InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Tulcea

Civil- plangere contraventionala

(Sentinta civila nr. 788 din data de 03.11.2011 pronuntata de Tribunalul Tulcea)

Domeniu Cereri | Dosare Tribunalul Tulcea | Jurisprudenta Tribunalul Tulcea

     Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea la data de 26.10.2010 sub nr.........., petenta  SC ......... SRL Tulcea a solicitat, in contradictoriu cu intimata AUTORITATEA NATIONALA A VAMILOR - DIRECTIA JUDETEANA PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE TULCEA, anularea procesului verbal de contraventie seria ANV /200 nr. 0012705 din data de 06.10.2010, prin care a fost amendata cu suma de 1500 de lei (fila 6).
     In motivarea plangerii, petenta a aratat, sub aspectul legalitatii, ca actul este intocmit cu incalcarea prevederilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitor la indicarea datei savarsirii contraventiei.
     Precizeaza petenta ca nu exista fapta contraventionala ce poate fi retinuta in sarcina sa, intrucat SC ......... SRL  a actionat numai ca agent de tranzit pe relatia MM44-Sulina pentru convoiul format din impingator remorcher Alexandria I, remorcher Canal Service 9 si corpul de nava Ryshkany ce constituia marfa ce trebuia dusa din Ismail la Sulina pentru dezmembrare.
     Invoca, in sustinerea afirmatiilor art. 22 din Ordonanta 22/1999 care defineste agentul ca fiind cel care reprezinta nava in fata autoritatilor publice care presteaza servicii pentru nava, echipaj, proprietar sau operator si actioneaza in limitele mandatului de imputernicire dat de catre  acestia, ceea ce inseamna ca agentul angajat doar pentru tranzit nu are vreo raspundere pentru marfa incarcata pe nava.
     Mai mentioneaza petenta ca, situatia este putin diferita in cazul de fata prin prisma marfii  transportate si anume corpul de nava Ryshkany si, avand in vedere ca agentul de nava, respectiv petenta, nu a primit de la ......... (fostul proprietar al marfii incarcate) decat manifestul incarcaturii privind corpul de nava, nu avea cum sa depuna vreun cargo manifest privind cei 400 litri de ulei de  motor, deoarece nu agentul intocmeste vreun cargo manifest. Continua petenta si sustine ca, in mod eronat, inspectorul vamal a considerat marfa constand  in corp de nava Ryshkany ca o  nava pentru care se emite declaratie provizii bord si cargo manifest.
     Petenta sustine, de asemenea, faptul ca, la intrarea in tara, pe data de 23.09.2009, reprezentantul vamii a verificat marfa constand in corp de nava si in niciun document  nu a fost specificat faptul ca existau la  bordul acesteia 400 litri ulei de motor, ceea ce inseamna ca acestia nu existau la momentul intrarii in tara, fiind depozitati ulterior.
     Mai invoca petenta dispozitiile Conventiei FAL la care face referire art. 86 din HG nr. 707/2006 care nu prevede obligatia transportatorului de  a depune manifestul incarcaturii, ceea ce inseamna ca articolul mentionat excede prevederilor Conventiei la care Romania a aderat  prin Ordonanta nr. 58/1999.
     Prin concluziile scrise depuse la dosar, petenta mentioneaza noi aparari, in completarea celor din plangerea formulata.
     Astfel, precizeaza ca la data de 24.09.2010 (data pana la care ar fi trebuit depus manifestul marfii) nu mai avea calitatea de agent, deoarece inca de pe data de 24.09.2010 corpul de nava a fost predat beneficiarului.
     Petenta precizeaza ca, agentul poate fi sanctionat doar daca i s-ar fi predat  de catre armator sau transportator manifestul incarcaturii si nu l-ar fi depus la autoritatile portuare. In cazul de fata, sustine petenta,  se poate observa din declaratia de provizii de bord din data de 07.10.2010 intocmita de catre proprietarul marfii ca de abia la aceasta data declara 3000 kg ulei de motor.
     Totodata, petenta mentioneaza ca potrivit art. 651 din HG nr. 707/2006 constituie contraventie nedepunerea documentelor privind marfurile transportate cu mijloacele de transport, or agentul a depus la biroul vamal, inca de la data intrarii in tara, cargo manifestul marfii pentru corpul de nava, ceea ce inseamna ca obligatia a fost indeplinita, dar necorespunzator.
     Solicita petenta a se avea in vedere si dispozitiile art. 2.19 din Sectiunea a 2 a din OG nr. 58/1999, iar in subsidiar, inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertismentul.
     In drept, plangerea nu a fost intemeiata. 
