InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Tulcea

Civil- constatare nulitate act

(Sentinta civila nr. 855 din data de 28.11.2011 pronuntata de Tribunalul Tulcea)

Domeniu Cereri | Dosare Tribunalul Tulcea | Jurisprudenta Tribunalul Tulcea

La data de 02.09.2010 s-a inregistrat pe rolul acestei instante dosarul  nr. .......... - urmare a casarii cu trimitere spre rejudecare, dispusa prin Decizia civila nr.635/03.06.2010 a Tribunalului Tulcea.
     La data de 06.09.2006, reclamanta .......... a solicitat in contradictoriu cu .........., prin lichidator si adjudecatarul S.C .......... S.R.L. constatarea nulitatii absolute a Contractului de credit nr. 72/17.03.1999 sub aspectul clauzei penale deghizate, prev. de art. 8 teza II, in conformitate cu dispozitiile art. 2 din Legea nr. 313/1879 si Decizia I.C.C.J. nr. 11/24.10.2005; constatarea nulitatii absolute a clauzei  de la art. 5 din contract, intrucat priveste o dobanda abuziva de 41%, ce incalca dispozitiile art. 1 lit. I din Anexa la Legea nr. 193/2000; nulitatea absoluta a biletului la ordin emis la data de 20.12.1999; nulitatea absoluta a contractului de ipoteca nr. 1297/17.03.1999 autentificat de BNP ..........; nulitatea formelor de executare efectuate de B.E.J. .........., in dosarul de executare nr. 251/2001 si cheltuieli judecata.
In drept, actiunea  a fost intemeiata pe dispozitiile art. 2 din Legea nr. 313/1879, Decizia I.C.C.J. nr. 11/2005, Decizia Curtii Constitutionale nr. 524/1997, art. 1 lit. I din Anexa la Legea nr. 193/2000 si art. 111 Cod proc. civ. 
     In motivare, reclamanta a aratat ca prin Contractul de credit nr. 72 din 17 martie 1999 i s-a acordat un imprumut de 6500 RON pe care l-a garantat real cu un imobil.
     In contract s-a prevazut la art. 8 teza II o clauza penala deghizata in dobanda suplimentara, care este lovita de nulitate absoluta, potrivit art. 2 din Legea nr. 313/1879; de asemenea a fost invederata in aceasta materie, Decizia I.C.C.J. nr. 11/2005, pronuntata intr-un recurs in interesul legii.
     Cu privire la biletul la ordin din data de 20 decembrie 1999 s-a invocat faptul ca a fost intocmit in fals, asa cum a rezultat din expertiza criminalistica si din declaratiile de martori ale numitilor .......... si .........., actele aflate in original in dosarul penal nr. 3417/P/2005 al Parchetului de pe langa Judecatoria Tulcea, aflat in faza cercetarilor preliminare, fiind falsificata scriitura de pe acest document. Cu privire la nulitatea contractului de ipoteca nr. 1297/17 martie 1999 autentificat de Biroul Notarului Public .......... sub nr. 408/17 martie 1999, s-a invocat faptul ca era accesoriu contractului de credit si biletului la ordin, astfel ca anularea actelor principale atragea anularea actelor subsecvente.
     S-a mai sustinut ca formele de executare efectuate de B.E.J. .......... in dosarul de executare silita nr. 251/2001 erau lovite de nulitate absoluta deoarece erau efectuate in baza unui titlu executoriu nul absolut.
     Intimata .........., prin lichidator .......... S.P.R.L. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, motivat de faptul ca reclamanta nu a respectat destinatia creditului acordat prin contractul de imprumut nr. 72/17.03.1999, asa cum s-a prevazut la art. 9 alin. 1 din Legea nr. 165/1998, suma de 6500 lei fiind folosita in interes personal, fara a fi rambursata in termenul stabilit, motiv pentru care s-a demarat procedura de executare silita impotriva acesteia. De asemenea, s-a invocat exceptia netimbrarii actiunii.
