inselaciune, latura subiectiva, intentie directa

RECURS PENAL
Dosar nr. 2604./333/2008 - inselaciune, latura subiectiva, intentie directa
R O M A N I A

TRIBUNALUL VASLUI
 SECTIA PENALA

DECIZIA PENALA  Nr. 439/R
Sedinta publica de la 05 Noiembrie 2009
PRESEDINTE: NICULACHE LUMINITA
Judecator: OANA RADU
Judecator: SIMIONESCU ELENA
Grefier: HOTOLEANU CRISTINA

Cu participarea procurorului: ACSINTE GHEORGHE

        Pe rol, la ordine se afla pronuntarea  asupra recursurilor penale declarate de petentii V G M si V F impotriva sentintei penale nr. 708 din 29.05.2009 a Judecatoriei Vaslui.
        Obiectul cauzei: plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art.278 ind.1 C.p.p.)
        La apelul nominal facut in sedinta publica lipsesc toate partile.
        Procedura de citare este legal indeplinita, fara citarea partilor.
        S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza ca dezbaterile in prezenta cauza  au avut loc in sedinta publica din data de  29 octombrie 2009 , cele sustinute de parti fiind consemnate in incheierea de sedinta aferenta , incheiere ce face parte integranta  din prezenta decizie.  La acel termen, instanta  avand nevoie de timp pentru a delibera , a amanat pronuntarea in cauza pentru termenul de astazi, 05.11.2009, cand ;
        Ulterior deliberarii ;
                                                  TRIBUNALUL ,
        
