Stabilirea domiciliului a doi frati la unul dintre parinti. Interesul superior al minorilor

Solutia incredintarii fiecarui parinte a unui minor nu poate asigura interesul superior al celor doi frati, in varsta de 10 ani, respectiv 8 ani, de a creste impreuna. Minorii se afla la varsta la care isi dezvolta personalitatea si relatiile interumane, astfel ca masura separarii lor este de natura sa ii instraineze si sa afecteze pe termen lung relatiile personale dintre frati. Doctrina si jurisprudenta sunt unanime in a statua ca o astfel de masura trebuie luata doar in mod exceptional, cand exista motive intemeiate care sa o justifice.
Cu privire la preferinta minorului pentru tata, respectiv pozitia exprimata raportat la mama (ca este un nimeni pentru el si ca nu o va iubi, indiferent daca va locui cu ea sau cu tatal sau), acestea sunt nefiresti pentru un copil de aceasta varsta, denotand influente din mediul actual, care nu pot fi considerate benefice pentru o dezvoltare armonioasa a psihicului minorului pe viitor si nu pot fi avute in vedere pentru a justifica reformarea hotararii atacate. Este evident ca minorul este influentat de persoanele cu care locuieste in prezent si care nu par a fi apte sa realizeze efectul pe termen lung a inocularii unor astfel de sentimente asupra psihicului unui copil influentabil.
Nu sunt firesti preferinta tatalui pentru baiat si dezinteresul fata de fiica sa, nefiind in interesul niciunui copil diferentele de regim intre frati, care pot conduce la deteriorarea relatiilor dintre copii, lucru cu repercusiuni negative greu de evaluat in prezent.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila -
complet specializat de familie si minori,
Decizia civila nr. 831 din 11 iunie 2013, C.R.

Prin sentinta civila nr. 8123/20.09.2012 pronuntata in dosar nr. 3792/55/2012,  Judecatoria Arad a admis actiunea civila precizata formulata de reclamanta Z.D. in contradictoriu cu paratul Z.M. si in parte actiunea reconventionala precizata formulata de paratul Z.M. in contradictoriu cu reclamanta Z.D. si, in consecinta, a desfacut casatoria incheiata intre parti la data de 15.02.2003, inregistrata in registrul starii civile al Primariei comunei V., judetul Arad, sub nr. 05/15.02.2003, prin acordul partilor; reclamanta a reluat numele avut anterior casatoriei, acela de ,,V."; a dispus exercitarea autoritatii parintesti fata de minorii Z.M.M., nascuta la data de 02.03.2003, in Arad, si Z.M.E., nascut la data de 22.01.2005 in Arad, de catre ambii parinti; a stabilit domiciliul minorilor la domiciliul reclamantei; a obligat paratul la plata unei pensii de intretinere catre reclamanta, in favoarea minorilor, in cuantum de 33 % lunar (cate 16,5% lunar pentru fiecare minor) din venitul net lunar realizat de parat incepand din 12.03.2012 si pana la majoratul minorilor sau alte dispozitii; nu au fost acordate cheltuieli de judecata.  
 Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut cu privire la capatul de cerere privind exercitarea autoritatii parintesti a minorilor Z.M.A., nascuta la data de 02.03.2003, in Arad, si Z.M.E., nascut la data de 22.01.2005, in Arad, prima instanta a apreciat ca, desi minorul este atasat de tata, fata de varsta copiilor, nu se impune separarea acestora, nefiind in interesul lor. Astfel, vazand pozitia partilor, varsta minorilor, dorinta minorei exprimata in camera de consiliu, vazand concluziile referatelor de ancheta sociala, tinand cont de interesul superior al minorilor, in baza art. 397 Codul civil, a dispus ca exercitarea autoritatii parintesti fata de cei doi minori sa fie exercitata de catre ambii parinti, urmand ca, in baza art. 400 Codul civil, sa se stabileasca locuinta minorilor la mama, reclamanta din prezenta cauza.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel paratul Z.M., solicitand schimbarea in parte a hotararii atacate, in sensul de a se stabili la el domiciliul minorului Z.M.E., nascut la data de 22.01.2005, cu obligarea sa la plata unei pensii lunare de intretinere pentru minora Z.M.M., nascuta la data de 02.03.2003, in cuantum de 25% din veniturile pe care le realizeaza, cu incepere din luna august, raportat la faptul ca partile au locuit impreuna pana in luna iulie 2012, cand reclamanta a parasit impreuna cu minora domiciliul comun, iar minorul M.E. a ramas in ingrijirea sa, intrucat nu doreste sa locuiasca impreuna cu mama sa.
