Exequatur

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Suceava la data de 04 septembrie 2013 sub nr. 9179/86/2013, petenta P. M., prin avocat OLARU VIOLETA, a solicitat recunoasterea fata de autoritatile romane a hotararii de divort nr.2/2013 data de Tribunalul de Prima Instanta din Lamia, Republica Elena la data de 07.01.2013 prin care a fost desfacuta casatoria incheiata intre parti la data de 07.02.2001 in fata Oficiului de  Stare civila al com.Bunesti, jud.Suceava.
In motivarea cererii, a aratat ca Tribunalul de Prima Instanta din Lamia, Republica Elena, prin sentinta nr. 2/2013 pronuntata la data de 07.01.2013, sentinta care este definitiva, a admis cererea comuna formulata de sotii P. (fosta L.) M. si P. N., a legalizat acordul scris al acestora din data de 28.11.2012 privind desfacerea casatoriei si a pronuntat desfacerea casatoriei civile incheiate in comuna Bunesti - Romania la data de 07.02.2011 si a casatoriei religioase oficiata la data de 15.10.2005 la Biserica Sf. Paraschiva din mun. Lamia, jud. Fthiotida - Republica Elena.
In dovedirea sustinerilor sale, petenta a depus la dosar inscrisuri in copie si traduceri legalizate.
In drept si-a intemeiat cererea pe prevederile art. 1095, art. 1097 si urm. art. 1101 alin. 2 si art. 1102 Cod proc.civila.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata ca cererea formulata este neintemeiata.
Potrivit art. 1095 din Codul de procedura civila "Hotararile referitoare la alte procese decat cele prevazute la art. 1.094 pot fi recunoscute in Romania, spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) hotararea este definitiva potrivit legii statului unde a fost pronuntata;
b) instanta care a pronuntat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competenta sa judece procesul fara insa a fi intemeiata exclusiv pe prezenta paratului ori a unor bunuri ale sale fara legatura directa cu litigiul in statul de sediu al respectivei jurisdictii;
c) exista reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea. Daca hotararea a fost pronuntata in lipsa partii care a pierdut procesul, ea trebuie sa constate, de asemenea, ca partii in cauza i-a fost inmanata in timp util atat citatia pentru termenul de dezbateri in fond, cat si actul de sesizare a instantei si ca i s-a dat posibilitatea de a se apara si de a exercita calea de atac impotriva hotararii. Caracterul nedefinitiv al hotararii straine, decurgand din omisiunea citarii persoanei care nu a participat la proces in fata instantei straine, poate fi invocat numai de catre acea persoana", iar potrivit art. 1096 din acelasi act normativ " Recunoasterea hotararii straine poate fi refuzata pentru oricare dintre urmatoarele cazuri:
a) hotararea este manifest contrara ordinii publice de drept international privat roman; aceasta incompatibilitate se apreciaza tinandu-se seama, in special, de intensitatea legaturii cauzei cu ordinea juridica romana si de gravitatea efectului astfel produs;
b) hotararea pronuntata intr-o materie in care persoanele nu dispun liber de drepturile lor a fost obtinuta cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidentei legii aplicabile conform dreptului international privat roman;
c) procesul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarare, chiar nedefinitiva, a instantelor romane sau se afla in curs de judecare in fata acestora la data sesizarii instantei straine;
d) este inconciliabila cu o hotarare pronuntata anterior ei in strainatate si susceptibila de a fi recunoscuta in Romania;
e) instantele romane aveau competenta exclusiva pentru judecarea cauzei;
f) a fost incalcat dreptul la aparare;
g) hotararea poate face obiectul unei cai de atac in statul in care a fost pronuntata.
Recunoasterea nu poate fi refuzata pentru singurul motiv ca instanta care a pronuntat hotararea straina a aplicat o alta lege decat cea care ar fi fost determinata de dreptul international privat roman, afara numai daca procesul priveste starea civila si capacitatea unui cetatean roman, iar solutia adoptata difera de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii romane".
