PRETENTII

Prin decizia civila nr. 201/06.06.2014, tribunalul a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-parata AJFP T.
Pentru a pronunta aceasta hotarare tribunalul a retinut ca, prin actiunea civila inregistrata sub nr. 6249 /740/2012 din 30.08.2012 la Judecatoria A, reclamanta S.C. A S.R.L. a chemat in judecata parata DGFP T - AFP pentru Contribuabili Mijlocii, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta acesta din urma sa fie obligata  la plata sumei de 70.000 lei, reprezentand contravaloarea unei cabine de vopsit auto, achizitionata de catre reclamanta de la parata.
In motivarea cererii s-a aratat in cadrul procedurii de executare silita, inceputa impotriva debitorului SC S SA, prin procesul verbal nr.19832/15.12.2008, Actul Aditional nr.3273/26.02.2009, procesul verbal de adjudecare bunuri imobile 20639/24.12.2008, factura fiscala de executare silita TRVDP 496757/24.12.2008, precum si minuta din data de 04.08.2008 reclamanta a achizitionat de la parata un ansamblu de bunuri imobile, respectiv, teren, cladiri, utilaje incorporate in aceste cladiri.
A precizat reclamanta ca in cadrul acestui ansamblu de bunuri se afla si o cabina de vopsit auto, in valoare de 70.000 lei.
A aratat ca din procesul verbal de licitatie pentru bunuri imobile nr.19832/15.12.2008, procesul verbal de adjudecare bunuri imobile nr.20639/24.12.2008, cat si din OP 319, 326, 325 se poate observa ca valoarea acestei cabine a fost adaugata la pretul final, pret platit integral de catre reclamanta.
A mentionat ca in anul 2011 a observat ca bunul in cauza nu era proprietate paratei, acesta fiind in proprietate numitei TBI L IFN SA, fiind dat in leasing catre SC S SA, aspect despre care subliniaza reclamanta nu a fost incunostiintata la momentul licitatiei ori adjudecarii ansamblului de bunuri, fiind informata cu privire la acest aspect in momentul executarii silite de catre proprietarul bunului.
Mai mult, sustine reclamanta, a fost instiintata de catre parata ca bunurile erau proprietatea debitoarei SC S SA.
  Mai arata reclamanta ca in urma sentintei civile nr.190/12.01.2012, pronuntata de catre Judecatoria A, in dosarul nr.7282/740/2011, bunul a fost ridicat de catre proprietarul TBI L IFN SA prin executorul propriu.
    Astfel, considera ca a fost prejudiciata, parata ascunzand situatia juridica a bunului si punand in vanzare, in cadrul executarii silite, a unui bun ce nu-i apartinea.
    Legal citata parata DGFP T - AFP pentru Contribuabili Mijlocii a formulat intampinare la data de 19.10.2012, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca nefondata. S-a motivat de catre aceasta ca executarea s-a finalizat prin vanzarea bunurilor, avand la baza procesul verbal de sechestru, proces verbal din care, sustine parata, bunul in cauza nu figura ca facand obiectul vreunui contract de leasing.
    De asemenea, invedereaza ca procesul verbal de sechestru nu a fost contestat in termenul legal de catre reprezentantii legali ai societatii SC S SA, acestia nu au ridicat obiectiuni, iar prin semnarea si stampilarea acestuia, apreciaza parata, organul de executare nu are nici o culpa.
    Cu privire la afirmatia reclamantei conform careia a fost ascunsa situatia juridica a bunului, parata apreciaza ca nu poate fi luata in considerare, cata vreme reprezentantii legali ai debitoarei au dat spre sechestrare acest ansamblu de bunuri, in intregul sau, fara a fi mentionat faptul ca una dintre componentele acestuia nu face parte din patrimoniul sau.
           Cu ocazia cercetarii judecatoresti s-a administrat proba cu inscrisuri si expertiza evaluare bunuri mobile.
