Civil-actiune in constatare

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea la data de 22.10.2010 sub nr. ......., reclamanta ....... (fosta .......) a chemat in judecata pe paratii ......., Consiliul Local Tulcea si Municipiul Tulcea, prin Primar, pentru ca in contradictoriu cu acestia sa se constate ca, alaturi de paratul ......., este coproprietara a unei constructii-garaj edificata pe terenul Municipiului Tulcea, solicitand totodata si partajarea bunurilor comune.
     Prin incheierea din data de 14.12.2010, avand in vedere faptul ca solutionarea actiunii de partaj depinde de cererea privind constatarea proprietatii celor doua parti asupra constructiei garaj, instanta a dispus disjungerea celui de-al doilea capat de cererea de primul capat de cererea, dispunand suspendarea cauzei nou formate in temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedura civila.
     Paratul .......  nu a depus intampinare, insa a invocat oral, prin aparator, exceptia inadmisibilitatii cererii.
     Paratii Consiliul Local Tulcea si Municipiul  Tulcea, prin Primar, au invocat prin intampinare exceptia lipsei calitatii procesual pasive, intrucat ei nu sunt proprietarii constructiei respective.
     Prin sentinta civila nr. 3095 din 11 octombrie 2011, Judecatoria Tulcea a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Consiliului Local Tulcea si pe cea privind lipsa calitatii procesual pasive a Municipiului Tulcea, prin Primar, fiind respinsa totodata si cerere formulata de reclamanta, ca nefondata.
     Instanta a constat onorariul definitiv cuvenit expertului ......., desemnat in cauza, in suma de 690 lei.
     Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
     Fata de dispozitiile art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, instanta s-a pronuntat cu prioritate asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Consiliul Local Tulcea si Municipiul Tulcea, prin Primar, si care a fost unita cu fondul, intrucat pentru solutionarea pricinii se impunea administrarea de probe comune cu fondul cauzei.
     A aratat judecatorul instantei de fond ca, potrivit dispozitiilor art. 489 din Codul civil in vigoare la data promovarii actiunii, proprietatea pamantului cuprinde in sine proprietatea suprafetei si a subfetei lui, retinand astfel ca prevederile legale in materie instituie o prezumtie de proprietate in favoarea proprietarului terenului, astfel incat chiar daca acesta nu a invocat accesiunea asupra constructiei edificate pe terenul sau, ar putea cere realizarea unui drept subiectiv eventual de proprietate asupra constructiei, fapt pentru care instanta a retinut ca Municipiul Tulcea, prin Primar, care a semnat atat contractul de concesiune, cat si cel de inchiriere, are calitate procesual pasiva in cauza, intrucat terenul face parte din domeniul privat al statului.
     Instanta a mai retinut ca atat contractul de concesiune nr. G 23637/17.09.2003, cat si contractul de inchiriere nr. 5908/26.09.1994 are ca parti contractante pe Consiliul Local Tulcea, in calitate de concedent, respectiv locator si numitul ......., in calitate de concesionar, respectiv locatar, astfel incat si Consiliul Local Tulcea are calitatea procesuala pasiva in cauza.
     Pentru aceste considerente, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, atat a Municipiului Tulcea prin Primar cat si a Consiliului Local Tulcea, ca nefondata.
     Pe fondul cauzei, instanta a retinut faptul ca prin contractul nr. G 23637/17.09.2003, numitii ....... (fosta .......) si ....... au concesionat de la Consiliul Local Tulcea suprafata de 13,60 mp teren, situat in Tulcea, ......., avand destinatia de "Amenajare coafor cu acces din exterior".
     S-a mai retinut ca, ulterior, acestia nu au respectat destinatia pentru care fusese concesionat terenul si au edificat un garaj pe acea suprafata, fara a avea autorizatie in acesta sens, fapt pentru care au fost sanctionati contraventional prin procesul-verbal din data de 28.09.1993, iar un an mai tarziu au incheiat cu Consiliul Local al Municipiului Tulcea un nou contract, de data aceasta de inchiriere pentru suprafata de 22,32 mp teren.
