Concediere nelegala. Repunerea partilor in situatia anterioara concedierii

Art. 80 alin. (2) din Codul muncii dispune ca la solicitarea salariatului, instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere. Prin urmare, desfiintarea punctului de lucru al angajatorului nu justifica respingerea cererii salariatului de reintegrare, deoarece desfiintarea punctului de lucru al angajatorului nu este un motiv legal de incetare a raporturilor de munca. Cata vreme angajatorul exista ca persoana juridica, repunerea partilor in situatia anterioara este o consecinta juridica fireasca a lipsirii de efecte a deciziei de concediere. Oricat de complicata ar fi pentru un angajator punerea in executare a hotararii de reintegrare si oricate formalitati ar presupune, el este dator sa indeplineasca aceasta obligatie, caci ea este prevazuta de lege nu numai ca modalitate de despagubire pentru salariat, dar si ca sanctiune pentru unitatea care a dispus unilateral incetarea raporturilor de munca, fara a respecta dispozitiile legale incidente.

Prin sentinta civila nr. 1939/21.06.2012, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 1687/30/2012, a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamanta M.S.M. in contradictoriu cu parata SC D. SRL Cluj-Napoca, s-a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 40/09.01.2012, emisa de parata, si a fost obligata parata sa plateasca reclamantei, cu titlu de despagubiri, o suma egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, pentru perioada 10.01.2012-17.02.2012.
Prin aceeasi hotarare judecatoreasca au fost respinse pretentiile reclamantei vizand reintegrarea pe postul detinut anterior concedierii si plata despagubirilor pana la data executarii efective a hotararii de reintegrare, fiind obligata parata sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 800 lei.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut, in esenta, ca reclamanta a fost angajata paratei, incepand cu data de 13.09.2011, in baza contractului individual de munca nr. 42/12.09.2011 si a actului aditional nr. 1/31.10.2011, in functia de director sucursala (punct de lucru), la punctul de lucru din Timisoara.
Prin Decizia nr. 40/09.01.2012, emisa de parata, s-a dispus incetarea contractului individual de munca al reclamantei, incepand cu data de 10.01.2012, in temeiul art. 65, art. 61 lit. a) art. 56  din Codul muncii.
In opinia instantei de fond, decizia contestata nu cuprinde motivele care au determinat concedierea, astfel incat, in absenta acestei mentiuni, nu se poate aprecia temeinicia masurii de concediere, aceasta omisiune afectand legalitatea deciziei. Nulitatea este expresa, ceea ce inseamna ca prejudiciul cauzat de angajator persoanei concediate, prin omisiunea in indicarea acestor elemente, este prezumata in orice situatie.
Tribunalul a apreciat ca decizia supusa analizei nu poate fi straina de critici nici sub aspectul omisiunii angajatorului de a consemna durata preavizului, asa cum prevede art. 75 alin. (1) din Codul Muncii, dat fiind ca, in decizia contestata, nu este consemnat dreptul salariatului la preaviz, in concret perioada, pentru a se putea aprecia legalitatea si temeinicia acestuia raportat la data incetarii contractului individual de munca.
Totodata, instanta de fond a retinut ca decizia de concediere se intemeiaza pe dispozitiile art. 65, art. 61 lit. a)  si art. 56  din Codul Muncii, care se refera la institutii juridice diferite, astfel incat ea nu contine elemente suficiente pentru a stabili daca concedierea s-a dispus pentru motive ce tin sau nu de persoana reclamantei ori contractul de munca a incetat sau nu de drept, pentru a permite persoanei concediate sa se apere, iar instantei, sesizata cu controlul de legalitate, sa poata verifica temeinicia concedierii, prin prisma dispozitiilor din Codul Muncii.
Concluzionand asupra celor mai sus expuse, in contextul in care incidenta motivelor de nulitate mai sus constatate face de prisos analizarea celorlalte vicii de fond si forma invocate in actiunea introductiva, in temeiul art. 78 din Codul Muncii, Tribunalul a considerat intemeiata pretentia reclamantei de anulare a deciziei de concediere atacata.
Ca o consecinta fireasca a lipsirii de efecte a deciziei de incetare a contractului de munca, potrivit art. 80 din Codul Muncii, a  obligat  parata sa plateasca titularului actiunii despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta daca nu s-ar fi emis decizia nelegala, pentru perioada 10.01.2012-17.02.2012, intrucat la aceasta data parata a desfiintat punctul de lucru din Timisoara, asa cum rezulta din rezolutia nr. 501523/17.02.2012, emisa de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj.
