InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Suceava

Pretentii

(Sentinta comerciala nr. 1527 din data de 29.04.2010 pronuntata de Tribunalul Suceava)

Domeniu Plati | Dosare Tribunalul Suceava | Jurisprudenta Tribunalul Suceava

In motivarea actiunii sale, reclamanta "_" a aratat ca, in primul rand, a achizitionat in anul 2007, din Germania un autoturism marca Ford, pentru a carui inmatriculare a fost nevoita sa plateasca, suma de 5290 lei, reprezentand taxa speciala de prima inmatriculare, pe care a  achitat-o cu chitanta seria  TS3A, nr. 8764336.
In al doilea rand, taxa speciala de prima inmatriculare era  reglementata la data perceperii,  de Codul fiscal.
 Taxa a fost introdusa prin Legea nr. 343/2006 si se datoreaza statului roman cu ocazia primei inmatriculari a unui autoturism sau autovehicul.
In al treilea rand, invoca suprematia dreptului comunitar prevazuta de dispozitiile  art. 148 alin. 2 din Constitutie.
 In al patrulea rand, analizand dispozitiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul  Comunitatii Europene, se constata ca nici un alt stat membru nu aplica direct sau indirect produselor altor state  membre  impozite de orice natura mai mare decat cele  care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare.
 Se precizeaza faptul ca tratatul Uniunii Europene limiteaza libertatea statelor in materie fiscala de a restrictiona libera circulatie  a marfurilor.
 In al cincilea rand, prin introducerea acestei taxe  se introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehicule aduse in Romania  dintr-o tara membra a Uniunii Europene in scopul reinmatricularii lor in Romania, in conditiile in care fusesera inmatriculate in tara de provenienta, in timp ce pentru autoturismele deja inmatriculate  in Romania, taxa de reinmatriculare nu se mai percepe.
Legal  citate, paratele  nu au formulat intampinare, nici nu si-au desemnat reprezentanti in instanta.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Reclamanta SC "_" SRL, pentru  inmatricularea unui autoturism marca Ford a platit suma de 5290 lei, reprezentand taxa speciala de prima inmatriculare, potrivit chitantei seria TS3A, nr. 876436 din 28.06.2007.
Prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal in sensul introducerii art.2141 si 2413, ce au instituit obligatia de plata a unei taxe speciale pentru autoturisme si autovehicule, cu ocazia primei inmatriculari in Romania. Perceperea taxei speciale cu ocazia primei inmatriculari in Romania s-a efectuat fara a se proceda la emiterea unui titlu de creanta, fiind utilizata aplicatia informatica prevazuta de Ordinul Ministrului Economiei si Finantelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule.
Instanta apreciaza ca aceasta operatiune echivaleaza cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestarii, chiar in conditiile in care nu este materializat printr-un inscris care sa constituie titlu de creanta, interpretarea contrara fiind de natura a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanta reglementat de art.6 par.1 din Conventia pentru apararea dreptului omului si libertatilor fundamentale.
 Reclamanta a invocat in cauza incidenta art. 90 alin. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, care stipuleaza ca nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect, produselor mentionate similare.
Conform jurisprudentei constante a Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, dispozitiile art. 90 au in sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeana (TCE) un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import si export si a taxelor cu efect echivalent cuprinse in art.25 TCE. Finalitatea acestor dispozitii este de a asigura libera circulatie a marfurilor intre statele membre in conditii normale de concurenta prin eliminarea oricarei forme de protectie ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii in privinta produselor provenind din alte state membre (hotararile pronuntate de C.E.J. in cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 si C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
De remarcat insa ca notiunea de impozit intern are acceptiune diferita de cea din dreptul intern, desemnand in jurisprudenta C.E.J. (hotararea Haar Petroleum, C-90/94, Weigel, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil in mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident ca taxa speciala ce s-a platit cu ocazia primei inmatriculari in Romania in temeiul art. 214 1 Cod fiscal se circumscrie acestor definitii.
Se recunoaste in mod constant in jurisprudenta comunitara libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferentiata pentru anumite produse, chiar similare in sensul art. 90 alin.1 TCE, in functie de criterii obiective. Asemenea diferentieri nu sunt insa compatibile cu dreptul comunitar decat daca urmaresc obiective compatibile cu exigentele tratatului si ale dreptului derivat si daca evita orice forma de discriminare, directa sau indirecta, in privinta importurilor provenind din state membre, sau de protectie in favoarea produselor nationale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi si Nemeth C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art. 90 TCE daca este conceput de maniera a exclude in orice ipoteza ca produsele importate sa fie taxate la un nivel superior fata de produsele nationale si daca nu are, in nici-o situatie, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/Grecia, C-375/1995).
Asadar, este incidenta incalcarea art. 90 alin.1 TCE atunci cand impozitul aplicat produsului importat si cel aplicat produsului national similar sunt calculate in mod diferit, ducand, chiar daca numai in anumite cazuri, la o impozitare superioara a produsului importat.
In cauza de fata, rezulta, din interpretarea art.2142 din Codul fiscal, ca taxa speciala se aplica in cazul autoturismelor noi, autohtone si importate, precum si autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand inmatriculate deja in Romania.
Se realizeaza astfel, in mod indirect, o discriminare intre autoturismele second-hand importate din statele comunitare si cele deja inmatriculate in Romania, imprejurare fata de care instanta apreciaza ca exista incompatibilitate intre normele interne incidente in speta si dispozitiile art.90 TCE.
Or, in aceasta situatie este aplicabil principiul suprematiei dreptului comunitar enuntat de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene in Cauza Costa/Enel, C-6/64 si confirmat in mod constant in jurisprudenta ulterioara a instantei comunitare.
Astfel, s-a aratat in hotararea data in Cauza Simmenthal, C-106/77, ca dreptul comunitar constituind parte integranta, cu rang de prioritate, din ordinea juridica-aplicabila pe teritoriul statelor membre, judecatorul national este tinut sa aplice in limitele competentei sale dispozitiile dreptului comunitar, lasand, in caz de nevoie, neaplicata, prin propria sa autoritate, orice dispozitie contrara din legislatia nationala, chiar posterioara, fara a fi necesara sa ceara sau sa astepte eliminarea in prealabil a acesteia pe cale legislativa sau prin oricare alt procedeu constitutional.
Principiul suprematiei dreptului comunitar isi gaseste consacrarea la nivel constitutional, in dispozitiile art. 148 alin. 2, conform carora: "Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", in alin. 4 din acelasi act stipulandu-se ca "Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2)".
Fata de aceste considerente, instanta apreciaza ca cererea reclamantei de restituire a contravalorii taxei speciale de prima inmatriculare este intemeiata, fiind perceputa cu incalcarea dispozitiilor art. 90 alin.1 din TCE, motiv pentru care o va admite, in sensul obligarii paratelor la plata catre reclamanta a sumei totale de 5.290 lei reprezentand taxa speciala de prima inmatriculare.
Avand in vedere principiul repararii integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil, instanta va obliga paratele sa ii plateasca reclamantei beneficiul nerealizat, constand in dobanda legala  aferenta sumei achitate cu titlu de taxa speciala de prima inmatriculare, calculata potrivit dispozitiilor art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000, de la data platii pana la data restituirii.
In temeiul art.274 Cod procedura civila vor fi obligate paratele, care au cazut in pretentii, la plata sumei de 42 lei cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plati

Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
PLATA IN ACORD GLOBAL. SOLICITARE ELIBERARE ADEVERINTA. INADMISIBILITATE. - Sentinta civila nr. 1679/LM/2009 din data de 14.05.2009
2. Plati compensatorii. Conditii de acordare raportat la prevederile Contractului Colectiv de Munca din ramura miniera. - Sentinta civila nr. speta 10 din data de 14.01.2008
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 1003 din data de 23.09.2015
Achitare factura neonorata - Sentinta civila nr. 521 din data de 09.06.2010
Pretentii - Sentinta civila nr. 356 din data de 12.05.2010
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 50 din data de 15.04.2009
Daca intre data savarsirii unei infractiuni pentru care a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani si 3 luni inchisoare( savarsita la 17.02.2006) si data savarsirii celei de-a doua infractiuni (18.08.2009), a intervenit o hotarare definitiva de condamnare la - Decizie nr. 511/R din data de 28.05.2013
Legea nr. 544/2001. Comunicarea informatiilor de interes public ce au facut obiectul unui eveniment public, neconsemnate in vreun registru al unitatii administrativ teritoriale. - Decizie nr. 2426/R din data de 10.05.2013
Actiunea formulata de un beneficiar al prevederilor Legii nr. 290/2003, plata transelor prevazute de HG nr. 1120/2006 la termen, obligarea ANRP la respectarea prevederilor legale. Admisibilitatea actiunii in conditiile Legii nr. 290/2003, inaplicabilitat - Decizie nr. 1653/R din data de 02.04.2013
Contestarea deciziei de impunere emisa de CASJ B. Decizia de impunere trebuie sa fie emisa in conditiile Legii nr. 95/2006 si a Ordinului nr. 617/2007, cu respectarea stricta a conditiilor legale pentru emiterea si comunicarea acesteia contribuabililor - Decizie nr. 808/R din data de 19.02.2013
Datorie vamala stabilita ca urmare a efectuarii unui control ulterior . Obligare la majorari , dobanzi , penalitati . - Decizie nr. 122/R din data de 27.04.2007
Conform art. 89 din O.G. 92/2003” dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in 5 ani”. - Decizie nr. 264/R din data de 27.10.2006
Plata indemnizatiei de concediu pentru cresterea copilului precum si a decontarii cheltuielilor de transport in temeiul legii 303/2005 . Admisibilitate - Decizie nr. 4 din data de 04.01.2006
Dreptul de a solicita plata taxelor vamale termen de prescriptie - Decizie nr. 18/R din data de 31.01.2006
Vanzare spatii comerciale sau de prestari servicii in baza Legii nr. 550/2002 – natura juridica a litigiilor – nerespectare termen de actionare in judecata – consecinte. - Decizie nr. 8/R din data de 17.01.2006
Bilet la ordin. Transmiterea prin gir. Conditii. Admisibilitatea invocarii exceptiilor procesuale in cadrul actiunilor cambiale. - Decizie nr. 132/Ap din data de 26.07.2005
DREPTURI SALARIALE - Sentinta civila nr. 723/CA din data de 30.06.2009
Dreptul de acordare a compensa?iilor pentru lipsa de folosinta a terenurilor forestiere situate in zone de conservare totala din cadrul Retelei Natura 2000. - Decizie nr. 422 din data de 14.03.2016
Compensa?ii aferente anului 2014. Inciden?a Orientarilor UE 2014/C204/01 privind ajutoarele de stat in sectoarele agricol si forestier si in zonele rurale pentru perioada 2014-2020. - Decizie nr. 322 din data de 26.02.2016