     Avand in vedere ca imobilul cu destinatia garaj a fost ridicat cu materiale proprii de catre ambele parti, s-a solicitat constatarea faptului ca acestia sunt proprietarii de drept ai constructiei.
     A aratat judecatorul primei instante ca, potrivit art. 494 din Codul civil, in vigoare la data nasterii situatiei juridice deduse judecatii, daca plantatiile, constructiile si lucrarile au fost facute de catre o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pamantului are dreptul de a le tine pentru dansul, sau de a indatora pe acea persoana sa le ridice.
     Daca proprietarul pamantului cere ridicarea plantatiilor si a constructiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a facut; el poate chiar, dupa imprejurari, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vatamarile ce a putut suferi proprietarul locului, iar daca acesta voieste a pastra pentru dansul acele plantatii si cladiri, el este dator a plati valoarea materialelor si pretul muncii, fara ca sa se ia in consideratie sporirea valorii fondului, ocazionata prin facerea unor asemenea plantatii si constructii. Cu toate acestea, daca plantatiile, cladirile si operele au fost facute de catre o a treia persoana de buna-credinta, proprietarul pamantului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantatii, cladiri si lucrari, dar va avea dreptul sau de a inapoia valoarea materialelor si pretul muncii, sau de a plati o suma de bani egala cu aceea a cresterii valorii fondului.
     Din analiza dispozitiilor legale mai sus mentionate si ansamblul probator administrat, instanta de fond a retinut ca, in cauza, rezulta faptul ca numitii ....... (fosta .......) si ....... au fost constructori de rea credinta in momentul edificarii garajului si ca potrivit art. 12.1 din contractul de concesiune, depus la filele 9-10 dosar, concesionarul, ......., avea obligatia sa realizeze lucrari de investitii numai in baza si cu respectarea stricta a autorizatiei de constructie, precum si a acordurilor si avizelor prevazute de Legea nr. 50/1991.
     A apreciat prima instanta ca prin edificarea garajului fara a avea autorizatie de constructie, fiind si sanctionat in acest sens de Primaria Municipiului Tulcea, concesionarul si-a incalcat obligatia prevazuta in contract, fiind astfel un constructor de rea - credinta, intrucat la data ridicarii imobilului, stia ca nu respecta destinatia pentru care a fost concesionat terenul si chiar daca ulterior a fost incheiat un contract de inchiriere pentru suprafata de 22,32 mp pe care a fost ridicat garajul, constructorul a ramas de rea credinta in momentul edificarii, lucrarea ramanand in ilegalitate.
     A considerat instanta ca din analiza textului art. 494 Cod civil, amintit mai sus, rezulta faptul ca in toate situatiile, constructorul de rea-credinta nu devine proprietarul constructiei ci este, cel mult, titularul unui drept de creanta, constand in valoarea materialelor si pretul muncii, ce poate fi invocat impotriva proprietarului terenului, in momentul in care acesta ar invoca accesiunea imobiliara, in conditiile in care acesta din urma nu solicita ca cel care a edificat constructia sa o desfiinteze pe cheltuiala sa.
     Impotriva acestei sentinte civile, in termen legal, a formulat recurs reclamanta ....... (fosta .......),  criticand-o ca nelegala si netemeinica
     In motivarea recursului, reclamanta a aratat ca  instanta de fond a respins cererea stabilind o situatie de fapt care  nu  numai ca nu are corespondent in realitate, dar este si haotica temporal, aceasta retinand ca initial in 2003 ar fi concesionat terenul pentru "amenajare coafor", ca in loc de coafor a edificat pe terenul concesionat un garaj, ca in anul 1993 (deci cu 10 ani inaintea concesionarii si ridicarii garajului a fost sanctionata contraventional, iar in anul 1994 a incheiat cu Consiliul Local Tulcea un nou contract, de data aceasta de inchiriere, pe o suprafata mai mare.
