Legea nr. 272/2004. Neascultarea copilului. Nulitatea hotararii

Legea nr. 272/2004. Neascultarea copilului. Nulitatea hotararii.
      Legea nr. 272/2004, art. 24 alin. 2 si art. 125 alin 2
      C.proc.civ.,art. 105 alin. 2 si art. 304 pct. 5
      
      Potrivit art. 24 alin. 2 si art. 125 alin. 2 din Legea 272/2004, este obligatorie ascultarea copilului care a implinit varsta de 10 ani in orice procedura judiciara si administrativa. Potrivit acestor dispozitii copilul are dreptul de a fii ascultat, iar pentru instanta ascultarea este obligatorie, avand in vedere ca pe aceasta cale copilul are posibilitatea de a cunoaste din punct de vedere legal situatia in care se afla, de a fi astfel informat asupra consecintelor acestei situatii, de a-si exprim opinia, precum si cu privire la consecintele oricarei decizii care il priveste.
      
      Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, complet specializat pentru cauze de familie si minori, decizia civila nr. 1205 din 20 noiembrie 2007
      
      Prin decizia civila nr. 1205 din 20 noiembrie 2007 Curtea a admis recursul declarat de paratul T. P. impotriva sentintei civile nr. 1760/PI din 7 septembrie 2007 pronuntata de Tribunalul Timis, pe care a casat-o si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
      Prin sentinta civila nr. 1760/PI din 7 septembrie 2007 Tribunalul Timis a admis cererea formulata de reclamanta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Timis in contradictoriu cu paratii T.P. si S.L.L. si a mentinut masura plasamentului in regim de urgenta privind pe copilul T.A.D., nascut la 3.05.1991, instituita prin dispozitia nr. 136/16.02.2007 emisa de reclamanta la Serviciul de Primire in Regim de Urgenta pentru Copiii Strazii Timisoara pe perioada 15.02.2007-15.04.2007.
      Tribunalul a retinut ca reclamanta a solicitat in contradictoriu cu paratii mentinerea masurii plasamentului in regim de urgenta pentru copilul T.A.D. la Serviciul de Primire in Regim de Urgenta pentru Copiii Strazii Timisoara pe perioada 15.02.2007-15.04.2007.
      In motivarea cererii reclamanta  a aratat ca minorul a fost adus la institutia de ocrotire de catre asistentul social C.N., in urma unui apel inregistrat la Serviciul Telefonul Copilului, iar in data de 15.04.2007 a parasit institutia fara acordul educatorilor.
      In drept a invocat dispozitiile art. 64-66 din Legea nr. 272/2004.
      Analizand cererea reclamantei si celelalte inscrisuri de la dosar instanta a retinut ca prin dispozitia nr. 136/16.02.2007 emisa de reclamanta s-a instituit masura plasamentului in regim de urgenta fata de copilul T.A.D. la Serviciul de primire, apreciindu-se ca masura se impune deoarece copilul a fost gasit nesupravegheat pe strada.
      Din raportul intocmit in cauza instanta  a retinut ca minorul a fost adus la institutia de ocrotire de catre un asistent social in urma unui apel telefonic, iar in data de 15.04.2007 a parasit institutia de ocrotire.
      Tribunalul a apreciat astfel ca minorul s-a aflat in situatia prevazuta  de art. 56 lit. c din Legea nr. 272/2004, astfel ca masura dispusa fata de el a fost justificata, motiv pentru care in temeiul art. 66 alin. 2 din lege se impune a fi mentinuta pe perioada de la data internarii si pana la data parasirii institutiei.
      Impotriva sentintei paratul T.P. a declarat recurs in termen, fara insa a-l motiva, solicitand numai ca minorul sa ramana in plasament pe perioada cat el se afla in detentie.
      La termenul de azi, instanta a pus in discutia partilor, conform art. 306 alin.2 C.proc.civ., nulitatea hotararii recurate, conform art. 105 alin. 2 si 304 pct. 5 C.proc.civ., datorita nerespectarii dispozitiilor art. 24 alin. 2   si art. 125 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, constand in neascultarea copilului in cauza.
      Reprezentantul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara a aratat ca recursul nu a fost motivat si datorita acestui fapt se impune sanctiunea nulitatii, insa in cauza instanta de fond nu l-a ascultat pe copil, motiv pentru care se impune admiterea recursului si casarea sentintei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.
      Analizand recursul in raport de motivele de casare puse in discutie din oficiu, conform art. 306 alin. 2 C.proc.civ., Curtea apreciaza ca se impune admiterea lui si casarea sentintei cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanta.
      Sanctiunea nulitatii recursului, datorita nemotivarii cererii de recurs, nu poate fi retinuta, avand in vedere ca recursul este singura cale de atac permisa de lege in  aceasta materie, conform art. 128 din Legea nr. 272/2004, astfel ca sunt aplicabile dispozitiile art. 3041 C.proc.civ., recursul avand si caracter devolutiv. Pe de alta parte, Curtea da eficienta dreptului la un recurs efectiv prevazut de art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului in aceasta materie, asa  incat apreciaza ca instanta de control judiciar trebuie sa analizeze cauza sub toate aspectele de legalitate si temeinicie.
