Imobil preluat in baza dispozitiilor Decretului nr. 92/1950. Actiune in revendicare. Prioritatea reglementarilor internationale.

Imobil preluat in baza dispozitiilor Decretului nr. 92/1950. Actiune in revendicare. Prioritatea reglementarilor internationale.
      Constitutie - art. 20 alin. 2
      Primul Protocol Aditional la C.E.D.O. - art. 6
     
     Potrivit art. 20 alin. 2 din Constitutie, in cazul in care exista neconcordante intre tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, atunci au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
     Art. 1 din Primul Protocol Aditional la C.E.D.O. obliga statele semnatare sa respecte proprietatea privata, iar art. 6 din C.E.D.O. garanteaza cetatenilor dreptul la un proces echitabil.
     Prin urmare, in virtutea acestor reglementari, actiunea in revendicare a imobilelor preluate abuziv poate fi promovata dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.
     
      Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, decizia nr. 2341 din 15 noiembrie 2006.
     
     Prin  decizia civila nr. 470/31.05.2006, Tribunalul Timis a respins apelul declarat de intervenienta S.C. "F.A." S.A. impotriva sentintei civile nr. 3274/2005 a Judecatoriei Lugoj, in contradictoriu cu reclamanta P.C., paratul C.L. si intervenientii S.C. "I.F." S.R.L. si B.N.P.A.R.
     Astfel, tribunalul a confirmat hotararea instantei de fond, care a admis in parte actiunea reclamantului, a constat ca imobilul in litigiu a fost nationalizat abuziv in baza Decretului nr. 92/1950 (antecesorii reclamantei erau persoane exceptate de la nationalizare) si a dispus radierea dreptului de proprietate al Statului Roman din C.F. si intabularea reclamantului, fiind admisa si cererea de interventie formulata de B.N.P.A.R., constatandu-se ca intre reclamanta si aceasta intervenienta a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat  sub nr. 508/2002.
     In calea de atac a apelului, intervenienta S.C."F.A."S.A. a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat, fata de decizia civila nr. 1662/1994 a Curtii de Apel Timisoara, sustinand ca actiunea de fata trebuie respinsa ca inadmisibila, intrucat prin decizia civila nr. 1662/1994 a Curtii de Apel Timisoara s-a respins pe fond actiunea in revendicare a reclamantei, stabilindu-se cu putere de lucru judecat ca temeiul nationalizarii imobilului il constituie Decretul nr. 134/1949 si nu Decretul nr. 92/1950.
     Totodata, intervenienta apelanta a aratat ca prima instanta a reluat doar dispozitivul sentintei civile nr. 1748/2002 a Judecatoriei Lugoj, casata ca urmare a admiterii recursului in anulare.
     Tribunalul a apreciat ca este nefondat apelul declarat de intervenienta S.C. "F.A."S.A., iar Curtea de Apel Timisoara a mentinut hotararea tribunalului, respingand recursul intervenientei, prin decizia civila nr. 2341/R/15.11.2006.
     Ambele instante au retinut ca cele doua cai de atac declarate impotriva solutiei instantei de fond sunt neantemeiate din perspectiva dispozitiilor Constitutiei Romaniei, Conventiei Europene a Drepturilor Omului si jurisprudentei Curtii de la Strasbourg.
     Astfel, instantele, au retinut ca, potrivit art. 20 din Constitutie, in cazul in care exista neconcordanta intre tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, atunci au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Asociat acestui text de lege este si art. 11 din Constitutie care cere ca Statul Roman, prin autoritatile sale, sa indeplineasca intocmai si cu buna credinta obligatiile ce ii revin din tratatele la care este parte.
     In acest context, instantele au facut apel la dispozitiile art. 1 din Primul Protocol Aditional la C.E.D.O., care obliga statele semnatare sa respecte proprietatea privata, precum si la art. 6 din aceeasi Conventie, care garanteaza cetatenilor la un proces echitabil.