Verificand inscrisurile anexate pricinii, Tribunalul apreciaza ca, in speta nu sunt indeplinite cerintele textului  reglementat de dispozitiile art. 1095 din Codul de procedura civila, respectiv cele privitoare la caracterul definitiv al hotararii a carei recunoastere se cere.
In acest sens, astfel cum rezulta din lucrarile ce s-a desfasurat in dosar, desi instanta i-a pus in vedere reclamantei prin adresa de la fila 16 dosar, sa efectueze aceasta dovada, potrivit obligatiei derivate din  prevederile art. 249 Cod procedura civila, aceasta nu a produs dovezi  in sensul celor solicitate prin actiune, situatie in care inscrisurile anexate pricinii nu dovedesc caracterul definitiv al hotararii straine.
Sustinerile reclamantei ca hotararea judecatoreasca nr. 2/2013 pronuntata de Tribunalul de Prima Instanta din Lamia (Grecia) este definitiva, aspect ce rezulta din considerentele hotararii, nu pot fi primite de instanta.
Este a se observa, ca in considerentele hotararii a carei  recunoastere s-a solicitat, s-a motivat ca "cererea in discutie este introdusa in fata acestei instante, in mod competent, in esenta si in loco pentru a fi dezbatuta prin procedura jurisdictiei  benevole in discutie (articolele 121 Legea introductiva a codului civil si 1441 din Codul civil, 739, 740 par.1, 741 si 39 din Codul de procedura civila) si este definitiva si legala, fundamentata pe dispozitiile art. 1438 si 1441 din Codul Civil, dupa cum cea din urma a fost inlocuita in virtutea art. 3 din Legea nr. 4055/2012 "Procesul echitabil si durata rezonabila a acestuia" in vigoare din data de 2-4-2012. Trebuie prin urmare sa fie examinata, in continuare, in ceea ce priveste fundamentarea in esenta a acesteia".
Din analiza acestui paragraf rezulta, fara putinta de tagada, ca motivarea instantei straine priveste cererea de divort depusa de parti si nu sentinta civila pronuntata, caracterul definitiv al unei sentinte neputand  rezulta din considerentele acesteia.
Cu privire la conditia caracterului definitiv, Tribunalul constata in continuare, ca apararea reclamantei cu prilejul dezbaterilor, a fost aceea ca apostila nu se poate aplica decat unei hotarari definitive.
Instanta nu isi insuseste acest punct de vedere  deoarece potrivit art. 1099 alin. 2 din Codul de procedura civila "Actele prevazute la alin. (1) vor fi insotite de traduceri autorizate si vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozitiilor art. 1.092. Supralegalizarea nu se cere in cazul in care partile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate".
Rezulta asadar ca una dintre conditiile distincte pentru recunoastere, pe langa cea a caracterului definitiv al hotararii a carei recunoastere se cere, este aceea a depunerii hotararii supralegalizate la dosar. Cele 2 texte legale, respectiv art. 1095 si art. 1099 din Codul procedura civila, enunta in mod distinct  cele doua conditii necesare.
Or, apostila presupune exclusiv atestarea veridicitatii semnaturii, calitatii in care semnatarul actului a actionat, daca este cazul, identitatea sigiliului sau timbrului cu care acel act este investit. De asemenea, apostila nu intereseaza, continutul propriu-zis al actului oficial adiacent.
Toate acestea sunt expuse in prezentarea generala a Conventiei de 1a Haga din 05.10.1961 privind suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine (Conventia""), unde se arata: "Obiectivul principal al Conventiei este de a facilita circulatia actelor oficiale emise de la un stat parte al Conventiei, Si care trebuie prezentate intr-un alt stat parte al Conventiei De asemenea, Conventia inlocuieste complicatele Si deseori costisitoarele formalitati de legalizare ale unui act oficial prin simpla eliberare a unei apostile de catre autoritatile competente ale Statului de origine al documentului. Conventia 0-a demonstrat marea sa utilitate chiar Si pentru tarile care, prin dreptul lor intern nu cer legalizari; intra-devar, justitiabilii din aceste tari, vor profita de avantajele Conventiei de fiecare data cand ei vor trebui sa prezinte un act oficial national in alta tara.