Apelantul a mai solicitat obligarea reclamantei la plata unei pensii de intretinere pe seama minorului Z.M.E., in cuantum de 25% din veniturile pe care aceasta le realizeaza tot din luna august a acestui an.
In motivele de apel, invocand netemeinicia si nelegalitatea hotararii primei instante si dispozitiile art. 480 alin. (2) C. pr. civ. a apreciat ca prima instanta in mod gresit a stabilit domiciliul ambilor minori la reclamanta, in temeiul art. 400 din Noul Cod civil, netinand cont de concluziile anchetei sociale, din care rezulta ca minorul este atasat in mod deosebit de parat si de bunicii paterni, care l-au crescut si ingrijit si ca minorul sub nicio forma nu doreste sa stea cu mama sa, amenintand ca daca va fi luat cu forta de catre aceasta, va pleca de acasa.
Prin decizia civila nr. 4/A/24.01.2013 pronuntata in dosar nr. 3792/55/2012, Tribunalul Arad a admis apelul declarat de paratul Z.M., impotriva sentintei civile nr. 8123/20.09.2012 pronuntata in dosarul nr. 3792/55/2012 al Judecatoriei Arad, pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca pensia de intretinere pe seama minorilor Z.M.M. si Z.M.E. este datorata de parat incepand cu data decizie; a mentinut restul dispozitiilor sentintei atacate, si a compensat cheltuielile de judecata din apel ale partilor.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat ca apelul promovat in cauza este fondat doar in partea ce priveste problema pensiei de intretinere si nefondat in ce priveste stabilirea locuintei minorului Z.M.E.
Referitor la stabilirea locuintei minorului, tribunalul nu a impartasit opinia apelantului in sensul stabilirii la tata a locuintei copilului M.E., considerand ca o atare dispozitie nu corespunde interesului superior al minorului.
Asadar, atunci cand decide asupra incredintarii unui minor, instanta trebuie intotdeauna sa aiba in vedere interesul superior al acestuia. Acest principiu a fost definit in practica, in general, prin mai multe criterii: varsta copilului, conditiile  materiale pe care i le poate asigura parintele pentru o mai buna dezvoltare morala, fizica, intelectuala, atasamentul parintelui fata de copil si reciproc, profilul social si moral al parintilor, interesul si grija manifestata de acestia in timpul casatoriei si dupa separarea in fapt, posibilitatea fiecarui parinte de a acorda supraveghere si de a se ingriji de copil; de asemenea, trebuie mentionat ca nu constituie criteriu fundamental atasamentul copilului fata de rudele unui sot, daca acesta s-a format doar prin vointa acestuia, care a incercat sa blocheze legatura cu mama sa si cu rudele acesteia.
Raportand cele aratate anterior la situatia din prezenta cauza, tribunalul a remarcat faptul ca ambii parinti dispun de posibilitati financiare necesare cresterii si educarii copiilor, dar mama este mai preocupata de asigurarea unor conditii si mijloace materiale similare si, pe cat posibil, egale pentru cei doi copii, spre deosebire de tata, care manifesta preocupare doar pentru minorul M., in detrimentul fiicei sale M., de educatia careia pare usor dezinteresat; aceasta concluzie a instantei se bazeaza pe faptul ca, in vacanta de iarna 2012, tatal l-a invitat intr-o excursie la Timisoara la gradina zoologica doar pe minorul M., omitand sa o invite si pe fiica sa M., sub pretextul pueril ca minora probabil ar fi refuzat invitatia. Din procesul-verbal intocmit cu ocazia audierii minorilor, instanta de apel a retinut ca paratul nu sesizeaza importanta implicarii sale si a fostei sotii in egala masura in viata ambilor copii (ex: nu a participat la serbarea de Craciun a fiicei sale M., nu a vrut sa preia cadoul trimis de mama pentru fiul sau M., este mai distant cu fetita) si nu constientizeaza puternicul atasament ce exista intre copii, acestia fiind foarte legati afectiv, dorind sa petreaca cat mai mult timp unul in compania celuilalt.
