acestei cauze, Curtea apreciaza ca „transformarea intr-o valoare patrimoniala in sensul art.1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial, ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii este conditionata de intrunirea de catre partea interesata a cerintelor legale in cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si de epuizarea cailor de atac prevazute de  aceste legi.”
Rezulta ca, in practica sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului recunoaste ca fiind in marja de apreciere a statului posibilitatea de a adopta legi speciale pentru restituirea bunurilor preluate in perioada comunista, prin  care sa se reglementeze procedura, termenele si conditiile in care restituirea poate avea loc, astfel incat, nu se poate retine, de plano, cum solicita apelantul, neconcordanta dintre dreptul intern constituit din Legea 10/2001 si normele Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Ceea ce apelantul solicita instantei, in justificarea cererii sale, este sa interpreteze dispozitiile Conventiei intr-o alta maniera, care ii este favorabila, alta decat cea in care o face insasi Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Reclamantul-apelant nu a urmat procedura prevazuta de legea speciala de reparatie nu a epuizat caile de atac prevazute de aceasta, astfel incat un eventual interes patrimonial al sau nu s-a transformat intr-o valoare patrimoniala, in intelesul  art.1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, pentru a justifica actiunea de fata ce are ca finalitate revendicarea bunului.
Fata de cele mai sus aratate, apelul a fost respins, cu consecinta pastrarii sentintei apelate.