     Prin Sentinta civila nr. 1826 din 20.05.2011, Judecatoria Tulcea a respins exceptia netimbrarii actiunii si a admis actiunea avand ca obiect constatare nulitate act juridic, privind pe reclamanta .........., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat .........., in Tulcea, ......., in contradictoriu cu parata .........., prin lichidator judiciar .......... S.P.R.L., cu sediul in Bucuresti, ......
     S-a constatat nulitatea absoluta partiala a Contractului de imprumut nr. 72/17.03.1999, doar cu privire la clauzele inscrise la art. 5 si art. 8 alin. 2.
S-a constatat nulitatea absoluta a biletului la ordin emis la 20.12.1999 de catre reclamanta ...........
     S-a luat act ca reclamanta a renuntat la judecata cererii privind nulitatea formelor de executare efectuate de B.E.J. .........., precum si nulitatea Contractului de ipoteca nr. 1297/17.03.1999.
A fost obligata parata la plata sumei de 2.908 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta.
     Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca prin Sentinta civila nr.1482/23.07.2007 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosar nr. 106/327/2006, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de imprumut nr. 72/17.03.1999 cu privire la clauza contractuala prev. de art. 8 alin. 2 din contract si cu privire la art. 5 din contract, s-a constatat nulitatea absoluta a biletului la ordin emis la data de 20.12.1999 si s-a luat act de renuntarea la judecata capatului de cerere privind nulitatea formelor de executare efectuate de B.E.J. .......... in dosarul de executare nr.251/2001 precum si la  constatarea nulitatii absolute a contractului de ipoteca nr. 1297/17.03.1999; parata, .......... a fost obligata la plata sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
     Prin Decizia civila nr.19/31.01.2008 pronuntata de Tribunalul Tulcea, a fost anulata SC 1482/23.07.2007 si a fost retinuta cauza spre competenta solutionare. Ulterior, prin Sentinta civila nr. 1682/10.07.2008  pronuntata in dosar nr......, Tribunalul Tulcea admite actiunea, constata nulitatea absoluta partiala a contractului de imprumut nr.72/17.03.1999 cu referire la clauza prev. de art. 8 alin. 2 si art. 5 din contract, a constatat nulitatea absoluta a biletului la ordin emis la data de 20.12.1999 si a luat act de renuntarea la judecata capatului de cerere privind nulitatea formelor de executare efectuate de B.E.J. .......... in dosarul de executare nr. 251/2001 precum si la constatarea nulitatii absolute a contractului de ipoteca nr. 1297/17.03.1999; parata, .......... a fost obligata la plata sumei de 710 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
     Curtea de Apel Constanta a casat hotararea, prin Decizia civila nr. 954/COM/15.12.2008 si a dispus trimiterea cauzei spre competenta solutionare, Judecatoriei Tulcea.
     Prin Sentinta civila nr. 2969/327/2009, pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosar nr......., s-a admis actiunea; s-a constatat nulitatea absoluta partiala a contractului de imprumut nr. 72 din 17 martie 1999 cu referire la clauza prev. de art. 8 alin. 2 si art.5 din contract; s-a constatat nulitatea absoluta a biletului la ordin emis la 20 decembrie 1999 si s-a luat act de renuntarea la judecata cererii privind nulitatea formelor de executare efectuate de B.E.J. .........., si nulitatea contractului de ipoteca; s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a S.C. .......... S.R.L.; parata, .......... a fost obligata la plata sumei de 2.181 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
     Tribunalul Tulcea a casat hotararea, prin Decizia civila nr. 635/03.06.2010 si a dispus rejudecarea cauzei.
     Cu privire la exceptia netimbrarii, invocata de parata - aceasta a fost respinsa pentru urmatoarele considerente:
     Analizand cu prioritate exceptia procedurala, conform art. 137 Cod proc. civ, exceptie derivata din incorecta investire a instantei, s-a apreciat ca verificarea timbrajului, conform art. 34 al Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, reprezenta pentru instantele judecatoresti o sarcina legala administrativa si nu constituia obiect al activitatii de judecata, de aceea analiza timbrajului era o chestiune care precede oricarui act procedural efectuat in cauza si nu implica cercetari asupra drepturilor afirmate de parte.