     Din probatoriul administrat instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:
               Prin sentinta civila nr. 694 din 26 februarie 2014, Judecatoria A, a admis  in parte, actiunea civila formulata de reclamanta SC A SRL, in contradictoriu cu  parata DGFP T - AFP  pentru Contribuabili Mijlocii, avand ca obiect pretentii.
    A obligat   parata  sa plateasca reclamantei suma de 42 158  lei reprezentand contravaloarea unei cabine de vopsit marca POLIN DUKE si 3185 lei cheltuieli de judecata.
    A respins ca nefondate restul pretentiilor.
               Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca prin procesul verbal de licitatie pentru bunuri imobile nr.19832/15.12.2008, Actul Aditional nr.3273/26.02.2009, procesul verbal de adjudecare bunuri imobile 20639/24.12.2008, factura fiscala de executare silita TRVDP 496757/24.12.2008, precum si din minuta din data de 04.08.2008 reclamanta a achizitionat de la parata un ansamblu de bunuri imobile, respectiv, teren, cladiri, utilaje incorporate in aceste cladiri, in cadrul procedurii de executare silita, inceputa impotriva debitorului SC S SA.
     S-a mai retinut ca in cadrul acestui ansamblu de bunuri se afla si o cabina de vopsit auto "Polin Duke", in valoare de 70.000 lei, valoarea acestei cabine fiind adaugata la pretul final al ansamblului, pret platit integral de catre reclamanta, potrivit procesului verbal de licitatie pentru bunuri imobile nr.19832/15.12.2008, procesului verbal de adjudecare bunuri imobile nr.20639/24.12.2008, cat si din OP 319, 326, 325.
     Instanta a mai retinut ca prin sentinta civila nr.190/12.01.2012, pronuntata de catre Judecatoria A, in dosarul nr.7282/740/2011, s-a stabilit ca are prioritate titlul de proprietate al TBI L IFN SA, cu privire la bunul in cauza, fata de actul de adjudecare prin care reclamanta a dobandit bunul de la parata, fiind respinsa contestatia la executare formulata, la acea data, de catre reclamanta.
                A mai retinut ca bunul a fost ridicat de catre proprietarul TBI L IFN SA prin executorul propriu, iar parata nu a achitat nici un fel de despagubire.
A apreciat ca, fata de prevederile art. 1695 din Noul Cod Civil,  imprejurarea ca reclamanta a fost evinsa de un tert in temeiul unui drept nascut anterior vanzarii bunului, sunt indeplinite conditiile obligarii reclamantei la plata valorii bunului de la momentul  evictiunii.
Privitor la valoarea bunului, prima instanta a avut in vedere raportul de expertiza intocmit in cauza din care rezulta o valoare de 42.158 lei fara TVA.
In fine, potrivit art. 274 Cod Procedura Civila a obligat-o pe parata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 3185 lei.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs recurenta - parata AJFP T, in numele si pentru DGFP P, criticand-o ca netemeinica si nelegala, pentru cinci motive:
Printr-un prim motiv de recurs a sustinut ca, in mod gresit prima instanta a retinut ca prin sentinta civila nr. 190 din 21.01. 2012 a Judecatoriei A s -a stabilit ca titlul de proprietate al TBI L IFN SA are prioritate fata de actul de adjudecare al intimatei - reclamante.
In dezvoltarea acestui motiv de recurs a aratat ca exista  contradictie intre considerente si dispozitivul sentintei intrucat desi a fost respinsa contestatia la executare formulata de SC  A SRL, aceasta nu si - a clarificat situatia juridica privind dreptul de proprietate asupra bunului.
In acelasi sens, a mai aratat ca nici din raportul de evaluare si nici din alt inscris nu rezulta ca TBI L IFN este proprietarul bunului.
Prin motivul doi de recurs a sustinut ca, in mod gresit s -a admis actiunea desi procesul - verbal de sechestru nu a fost contestat, iar organul de executare nu a avut nici o culpa la intocmirea acestuia.