De asemenea, unul dintre elementele preponderente de care instanta de apel a tinut cont in prezenta cauza l-a constituit comportamentul paratului, cu referire concreta la atitudinea violenta manifestata fata de reclamanta (chiar si in prezenta copiilor, dupa cum sustin si acestia), aspect care nu poate constitui o premisa a faptului ca minorul se va dezvolta normal din punct de vedere afectiv si moral in ingrijirea paratului; cu alte cuvinte, tribunalul a considerat ca o conduita neconforma exigentelor vietii de familie este de natura a afecta inchegarea armonioasa a personalitatii copilului.
Potrivit art. 264 din Noul Cod civil, in procedurile administrative sau judiciare care il privesc, ascultarea copilului care a implinit varsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat si copilul care nu a implinit varsta de 10 ani, daca se considera ca acest lucru este necesar pentru solutionarea cauzei. Opiniile copilului ascultat vor fi luate in considerare in raport cu varsta si gradul sau maturitate. Asadar, optiunea copilului spre a locui cu unul dintre parinti nu are un rol preponderent in adoptarea solutiei, optiunea sa putand fi nesocotita atunci cand acesta se afla la o varsta la care nu poate aprecia corect interesul sau.
In prezenta cauza, desi minorii nu au implinit inca varsta de 10 ani (avand 9 - fetita, respectiv 8 ani - baiatul), instanta de apel a dispus audierea lor, conform procesului-verbal incheiat la 27.12.2012. Din atitudinea si sustinerile minorului M., Tribunalul a retinut ca acesta nu poate indica motive clare pentru care prefera compania tatalui, afirmand ca o iubeste pe mama sa, dar nu doreste pur si simplu sa stea cu aceasta; de asemenea, minorul a mai aratat ca se joaca cu tatal "de-a boxul", ca a batut un coleg de clasa, fapt pentru care a primit calificativul "insuficient" la purtare si ca, intr-o imprejurare, tatal l-a lasat sa conduca in prezenta sa stivuitorul. Aceste relatari ale copilului ridica semne de intrebare cu privire la capacitatea tatalui de a oferi o buna educatie copilului, bazata printre altele si pe exemplul personal.
In concluzie, instanta de apel a considerat ca minorul M. se afla la o varsta la care nu poate aprecia in concret care este interesul sau datorita lipsei de maturitate, fiind evident in sfera de influenta a tatalui, la locuinta caruia minorul se si afla la momentul audierii sale.
Drept urmare, tribunalul a constatat ca nu se justifica modificarea solutiei primei instante de stabilire la mama a locuintei celor doi minori.
In ce priveste pensia de intretinere, observand acordul reclamantei ca aceasta sa fie platita de la data pronuntarii deciziei, intrucat pana in prezent fiecare dintre parinti a avut in intretinere cate un copil, tribunalul a constatat intemeiata aceasta solicitare a paratului.
Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs, in termen legal, paratul Z.M., care a solicitat modificarea hotararii recurate, cu consecinta stabilirii domiciliului minorului Z.M.E. la parat si compensarea pensiei de intretinere datorata de catre ambii parinti pentru cei doi copii.