     Intimata a formulat intampinare (fila 13-17) prin care a solicitat respingere plangerii ca nefondata si a depus la dosar, in aparare, copii de pe: proces verbal din data de 06.10.2010 (file 18-19), declaratia proviziilor de bord nr. 558 din data de 07.10.2010 (file 20-21).
     In temeiul art. 167 c.pr.civ., coroborat cu art. 33, 34 din OG 2/2001, instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Prin sentinta civila nr. 1698/12 mai 2011 Judecatoria Tulcea a respins plangerea petentei ca nefondata.
     Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
     Prin procesul verbal de contraventie seria ANV/200 nr. 0012705/06.10.2010, petenta a fost sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 1500 lei, pentru ca, in urma controlului inopinat efectuat in data de 06.10.2010, ora 14:00, la bordul navei  cargo Ryshkany din Port Sulina, s-a constatat ca agentul navei, SC ......... SRL, nu a respectat obligatia de a prezenta autoritatii vamale Sulina originalul manifestului incarcaturii de 400 litri de ulei motor Castrol ce se afla in magazia de marfuri a navei ,  fapta constituind o incalcarea a dispozitiilor art. 651 lit. a din Hotararea de Guvern nr.707/2006.
     Verificand, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei contestat, instanta a retinut ca acesta a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate din oficiu.
     Sustinerea petentei in sensul ca lipseste data savarsirii faptei nu este intemeiata deoarece potrivit art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, contraventia este  continua in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza in timp, iar fapta prevazuta de art. 651 lit. a din HG 707/2006 este o contraventie continua, avand ca moment al consumarii expirarea termenului de 24 ore in care agentul navei trebuia sa depuna declaratia de marfa pentru nava Ryshkany si un moment al epuizarii, cel al constatarii acestui aspect de catre angajatii biroului vamal, respective 06.10.2010.
     In aceste conditii, instanta a aratat ca in masura in care procesul verbal  contine data constatarii faptei - in cazul de fata 06.10.2010, aceasta coincide cu data savarsirii acesteia.
     Sub aspectul temeiniciei, instanta a retinut ca, desi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, acesta face dovada situatiei de fapt si a incadrarii in drept pana la proba contrara, in concordanta cu art. 34 din O.G. 2/2001.
     Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta, hotararea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
     Forta probanta a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, care este liber sa reglementeze importanta fiecarui mijloc de proba, insa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci cand administreaza si apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta, hotararea din 7 septembrie 1999).
     In analiza principiului proportionalitatii, trebuie observat ca dispozitiile HG nr. 707/2006 care au fost incalcate au drept scop  asigurarea in bune  conditii a schimbului de marfuri si bunuri dintre Romania si alte tari .
     Persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) in cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de indeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional (cauza Anghel v. Romania, hotararea din 4 octombrie 2007).
     Avand in vedere aceste principii, instanta a retinut ca procesul verbal de contraventie beneficiaza de o prezumtie relativa de veridicitate si autenticitate, permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, iar sustinerile contestatorului nu au fost dovedite in fata instantei prin nicio proba.
     Pentru a ajunge la o astfel de concluzie, instanta a retinut, in primul rand definitia navei cuprinsa in art. 23 lit. a  din OG nr. 42/1997: "  sunt nave, in intelesul prezentei ordonante: navele maritime si de navigatie interioara de orice tip, propulsate sau nepropulsate, care navigheaza la suprafata ori in imersie, destinate transportului de marfuri si/sau de persoane, pescuitului, remorcajului ori impingerii".
     Avand in vedere definitia navei, instanta a apreciat ca, corpul de nava Ryshkany constituie o nava si nu marfa transportata, asa cum apreciaza  petenta.
     Faptul ca acel corp de nava constituie nava si nu marfa este confirmat chiar de  proprietarul acesteia, ............. care la data de 07.10.2010, ulterior sanctionarii a depus la Biroul Vamal Sulina, declaratia proviziilor de bord nr. 558 pentru nava Ryshkany (fila 20).
Potrivit art. 1 lit. b din HG nr. 672/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere in aplicare a prevederilor Conventiei nr. 163/1987 privind bunastarea navigatorilor pe mare si in port,  agentul navei  este agent economic specializat si autorizat, imputernicit de armatorul, operatorul sau comandantul navei sa reprezinte nava si sa o asiste de la sosire si pana la plecarea din port.
     Cu alte cuvinte, agentul navei este cel care, intr-un anumit port, il reprezinta pe armator, asista nava, se preocupa de receptia si livrarea marfurilor.
     Activitatea de agenturare presupune cunoasterea temeinica  a legilor si regulilor.
     Potrivit art. 2 din HG 672/2003 :
    (1) agentul navei este singura persoana juridica prin intermediul careia se realizeaza legatura dintre nava, reprezentata de comandantul acesteia, si autoritatile publice, respectiv Fundatia, si care reprezinta interesele si responsabilitatile navei in raport cu acestea.