Sub acelasi aspect, a motivat ca nu datoreaza vreo suma intimatei - reclamante  deoarece nu si - a insusit pretul obtinut din vanzarea bunului, iar prin sentinta civila nr. 1057 din 22. 04. 2009 a fost obligata sa restituie intreaga suma catre BCR in contul datoriilor SC S SA.
Prin al treilea motiv de recurs a sustinut ca in mod eronat, prima instanta a retinut ca, in speta, sunt  aplicabile dispozitiile Noului Cod Civil, desi fata de data vanzarii bunului; 24.12. 2008 si  prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 sunt incidente prevederile Vechiului Cod Civil .
In dezvoltarea acestui motiv de recurs a aratat ca intimata  - reclamanta nu a fost  evinsa de un tert, respectiv, ca recurenta - parata nu a avut cunostinta de titlul de proprietate al TBI L IFN SA, la momentul  licitatiei, asa incat nu sunt indeplinite conditiile raspunderii pentru evictiune.
A mai aratat recurenta - parata ca nu poate raspunde pentru evictiune deoarece bunurile au fost vandute in cadrul procedurii executarii silite care deroga de la dreptul comun.
Prin motivul patru de recurs este  criticata sentinta, ca netemeinica si nelegala sub aspectul  cuantumului despagubirilor.
In acest sens, a sustinut ca bunul a fost vandut la pretul de 35.000 lei, pentru ca, prin raportul de expertiza sa se stabileasca o valoare de 42.158 lei fara TVA, fara a se avea in vedere deprecierea fizica si morala suferit bun.
In fine, prin ultimul motiv  de recurs a aratat ca,  in mod gresit a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata, desi nu se face vinovata de declansarea procedurii judiciare.
In drept, recursul a fost intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Intimata  reclamanta a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca  nefondat.
Tribunalul, analizand legalitatea si temeinicia hotararii, fata de criticile formulate, constata recursul nefondat .
In ce priveste primul motiv de recurs:
 Din considerentele sentintei  recurate rezulta ca, in analizarea temeiniciei actiunii, prima instanta a avut in vedere si sentinta civila nr.190 /12.01. 2012 a Judecatoriei A.
Prin sentinta de mai sus s -a respins ca neintemeiata contestatia la executare formulata de intimata - reclamanta SC  ASRL in contradictoriu cu TBI L IFN SA.
S -a retinut ca TBI L IFN SA este proprietar al bunului respectiv ca intimata - reclamanta SC" A "SA detine bunul fara un titlu valabil.
Aceasta hotarare judecatoreasca este opozabila  recurentei - parate in calitate de tert, asa incat  aceasta este tinuta sa respecte cele stabilite prin sentinta civila nr. 190 /12.01. 2012 a Judecatoriei A.
Prin aceasta hotarare judecatoreasca s -a stabilit ca TBI L IFN SA este proprietar al bunului in baza contractului de leasing nr. 53773/15.06.2007. Imprejurarea ca in raportul de evaluare a bunului nu se mentioneaza calitatea de proprietar a acesteia nu poate fi  considerata  o dovada contrara menita a inlatura opozabilitatea hotararii judecatoresti fata de recurenta - parata.
Retinand ca recurenta - parata nu a facut dovada contrara celor decise prin sentinta civila nr. 190/12. 01. 2012, sustinerile privind  eventuale contradictii din  considerentele si dispozitivul acestei sentinte nu pot fi primite acestea avand caracterul  unor critici aduse hotararii, critici ce puteau fi formulate numai de partile din proces prin caile de atac.
Nefondat este si motivul doi de recurs.
Din interpretarea dispozitiilor art.1337 Cod Civil 1864 rezulta ca  obligatia vanzatorului de garantie contra evictiunii este aplicabila in orice  vanzare, inclusiv vanzarea la licitatie.
