InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Medias

Divort

(Sentinta civila nr. 263 din data de 15.02.2010 pronuntata de Judecatoria Medias)

Domeniu Situatii la divort | Dosare Judecatoria Medias | Jurisprudenta Judecatoria Medias

Judecatoria Medias
Sentinta civila nr.263/15.02.2010
Domeniu asociat - situatii la divort

Constata ca prin actiunea civila inregistrata la Judecatoria Medias la data de 28.09.2009 reclamantul M. I. domiciliat in S. T. nr.- a chemat in judecata pe parata M. V. domiciliata in S.T. nr.- judet S. solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna urmatoarele:
- desfacerea casatoriei incheiata intre parti cu retinerea culpei exclusive a paratei
- incredintarea minorei A. I. n.- spre crestere si educare reclamantului
- obligarea paratei la plata unei pensii lunare de intretinere pentru minora
- revenirea paratei la numele avut inainte de casatorie acela de B..
- Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata
In motivarea actiunii reclamantul arata ca s-a casatorit cu parata la data de 26.05.2007 la Primaria D. iar casatoria a fost inregistrata sub nr. 55/2007. Minora s-a nascut la data de 23.11.2007 in timp ce partile se aflau la munca in S.. La un an de la nasterea minorei partile s-au intors in tara iar la cateva luni sotii fara minora au plecat cu contract de munca in G..
Aici au inceput sa apara primele probleme in cuplu in sensul ca parata nu si-a mai indeplinit indatorirea de sotie si a intrat intr-o relatie extraconjugala cu un alt barbat.
La intoarcerea in tara parata a continuat sa manifeste acelasi dezinteres pentru casa si familie vizitandu-se zilnic si mai multe ore din zi cu prietenele si incepand sa neglijeze cresterea minorei. La un moment dat sustine reclamantul ca a interceptat pe telefonul paratei un mesaj de la un alt barbat iar in urma unei discutii intre soti parata a recunoscut relatia extraconjugala.
La circa o saptamana de la acest incident parata a ales sa paraseasca domiciliul comun lasand-o pe minora in grija reclamantului unde aceasta se afla si in prezent si unde beneficiaza de conditii optime de dezvoltare si intretinere.
In drept sunt invocate prevederile art.38, 40, 42 cod familie.
La actiune reclamantul a anexat: copie certificat de casatorie , copie certificat nastere minora.
Legal citata parata a depus la dosar fila 14 intampinare si cerere reconventionala in conditiile art. 115-119 cpc.
Prin intampinare parata si-a exprimat pozitia procesuala in sensul admiterii in parte a actiunii reclamantului iar prin cererea reconventionala formulata impotriva acestuia a solicitat instantei urmatoarele:
- desfacerea casatoriei incheiata cu reclamantul , din culpa comuna a sotilor
- incredintarea minorei A. I. spre crestere si educare paratei
- obligarea reclamantului la plata unei pensii lunare de intretinere pentru minora
- pastrarea numelui dobandit prin casatorie
- obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata
In sustinerea celor solicitate parata arta ca s-a casatorit cu reclamantul in anul 2007 iar din casatorie a rezultat minora M. A.I. nascuta in S..
Parata mentioneaza ca reclamantul si-a schimbat comportamentul dupa nasterea minorei si a devenit gelos interzicandu-i paratei orice intalnire cu prietenele. Uneori reclamantul devenea agresiv si chiar a lovit-o pe parata in fata fratelui minor al acesteia.
Parata considera ca acest comportament al reclamantului este daunator dezvoltarii armonioase a minorei motiv pentru care a si solicitat a-i fi incredintata minora.
In drept sunt invocate dispozitiile art. 115, 119 274 cpc.
Analizand actele si probele dosarului instanta a considerat intemeiata actiunea reclamantului si neintemeiata cererea reconventionala formulata de parata pentru cele mai jos expuse:
Certificatul de casatorie seria CD nr. 847188 aflat la fila 6 dosar face dovada faptului ca la data de 26.05.2007 partile au incheiat casatoria la Primaria D. act ce a fost
Inregistrat sub nr. 55/2007.
Din relatiile de casatorie ale partilor a rezultat minora A. I. n.- in localitatea C.  M. S. act transcris la Primaria D. la data de 3.08.2009 si inregistrat sub nr. 9/2009- fila 7 dosar.