     Sustine recurenta-reclamanta ca aceasta situatie de fapt retinuta de instanta de fond este departe de a fi conforma realitatii, aceasta sprijinindu-se  pe un inscris ce nu avea legatura cu cauza (contractul de concesiune din anul 2003 ) si, de asemenea, aceasta a ignorat pozitia paratelor fata de constructia respectiva.
     Arata recurenta-reclamanta ca, initial, actiunea avea doua capete de cerere ce au fost ulterior disjunse in prezenta cauza si o cerere de partajare a bunurilor comune dobandite de fostii soti in timpul casatoriei.
     Referitor la contractul de concesiune nr. 23637 din 17.09.2003 incheiat de parti cu Consiliul local Tulcea privind concesiunea de 13,60 mp pentru "amenajare coafor cu acces din exterior", precizeaza ca acesta privea extensia facuta apartamentului partilor, fiind deci o constructie in cu totul alta locatie decat garajul, documentul fiind depus pentru a servi cererii de partaj.
     Sustine recurenta-reclamanta ca, in realitate, a ridicat in 1993 pe terenul municipiului Tulcea si in apropierea blocului o constructie cu destinatia de garaj si fiindca ridicarea constructiei s-a facut fara autorizatie, au fost sanctionati contraventional prin procesul-verbal din data de 28 septembrie 1993.
     Pentru intrarea in legalitate, paratele au incheiat un an mai tarziu contractul de inchiriere  nr. 5908 din 26.09.1993, inchiriindu-se suprafata garajului, respectiv 22,32 mp, cu incepere de la 1 ianuarie 1994 pe perioada nedeterminata,  inchirierea fiind si acum in vigoare.
     Considera recurenta-reclamanta ca prin inchirierea terenului cu mentiunea expresa "cu destinatia garaj", recunoasterea constructiei proprietatea sa este mai mult decat evidenta si aceeasi soarta au avut-o si garajele invecinate, ridicate in acelasi conditii.
     Un alt motiv de critica a hotararii instantei de fond este faptul ca aceasta a ignorat pozitia paratelor Consiliul Local Tulcea si Municipiul Tulcea din intampinare, prin care au recunoscut ca garajul este proprietatea sotilor.
     Arata  recurenta-reclamanta ca, la fila 25 din dosarul cauzei, paratele au formulat intampinare, in care se invoca, in principal, exceptia lipsi calitatii pasive a acestora, paratele facand si o afirmatie de natura a clarifica pozitia acestora fata de garaj: "solicitam aceasta...motivat de faptul ca noi nu suntem proprietarii constructiei respective, aceasta fiind edificata de sotii .......".
     Considera recurenta-reclamanta ca dispozitiile art. 489 din fostul Cod civil privind accesiunea imobiliara nu sunt aplicabile in cauza, intrucat doctrina si practica judiciara au statuat ca pentru a fi aplicabile aceste dispozitii legale, proprietarul terenului are latitudinea de a invoca accesiune sau poate opta pentru plata de despagubiri, iar paratele nu s-au manifestat in acest sens.
     Sustine recurenta-reclamanta ca, dimpotriva, in anul 1994, un an mai tarziu ridicarii garajului, a fost incheiat un contract de inchiriere a terenului aferent acestuia, cu "destinatia garaj", si apreciaza ca aceasta este o recunoastere ca respectiva constructie a fost edificata de ea cu efort propriu si, totodata, o acceptare de catre proprietar a situatiei.
     Mai arata recurenta-reclamanta ca, in cursul procesului, paratele au recunoscut ca garajul este proprietatea lor, nefiind interesate de a uza in vreun fel de dispozitiile privind accesiunea imobiliara, asa cum nu au fost timp de 18 ani de zile.
Examinand hotararea atacata sub aspectul motivelor de recurs invocate, cat si din oficiu, se retine ca recursul este neintemeiat pentru urmatoarele considerente:
     Potrivit prevederilor art. 129 al 5 Cod pr. civila judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale
     In cauza, instanta de fond a stabilit corect situatia de fapt si, de asemenea, a aplicat prevederile legale in materie.
