Legea nr. 272/2004. Prioritatea cresterii copilului in familie. Caracter de exceptie si temporar. Consecinte.

Legea nr. 272/2004. Prioritatea cresterii copilului in familie. Plasament. Caracter de exceptie si temporar. Consecinte.
      Legea nr. 272/2004 - art. 5 alin. 2, art. 6 alin. 1 lit. d, art. 30 - 33 si art. 55-63
      Conventia privind apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale - art. 8
      
     Potrivit dispozitiilor art. 5 alin.2, art. 6 alin. 1 lit. d si art. 30 - 33 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai, iar parintii poarta intreaga raspundere pentru cresterea si dezvoltarea copilului, dupa cum interesul primordial al copilului este de a fi crescut in familia fireasca.
     Din aceste dispozitii legale, precum si din cele ale art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, asa cum acestea au fost dezvoltate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, rezulta ca pentru a nu lipsi de continut notiunea de viata familiala si dreptul oricarei persoane de a avea o viata de familie, membrii unei familii au drepturi de a locui impreuna, iar numai in situatii de exceptie copilul poate fi luat din familie.
     Pe de alta parte, masura plasamentului, asa cum este ea reglementata de dispozitiile art. 55 - 63 din Legea nr.272/2004, are caracter de exceptie si temporar, putand fi dispusa ca o masura de protectie speciala, numai in privinta categoriilor de copii prevazute de art. 56 din lege.
      
      Curtea de Apel Timisoara,  Sectia civila - completul specializat pentru cauze de familie si minori, decizia civila nr. 1859 F din 17 octombrie 2006
      