Imprejurarea ca procesul - verbal de licitatie nu a fost  contestat, potrivit procedurii speciale, este nerelevanta sub aspectul obligatiei de garantie contra evictiunii, care presupune indeplinirea  cumulativa a conditiilor privind existenta unei  tulburari de drept,  aceasta sa fie anterioara vanzarii si cauza evictiunii sa nu fi fost cunoscuta de catre cumparator.
Este de  necontestat ca, urmare a vanzarii bunului la licitatia din  data de 15. 12. 2008 (f. 15 - 17 Dosar fond), recurenta - parata a incasat pretul , asa incat, efect al obligatiei de garantie contra evictiunii (art. 1341 Cod Civil 1864), aceasta este obligata sa-l restituie.
In ce priveste sentinta civila nr. 1057/22.042009, desi a fost invocata prin motivele de recurs, nu a fost depusa la dosar, nici la fond si nici la recurs.
Nefondat este si motivul trei de recurs.
Intr-adevar, cum s-a aratat anterior, legea civila aplicabila o constituie Codul Civil 1864 si Noul Cod Civil, cum a retinut prima instanta.
Insa, fata de continutul obligatiei de garantie contra evictiunii  reglementata de art. 1337 - 1341 Cod Civil 1864, faptul ca prima instanta a retinut ca sunt aplicabile dispozitiile Noului Cod Civil, nu este de natura a duce la inlaturarea raspunderii recurentei - parate.
Sustinerile recurentei - parate potrivit carora intimata - reclamanta  nu a fost evinsa, sunt nefondate, din continutul  sentintei civile  nr. 190 / 12. 01. 2012.  pronuntata  in dosar nr. 7282 /740 /2011, atasat) rezultand ca aceasta a pierdut proprietatea bunului dobandit prin vanzarea la licitatie de catre recurenta - parata.
Recurenta - parata fiind  cea care a avut calitatea de vanzator al bunului , avea obligatia de a verifica, in ce masura bunurile sunt proprietatea debitorului SC "S" SA,  asa cum  rezulta din interpretarea dispozitiilor art. 154 raportat la art. 162 din OG nr. 92/ 2003.
Totodata, sunt indeplinite conditiile  garantiei contra  evictiunii, prevazute de art. 1337 Cod Civil 1864 intrucat in speta, este vorba de o tulburare de drept - intimata - reclamanta pierzand proprietatea bunului, cauza evictiunii este anterioara vanzarii - contractul de leasing  financiar nr. 53773/15.06.2007(f.32-37 Dosar fond ) incheiat intre debitoarea SC S SA si TBI L IFN SA, iar intimata - reclamanta nu a cunoscut cauza evictiunii.
Sub acest aspect, este de observat ca sarcina probei cunoasterii cauzei evictiunii de catre cumparator incumba vanzatorului, proba ce  nu  s -a facut in speta.
In fine, obligatia de garantie contra evictiunii este aplicabila oricarei vanzari, deci si  celei la licitatie publica.
In ce priveste motivul patru de recurs, si acesta este nefondat.
Prin sentinta recurata, recurenta - parata a fost obligata sa plateasca intimatei - reclamante suma de 42.158 lei reprezentand valoarea de circulatie a bunului, cum  s-a stabilit prin raportul  de expertiza (f. 117 Dosar fond ).
Pe de alta parte, expertul a avut in vedere deprecierea bunului, iar pe de alta parte, cu privire la aceasta valoare, recurenta - parata nu a formulat obiectiuni, obiectiunile formulate de aceasta privind  alte aspecte (f. 123- 124 Dosar fond) .
In fine, nefondat este si ultimul motiv de recurs, prin obligarea  recurentei - parate la plata cheltuielilor de judecata, prima instanta facand o corecta aplicare a dispozitiilor art. 274 Cod Procedura Civila.
Sub acest aspect, recurenta parata s -a aflat in culpa procesuala, cauza litigiului fiind obligatia de garantie contra evictiunii a recurentei - parate.
Ca atare, potrivit art. 312 alin( 1) Cod Procedura Civila, recursul a fost respins, ca nefondat.