Divort cu element de extraneitate. Instanta competenta.

     Divort cu elemente de extraneitate. Instanta competenta.
      
      
      
      
      Legea nr. 105/1992 - art. 20 si art. 22
     
     Potrivit dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 105/1992, relatiile personale si patrimoniale dintre soti sunt supuse legii nationale comune, iar in cazul in care au cetatenii diferite sunt supuse domiciliului lor comun. In lipsa de cetatenie comuna sau de domiciliu comun, relatiile personale sau patrimoniale dintre soti  sunt supuse legii statului pe teritoriul caruia au ori au avut resedinta comuna sau cu care intretin in comun cele mai  stranse legaturi.
      
      Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila,
       complet specializat pentru cauze de familie si minori,
      decizia nr. 1618/F din 19 septembrie 2006
      
     Prin decizia civila nr. 1618 F din 19 septembrie  2006 Curtea a respins recursurile declarate de petentii R. D. S. si R. O impotriva deciziei civile nr. 528 din 15 iunie 2006 pronuntata de Tribunalul Timis.
     Pentru a hotari  astfel Curtea a retinut ca prin sentinta civila nr. 8782 din 11 octombrie 2005 Judecatoria Timisoara a admis exceptia de necompetenta a instantelor romane si a respins in consecinta actiunea de divort prin consimtamant formulata de petentii R. D. S. si R. O.
     Prima instanta a retinut ca la momentul formularii actiunii petenta R. O. avea cetatenie germana, iar petentul R. D. S. avea domiciliul in Germania.
     De asemenea, s-a retinut ca petentii au precizat in actiune ca ultimul domiciliu comun a fost in localitatea Schwalbach am Taunus.
     Instanta a apreciat ca fata de imprejurarea ca petentii au avut domiciliul comun in Germania, petenta fiind cetatean german, iar petentul avand domiciliul in aceeasi tara, conform art. 20 din Legea nr. 105/1992 actiunea de divort nu este de competenta instantelor romane si se impune a fi respinsa.
     Judecand  apelurile declarat de petenti, prin care acestia au invocat incidenta dispozitiilor art. 22 din Legea nr. 105/1992, Tribunalul Timis a retinut ca in speta partile nu au facut dovada ca legea germana nu permite divortul sau il permite in conditii deosebit de restrictive, astfel ca sentinta primei instante este corecta.
     Ambii petenti au recurat decizia pronuntata in apel, sustinand ca instantele au aplicat gresit dispozitiile art. 20 si 22 din Legea nr. 105/1992, conform art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
     Examinand decizia reculata, Curtea a apreciat ca motivul de recurs invocat nu poate fi retinut in cauza.
     Potrivit dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 105/1992, relatiile personale si patrimoniale dintre soti sunt supuse legii nationale comune, iar in cazul in care au cetatenii diferite sunt supuse domiciliului lor comun. In lipsa de cetatenie comuna sau de domiciliu comun, relatiile personale sau patrimoniale dintre soti  sunt supuse legii statului pe teritoriul caruia au ori au avut resedinta comuna sau cu care intretin in comun cele mai  stranse legaturi.
     Cum in cauza partile nu au facut dovada ca legea germana nu permite divortul sau il permite in  conditii deosebit de restrictive, nu sunt incidente in cauza dispozitiile  art. 22 alin. 2 din Legea nr. 105/1992, astfel ca instantele au aplicat corect dispozitiile art. 20 din acest act normativ, in raport de care au apreciat ca instantele romane nu sunt competente sa judece divortul.