     Or, in speta, prin sentinta civila nr. 1748/2002 a Judecatoriei Lugoj, irevocabila, s-a constatat nationalizarea abuziva a imobilului apartinand antecesorilor reclamantei, s-a dispus radierea Statului Roman din cartea funciara si s-a intabulat dreptul de proprietate al reclamantei. Imobilul a si fost restituit in fapt reclamantei, aceasta bucurandu-se in liniste de bunul sau si exercitand dreptul de dispozitie, prin instrainarea ulterioara catre B.N.P. A.R., cumparatorul intabulandu-se la randul sau in cartea funciara.
     Dreptul de proprietate asupra imobilului, recunoscut prin hotararea judecatoreasca anterioara, in favoarea reclamantei reprezinta un "bun" in sensul Art.1 din Primul Protocol Aditional la C.E.D.O., constandu-se irevocabil si cu efect retroactiv ca antecesorii reclamantei, respectiv reclamanta nu au pierdut niciodata acest drept.  Cu alte cuvinte, dreptul reclamantei nu este revocabil, iar titlu acesteia este opozabil statului.
      Cu toate acestea, la data de 11.09.2003, la un an dupa restituirea efectiva a imobilului catre reclamanta, Procurorul general al Romaniei a declarat recurs in anulare impotriva sentintei civile nr..1748/2002 a Judecatoriei Lugoj, iar prin decizia civila nr..1748/2004, Inalta Curte de Casatie si Justitiei a admis acest recurs, casand sentinta Judecatoriei si trimitand cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, indrumand instanta de trimitere ca in rejudecare sa analizeze exceptia autoritatii de lucru judecat, fata de continutul deciziei civile nr..1662/1994 a Curtii de Apel Timisoara, prin care s-a retinut ca imobilul a fost nationalizat in baza Decretului nr. 134/1949, fiind astfel respinsa cererea de revendicare.
      S-a mai retinut ca, desi decizia Inaltei Curtii nu a dispus in mod explicit radierea dreptului de proprietate al reclamantei din C.F. si reintabularea dreptului de proprietate al Statului, este dincolo de orice dubiu ca, prin casarea hotararii de retrocedare a imobilului catre reclamanta, decizia Inaltei Curti a avut acest efect, intrucat, potrivit procedurii civile romane, hotararea casata nu are nici o putere, toate efectele sale fiind inlaturate. Drept urmare, decizia instantei supreme romane a avut ca efect lipsirea reclamantei de dreptul de proprietate recunoscut irevocabil printr-o hotarare judecatoreasca, respectiv sentinta civila nr. 1748/2002 a Judecatoriei Lugoj.
      Conform Art. 1 din Primul Protocol Aditional la C.E.D.O., orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
      Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.
      Pentru a se analiza respectarea acestui articol de lege, trebuie clarificate trei aspecte, respective: existenta bunului de care a fost lipsita reclamanta, existenta unei ingerinte in dreptul de proprietate al acesteia si, in sfarsit, justificarea ingerintei.
      Instantele au constatat ca primul test s-a realizat, constatandu-se ca reclamanta avea un bun, in virtutea hotararii irevocabile cu nr. 1748/2002 a Judecatoriei Lugoj.  Sub aspectul aplicabilitatii art. 1 din Protocolul 1, nu prezinta relevanta ca prin aceasta sentinta s-a statuat ca bunul a fost preluat de la antecesorii reclamantei in baza Decretului nr. 92/1950, iar prin decizia civila nr. 1662/1994 a Curtii de Apel Timisoara s-a apreciat ca acelasi bun a fost preluat in baza Decretului nr. 134/1949 si nici autoritatea de lucru judecat sugerata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
     Instantele au mai retinut in aceeasi ordine de idei ca C.E.D.O. detine o competenta limitata pentru a verifica respectarea dreptului intern, analizand preponderent modul de interpretare si respectarea Conventiei. Or, hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie a incalcat reclamantei dreptul la respectarea proprietatii, deposedand-o de dreptul de proprietate care ii fusese recunoscut printr-o sentinta irevocabila, pe calea dreptului comun, astfel ca decizia Inaltei Curti reprezinta o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantei.
