Concediere

              
         Concediere
        
        
        Prin sentinta nr. 3568/15.03.2011 instanta a respins cererea retinand urmatoarele:
        Prin actiunea inregistrata sub nr. 1785/63/2010, reclamantul CSI a chemat in judecata parata SC CASH & CANDY-SRL  BUCURESTI  pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea masurii de desfacere a contractului de munca, plata unor despagubiri egala cu salariile indexate majorate si actualizate, plata indemnizatiei de concediu de odihna pe anul 2008, plata bonusurilor lunare si trimestriale incepand cu luna februarie 2009, plata prejudiciului moral ce i-a fost creat, cu cheltuieli de judecata.
        In motivarea actiunii a aratat in esenta ca a avut raporturi de munca cu parata, iar la data de 22 09 2009 a primit notificarea de restructurare a postului sau.
        Considera ca masura luata impotriva sa este nelegala, intrucat desfiintarea locului de munca nu a fost efectiva, nu a avut o cauza reala si serioasa, nu au fost respectate dispozitiile art. 76-78 CM.
        Invedereaza ca postul sau nu a fost desfiintat ci ar fi fost preluat de o alta persoana.
        La data de 08.07.2009, reclamanta si-a precizat actiunea in sensul ca decizia de concediere este nula intrucat a avut loc de fapt o concediere colectiva fara a se respecta procedura impusa de disp. art. 69 c .muncii, o dovada in acest sens fiind cererea Federatiei Sindicatelor nr. 21286/3/2008.
         Parata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata cu motivarea ca masura concedierii este legala si temeinica.
        In dovedire a fost administrata proba cu inscrisurile depuse la dosar.
        A fost luat interogatoriul reclamantului, raspunsurile fiind consemnate la dosar.
        A fost administrata proba cu expertiza contabila.
        Ambele parti au depus concluzii scrise.
        Din analiza ansamblului probator existent la dosar, instanta constata urmatoarele:
      Prin instiintarea transmisa prin intermediul BEJ Iacob M. s-a comunicat reclamantului masura de incetare in temeiul art. 65 alin. 1 CM, a contractului individual de munca, motivata de  dificultati financiare, societatea nemaiavand alte locuri de munca vacante.
      Instanta considera ca instiintarea nr. 99/N/2009 poate fi considerata o decizie de concediere intemeiata pe disp. art. 65 CM, intrucat o astfel de decizie trebuie sa cuprinda numai elementele prevazute de acest text legal.
      Conform Art.65 din Codul muncii: (1) Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca, determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii. (2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa, dintre cele prevazute la alin.
       Intr-o economie de piata opereaza ca principiu autonomia functionala, fiind firesc sa se reduca un anumit numar de salariati specificati, eventual pe categorii. Ulterior, functiile sau posturile care se reduc din schema de functiuni trebuie sa se stabileasca de catre conducerea institutiei sau unitatii publice in cauza.
      Cu privire la cealalta critica referitoare la nelegalitatea desfiintarii locului de munca se au in vedere urmatoarele:
      Prin caracterul efectiv al desfiintarii locului de munca trebuie sa se inteleaga respectarea cerintei ca, intr-adevar, respectivul loc de munca sa fi fost suprimat din statul de functii. Deci, in primul rand, cauza trebuie sa existe, sa fie efectiva, sa se intemeieze pe modalitate concreta care exclude motive vagi, inconsistente si, in consecinta, incontrolabile.
      Pentru ca legiuitorul nu defineste ce se intelege prin cauza reala si serioasa, judecatorul este cel chemat sa stabileasca, in fiecare caz, daca exista sau nu o astfel de cauza.
      Pentru ca o cauza sa fie reala si serioasa este necesar sa fie intrunite urmatoarele conditii: a) sa aiba caracter obiectiv, in temeiul Codului, sa fie impusa de dificultati economice, transformari tehnologice sau de o reorganizare a activitatii.
      Asadar cauza trebuie a) sa fie independenta de factorii subiectivi; b) sa fie precisa (exacta), sa constituie veritabilul motiv al concedierii, adica sa nu disimuleze un alt temei  c) sa fie serioasa, in sensul ca dificultatile economice, transformarile tehnologice sau o reorganizare a activitatii, dupa caz, sa aiba o anumita gravitate care sa impuna cu adevarat reducerea unui loc de munca.