     Prin Incheierea de sedinta din data de 28.02.2011 instanta a procedat la analizarea timbrajului, urmare a exceptiei invocata de parata prin intampinare, si a dispus completarea timbrajului pana la concurenta sumei de 1.611 lei taxa judiciara de timbru si 5 lei timbru judiciar pentru capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a biletului la ordin emis la 20 decembrie 1999.
     Cu privire la capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de imprumut nr.72 din 17 martie 1999 - s-a constatat ca reclamanta este scutita de plata taxei judiciare, conform prevederilor art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997.
     Reclamanta a completat timbrajul, conform specificatiilor instantei (chitanta fiind atasata la fila 37 din dosar).
     Pe fondul cauzei, la data de 17.01.2011 reclamanta si-a precizat actiunea in sensul ca se solicita doar constatarea nulitatii absolute partiale a Contractului de imprumut nr. 72/17.03.1999, doar cu privire la clauzele inscrise la art. art. 5 si art.8 alin. 2 si constatarea nulitatii absolute a biletului la ordin emis la 20.12.1999, renuntandu-se la capetele de cerere privind  nulitatea formelor de executare efectuate de B.E.J. .......... si nulitatea Contractului de ipoteca nr.1297/17.03.1999; de asemenea s-a solicitat ca SC .......... SRL sa nu mai fie citata in cauza intrucat nu avea calitate procesuala - fapt consemnat in incheierea de sedinta.
     In baza Contractului de imprumut nr. 72/17.1999, .......... - Sucursala Tulcea a acordat reclamantei .........., un imprumut in suma de 65.000.000 lei (ROL) pentru cumparare de purcei, furaje, medicamente, in conformitate cu prevederile Legii nr. 165/1998.
Potrivit art.4 din contract, s-au stabilit doua termene de rambursare a ratelor scadente: la data de  20 decembrie 1999 - 32.500.000 lei si la data de  20 ianuarie 2000 - 32.500.000 lei.
     Potrivit art. 5 din contract, imprumutul s-a acordat cu o dobanda de 41% pe an.
     Potrivit art. 8 alin. 2 din contract,  rambursarea ratelor scadente se  va face din initiativa imprumutatului sau a bancii, la termenele prevazute in contract. In cazul nerambursarii ratelor scadente la termen sau a lipsei de disponibilitati in cont, rata va fi inregistrata la imprumuturi restante, total sau partial, dupa caz, platindu-se o dobanda cu 7 procente peste cea curenta.
Solutionand un recurs in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat prin Decizia nr. XI din 24 octombrie 2005, stabilind urmatoarele:
in aplicarea dispozitiilor art. 1, art. 2 si ale art. 3 alin. 1 si 2 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000 aprobata prin Legea nr. 356/2002 cu referire la art. 969 alin. 1 din Codul civil - clauza penala prin care se stabileste obligatia restituirii la scadenta a sumei imprumutate sub sanctiunea penalitatilor de intarziere, pe langa dobanda contractuala convenita sau pe langa dobanda legala, contravine prevederilor legii.