      In continuare, instantele au analizat natura/caracterul ingerintei, retinand ca hotararea instantei supreme a lipsit-o pe reclamanta de proprietatea sa, iar conform art.1 - teza a II-a a Primului protocol Aditional , nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
      Insa, hotararea Inaltei Curti a lipsit-o pe reclamanta de dreptul de proprietate recunoscut si conferit de o sentinta irevocabila, cu consecinta pierderii de reclamanta a dreptului de dispozitie asupra bunului - Brumarescu vs. Romania.
      Lipsirea de proprietate este justificata numai daca intervine pentru cauza de utilitate publica, daca are temei legal si daca corespunde exigentei de proportionalitate intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat ca acest echilibru este distrus atunci cand o persoana sufera o sarcina speciala si exorbitanta.
      In speta dedusa judecatii nu s-a dovedit cauza de utilitate publica pentru care reclamanta a fost lipsita de bunul sau, si in plus, acesta nu a incasat o despagubire egala cu valoarea imobilului.  In aceste conditii, chiar daca lipsirea de proprietate ar fi fost justificata de o cauza de interes public, echilibrul rezonabil a fost rupt, reclamanta suportand o sarcina speciala si exorbitanta/disproportionata.
     Instantele au mai remarcat si faptul ca recursul in anulare al procurorului general a fost declarat dupa abrogarea dispozitiilor din Codul de procedura civila privind posibilitatea conferita acestuia de a promova acest tip de recurs extraordinar (insa inainte de intrarea in vigoare a abrogarii), ca urmare a condamnarii Romaniei in cauza Brumarescu.
     Instantele au mai retinut ca, pentru a fi apreciata conformitatea conduitei Statului cu art.1 al Primului Protocol, trebuie analizata realitatea situatiei litigioase.  Astfel, daca dispun de o mare marja in aprecierea existentei unei probleme de interes public ce justifica anumite masuri in alegerea politicilor economice si sociale, atunci cand se afla in joc o chestiune de interes general cum este cea a restituirii bunurilor confiscate abuziv de catre stat, autoritatile publice trebuie sa reactioneze in timp util, intr-o maniera corecta si cu cea mai mare coerenta - Blucher vs. Republica Ceha. Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu impune statelor obligatia de a restitui bunurile confiscate si cu atat mai putin de a dispune de ele conform atributelor dreptului lor de proprietate, insa, odata ce a fost adoptata o solutie de catre stat, ea trebuie implementata cu claritate si coerenta, pentru a evita insecuritatea juridica si incertitudinea pentru subiectii de drept la care se refera masurile de aplicare a acestei solutii. In aceasta privinta, trebuie subliniat faptul ca incertitudinea, fie ea legislativa, administrativa sau provenind din practicile aplicate de autoritati, este un factor important ce trebuie luat in considerare pentru a se aprecia conduita statului.
      Este de datoria oricarui stat contractant sa se doteze cu un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a respecta obligatiile pozitive ce ii revin, in contextul amintit mai sus.  In speta insa, masurile adoptate de statul roman nu au fost nici adecvate si nici suficiente, inflatia legislativa si neclaritatea dispozitiilor legale avand drept efect pronuntarea a doua hotarari contradictorii, in aceeasi speta.
      Astfel, instantele au interpretat diferit titlul statului, iar interpretarile date de guvern acestei notiuni au fost de asemenea diferite (a se vedea in acest sens H.G. nr. 20/1996 si H.G. nr. 11/1997). Chiar complete de judecata diferite ale instantei supreme au interpretat diferit notiunea de titlu, lipsind mecanismul care sa asigure coerenta practicii instantelor nationale. Statul si-a incalcat astfel obligatia pozitiva de a dota institutiile cu un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a asigura respectarea obligatiilor se ii revin din Conventie, lipsindu-i o reactie in timp util si coerenta in fata chestiunilor de interes general privind restituirea imobilelor intrate in posesia sa, in virtutea unor decrete de nationalizare, adoptate de fostul regim comunist.