Partile au solicitat instantei administrarea probei cu martori instanta procedand astfel la administrarea acestei probe.
Martorii M. I. si B.I. audiati in cauza filele 45 si 52 dosar si propusi de reclamanta declara ca relatia dintre soti a fost una normala pana la momentul parasirii domiciliului conjugal de catre parata. La aceasta situatie s-a ajuns datorita infidelitatii paratei care a intrat intr-o relatie extraconjugala cu un alt barbat. Astfel reclamantul a descoperit pe telefonul mobil al paratei un mesaj de un barbat si in urma discutiilor dintre soti parata a recunoscut existenta acestei relatii atat in fata reclamantului cat si a parintilor sai. In acest context parata a si parasit domiciliul conjugal , fara minora si a locuit timp de cateva saptamani la parintii sai. Din cauza situatiei create in familie mama paratei reprosandu-i acesteia ca nu isi onoreaza obligatiile de mama si sotie a alungat-o din locuinta iar parata a locuit 3 saptamani la bunica sa.
Martorii B. L. si T. S. propusi de parata mentioneaza ca reclamantul ar fi lovit-o pe parata cat timp partile se aflau la munca in G. insa martora T. care a fost de fata la acest incident aflandu-se si ea in G. mentioneaza ca nu cunoaste motivul care a condus la acest comportament agresiv al reclamantului. Aceeasi martora sustine ca de la separarea in fapt a sotilor, respectiv dupa plecarea paratei de la domiciliu, aceasta ar avea o relatie cu un alt barbat.
Martora B. L. mama paratei , confirma sustinerile reclamantului in ceea ce priveste mesajul primit de parata pe telefon de la un anumit barbat , mesaj pe care reclamantul i l-ar fi citit insa mentioneaza ca nu este sigura daca ceea ce reclamantul i-a citit exista intr-adevar. De asemenea martora arata ca a fost anuntata de parata ca nu mai doreste sa convietuiasca cu reclamantul, pentru ca acesta ar fi lovit-o si ca i se adresa necuviincios.
Comportamentul agresiv al reclamantului nu a fost dovedit de catre parata iar imprejurarea sustinuta de aceasta ca ar fi fost lovita de reclamant in fata fratelui sai minor in varsta de 11 ani a fost confirmata de mama paratei care nici ea nu a fost martor direct avand cunostinta de aceasta intamplare de la parata si de la fiul sau in varsta de 11 ani. Din acest motiv parte din depozitia martorei B.L. instanta o considera nesincera si partinitoare.
S-a dovedit pe deplin relatia extraconjugala a paratei cu un anume barbat situatie care a condus la tensiuni in familie si care a si constituit motivul plecarii paratei de la domiciliul comun, dar si imprejurarea ca familia paratei nu a fost de acord cu aceasta alegere a paratei mergand pana la o alunga din locuinta.
In mod cert relatiile dintre soti sunt tensionate si o continuare a casatoriei este vadit imposibila dar in sarcina reclamantului instanta nu a putu retine vreo culpa care singura sa poata conduce la destramarea relatiilor de familie astfel ca in temeiul art. 37, 38 cod familie instanta va desface casatoria din culpa exclusiva a paratei.
In temeiul art. 40 cod familie instanta are obligatia ca odata cu pronuntarea divortului sa se pronunte si cu privire la numele pe care fostii soti il vor purta pe viitor si avand in vedere regula generala aplicabila in aceasta materie si anume aceea ca sotul care a luat la casatorie numele celuilalt sot dupa divort, revine la numele sau anterior , dar si opunerea reclamantului la cele solicitate de parata instanta nu poate incuviinta acesteia pastrarea numelui din casatorie, in cauza neexistand motive dovedite si temeinice ca parata sa pastreze numele din casatorie.
Pe cale de consecinta instanta dispune revenirea paratei la numele de Bleahu avut inainte de casatorie.
In ce priveste incredintarea minorei rezultate din casatorie instanta a optat in temeiul art. 42 cod familie pentru incredintarea acesteia reclamantului in considerarea celor mai jos expuse:
La parasirea domiciliului conjugal parata a lasat minora in grija exclusiva a reclamantului , timp in care aceasta a fost crescuta in conditii optime si dupa posibilitatile financiare  ale familiei reclamantului.