     Prin decizia civila nr. 1859 din 17 octombrie 2006 Curtea a admis recursul declarat de paratii G. E. si G. Gh. impotriva sentintei civile nr. 791/PI din 7 aprilie 2006 pronuntata de Tribunalul Timis pe care a modificat-o in tot, in sensul ca a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta D. A. S. P. C. Timis impotriva paratilor.
     A retinut ca prin sentinta recurata Tribunalul Timis a admis cererea formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratii, a mentinut masura plasamentului privind pe copilul G. L., nascuta la data de 29.08.1998, instituita prin hotararea nr.1614/2003 a C.P.C. Timis, la asistentul maternal profesionist B. V., incepand cu data pronuntarii prezentei hotarari pana la luarea unei alte masuri de protectie privind copilu si a delegat exercitiul drepturilor si indeplinirea indatoririlor parintesti privind persoana copilului, in favoarea asistentului maternal profesionist, iar pe cele privind bunurile copilului, in favoarea presedintelui Consiliului Judetean Timis.  
     Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca reclamanta a chemat in judecata pe parati, solicitand mentinerea masurii plasamentului copilului la asistentul maternal profesionist si delegarea exercitiului, drepturilor si obligatiilor parintesti in conditiile Legii nr.272/2004, motivand ca dupa ce paratii au ramas fara locuinta si au stat in repetate randuri in gara, copilul in cauza a fost institutionalizat, iar pe perioada plasamentului a fost vizitat de mama numai de doua ori.
     A mai sustinut ca mama copilului a cerut reintegrarea acestuia in familie, insa tatal acestuia este de acord cu mentinerea plasamentului, iar din planul individualizat de protectie rezulta ca, fata de imprejurarea ca paratii nu au conditii materiale si financiare necesare pentru cresterea si ingrijirea copilului, reintegrarea nu este posibila.
     Analizand cererea formulata de reclamanta, instanta a retinut in fapt ca prin hotararea nr.1614/11.12.2003 copilul G. L., fiica paratilor, a fost dat in plasament la asistentul maternal profesionist B. V. datorita faptului ca paratii nu detineau locuinta si nu aveau resurse financiare pentru plata unei chirii.
     Tribunalul a retinut ca in instanta la termenul din 10.03.2006 paratii au aratat ca doresc reintegrarea copilului in familie si au dovedit ca detin locuinta, insa nu au formulat o cerere reconventionala in acest sens si nici nu s-au prezentat la reclamanta pentru a face demersuri in vederea luarii copilului in familie.
     De aceea, tribunalul a concluzionat ca masura plasamentului este justificata si se impune a fi mentinuta asa cum a solicitat reclamanta.
     Impotriva acestei sentinte paratii G. E. si G. Gh. au declarat recurs in termen, aratand ca doresc reintegrarea copilului in familie, deoarece detin locuinta si sunt amandoi angajati.
     In sustinerea recursului au depus la dosar copia contractului de inchiriere si adeverinta privind incadrarea in munca.
     Analizand recursul declarat de parati, in raport de sustinerile acestora, de probele dosarului si de dispozitiile art. 299 - 312 C. pr. civ. si ale Legii nr. 272/2004, Curtea a apreciat ca este intemeiat dupa cum urmeaza: prima instanta a fost investita cu cererea formulata de reclamanta la 26.01.2006.
     In sprijinul cererii, reclamanta a depus la dosar ancheta sociala cu privire la respingerea cererii de reintegrare in familia naturala a copilului, raportul cu privire la plasamentul copilului, ancheta sociala de la domiciliul paratilor, cererea paratei din 07.07.2005 prin care solicita reintegrarea copilului in familie, adeverinta privind calitatea de angajat a paratei, contract de inchiriere al paratilor.
     De asemenea, in cauza, asa cum s-a retinut in sentinta, la termenul din 10.03.2006 parata G. E. a aratat ca are conditii pentru cresterea si educarea copilului, iar paratul G. Gh.  a solicitat si el reintegrarea copilului in familia mamei, sens in care a formulat concluzii si reprezentanta parchetului. 
     Din aceste probe, Curtea retine ca parintii au posibilitatea cresterii copilului in cauza in familia fireasca. Aceasta concluzie se sprijina pe ancheta sociala efectuata la 7.07.2005, aflata la filele 19, 20 din dosarul de fond, ce a fost inregistrata la institutia reclamanta la 15.07.2005. Conform acestei anchete sociale, mama copilului, parata in cauza, este in masura sa il creasca si sa il intretina, propunandu-se revocarea masurii plasamentului.   
     Potrivit dispozitiilor art.5 alin. 2, art. 6 alin. 1 lit. d si art. 30 - 33 din Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai, iar parintii poarta intreaga raspundere pentru cresterea si dezvoltarea copilului, dupa cum interesul primordial al copilului este de a fi crescut in familia fireasca.
     Din aceste dispozitii legale, precum si din cele ale art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, asa cum acestea au fost dezvoltate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, rezulta ca pentru a nu lipsi de continut notiunea de viata familiala si dreptul oricarei persoane de a avea o viata de familie, membrii unei familii au dreptul de a locui impreuna, iar numai in situatii de exceptie copilul poate fi luat din familie.
     Pe de alta parte, masura plasamentului, asa cum este ea reglementata de dispozitiile art. 55 - 63 din Legea nr. 272/2004, are caracter de exceptie si temporar, putand fi dispusa ca o masura de protectie speciala, numai in privinta categoriilor de copii prevazute de art. 56 din lege.
     Totodata, Curtea a observat ca in cauza reclamanta nu a fost preocupata sa isi indeplineasca obligatiile impuse in sectiunea a-II-a din Legea nr.272/2004, ce reglementeaza mediul familial si ingrijirea alternativa, dupa cum nici prima instanta nu a dat eficienta concluziilor acelei anchete sociale si cererii paratilor de reintegrare a copilului in familie.
     Avand in vedere primordialitatea responsabilitatii paratilor in ce priveste cresterea si ingrijirea copilului, precum si faptul ca acestia au conditii pentru reintegrarea copilului in familie, Curtea a apreciat ca prima instanta a aplicat gresit dispozitiile Legii nr.272/2004 in privinta copilului in cauza.
     De aceea, in baza art. 304 pct. 9 si 312 alin. 3 C. pr. civ., a admis recursul declarat de parati si a modificat in tot sentinta primei instante, in sensul ca a respins actiunea formulata de reclamanta.
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      1