     Avand in vedere concluziile raportului de expertiza contabila, intocmit de  expert judiciar .........., la stabilirea dobanzii prevazute in Contractul de imprumut nr. 72/1999 art. 5 si 8, nu a tinut seama de faptul ca imprumutul s-a acordat din fondul special pus la dispozitie de Ministrul Agriculturii si Alimentatiei conform Legii nr. 165/1998 - modificata prin Ordinul nr. 34/1999 la care se aplica scontul pana la 1 februarie 2002 si dobanda de refinantare, stabilite de B.N.R. majorate cu sase puncte procentuale conform art. 4 alin. 1si 2 din lege, dobanzi pe care expertiza le-a folosit la stabilirea dobanzii legale datorate in suma de 100.881.600 lei. In contractul de imprumut s-a stabilit fara baza legala dobanda de 7% pentru credit restant, s-a aplicat si s-a incasat in perioada 9 martie 2000 pana la 27 martie 2003 dobanzi de 75%, 70%, 50%, 82%, 77% si 57%, nerespectand art. 4 (alin. 1 si 2) din Legea nr. 165/1998. Inscrierea in contractul de imprumut la art. 8 a dobanzii de 7% pentru creditul nerambursat la scadenta si obligare la plata a unor dobanzi mai mari era nula de drept, conform art. 9 din Ordonanta nr. 9/2000 aprobata prin Legea nr.  356/2002. .......... a calculat dobanzi pentru imprumutul cuvenit si cel restant prin practicarea unor dobanzi superioare stabilind ca dobanda era de 146.179.000 lei, de fapt dobanda datorata fiind de 100.881.600 lei. Diferenta de 45.297.400 lei provenea din faptul ca .......... a aplicat dobanzi superioare fara baza legala folosindu-se de circulara 059/10.10 fara sa tina seama ca imprumutul s-a acordat din fondul special. Dobanda de 7% prevazuta in contract la art. 7 nu era legala, acordarea imprumutului de catre .......... s-a facut din fond special al Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, dobanda fiind cea prevazuta de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 165/1998 modificata prin Ordonanta nr. 34/1999.
     .......... a retinut de la reclamanta suma de 325.000 lei (ROL)comision de gestiune si 325.000 lei (ROL) comision de risc, comisioane ce se practicau in sistemul bancar, acestea fiind diferite in functie de politica de creditare a fiecarei banci si informatiile primite in legatura cu situatia credibilitatii imprumutatului. Totodata, expertiza contabila a stabilit ca, de la data contractului de imprumut pana la data achitarii acestuia reclamanta datora suma de 65.000.000 lei (ROL) cu titlu de imprumut si 100.881.600 lei cu titlu de dobanzi legale .
Privitor la biletul la ordin emis la data de 20.12.1999, urmare a raportului de constatare tehnico-stiintifica nr. 19178/20.07.2006 se retine ca scrisul olograf de pe aversul biletului la ordin apartinea numitului ...........
Semnarea biletului la ordin in alb de catre reclamanta .......... si de catre numitul .......... la rubricile semnatura emitentului si respectiv semnatura avalistului s-a facut la cererea ......... - Sucursala Tulcea, in momentul incheierii Contractului de imprumut nr. 72 din 17 martie 1999, fara insa ca acestia sa completeze si rubricile privind: data emiterii, data scadentei sau celelalte rubrici din biletul la ordin - fapt ce contravine prevederilor art. 1 din Legea nr. 58/1934.
Biletul la ordin a fost completat  de consilierul juridic al ...... - Sucursala Tulcea, respectiv .........., in lipsa unei imputerniciri exprese a emitentului, mai mult, fara stirea acestuia, desi trebuia subscris de debitorul din raportul juridic contractual.
     Impotriva acestei hotarari, in termen legal, a formulat recurs parata .......... - prin lichidator .........." S.P.R.L., criticand hotararea pentru netemeinicie si nelegalitate, pentru urmatoarele motive:
     1). Admiterea capatului unu al cererii privind constatarea nulitatii absolute partiale a Contractului de imprumut nr. 72/17.03.1999, in lipsa taxei judiciare de timbru si in contradictie cu prevederile art. 1 din Legea nr. 146/1997, a Deciziei Nr. 954/COM/2005, pronuntata de Curtea de Apel Constanta in dosarul nr...... si a Deciziei nr. 32/2008, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in recurs in interesul legii;
     2). Interpretarea clauzei prevazuta in art. 5 din Contractul de imprumut nr. 72/17.03.1999, in contradictie cu prevederile Legii nr. 165/1998 si a raportului de expertiza;
     3). Interpretarea incorecta a dispozitiilor Legii nr. 58/1934 privind valabilitatea biletului la ordin.
     Referitor la primul motiv de recurs, s-a sustinut ca prin Decizia civila nr. 954/COM/05.12.2005, pronuntata de Curtea de Apel Constanta, pronuntata in dosarul nr...... - pagina 7, s-a retinut ca cererea de chemare in judecata este evaluabila in bani. Conform Deciziei nr. 32 din 09.06.2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntata in recurs in interesul legii, a statuat ca "sunt evaluabile in bani litigiile civile si comerciale avand ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii, anularea, rezolutiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturile patrimoniale".