    (2) agentul navei este obligat sa respecte prevederile legale care reglementeaza bunastarea navigatorilor pe mare si in port, prevederile prezentelor norme metodologice si sa le aduca la cunostinta comandantului navei care opereaza in port.
     Potrivit art. 85 din HG nr. 707/2006 la transportul marfurilor pe cale maritima sau fluviala comandantul, armatorul ori agentul navei care transporta marfuri ce urmeaza sa fie descarcate sau transbordate este obligat sa prezinte biroului vamal, in termen de 24 de ore de la acostare, exemplarul original al manifestului incarcaturii si sa depuna o copie de pe acesta.
     Prin urmare, petenta, in calitate de  agent al navei si bun cunoscator al prevederilor legale, trebuia, in primul rand, sa cunoasca ca acel corp de nava calificat ca marfa, constituie, in fapt, o nava pentru care se impunea depunerea declaratiei de marfa in acord cu dispozitia legala mai sus citata. Si aceasta, chiar daca autoritatile nu au solicitat depunerea acesteia si au sanctionat fapta dupa aproximativ 3 saptamani  de la data savarsirii ei, cand petenta nu mai avea calitatea de agent al navei. Si aceasta, intrucat incetarea calitatii de agent nu are semnificatia exonerarii raspunderii contraventionale a petentei pentru fapte savarsite in aceasta calitate, atat timp cat art. 13 alin.1 din OG nr. 2/2001   dispune ca aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei. 
     De retinut ca prezenta plangere nu are ca obiect verificarea indeplinirii corespunzatoare a atributiilor agentilor vamali, ci indeplinirea in mod legal a obligatiilor care ii revin petentei in calitate de agent de nava.
     Nu are relevanta faptul ca la primul control efectuat de agentii vamali nu s-a evidentiat cantitatea de 400 litri de ulei motor, ci important pentru solutionarea prezentei cauze este imprejurarea ca nu s-a depus nicio declaratie de marfa pentru nava Ryshkany, indiferent ca cei 400 litri de ulei de motor existau sau nu pe nava la data de 23.09.2010.
     Este adevarat ca agentul navei nu raspunde de realitatea continutul declaratiei (raspunderea revenind capitanului navei), dar el are obligatia de a incunostinta capitanul de obligativitatea depunerii acestei declaratii, independent de imprejurarea ca la bordul navei exista sau nu marfa.
     Cu alte cuvinte, in cazul de fata, agentul navei trebuia sa constate ca acel corp de nava constituie, in fapt nava si  sa incunostinteze capitanul ca, in acest caz trebuie sa depuna declaratie de marfa .
     Daca la bordul navei nu existau marfuri, declaratia de marfa trebuie sa evidentieze acest aspect.
     Ceea ce trebuie retinut este faptul ca agentul navei este mai mult decat un simplu intermediar care ia niste documente de la capitanul navei si le depune la biroul vamal, asa cum afirma petenta. Agentul navei este un foarte bun cunoscator al legilor si al regulilor locale, un specialist care trebuie sa cunoasca, in speta, documentele ce se impun a fi depuse la biroul vamal.
     Referitor la neconcordanta  invocata de petenta in sensul ca in declaratia proviziilor de   bord nr. 558 intocmita de fostul proprietar al navei la data de 07.10.2010, este evidentiata cantitatea de 3000 kg ulei de motor, pe cand la controlul vamal din data de 06.10.2010, inspectorii vamali au evidentiat doar 400 litri de ulei de motor, instanta retine ca petenta, in mod gresit a apreciat ca  notiunea de "3000 kg of petroleum waste "  semnifica ulei de motor, in realitate petroleum waste  se traduce ca fiind deseuri, reziduuri petroliere.
     Nu este vorba, prin urmare, de nicio neconcordanta, deseul petrolier fiind, desigur, cu totul altceva decat uleiul de motor.
     O alta confuzie pe care petenta o face este referitor la notiunile de cargo manifest si declaratie de marfa, despre care face afirmatia ca ar fi documente diferite. Ceea ce nu a inteles petenta, prin avocat, este faptul ca acel cargo manifest (document ce prezinta toate marfurile transportate in voiajul navei) este identic ca si continut cu  documentul  denumit declaratia de marfa (in acest sens pct. 2.3.4 din sectiunea  a 2 a  din OG nr. 58/1999 precizeaza in mod expres ca manifestul marfii trebuie sa contina cel putin cerintele prevazute de practica recomandata 2.3.1 si de standardul 2.3.2 si sa fie semnata sau autentificata si datata, asa cum este prevazut in standardul 2.3.3. - adica continutul declaratiei de marfa). Diferenta in practica, este probabil data doar de formularul folosit.
