InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Tulcea

Plangere contraventionala

(Decizie nr. 67 din data de 28.01.2009 pronuntata de Tribunalul Tulcea)

Domeniu Cereri | Dosare Tribunalul Tulcea | Jurisprudenta Tribunalul Tulcea

Dosar nr. 2636/327/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
DECIZIA CIVILA NR.67
Sedinta publica din data de 28 ianuarie 2009

Asupra recursului civil de fata;
      Petenta FILIALA TERITORIALA TULCEA a PARTIDUL ... a sesizat Judecatoria Tulcea cu plangere contraventionala in baza disp. OG 2/2001 impotriva procesului verbal de contraventie nr. 12/14.05.2008 Incheiat de Primaria municipiului Tulcea.
      Prin sentinta civila nr.2002/05.09.2008 Judecatoria Tulcea, a respins exceptia tardivitatii si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de catre intimata.
      A respins exceptia lipsei personalitatii juridice a contravenientului invocata de catre petenta.
      A admis in parte exceptia nulitatii procesului verbal de contraventie invocata de catre petenta si in consecinta a admis plangerea contraventionala formulata de catre PARTIDUL___..- FILIALA TERITORIALA TULCEA.
      A anulat procesul verbal de contraventie nr. 12/14.05.2008 incheiat de catre Primaria mun. Tulcea.
      Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
      La data de 14.05.2008, PARTIDUL ... « TULCEA » a fost sanctionat de catre agentii constatatori din cadrul Primariei Tulcea cu o amenda de 1000 de lei, retinandu-se ca a amplasat un banner fara autorizatie pe strada Isaccei, prin aceasta incalcandu-se prevederile art. 26(1)(a) din legea 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii.
      Avand in vedere ca intimata prin intampinare a invocat exceptia tardivitatii si a lipsei calitatii procesuale pasive a PRIMARIEI MUN. TULCEA, iar aceste exceptii daca ar fi admise, ar face inutila examinarea motivelor invocate de catre petenta, instanta a procedat mai intai la solutionarea acestora.
                 Cu privire la exceptia tardivitatii plangerii s-a constatat ca procesul verbal intocmit de catre agentul constatator a fost comunicat petentei la data de 20.05.2008, iar plangerea a fost depusa la instanta la data de 05.06.2008. avand in vedere disp. art. 101(1) Cod de Procedura Civila, care prevede ca termenele se calculeaza pe zile libere, neintrand in calcul nici ziua cand a inceput, nici ziua cand s-a sfarsit termenul, a rezultat ca plangerea a fost formulata in termen, exceptia fiind respinsa.
      Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, intimata a invocat faptul ca « Primaria » nu are calitatea procesuala, ea fiind o structura functionala fara personalitate juridica cu activitate permanenta care duce la indeplinire hotararile consiliului local si dispozitiile primarului, sens in care a solicitat respingerea plangerii ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
      Asupra acestui aspect, instanta a apreciat ca, diferenta intre Primar si Primarie este doar una de terminologie, in realitate ele desemnand aceeasi institutie, aceea a Primarului, reglementata de dispozitiile cap. 3 din legea 215/2001. De altfel se observa ca si intimata in cauza, in partea introductiva a intampinarii a folosit aceeasi sintagma ca si cea folosita de petent in cererea sa. Prin urmare exceptia a fost respinsa.
      Referitor la exceptia lipsei personalitatii juridice a petentului petenta a invocat prin plangerea formulata faptul ca potrivit art. 1 din legea 14/2003 privind partidele politice, personalitate juridica au doar partidele ca atare, nu si subdiviziunile teritoriale ce sunt organizate conform art. 12(1). Prin urmare, potrivit sustinerilor petentului, filiala teritoriala a PNL nu ar fi putut fi sanctionata contraventional.
      In privinta acestei exceptii, instanta a considerat ca, atata vreme filiala teritoriala Tulcea are cod de identificare fiscala si poate reprezenta partidul fata de terti la nivelul local corespunzator, pot deschide conturi la banca, raspunzand si de gestionarea acestora, aceasta poate fi si sanctionata contraventional. Pentru aceste motive exceptia a fost respinsa.
In ceea ce priveste exceptia nulitatii procesului verbal,  petenta a mai invocat pe cale de exceptie nulitatea procesului verbal de contraventie,nulitate motivata de 3 aspecte : identitatea contravenientului este incert definita, lipsesc datele de identificare ale reprezentantului, iar ca martor a semnat o persoana ce are calitatea de agent constatator.