     Avand in vedere dispozitiile legale sus invocate, cat si Decizia Curtii de Apel Constanta, precum si dispozitiile art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, rezulta ca cererea reclamantei prin care se solicita nulitatea absoluta partiala a biletului la ordin si a Contractului de imprumut nr., 72/1999, respectiv (art. 5 si art. 8) sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
     Faptul ca reclamanta solicita sa se constate nulitatea absoluta partiala a Contractului de imprumut nr. 72/1999, respectiv art. 8 alin. 2 din contract cat si art. 5, considerand dobanda de 41% ca fiind abuziva nu exonereaza reclamanta de plata taxei de timbru. Desi instanta apreciaza ca acest capat al cererii se incadreaza in prevederile art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997, atat timp cat nu s-a motivat cererea in temeiul legilor privind protectia consumatorului, aprecierea instantei apare ca fiind eronata. Mai mult, nici creditul acordat nu este un credit de consum acesta, fiind un credit acordat in baza unei legi speciale pentru stimularea productiei agricole, respectiv Legea nr. 165/1998.  
In ceea ce priveste cel de-al doilea motiv de critica, recurentii au aratat ca la data incheierii contractului rata scontului practicat de B.N.R. era de 35%, iar prin aplicarea celor 6 puncte  procentuale peste rata scontului, dobanda a ajuns la 41%, fiind in limita dispozitiilor legale prevazute de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 165/1998. Astfel, dobanda practicata de banca a fost stabilita corect, nu este abuziva si nici disproportionata, fapt confirmat si de expertiza din dosar. Numai daca reclamanta ar fi rambursat la scadenta creditul ar fi beneficiat de o bonificatie de 70% din volumul dobanzii datorate (art. 8 din contractul de credit). Faptul ca nu a respectat destinatia creditului si nu a rambursat la scadenta niciun leu din suma imprumutata nu avea cum beneficia de aceasta bonificatie. Or, in aceasta situatie, culpa nu apartine bancii, cum gresit interpreteaza instanta, ci reclamantei, care nu a respectat nici destinatia creditului si nici scadenta acestuia. Creditul nefiind rambursat la scadenta a fost inregistrat de banca la credite restante aplicandu-i-se dobanda pietii cu 7 puncte procentuale peste cea curenta, asa cum rezulta din Contractul de imprumut nr. 72/17.03.1999 insusit de parti, consimtit de reclamanta sub semnatura si intitulat de banca eronat dobanda penalizatoare. Acest aspect a fost sesizat si de expertiza.
Referitor la modul de interpretare a dispozitiilor Legii nr. 58/1934 privind valabilitatea biletului la ordin, recurenta a aratat ca "semnarea biletului la ordin in alb de catre reclamanta .......... si de catre numitul .........., la rubricile semnatura emitentului si respectiv semnatura avalistului s-a facut la cererea bancii ..., in momentul Incheierii contractului de imprumut nr. 72 din 17 martie 1999 ..." Desi, instanta retinea ca biletul la ordin a fost semnat de reclamanta si de numitul .........., considera ca se incalca prevederile art. 1 din Legea nr. 58/1934. Daca ar fi avut in vedere prevederile art. 104 si art. 105 din Legea nr. 58/1934, invocate de banca si indrumarile instantei superioare care a pronuntat decizia nr. 635/03.06.2010 in dosarul nr........, instanta ar fi constatat ca biletul la ordin semnat in alb de reclamanta, avalizat de aceasta si de .........., si doar completat la celelalte rubrici de beneficiar nu constituia motiv de nulitate. Legea permitand completarea celorlalte rubrici, afara de cazul in care legiuitorul in art. 105 din aceeasi lege consacra anumite exceptii pentru evitarea nevalabilitatii titlului datorata de lipsa unei mentiuni a inscrisului, iar nearatarea scadentei nu afecteaza valabilitatea titlului. Deci, biletul la ordin a carui scadenta nu este aratata este socotit platibil la vedere si nu constituie cauza de nulitate absoluta cum gresit a interpretat instanta, atat timp cat biletul la ordin a fost subscris de debitor, fara a fi necesar a exista o legatura de cauzalitate intre biletul la ordin si contractul de imprumut.