      Astfel, prin decizia Asociatului unic din data de 01 07 2009 s-a dispus printre altele reorganizarea activitatii societatii si desfiintarea unor posturi. Directorul societatii a hotarat desfiintarea din organigrama societatii a postului de time-leader de la puctul de lucru din Craiova, atributiile acestuia fiind preluate de seful regional- fila 30.
      Organigramele depuse la dosar, precum si statele de functii atesta faptul ca a avut loc o reala si efectiva desfiintare a locului de munca al contestatorului.
      In privinta dificultatilor economice invocate de parat consideram ca angajatorul este cel care poate aprecia in ce masura este afectata activitatea sa de conjuncturile economice de pe piata regionala sau globala, dupa cum la nivelul anului 2009 este de notorietate ca toate statele lumii    s-au confruntat cu o criza economica la nivel global.
      Reclamanta nu a putut deci identifica o eventuala critica pertinenta prin care sa demonstreze caracterul subiectiv al desfiintarii postului sau, respectiv eventualul abuz de drept infaptuit de angajator.
      Respectarea perioadei de preaviz nu este o cauza de nulitate a masurii de concediere, ci cel mult poate indreptati la solicitarea de despagubiri aferente acestei perioade.
      Referitor la plata indemnizatiei de concediu de odihna pe anul 2008, din raportul de expertiza reiese ca a fost achitata reclamantului.
      In ceea ce priveste plata bonusurilor lunare si trimestriale incepand cu luna februarie 2009, reclamantul nu a putut dovedi in ce masura ar fi indeplinit regulile interne ale societatii , astfel cum reiese din inscrisurile depuse la dosar.
      Astfel, pentru a primi bonusuri trebuie ca la sfarsitul lunii agentii sa nu mai aiba facturi neincasate si sa nu mai factureze marfa a caror valoare depaseste 250 lei.
      Aceste aparari ale paratei nu sunt combatute de reclamat, ci dimpotriva prin raspunsul la intampinare - fila 64 - arata ca facturile erau emise de agentii din subordinea sa, fara a observa ca din fisa postului rezulta ca raspunde de respectarea intocmai a responsabilitatilor si sarcinilor agentilor de vanzari si de raportarea zilnica a vanzarilor si incasarilor. 
      Nu este mai putin adevarat ca plata bonusurilor lunare si trimestriale se face in functie de reguli interne ale societatii, care nu sunt preluate nici de norme legale si nici macar de contractul individual de munca sau actele aditionale la acesta.
      Cu toate ca in contractul individual de munca exista o referire generala la "bonusuri", nu se specifica nici cuantumul acestora, nici criteriile in raport de care sunt platite.
      Se poate concluziona deci ca dreptul reclamantului de a solicita  bonusurilor lunare si trimestriale nu reprezinta un drept subiectiv civil.
        Dreptul subiectiv civil exprima posibilitatea recunoscuta de normele dreptului civil (adica de dreptul civil obiectiv) subiectului activ, in virtutea careia acesta poate avea, in limitele determinate de lege, o anumita conduita si poate pretinde subiectului pasiv sa aiba o conduita corespunzatoare, adica sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, in caz de nevoie putand apela la forta coercitiva a statului.
      Cum respectivele bonusuri nu sunt protejate de norme legale - nici macar de disp. art. 969 c civ., deoarece nu sunt descrise nici de clauze contractuale - , atunci reclamantul nu poate pretinde solicitarea acestora.
      Daca am califica actul societatii de a isi asuma obligatia de a plati bonusuri ca un act unilateral de vointa atunci putem considera ca daca vointa debitorului il leaga, tot vointa sa unilaterala il poate dezlega de obligatia asumata.
      Cu alte cuvinte, nu se poate admite ca regula generala ca vointa unilaterala constituie izvor de obligatii pentru ca de principiu asupra a ceea ce s-a hotarat unilateral se poate reveni.
      Daca am admite ca vointa unilaterala constituie izvor de obligatii ar trebui sa acceptam implicit ca angajamentul unilateral este irevocabil, ceea ce este neindoielnic potrivnic logicii elementare si contrazis de regula autonomiei vointei inlauntrul limitelor asigurate de lege si bunele moravuri.   
      Prin urmare, instanta apreciaza legalitatea si temeinicia masurii concedierii contestatoarei, in cauza fiind respectate dispozitiile legale statuate de codul muncii in materia concedierii individuale precum si celelalte prevederi din legislatia in vigoare si va dispune respingerea contestatiei.
      Avand in vedere motivarea in fapt si in drept de mai sus, instanta urmeaza sa respinga si capatul de cerere privind reintegrarea si implicit obligarea la plata despagubirilor materiale si morale aferente.