Examinand decizia atacata, prin prisma motivelor de recurs invocate, a probatoriului amplu administrat in cauza, in limitele trasate de art. 304 si 3041 C. pr. civ., fata de dispozitiile art. 299 si urm. C. pr. civ. si art. 400 din Noul Cod civil art. 2 din Legea nr. 272/2004, Curtea a constatat ca recursul declarat de catre paratul Z.M. este neintemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Paratul a invocat, prin cererea de recurs, incidenta art. 304 pct. 9 C. pr. civ., insa majoritatea argumentelor invocate vizau modalitatea de interpretare a probatoriului administrat in cauza, motiv care nu se regaseste printre cazurile expres si limitativ prevazute de art. 304 C. pr. civ. pentru aceasta cale de atac. In acceptiunea legii procesual civile, in calea de atac a recursului pot fi valorificate exclusiv motive de nelegalitate, nu de netemeinicie. Ca atare, in recurs, instanta de judecata nu poate trece la reevaluarea probatoriului administrat, cum se solicita, iar, in speta, singurul motiv invocat ce poate face obiectul controlului judiciar este respectarea dispozitiilor legale la incredintarea celor doi copii, respectiv a celor ce instituie, ca si principiu director, interesul superior al minorului in luarea oricarei masuri cu privire la acesta (art. 263 din Noul Cod civil si art. 2 Legea nr. 272/2004).
Sub acest aspect, al interesului superior al copiilor, curtea constata ca hotararile date sunt urmarea unei juste aplicari si interpretari a dispozitiilor legale precitate, fiind corect decelat interesul ambilor copii, raportat la varsta acestora, la situatia si comportamentul parintilor fata de cei doi frati.
Astfel, solutia incredintarii fiecarui parinte a unui minor nu poate asigura interesul superior al celor doi frati, in varsta de 10 ani, respectiv 8 ani, de a creste impreuna. Minorii se afla la varsta la care isi dezvolta personalitatea si relatiile interumane, astfel ca masura separarii lor este de natura sa ii instraineze si sa afecteze pe termen lung relatiile personale dintre frati. Doctrina si jurisprudenta sunt unanime in a statua ca o astfel de masura trebuie luata doar in mod exceptional, cand exista motive intemeiate care sa o justifice. In cauza, argumentele invocate de recurent in acest sens nu subzista, intre cei doi copii fiind o diferenta mica de varsta, iar relatiile dintre ei sunt afectuoase, in acest sens existand si confirmarea partilor. De asemenea, in fata instantei de recurs, cu ocazia ascultarii sale, Alexia a aratat ca vrea sa locuiasca cu fratele sau. Nu se poate constata o diferenta mare de program sau de nevoi intre cei doi copii, care sa justifice separarea lor.
Cu privire la preferinta minorului pentru tata, respectiv pozitia exprimata raportat la mama (ca este un nimeni pentru el si ca nu o va iubi, indiferent daca va locui cu ea sau cu tatal sau), acestea sunt nefiresti pentru un copil de aceasta varsta, denotand influente din mediul actual, care nu pot fi considerate benefice pentru o dezvoltare armonioasa a psihicului minorului pe viitor si nu pot fi avute in vedere pentru a justifica reformarea hotararii atacate. Este evident ca minorul este influentat de persoanele cu care locuieste in prezent si care nu par a fi apte sa realizeze efectul pe termen lung a inocularii unor astfel de sentimente asupra psihicului unui copil influentabil.
Nu sunt firesti preferinta tatalui pentru baiat si dezinteresul fata de fiica sa, nefiind in interesul niciunui copil diferentele de regim intre frati, care pot conduce la deteriorarea relatiilor dintre copii, lucru cu repercusiuni negative greu de evaluat in prezent.
Ca atare, se impune a conchide ca tribunalul a decelat corect interesul minorilor, la stabilirea domiciliului acestora la acelasi parinte.
In ceea ce priveste parintele la care se va stabili domiciliul celor doi copii, se impune a constata ca ambele parti au conditii materiale pentru cresterea copiilor, insa doar mama manifesta disponibilitate in acest sens, tatal dorind doar baiatul. Martorii audiati au relevat aspecte din viata de cuplu si din atitudinea parintilor fata de cei doi minori, din care rezulta ca, la acest moment, este in interesul copiilor sa fie incredintati spre crestere si educare mamei, care prezinta garantii materiale si morale ca le va asigura o dezvoltare armonioasa.