In ceea ce priveste subscrierea biletului la ordin, se poate observa ca, si la aceasta data, instanta de fond mai face confuzie intre "scriere" si "subscriere", aspect care a fost pus in discutie de banca, analizat de Tribunalul Tulcea prin Decizia nr. 635/03.06.2010, pronuntata in dosarul nr. ...... de unde rezulta ca, "din cercetarea judecatoreasca, la solicitarea bancii, debitoarea si avalistul au semnat - au subscris - personal biletul la ordin. Deci, subscrierea nu s-a facut printr-un intermediar, fara mandat expres, aspect deosebit de relevant deoarece completarea celorlalte rubrici ale biletului la ordin de catre posesorul acestuia (beneficiar) este permisa, fiind incidente reglementarile  speciale din Legea nr. 58/1934.
Intimata .......... a depus intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat, mentinerea ca legala si temeinica a hotararii atacate si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.
Examinand recursul, pin prisma motivelor invocate, Tribunalul considera ca recursul este intemeiat doar in ceea ce priveste motivul referitor la nulitatea absoluta a prevederilor art.8 alin. 2 din Contractul de imprumut nr. 72/17.03.1999.
Astfel, potrivit acestor dispozitii, in cazul nerambursarii ratelor scadente la termen, rata va fi inregistrata la imprumuturi restante, platindu-se o dobanda cu procente peste cea curenta.
Instanta de fond a constatat nulitatea absoluta a prevederilor art. 8 alin. 2 din contract, considerand ca au fost incalcate dispozitiile O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, aprobata prin Legea nr. 356/06.06.2002.
Contractul de imprumut in cauza a fost incheiat insa la data de 17.03.1999, anterior adoptarii celor doua acte normative, astfel incat dispozitiile acestora nu puteau fi avut in vedere la incheierea contractului, incalcandu-se astfel principiul neretroactivitatii legii civile, consacrat prin dispozitiile art. 1 Cod civil (actual art. 6 din noul Cod civil).
De asemenea, Decizia nr. XI din 24 octombrie 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, data in aplicarea dispozitiilor art. 1, art. 2, art. 3 alin. 1 si 2 din O.G. nr. 9/2000, cu referire la art. 969 Cod civil, avuta in vedere la pronuntarea hotararii, este ulterioara datei la care a fost incheiat contract, obligatorie fiind pentru instante, in raport de dispozitiile art. 330 alin. 4 Cod proc. civ., de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial, respectiv 9 februarie 2006.
Instanta retine insa ca, la data incheierii contractului de imprumut, dispozitiile referitoare la clauzele penale erau reglementate prin Legea nr. 313/19 februarie 1879 pentru anularea clauzei penale din oricare contracte si pentru adausul unui alineat la art. 1089 Cod civil, abrogata abia prin art. 230 lit. b din Legea nr. 71/2001 pentru punerea in aplicarea a noului Cod civil.
Potrivit art. 1 al legii, "clauza penala aflata in contracte de imprumuturi ..., este si va ramane anulata, oricare ar fi data actului a carei executare se cere".
Prin dispozitiile art. 2 s-a prevazut ca, daca clauza penala nu va fi stipulata direct, ci va fi deghizata sub o alta forma, sau va rezulta din conditiunile actului, judecatorul va aprecia si va putea anula din contract acea clauza penala ...".
Prin urmare, clauza penala inscrisa la art. 8 alin. 2 din contract, prin care se stabileste obligatia restituirii la scadenta a sumelor imprumutate, sub sanctiunea platii unei dobanzi penalizatoare cu 7 procente peste cea curenta, are o cauza nelicita, fiind contrara prevederilor legale mai sus aratate.