Conventia nu se aplica decat actelor oficiale. Este vorba despre documente care emana de la o autoritate sau de la un functionar privind o jurisdictie a statului (intelegand aici documentele care emana de la o jurisdictie administrativa sau constitutionala, de la ministerul public, de la un grefier sau de la un executor judecatoresc); este vorba despre documente administrative, acte notariale, de declaratii oficiale asa cum sunt ele inregistrate, vize pentru o anumita data Si certificari de semnatura, sigilii pe un act sub semnatura privata. Principalele exemple de acte publice pentru care apostilele sunt eliberate in practica, cuprind certificatele de nastere, de casatorie, de deces, extrasele registrelor comerciale sau alt fel de registre, brevete, decizii emise de un tribunal, acte notariale (intelegand aici Si certificatele de semnaturi), diplomele Scolare sau universitare emanand de la o institutie publica (pentru diplomele emanand de la o institutie privata, nu va putea fi eliberata decat pentru a certifica semnatura Si calitatea de notar, atunci cand diploma va fi autentificata de catre un notar sau va certifica semnatura si calitatea semnatarului unei copii pentru conformitate) etc.
Conventia nu se aplica in schimb nici documentelor stabilite de agenti diplomatici sau consulari, nici documentelor administrative care se refera direct la o operatie comerciala sau vamala (de exemplu certificatele de origine sau licentele de import - export), aceste documente fiind de fapt majoritatea celor care cer cel mai mult timp pentru legalizare
O apostila are ca singur efect sa ateste veridicitatea semnaturii, calitatea in care semnatarul actului a actionat, daca este cazul, identitatea sigiliului sau timbrului cu care acel act este investit. De asemenea, apostila nu intereseaza continutul propriu-zis al actului oficial adiacent!"
Intr-adevar scopul apostilei este doar acela de a inlocui cerinta supralegalizarii, fapt dedus din art.2 si 3 ale Conventiei, conventie la care Romania a aderat prin Ordonanta nr.66/1999, aprobata prin Legea nr. 52/2000, cu modificarile ulterioare.
Nu mai putin, in cadrul art.l lit.a al Conventiei, nu se prevede cerinta caracterului definitiv al documentului emis de o jurisdictie interna (cum e cazul hotararii judecatoresti straine), ceea ce denota concluzia posibilitatii apostilarii si a unei hotarari nedefinitive, fapt dedus implicit Si din prezentarea generala a Conventiei - Raportul Explicativ al Domnului, enuntat anterior, unde nu se impune vreo interdictie de acest gen.
In concluzie, apararea petentei ca aplicarea apostilei (al carei unic scop este acela al atestarii semnaturii si calitatii semnatarului, neinteresand continutul propriu-zis al actului) dovedeste caracterul definitiv al hotararii, nu este intemeiata.
Asa cum s-a aratat si in practica instantei supreme (a se vedea in acest sens, decizia nr.4119/17.10.2003 a sectiei civile), "in privinta verificarii legii care trebuia sa serveasca verificarii caracterului definitiv, al hotararii, din punct de vedere al determinarii cailor de atac si al termenelor pentru exercitarea lor, se aplica legea statului unde a fost pronuntata hotararea". Or, asa cum am expus, in pofida tuturor solicitarilor repetate, petenta nu a realizat aceasta dovada, nerealizand de altfel, nici dovada dreptului strain cu privire la aceste aspecte, pentru ca, in lipsa unui inscris constatator, tribunalul sa aprecieze el insasi asupra eventualului caracter definitiv al hotararii judecatoresti in discutie.
Pentru ansamblul acestor considerente, Tribunalul apreciaza ca in cauza, petenta nu a reusit sa realizeze dovada indeplinirii tuturor conditiilor legale pentru recunoasterea hotararii straine, concret, nu a dovedit caracterul sau definitiv.
In consecinta, cererea va fi respinsa ca nefondata.