      Fata de lipsa datelor de identificare ale persoanei ce reprezinta contravenientul, instanta a constatat ca, in procesul verbal nu sunt trecute decat numele si functia contravenientului, lipsind codul numeric personal, seria si numarul actului de identitate. In lipsa unei vatamari, aceste lipsuri nu atrag nulitatea actului de constatare, astfel ca in privinta acestui aspect exceptia este nefondata.
      De asemenea, fata de calitatea martorului ce a semnat procesul verbal (Petrache Nicolae), instanta constata ca petenta nu a produs probe si nici nu a cerut administrarea de probe in sprijinul afirmatiilor sale, astfel ca si sub acest aspect exceptia este neintemeiata.
      Cat priveste identitatea contravenientului, s-a constatat ca in cuprinsul procesului verbal aceasta este confuza si neclar stabilita. Astfel, la descrierea faptei se arata ca amplasarea ilegala a bannerului a fost facuta de catre PARTIDUL _____. TULCEA (fara a se preciza daca este vorba de filiala teritoriala a judetului Tulcea ori de organizatia municipala Tulcea) iar persoana raspunzatoare este PARTIDUL ... (fara nici o alta precizare) cu sediul in Tulcea, str_... In aceste conditii, instanta se gaseste in imposibilitate de a determina care a fost intentia agentului constatator si pe cine a avut in vedere cand a aplicat sanctiunea (PARTIDUL ... ca formatiune politica, filiala teritoriala judeteana ori organizatia municipala). Rezulta ca in privinta acestui aspect, exceptia nulitatii invocata de catre petenta este intemeiata.
Impotriva sentintei civile in termen legal, a formulat recurs Primaria Municipiului Tulcea, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Arata in esenta recurenta ca, in cauza, Primaria mun.Tulcea nu are calitate procesuala pasiva, neavand calitatea de agent constatator, potrivit prevederilor art.15 al.1 si 2 si art.33 din OG nr.2/2001, fiind o structura functionala fara personalitate juridica cu activitate permanenta si care duce la indeplinire hotararile consiliului local si dispozitiile primarului.
Pe fondul cauzei, apreciaza ca intimatul petent a savarsit fapta pentru care a fost sanctionat contraventional si anume a amplasat un bener electoral fara a detine autorizatie de amplasare.
In ce priveste identitatea contravenientului, sustine recurenta ca, au fost respectate prevederile art.16 din OG nr.2/2001, in sensul ca la punctul 3 al procesului verbal este specificat atat numele, cat si functia persoanei care reprezinta contravenientul, celelalte elemente de identificare nefiind mentionate intrucat persoana nu a fost prezenta la incheierea procesului verbal, iar eventuala lor lipsa reprezinta o nulitate relativa.
Examinand hotararea atacata sub aspectul motivelor de recurs invocate, cat si din oficiu, se retine ca recursul este neintemeiat.
Astfel, in ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive                                                                                                                                                                                                                                           a Primariei Mun.Tulcea, se retine ca aceasta este neintemeiata, intrucat calitatea sa procesuala este data tocmai de prevederile art.15 din OG nr.2/2001 si de asemenea de actul normativ care reglementeaza contraventia retinuta in sarcina intimatului petent.
Mai mult, procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr.12/14.05.2008 are drept emitent si prin urmare organ constatator, pe recurenta Primaria municipiului Tulcea.
Sub aspectul legalitatii procesului verbal atacat, se retine de asemenea ca, in ce priveste identitatea contravenientului, in cuprinsul procesului verbal atacat aceasta este confuza si neclar stabilita.
La descrierea faptei, se arata ca amplasarea ilegala a bannerului a fost facuta de catre Partidul ... Tulcea fara a se preciza daca este vorba de o filiala teritoriala a judetului Tulcea, ori de organizatia municipala Tulcea, iar persoana raspunzatoare este Partidul ..., fara nici o alta precizare, cu sediul in Tulcea str.... .
In aceste conditii, in mod corect a retinut instanta de fond ca, este imposibil de a se determina care a fost intentia agentului constatator si pe cine a avut in vedere cand a aplicat sanctiunea - Partidul ... ca formatiune politica, filiala teritoriala judeteana, ori organizatia municipala, astfel incat exceptia nulitatii invocata de catre intimatul petent este intemeiata.
De altfel, prin chiar plangerea formulata, recurenta recunoaste faptul ca nu a respectat prevederile art.16 al. 1 din OG nr.2/2001, in sensul ca,nu a identificat contravenientul.
Pentru aceste considerente, hotararea instantei de fond fiind temeinica si legala, urmeaza a respinge recursul, ca nefondat.

1
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007