In ceea ce priveste critica referitoare la interpretarea clauzei prevazuta in art. 5 din contractul de imprumut, potrivit careia imprumutul se acorda cu o dobanda de 41% pe an, instanta retine urmatoarele:
Imprumutul de 65.000.000 lei (vechi) a fost acordat intimatei .........., avand ca destinatie cumpararea de purcei, furaje, medicamente", in baza dispozitiilor Legii nr. 165/1998, privind constituirea la dispozitia Ministerului Agriculturii si Alimentatiei a fondului pentru finantarea cheltuielilor aferente, lucrarilor agricole din sectorul vegetal si a celor pentru cresterea animalelor, in perioada 1998 - 2000.
     Potrivit art. 4 alin. 1 din lege, la creditele trase din fond, acordate producatorilor agricoli, bancile comerciale vor percepe 6 puncte procentuale peste rata scontului.
     La data incheierii contractului, rata scontului BNR fiind de 35%, prin aplicarea celor 6 puncte procentuale, prevazute de art. 4 din lege, s-a calculat o dobanda totala de 41% pe an, in limita impusa de dispozitiile legale mai sus aratate.
     Prin urmare, dobanda practicata de banca a fost stabilita in mod corect, nefiind abuziva, si nici disproportionata, aspect confirmat si de expertiza contabila efectuata in cauza, astfel incat instanta, in mod gresit, a constatat nulitatea absoluta a contractului de imprumut, in ceea ce priveste clauza inscrisa in art. 5 din contract, aceasta cerere fiind neintemeiata. 
     In ceea ce priveste critica referitoare la interpretarea eronata a dispozitiilor Legii nr. 58/1934 privind valabilitatea biletului la ordin, emis la 20 decembrie 1999, de catre intimata-reclamanta .........., se retin urmatoarele:
     Conditiile privind emiterea si circulatia biletului la ordin sunt reglementate prin Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, precum si normele-cadru nr. 6/1994 emise de Banca Nationala a Romaniei, in aplicarea legii.
     In conditiile in care, pe baza probelor administrate a rezultat ca dobanditoarea ....... si avalistul au semnat personal biletul la ordin, subscrierea acestuia nu s-a facut printr-un intermediar fara mandat expres, intrucat completarea celorlalte rubrici ale biletului la ordin de catre posesorul acestuia, este permisa, in baza reglementarilor speciale ale Legii nr. 58/1934.
     Astfel, potrivit prevederilor art. 106 alin. 2 din lege, sunt aplicabile biletului la ordin dispozitiile privind cambia ..., efectele semnaturii unei persoane care lucreaza fara imputernicire sau depasind imputernicirea (art. 10) si cambia in alb (art. 12)".
     Relativ la aceste ultime dispozitii legale, in ceea ce priveste cambia in alb, s-a prevazut ca, in cazul unei cambii necompletate la emitere, si care a fost completata fara a se tine seama de intelegerile intervenite, neobservarea acestor intelegeri nu va putea fi opusa posesorului, afara numai daca acesta a dobandit cambia cu rea-credinta, sau daca a savarsit o greseala grava in dobandirea ei.
In aplicarea art. 12 mai sus enuntat sunt incidente anumite prevederi din Normele cadru nr. 6/1994, emise de Banca Nationala a Romaniei care, pe de o parte permit posesorului sa completeze un bilet la ordin emis in alb, iar, pe de alta parte, reglementeaza si efectele eventualei incalcari a intelegerii partilor:
Astfel, potrivit pct. 70, cambia in alb este un titlu care cuprinde numai semnatura tragatorului, iar uneori si o parte din mentiunile cerute de art. 1 din Legea asupra cambiei si biletului la ordin.
In continuare, la pct. 72, se prevede ca primitorul cambiei in alb, cat si oricare dintre posesorii succesivi ai acesteia au dreptul de a completa titlul respectiv cu mentiunile cerute de art. 1 din Lege asupra cambiei si biletului la ordin, conform intelegerilor care au avut loc anterior intre semnatarii titlului, fara a mai fi necesara interventia tragatorului, dreptul de completare trecand la posesorii succesivi odata cu predarea titlului.