      Dar, recursul nu poate fi declarat nul si datorita faptului ca din oficiu a fost invocat motivul de casare de ordine publica prevazut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ.
      Curtea constata ca instanta de fond a nesocotit dispozitiile art.24 alin. 2 si art. 125 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, care obliga la ascultarea copilului care a implinit varsta de 10 ani in orice procedura judiciara si administrativa. Potrivit acestor dispozitii copilul are dreptul de a fii ascultat, iar pentru instanta ascultarea este obligatorie, avand in vedere ca pe aceasta cale copilul are posibilitatea de a cunoaste din punct de vedere legal situatia in care se afla, de a fi astfel informat asupra consecintelor acestei situatii, de a-si exprim opinia, precum si cu privire la consecintele oricarei decizii care il priveste.
      Copilul in cauza este nascut in anul 1991, asa incat varsta sa impune luarea in considerare a opiniei acestuia.
      Instanta de fond a solutionat cauza la primul termen de judecata si nu s-a preocupat pentru prezentarea copilului spre a fi ascultat.
      Curtea constata astfel ca dreptul copilului in cauza de a fi ascultat a fost incalcat, motiv suficient pentru a determina in conditiile art. 105 alin. 2 si 304 pct. 5 C.proc.civ. nulitatea hotararii recurate.
      Retinand asadar incidenta dispozitiilor art. 304 pct. 5 C.proc.civ.  Curtea urmeaza ca in baza art. 312 C.proc.civ. sa admita recursul declarat de parat si sa caseze sentinta recurata cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.
      Curtea mai retine ca prin actiunea adresata primei instante reclamanta a solicitat mentinerea plasamentului in regim de urgenta pentru perioada 15.02.2007-15.04.2007, invocand in drept dispozitiile art. 64-66 din Legea nr. 272/2004 cu privire la copilul in cauza.
      Cererea a fost motivata in fapt prin aceea ca minorul a fost adus in serviciul de ocrotire la 15.02.2007, iar ca urmare, prin Dispozitia nr.136/16.02.2007, s-a instituit fata de acesta plasamentul in regim de urgenta, masura ce a dainuit pana la data de 15.04.2007, cand minorul a parasit institutia de ocrotire.
      Curtea observa ca dispozitiile art. 64-66 din Legea nr. 272/2004 reglementeaza plasamentul in regim de urgenta, statuand ca aceasta masura de ocrotire speciala are caracter temporar si se instituie de catre directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului,  in situatia in care nu exista opozitie din partea persoanelor fizice si juridice care au in ingrijire copilul sau asigura protectia acestuia, iar de catre instanta de judecata in conditiile art. 94 alin. 3 din lege, respectiv pe cale de ordonanta presedintiala.
      In cauza, plasamentul in regim de urgenta s-a dispus pe cale administrativa prin dispozitie, astfel incat reclamanta trebuia sa dea eficienta dispozitiilor art. 66 din lege, care ii impun obligatia de a sesiza instanta de judecata in termen de 48 de ore de la data la care s-a dispus aceasta masura. Instanta astfel sesizata se pronunta fie cu privire la mentinerea plasamentului in regim de urgenta, fie cu privire la inlocuirea acesteia cu masura plasamentului, dispune in privinta instituirii tutelei ori in ce priveste reintegrarea copilului in familia sa.
      Daca instanta dispune plasamentul in regim de urgenta, aceasta se va pronunta pe cale de ordonanta presedintiala, iar in termen de 48 ore de la data la care hotararea devine executorie reclamanta este obligata sa sesizeze din nou instanta pentru a decide in privinta instituirii plasamentului ori pentru a dispune decaderea totala sau partiala din exercitiul drepturilor parintesti.
      Curtea observa ca in cauza desi plasamentul in regim de urgenta s-a dispus prin dispozitia din 16.02.2007, instanta a fost sesizata la 26.06.2007, insa acesteia nu i s-a cerut sa dispuna in conditiile art. 64 din Legea nr. 272/2004, dispozitii care, asa cum s-a mentionat reglementeaza plasamentul in regim de urgenta.
      Din acest punct de vedere Curtea apreciaza ca masura dispusa de instanta nu poate avea caracter retroactiv, cu consecinta ca in privinta copilului in cauza pentru viitor nu s-a dispus nici o masura de ocrotire, cu toate ca situatia acestuia impune interventia autoritatilor si instituirea unei masuri de protectie.
      Curtea mai observa ca actiunea nu a fost promovata in conditiile legii, incalcandu-se astfel dreptul copilului in cauza la protectia speciala prevazuta de art. 39 din lege, nesocotirea acestui drept al copilului datorita modului in care au fost aplicate dispozitiile legale mentionate determina  in conditiile art. 105 alin. 2 si art. 304 pct. 5 C.proc.civ. nulitatea hotararii recurate.
      Aceasta nulitate nu a fost pusa in discutia partilor, astfel ca in raport de dispozitiile  art. 315 C.proc.civ. instanta de fond va pune in discutie natura si regimul juridic al cauzei.