     Avand in vedere cele  mentionate, instanta a apreciat  ca dispozitia din art. 85 din HG nr. 707/2006 nu excede Conventiei FAL, din moment ce, din punct de vedere al continutului, manifestul marfii este identic cu declaratia de marfa. 
     Cu privire la procedura invocata de petenta la care face referire art. 2.19 din sectiunea a 2 a din OG nr. 58/1999, instanta a apreciat ca nu este aplicabila, in speta nefiind in discutie erori constatate in documente, ci de nedepunerea unui document.
     Impotriva acestei hotarari petenta SC ......... SRL Tulcea a formulat recurs in termen legal.
     Prin concluziile scrise depuse la data de 20 octombrie 2011 petenta a dezvoltat motivele de recurs.
     Astfel, a aratat petenta, reluand in cea mai mare parte motivele plangerii depusa la prima instanta, ca procesul-verbal nu contine data savarsirii faptei, ca la data de 24 septembrie 2010 petenta nu mai avea calitatea de agent al navei si deci nu poate avea calitatea de contravenient, ca in mod gresit a apreciat prima instanta ca marfa Ryshkany este o nava si ca nu exista nicio fapta contraventionala, deoarece la data de 23 septembrie 2010 nu existau cei 400 l ulei de motor.
     Analizand recursul declarat de  SC ......... SRL Tulcea, Tribunalul constata ca acesta este intemeiat in ce priveste legalitatea procesului-verbal contestat.
     Astfel, potrivit art. 17 din OG 2/2001, lipsa mentiunilor privind data comiterii faptei atrage nulitatea procesului-verbal.
     Prin procesul verbal de contraventie seria ANV/200 nr. 0012705/06.10.2010, petenta a fost sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 1500 lei, pentru ca, in urma controlului inopinat efectuat in data de 06.10.2010, ora 14:00, la bordul navei  cargo Ryshkany din Port Sulina, s-a constatat ca agentul navei, SC ......... SRL, nu a respectat obligatia de a prezenta autoritatii vamale Sulina originalul manifestului incarcaturii de 400 litri de ulei motor Castrol ce se afla in magazia de marfuri a navei ,  fapta constituind o incalcarea a dispozitiilor art. 651 lit. a din HG nr.707/2006.
     Potrivit art. 85 din HG nr. 707/2006 la transportul marfurilor pe cale maritima sau fluviala comandantul, armatorul ori agentul navei care transporta marfuri ce urmeaza sa fie descarcate sau transbordate este obligat sa prezinte biroului vamal, in termen de 24 de ore de la acostare, exemplarul original al manifestului incarcaturii si sa depuna o copie de pe acesta.
     Din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca nava Ryshkany a acostat in portul Sulina la data de 23 septembrie 2010.
     Prin urmare, pana la data de 24 septembrie 2010 petenta ar fi avut obligatia de a prezenta exemplarul original al manifestului incarcaturii si de a depune o copie de pe acesta. Daca la momentul expirarii celor 24 de ore, obligatia prezentarii inscrisului nu a fost indeplinita, contraventia a fost savarsita, atat in ce priveste consumarea cat si epuizarea ei.
     Intr-adevar, potrivit art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, contraventia este  continua in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza in timp, insa in cauza de fata incalcarea obligatiei de prezentare a manifestului incarcaturii nu dureaza in timp, ci s-a produs la momentul expirarii celor 24 de ore prevazute de textul legal aratat. Faptul ca respectiva contraventie a fost constatata mai tarziu, dupa aproximativ doua saptamani nu inseamna ca acea contraventie este continua, ci ca ea nu a fost constatata la momentul comiterii ei, ci ulterior, in termenul de prescriptie a aplicarii sanctiunii.
     De altfel si judecatorul fondului admite, implicit, dupa ce arata ca fapta dedusa judecatii este o contraventie continua, ca de fapt momentul savarsirii faptei este la data de 24 septembrie 2010, adica la 24 de ore de la acostare (fila 5, alineatul 1, randul 6 din hotararea de fond).
     Nefiind in prezenta unei contraventii continue, data savarsirii faptei nu mai coincide cu data constatarii ei de catre agentul constatator.
     De altfel, in opinia Tribunalului chiar si in cazul contraventiilor continue, agentul constatator este obligat sa indice in procesul-verbal data savarsirii faptei, chiar daca aceasta coincide cu data constatarii ei.
     Cum agentul constatator nu a mentionat in procesul-verbal data comiterii contraventiei, respectivul act este nelegal intocmit, fiind lovit de nulitatea absoluta prevazuta de art. 17 din OG 2/2001.
Asa fiind, Tribunalul va admite recursul, va modifica hotararea atacata si, rejudecand, va admite plangerea si va anula procesul-verbal contestat ca nelegal intocmit.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007