Conform prevederilor punctelor 75, 76 si 77, posesorului de buna-credinta nu i se poate imputa nerespectarea intelegerilor dintre tragator si beneficiar exprimate prin cambia in alb la momentul emiterii acesteia, daca titlul a fost completat in mod abuziv de catre beneficiar sau de catre un alt posesor al titlului; nerespectarea intelegerilor stabilite in momentul emiterii, cu ocazia completarii titlului, va putea fi opusa posesorului care a dobandit cambia cu rea-credinta sau a savarsit o greseala grava in dobandirea ei; completarea cambiei in alb se va putea face in orice moment, insa anterior prezentarii acesteia la plata si dresarii protestului in cazul refuzului platii.
     Biletul la ordin in cauza a fost semnat de intimata .........., fara completarea celorlalte rubrici, fiind deci un bilet la ordin emis in alb, cu privire la care devin aplicabile reglementarile normative mai sus aratate.
     In consecinta, modalitatea de a emite in alb biletul la ordin de catre intimata, este una permisa, din interpretarea dispozitiilor art. 70 din Norme rezultand ca, pentru a fi considerat bilet la ordin in alb", este suficient ca pe titlul de creanta sa figureze semnatura tragatorului, completarea celorlalte rubrici la emitere fiind optionala.
     In consecinta, .........., in calitate de posesor de buna credinta al biletului la ordin avea dreptul de a completa celelalte rubrici ale acestuia, iar incalcarea intelegerilor intervenite intre parti, cu ocazia completarii, nu atrage nulitatea absoluta a biletului la ordin, atata timp cat banca a fost posesor de buna credinta, in conformitate cu prevederile art. 106 din Legea asupra cambiei si biletului la ordin.
     Asa fiind, in mod gresit s-a apreciat de catre prima instanta asupra nulitatii absolute a biletului la ordin, in raport de dispozitiile art. 1 din Legea nr. 58/1934 si acest capat de cerere fiind neintemeiat.
     In ceea ce priveste motivul de recurs privind neindeplinirea obligatiei reclamantei .......... de plata a taxei judiciare de timbru, tribunalul considera ca acesta este nefondat.
     Instanta de fond a retinut incidenta dispozitiilor art. 15 lit. j) din Legea r. 146/1997 privind taxele de timbru, in capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a clauzelor prevazute de art. 5 si art. 8 alin. 2 din contractul de imprumut.
     Potrivit acestor dispozitii, sunt scutite de taxele judiciare de timbru actiunile si cererile referitoare la protectia consumatorilor, atunci cand persoanele fizice si asociatiile pentru protectia consumatorilor, au calitatea de reclamant, impotriva agentilor economici care au prejudiciat drepturile si interesele legitime ale consumatorilor.
     Asa fiind, cum in speta sunt intrunite conditiile cerute de dispozitiile speciale legale mai sus mentionate, nu prezinta relevanta faptul ca, actiunea promovata este evaluabila in bani, asa cum s-a stabilit prin Decizia civila nr. 954 din 5 decembrie 2005 a Curtii de Apel Constanta, fiind o actiune scutita de la obligatia de plata a taxei de timbru.
     De retinut ca, in ceea ce priveste celelalte capete de cerere referitoare la anularea Biletului la ordin, reclamanta a timbrat in mod corespunzator, asa cum s-a constatat si de catre prima instanta.
     Fata de considerentele mai sus expuse, in raport de dispozitiile art. 312 alin. 1 si 2 Cod proc. civ., va fi admis recursul promovat de ...........
     Urmeaza a se modifica hotararea atacata in sensul admiterii in parte a actiunii reclamantei ...........
     Urmeaza a se constata nulitatea absoluta partiala a Contractului de imprumut nr. 72/17.03.1999, doar cu privire la clauza inscrisa in art. 8 alin. 2 din contract.
     Urmeaza a se respinge capetele de cerere privind nulitatea absoluta a clauzei inscrisa la art. 5 din contractul de imprumut precum si cu privire la biletul la ordin emis la 20 decembrie 1999, ca nefondate.
     Urmeaza a fi mentinute celelalte dispozitii ale hotararii atacate.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007