     Conform dispozitiilor art. 489 din Codul civil, in vigoare la data promovarii actiunii, proprietatea pamantului cuprinde in sine proprietatea suprafetei si a subfetei lui.
     Prin urmare,  prevederile legale in materie instituie o prezumtie de proprietate in favoarea proprietarului terenului, astfel incat, chiar daca acesta nu a invocat accesiunea asupra constructiei edificate pe terenul sau, ar putea cere realizarea unui drept subiectiv, eventual de proprietate asupra constructiei, fapt pentru care instanta retine ca Municipiul Tulcea, prin Primar, care a semnat atat contractul de concesiune, cat si cel de inchiriere, are calitatea procesual-pasiva in cauza, terenul facand parte din domeniul privat al statului.
     Se  mai retine ca atat contractul de concesiune nr. G 23637/17.09.2003, cat si contractul de inchiriere nr. 5908/26.09.1994, are ca si parti contractante pe Consiliul Local Tulcea, in calitate de concedent, respectiv locator si numitul ......., in calitate de concesionar, respectiv locatar, astfel incat si Consiliul Local Tulcea are calitatea procesuala pasiva in cauza.
     Din  probele administrate in cauza, se retine faptul ca prin contractul nr. G 23637/17.09.2003, numitii ....... (fosta .......) si ....... au concesionat de la Consiliul Local Tulcea suprafata de 13,60 mp teren, situat in Tulcea, ......., avand destinatia de "Amenajare coafor cu acces din exterior".
     Ulterior, acestia nu au respectat destinatia pentru care fusese concesionat terenul si au edificat un garaj pe acea suprafata, fara a avea autorizatie in acesta sens, fapt pentru care au si fost sanctionati contraventional prin procesul-verbal din data de 28.09.1993, iar un an mai tarziu au incheiat cu Consiliul Local al Municipiului Tulcea un nou contract, de data aceasta de inchiriere pentru suprafata de 22,32 mp teren.
     Intrucat  imobilul cu destinatia garaj a fost ridicat cu materiale proprii de catre ambele parti s-a solicitat constatarea faptului ca acestia sunt proprietarii de drept ai constructiei.
     In raport de prevederile art.494  Cod civil in vigoare la data nasterii situatiei juridice deduse judecatii si de probele administrate in cauza, se retine ca numitii ....... (fosta .......) si ....... au fost constructori de rea-credinta in momentul edificarii garajului.
     Potrivit  prevederilor art. 12.1 din contractul de concesiune depus la filele 9-10 dosar, concesionarul, ......., avea obligatia sa realizeze lucrari de investitii numai in baza si cu respectarea stricta a autorizatiei de constructie, precum si a acordurilor si avizelor prevazute de Legea nr. 50/1991.
     Insa, edificand garajul, fara a avea autorizatie de constructie, a fost si sanctionat in acest sens de Primaria Municipiului Tulcea, intrucat concesionarul si-a incalcat obligatia prevazuta in contract, fiind astfel un constructor de rea-credinta, deoarece la data ridicarii imobilului, stia ca nu respecta destinatia pentru care a fost concesionat terenul.
     Chiar daca ulterior a fost incheiat un contract de inchiriere pentru suprafata de 22,32 mp pe care a fost ridicat garajul, constructorul a ramas de rea-credinta in momentul edificarii, lucrarea ramanand in ilegalitate.
     Din prevederile art. 494 Cod civil, rezulta faptul ca in toate situatiile, constructorul de rea-credinta nu devine proprietarul constructiei ci este, cel mult, titularul unui drept de creanta, constand in valoarea materialelor si pretul muncii, ce poate fi invocat impotriva proprietarului terenului, in momentul in care acesta ar invoca accesiunea imobiliara, in conditiile in care acesta din urma nu solicita ca cel care a edificat constructia sa o desfiinteze pe cheltuiala sa.
     Pentru aceste considerente, hotararea instantei de fond fiind temeinica si legala, vazand si dispozitiile art. 312 Cod pr. civila, va fi respins recursul, ca nefondat