Dupa separarea in fapt a sotilor timp de 3 saptamani parata nu a venit sa viziteze minora, acesta ulterior fiind incredintata reclamantului , provizoriu pe cale de ordonanta presedentiala. Parata a incercat sa-si motiveze in fata instantei atitudinea pasiva pe care a manifestat-o fata de minora prin aceea ca nu ar fi fost lasata de catre reclamanta sa viziteze minora, imprejurari care nu au fost dovedite. Astfel chiar martora propusa de catre parata T.S. declara ca desi parata a apelat chiar la organele de politie sustinand cele sus redate, a insotit-o pe parata la vizitele efectuate de aceasta la minora la domiciliul reclamantului nu a intampinat opunere din partea reclamantului sau refuz de a –i permite legaturi personale cu minora.
Tot probele administrate in cauza au dovedit ca parata locuieste in prezent alaturi de fratele si parintii sai si ca atmosfera din familia paratei este una presarata cu certuri , neintelegeri pe fondul consumului de alcool de catre parintii paratei si neintelegerilor dintre parata si mama sa. Spre deosebire de cele retinute fata de familia paratei in familia reclamantului se evidentiaza in primul rand munca familia reclamantului detinand animale de curte si anume pasari, porci , vaci din care realizeaza si venituri dar si pentru propriul consum .
Ancheta sociala efectuata in cauza reliefeaza un aspect retinut de instanta si anume acela ca pana la momentul in care reclamantul a luat-o pe minora la domiciliul sau , sotii fiind deja separati in fapt, minora se afla la locuinta bunicilor materni de unde reclamantul a luat-o  murdara, infometata, si sumar imbracata, situatie care nu s-a intamplat de cand minora se afla in intretinerea reclamantului.
Martorii paratei apreciaza ca si aceasta ar detine conditii optime pentru cresterea minorei parintii paratei avand in proprietate un imobil compus din 4 camere, insa instanta apreciaza ca interesul superior al minorei reclama ca aceasta sa locuiasca si pe viitor alaturi de tatal sau unde garantiile morale si materiale sunt mai pregnante decat in situatia mamei parate.
Instanta si-a format convingerea ca reclamantul asigura conditii mai bune de crestere si educare a minorei si datorita imprejurarii ca la dosarul cauzei au fost depuse copii dupa declaratiile martorilor M. I. si B. L. date in cadrul procesului de ordonanta presedentiala care a avut loc intre parti si a constatat ca martora B. L. cu ocazia audierii sale in procesul de fata si-a schimbat declaratia si a incercat sa prezinte denaturat situatia astfel incat culpa paratei in destramarea relatiilor de familie sa nu poata fi evidentiata, in timp ce cealalta martora a reiterat situatia care a si fost retinuta de catre instanta.
Din acest motiv instanta a considerat ca cele declarate de martori in ceea ce priveste climatul familial al paratei sunt reale si neprielnice cresterii si dezvoltarii armonioase a minorei, si ca la momentul actual pastrarea de catre parata a unei legaturi stranse cu minora poate conduce la stabilirea unor puternice legaturi afective intre mama si minor care in prezent lipsesc si acest fapt se datoreaza paratei care a manifestat dezinteres pentru minora si mai mult interes pentru viata sa privata.
Parata are calitatea de parinte caruia nu i s-a incredintat minora motiv pentru care are   obligatia prevazuta de art. 42 al 3 si 86 cod familie de a contribui la intretinerea fiicei sale minore potrivit venitului realizat si nevoii minorei.
Nu s-a produs in cauza dovada faptului ca parata realizeaza venituri motiv pentru care instanta se va raporta la venitul minim pe economie care in prezent este de 600 lei si fata de dispozitiile art. 94 cod familie care pentru un copil minor prevad un maxim al pensiei de ¼ din venit , se va dispune obligarea paratei la 150 lei lunar cu titlu de pensie intretinere minor.
Parata va achita aceasta pensie cuvenita minorei si stabilita de instanta incepand cu data introducerii actiunii 28.09.2009 si pana la majoratul minorei.
Cum cererea reconventionala formulata in cauza de parata a fost respinsa instanta in temeiul art. 274 cpc retinand culpa acesteia in purtarea prezentului litigiu va obliga parata la plata cheltuielilor de judecata catre reclamant in suma de 939 lei reprezentand onorariu avocat si taxa timbru justificate cu chitante la dosar filele 5, 60 si 61 dosar.


Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Situatii la divort

Desfacerea casatoriei. Incredintare minori. Contributie lunara de intretinere. - Decizie nr. 419 din data de 08.11.2010
divort cu copii - Sentinta civila nr. 6322 din data de 26.09.2011
Divort fara minori - Sentinta civila nr. 544/2014 din data de 02.07.2014
RAPORT DE DREPT INTERNATIONAL PRIVAT. RECUNOASTEREA HOTARARII STRAINE PRIVITOARE LA DIVORT. NOTIUNEA DE HOTARARE STRAINA - Sentinta civila nr. 316 din data de 22.01.2006
DIVORT. INCREDINTARE MINORI. INTERESUL SUPERIOR AL COPIILOR. CRITERII. NEVOIA DE A CRESTE IMPREUNA - Sentinta civila nr. 10115 din data de 05.11.2008
divort - Sentinta civila nr. 247 din data de 13.05.2014
Desfacerea casatoriei - Sentinta civila nr. 1879 din data de 25.10.2016
Desfacerea casatoriei, stabilirea domiciliului minorului - Sentinta civila nr. 1274 din data de 01.07.2015
Desfacere casatorie - Sentinta civila nr. 1281 din data de 01.07.2015
Desfacerea casatoriei - Sentinta civila nr. 900 din data de 13.05.2015
Situatii la divort - Sentinta civila nr. 2795 din data de 15.10.2012
Situatii la divort - Sentinta civila nr. 2387 din data de 13.09.2012
Desfacerea casatoriei - Sentinta civila nr. 247 din data de 13.07.2010
Desfacere casatorie, incredintare minori, stabilire pensie intretinere, revenire la numele anterior casatoriei - Sentinta civila nr. 1 din data de 22.10.2008
Ucidere din culpa. Daune morale - Sentinta penala nr. 5 din data de 07.01.2016
Anulare notare „imobil aflat sub incidenta art. 3 al. 1 din Lg. 17/2014” - Sentinta civila nr. 36 din data de 13.01.2016
Anulare proces verbal contraventie prevazute de art. 54 al. 1 si art. 79 alin. 1 lit. b din OUG 195/2002 - Sentinta civila nr. 24 din data de 08.01.2016
Loviri sau alte violente - Sentinta penala nr. 3 din data de 07.01.2016
Instituire tutela. Punere sub interdictie - Sentinta civila nr. 171 din data de 02.02.2016
Stabilire linie de granita - Sentinta civila nr. 56 din data de 14.01.2016