Cererea privind reincadrarea in functia detinuta anterior deciziei contestate a fost respinsa, cu motivarea ca parata a desfiintat punctul de lucru din Timisoara,  nemaiexistand posibilitatea ca reclamanta sa fie reincadrata pe postul detinut anterior. De asemenea, a fost respinsa cererea privind acordarea despagubirilor, reprezentand salarii indexate, majorate si reactualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta dupa data de 17.02.2012, pentru considerentele mai sus aratate.
Instanta de fond a respins si cererea privind obligarea paratei de a plati 20 de zile lucratoare de preaviz, in conditiile in care, prin anularea deciziei de concediere, reclamantei i-au fost deja acordate drepturile salariale cuvenite pentru perioada in care a fost lipsita de aceste drepturi.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, in termenul legal, reclamanta, solicitand modificarea partiala a sentintei supusa reformarii, in sensul admiterii cererii de reintegrare si de plata a despagubirilor cuvenite pana la momentul reintegrarii efective a salariatei.
Sintetizand motivele de recurs ale reclamantei, care, in opinia acesteia, se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 7 si pct. 9 din Codul de procedura civila, Curtea a retinut ca ele se refera, in primul rand, la incalcarea de catre instanta de fond a prevederilor art. 80 din Codul Muncii.
Recurenta considera ca prin respingerea solicitarii de repunere a partilor in situatia anterioara emiterii deciziei contestate, instanta de fond a lipsit de continut si partea admisa din actiunea reclamantei, si anume: anularea deciziei de concediere.
Totodata, se arata ca prima instanta a dispus, intr-o forma nereglementata de lege si vadit abuziva, concedierea de facto a reclamantei, deoarece sentinta pronuntata are ca efect practic incetarea raporturilor de munca ale acesteia incepand cu data pronuntarii sale.
Recursul a fost fundamentat in drept pe dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 si ale art. 3041 din Codul de procedura civila.
Prin intampinare, parata a solicitat respingerea recursului, cu motivarea ca in mod corect instanta de fond a apreciat ca reintegrarea reclamantei pe postul ocupat inaintea concedierii nu mai este efectiv posibila datorita desfiintarii punctului de lucru din Timisoara.
Analizand recursul reclamantei prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedura efectuate in primul ciclu procesual si a inscrisurilor depuse in recurs, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 si art. 312 alin. (1) din Codul de procedura civila, Curtea a retinut, in esenta, ca solutia anularii deciziei de concediere nu a fost atacata, context in care legalitatea si temeinicia ei este prezumata in mod absolut, ca efect al autoritatii de lucru judecat.
In acest context, instanta de recurs a constatat ca este reala sustinerea recurentei potrivit careia solutia de respingere a cererii de repunere in situatia anterioara emiterii actului si de plata a despagubirilor pana la data reintegrarii a fost pronuntata cu incalcarea prevederilor art. 80 din Codul muncii, devenind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.
Art. 80 alin. (2)  din Codul muncii dispune ca la solicitarea salariatului, instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere. Potrivit alin. (3) al aceluiasi articol, contractul individual de munca inceteaza de drept la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti prin care s-a anulat concedierea numai in situatia in care salariatul nu solicita reintegrarea.
Efectul direct al sentintei recurate este incetarea contractului individual de munca al reclamantei la momentul desfiintarii punctului de lucru al paratei, desi raportul de munca dintre parti a fost reactivat prin anularea concedierii. O atare solutie este nelegala, deoarece desfiintarea punctului de lucru al angajatorului nu este un motiv legal de incetare a raporturilor de munca si nici un argument pertinent care sa impiedice  repunerea partilor in situatia anterioara.
In alti termeni, cata vreme societatea parata exista ca persoana juridica, dat fiind ca, in caz contrar, raportul de munca ar inceta de drept, in baza art. 56 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, repunerea partilor in situatia anterioara este o consecinta juridica fireasca a lipsirii de efecte a deciziei de concediere. Oricat de complicata ar fi pentru un angajator punerea in executare a hotararii de reintegrare si oricate formalitati ar presupune, el este dator sa indeplineasca aceasta obligatie, caci ea este prevazuta de lege nu numai ca modalitate de despagubire pentru salariat, dar si ca sanctiune pentru unitatea care a dispus unilateral incetarea raporturilor de munca, fara a respecta dispozitiile legale incidente.
Concluzionand asupra argumentelor de fapt si de drept mai sus expuse, in temeiul art. 304 ind. 1, art. 304 pct. 9 si art. 312 alin. (1) din Codul de procedura civila, Curtea a admis recursul reclamantei si a modificat partial sentinta recurata, in sensul ca a dispus reintegrarea reclamantei in functia detinuta anterior emiterii deciziei anulata prin sentinta de fond, precum si obligarea paratei sa plateasca reclamantei, cu titlu de despagubiri, o suma egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat si pentru perioada 17.02.2012 si pana la reintegrarea efectiva.