      Incertitudinea generala astfel creata s-a repercutat negative asupra reclamantei, care s-a vazut in imposibilitatea de a-si recupera bunul, chiar si atunci cand dispunea de hotarare judecatoreasca irevocabila ce oblige statul la restituire in natura. Prin urmare, instantele au constatat ca statul roman nu si-a respectat obligatia de a asigura reclamantei exercitarea efectiva a dreptului sau de proprietate, garantata atat de dreptul intern, cat si de art. 1 din Primul Protocol al Conventiei, rupandu-se astfel "justul echilibru" ce trebuie sa existe intre cerintele interesului public si imperativele protejarii dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale - Paduraru vs. Romania.
      Totodata, instantele au analizat apelul si recursul din perspectiva art. 6 din Conventie, subliniind ca desfiintarea unei hotarari irevocabile (si chiar pusa in executare), de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, a reprezentat o incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice.  Dreptul la un proces echitabil in fata unei instante judecatoresti, garantat de art. 6 din Conventie, trebuie interpretat in lumina preambulului Conventiei, care enunta preeminenta dreptului, ca element de patrimoniu comun al statelor contractante, iar unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitatii si certitudinii raporturilor juridice.
      In acest context, s-a observat ca procurorul general dispunea, in virtutea art. 330 C. pr. civ., de autoritatea de a ataca o hotarare definitiva si irevocabila printr-u recurs in anulare.  In exercitarea acestui drept, procurorului general nu ii era impus nici un termen, astfel ca hotarari judecatoresti irevocabile puteau fi rediscutate oricand.
      Admitand recursul in anulare al procurorului general, Inalta Curte de Casatie si Justitie a inlaturat efectele unei proceduri judiciare ce s-a finalizat printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila, pusa in executare in mod efectiv si opozabila statului.  In calitate de gardian suprem al ordinii publice, statul avea o obligatie de a asigura respectarea hotararii judecatoresti prin organismele specializate in protectia ordinii publice - Zwiezynski vs. Polonia, Paduraru vs. Romania.  Or, a declara recurs in anulare dupa ce imobilul a fost restituit deja reclamantei - aceasta exercitandu-si timp de un an toate prerogativele conferite dreptului ei de proprietate - inclusiv atributul dispozitiei asupra bunului, prin instrainarea catre B.N.P. A.R., si fara ca statul, prin consiliul local, sa arate nici cea mai mica opozitie fata de sentinta de restituire a imobilului (de exemplu prin eventuala declarare a unui apel), echivaleaza cu o negare a activitatii instantelor de judecata - Paduraru vs. Romania.
      Incalcarea Conventiei impune Statului obligatia de repara consecintele, restabilind pe cat posibil situatia existenta inainte de incalcare. In acest sens, C.E.D.O. a statuat ca, pentru pierderea calitatii de victima a persoanei vizate de actiunea sau omisiunea in litigiu, este necesara recunoasterea de catre autoritatile nationale a incalcarii Conventiei si mai apoi repararea acestei incalcari - Brumarescu vs. Romania.
      In speta, instantele au constatat incalcarea Art. 1 din Primul Protocol Aditional al Conventiei, iar repararea acestei incalcari se poate realiza doar cu ignorarea dispozitiilor date de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sensul invocarii de catre aceasta a autoritatii de lucru judecat. Aceasta intrucat reglementari internationale au prioritate fata de dispozitiile interne, indiferente daca acestea din urma privesc obligativitatea deciziei instantei de casare sau institutia autoritatii de lucru judecat. In acelasi context, instantele au mai retinut ca doar restituirea imobilului catre reclamanta, astfel cum s-a dispus deja prin sentinta irevocabila nr. 3274/2005 a Judecatoriei Lugoj, ar putea situa reclamanta intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-a aflat daca nu s-ar fi incalcat Art.1 din Primul Protocol Aditional al Conventiei, motive pentru care se impune respingerea apelului si recursului intervenientei S.C. "F.A." S.A.  T.
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      1