plangere contraventionala. contestatie la regimul circulatiei
(Decizie nr. 46 din data de 21.01.2009 pronuntata de Tribunalul Tulcea)Dosar nr. 406/253/2008 R O M A N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
DECIZIA CIVILA NR. 46
Sedinta publica din 21 ianuarie 2009
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Macin si inregistrata sub nr. 406/253/07.05.2008 petenta-recurenta (...) a contestat procesul-verbal de contraventie seria C.C. nr. 0116321 din 23.04.2008 intocmit de I.P.J. Tulcea, Politia Macin pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
Prin sentinta civila nr. 535 din 24.09.2008 a Judecatoriei Macin a fost respinsa plangerea contraventionala formulata de petenta.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a constatat ca sustinerile petentei in sensul ca la momentul savarsirii contraventiei nici dumneaei nici echipajul de politie nu s-ar fi aflat in interiorul localitatii Garvan, sunt combatute de probele administrate in cauza; astfel, din analiza plansei fotografice rezulta fara echivoc faptul ca autoturismul condus de petenta se afla inca in localitate cand a fost inregistrat de radar cu viteza de 107 Km/h; acest aspect se coroboreaza cu declaratia martorei (...), sora petentei, care o insotea pe petenta la momentul sanctionarii acesteia; fiindu-i aratate fotografiile depuse la dosar, martora a recunoscut autoturismul condus de petenta, precum si faptul ca locul in care acesta a fost fotografiat si inregistrat de aparatul radar corespunde cu locul in care echipajul de politie a oprit autoturismul condus de petenta si a sanctionat-o pe aceasta; in ceea ce priveste celelalte sanctiuni ale martori, potrivit carora petenta era in afara localitatii cand a fost oprita de agentul constatator, ele nu au fost retinute de instanta din cauza subiectivismului vadit al acestora.
Instanta de fond a mai avut in vedere dispozitiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 conform carora instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vedere verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite precum si asupra masurii confiscarii; instanta a mai retinut prevederile art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit carora limita maxima a vitezei in localitati este de 50 Km/h; prevederile art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit carora constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte _..depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime aduse pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constata, potrivit legii, cu mijloacele tehnice omologate si verificate metrologic.
Instanta de fond a mai avut in vedere si dispozitiile Normei de Metrologie Legala N.M.L. 021.05 din 23.11.2005, conform carora masurile si inregistrarile constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislatiei rutiere daca sunt eficiente de catre operatori calificati, cinemometrele a fost verificate metrologic iar masuratorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor respecta cerintele prevazute la pct. 4.1, 4.2, 4.3, si 4.4.
Instanta a mai constat ca agentul constatator are atestat pentru desfasurarea activitatii de utilizare si exploatare a aparatului radar Python II, camera video si aparatura video precum si faptul ca aparatul radar a fost verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologica nr. 0099509/18.09.2007; in aceste conditii, instanta a apreciat ca aparatul radar a inregistrata in mod corect viteza cu care se deplasa petenta si anume cea de 107 km/h.
In ceea ce priveste incadrarea juridica a faptei contraventionale, instanta de fond a considerat ca aceasta a fost corect retinuta in procesul verbal avand in vedere ca petenta a condus autoturismul in interiorul localitatii Garvan cu o viteza ce depasea cu mai mult de 50 km/h viteza maxima admisa pe sectorul de drum respectiv.
Impotriva acestei sentinte penale a declarat recurs petenta (...).
In motivarea recursului, petenta a aratat ca prin sentinta respectiva instanta de fond a respins plangerea formulata impotriva procesului-verbal prin care a fost sanctionata contraventional pentru depasirea vitezei in localitate; pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a apreciat ca prin probatoriile administrate nu s-a rasturnat prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului verbal ci, dimpotriva, acestea conduc la concluzia ca petenta se face vinovata de savarsirea contraventiei pentru care a fost sanctionata.
A mai precizat petenta-recurenta ca solicita admiterea recursului si, in rejudecare, admiterea plangerii si exonerarea ei de plata amenzii precum si de masura complementara deoarece apreciaza ca procesul-verbal a fost completat cu incalcarea dispozitiilor O.G. nr. 2/2001.
A mai sustinut petenta-recurenta ca in motivarea hotararii instantei de fond se retine ca atat radarul avea avizul metrologic cat si agentul Politiei Macin avea atestat care il autoriza sa foloseasca aparatul radar; toate acele dovezi care atesta avizul metrologic cat si atestatul nu au nici o valoare, in conditiile in care in cuprinsul procesului-verbal nu este trecut autoturismul pe care era montat aparatul radar si nici seria de inregistrare a radarului.
De asemenea, se arata, printre actele depuse nu se regasesc mentiunea daca agentul de politie avea ordin de serviciu pe ruta pe care a fost oprita, daca a fost singur in autovehiculul politiei precum si orele intre care a patrulat, daca avea ordin de serviciu pentru aceasta ruta.
Se mai arata ca din motivarea instantei de fond se desprinde concluzia, cum intreaga solutie se bazeaza pe actele depuse de intimata, ca Politia Macin are doar o singura masina cu un echipaj format dintr-un singur agent care patruleaza 24 de ore din 24 pe toate drumurile care le sunt arondate; este omniprezent si nimic nu scapa vigilentei acestuia, deoarece adresele de la intimata s-au coroborat cu cele mentionate in cuprinsul procesului-verbal.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta de recurs retine urmatoarele :
Este de observat ca prin procesul-verbal de contraventie seria CC nr. 0116321/23.04.2008 intocmit de I.P.J Tulcea - Politia orasului Macin, petenta-recurenta (...) a fost sanctionata cu suma de 450 lei amenda contraventionala pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
Sustinerile petentei nu pot fi primite de o asemenea maniera; in mod judicios, instanta de fond a analizat cauza sub toate aspectele, in baza probatoriului administrat in cauza.
Astfel, s-a stabilit situatia de fapt, asa cum a rezultat din probele administrate si s-a dat eficienta dispozitiilor legale in materie, aplicabile in cauza.
In raport de aceste considerente, urmeaza ca instanta sa respinga recursul ca nefondat si sa mentina hotararea, ca legala si temeinica.
3

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Cereri
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007