        Asupra recursurilor  de fata constata :
     Prin Sentinta penala nr.708 din 29.05.2009 a Judecatoriei Vaslui s-a dispus respingerea exceptiei nulitatii absolute invocata de petentii V G M si V F, ca neintemeiata.
In baza art. 278 indice 1 alin.8 litera a Cod procedura penala a fost respinsa plangerea formulata de petentii V G M si V F, ambii reprezentati de Societatea Civila Profesionala de Avocati "Vasile si Liviu Zugravu" impotriva rezolutiei nr. 2347/P/2007 din 25.03.2008 a Parchetului de pe langa Judecatoria Vaslui prin care s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de numitul P E  pentru comiterea infractiunii prevazute de art.215 alin.1,3 Cod penal, solutie mentinuta prin rezolutia nr.471/II/2/2008 din 15.05.2008 a Prim-procurorului  Parchetului de pe langa Judecatoria Vaslui, ca neintemeiata, fiind mentinuta solutia din rezolutia atacata.
     In baza art. 192 alin.2 Cod procedura penala, au fost obligati petentii  V G M si V F la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.
        Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele :
        Prin rezolutia din data de 25.03.2008, adoptata de procuror in dosarul nr.2347/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Vaslui, s-a dispus in temeiul art.10 lit. b,  raportat la art.228 al.6 Cod procedura penala, neinceperea urmaririi penale fata de P E pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.215 alin.1,3 Cod penal.
        Prin rezolutia  nr. 471/II/2/2008 din 15.05.2008  a Prim-procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Vaslui, in temeiul art.278 Cod procedura penala, s-a respins plangerea formulata de petentii  V G M si V F contra solutiei, ca  neintemeiata, apreciindu-se  ca este legala si temeinica.
        Petentii au formulat plangere impotriva solutiei dispuse de procuror la instanta de judecata, plangere intemeiata pe dispozitiile art. 278 indice 1 Cod procedura penala, invocand exceptia nulitatii absolute si au solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale, intrucat nu li s-a oferit    posibilitatea aparatorului acestora de a participa la efectuarea actelor de urmarire penala.
        Exceptia nulitatii absolute invocate a fost respinsa pentru urmatoarele  considerente :
        Cum cauza penala privind pe faptuitorul  P E se afla in faza actelor premergatoare, nefiind inca inceputa urmarirea penala si deci declansat procesul penal, dispozitiile art. 171 - 172 Cod procedura penala nu opereaza, nefiind vorba de asistenta juridica a invinuitului sau inculpatului, calitate pe care nu o avea nicio persoana in cauza, cu atat mai putin petitionarii V G M si V F - persoane vatamate .
        Art. 173 Cod procedura penala, reglementeaza asistenta celorlalte parti, aratand ca aparatorul partii vatamate are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala care implica audierea sau prezenta partii careia ii asigura apararea.
        De asemenea s-a aratat ca petitionarii nu aveau in aceasta faza premergatoare procesului penal calitatea de parte potrivit dispozitiilor art. 24 Cod procedura penala.
        In cazul contestarii solutiei dispuse de procuror  prin formularea plangerii prevazute de art.278 indice 1 Cod procedura penala, controlul judecatoresc priveste temeinicia  rezolutiei in raport cu cercetarile efectuate. Plangerea adresata instantei de judecata competente, prin care persoana nemultumita de modul in care a fost solutionata in cadrul Ministerului Public are intre altele natura juridica a unei cai de atac si  vizeaza controlul judecatoresc al solutiei adoptate. Aceasta plangere asa cum a fost reglementata prin art. 278 indice  1 Cod procedura penala, de natura a da eficienta dispozitiilor art.21 din Constitutia Romaniei si art.13 din Conventia Europeana a Drepturilor  Omului si Libertatilor Fundamentale, investeste  instanta sub un prim aspect, cu examinarea  legalitatii si temeiniciei rezolutiei atacate.
        Rezulta, asadar, ca sesizata cu plangerea mentionata de instanta de  judecata nu este investita cu atributii de urmarire penala, asa incat controlul judecatoresc priveste exclusiv efectuarea actelor premergatoare sau, dupa caz, a inceperii urmaririi penale cu  respectarea dispozitiilor procesuale.
        In raport cu concluziile pe care aceasta examinare le impune, cu referire la actele si lucrarile din dosarul cauzei si a oricaror  noi  inscrisuri prezentate, instanta de judecata competenta pronunta una din solutiile prevazute de art. 278 indice 1 alin.8 Cod procedura penala.
        Cu privire la motivele  de nelegalitate si netemeinicie a solutiei adoptate, instanta verificand actele  si lucrarile dosarului a retinut urmatoarele :
        In data de 20.07.2007, numitii V G M si V F, cetateni italieni, au sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Vaslui cu privire la faptul ca au fost inselati de catre numitul P E, administratorul SC M  F SRL .
        Reclamantii au sustinut ca, la data de 07.09.2005, au incheiat cu P E un contract de asociere in participatiune, in baza caruia fiecare parte urma sa contribuie cu anumite prestatii ( in natura, bunuri, sume de bani) in vederea realizarii unei activitati profitabile in domeniul moraritului si panificatiei, prin S.C. M P F SRL i. Dupa incheierea contractului, i-au livrat lui P E 60 tone de grau, suma de 2.000 euro, utilaje in valoare de 551 Euro, iar ulterior, in mai multe transe, suma de 37.000 euro.
         Cu toate acestea, P E nu  le-a oferit explicatii cu privire la destinatia sumei de bani pe care i-a primit de la ei, nu au obtinut nici un profit din cel preconizat la incheierea contractului. Considera ca au fost fraudati de catre P E si prin ascunderea de catre acesta a faptului ca, la momentul incheierii contractului de asociere in participatiune, firma sa se afla in procedura insolventei, aspect pe care, daca l-ar fi cunoscut, nu ar fi incheiat contractul respectiv.
        P E declara ca a incheiat contractul de asociere in participatiune cu  reclamantii pentru a putea finaliza investitia pe care o incepuse. Arata ca toata  documentatia privind produsele aduse in societate de catre reclamanti se regaseste  in evidenta contabila a  societatii, ca acestia nu au trimis sumele de bani cu titlu de  aport potrivit programului stabilit, astfel ca a avut dificultati in desfasurarea  activitatii, ca a purtat o corespondenta frecventa cu acestia cu privire la trimiterea  banilor.
        Prin sentinta civila nr. 196/F/29.06.2005 a Tribunalului Vaslui s-a dispus deschiderea procedurii insolventei SC MP F SRL .
          Prin sentinta civila nr. 38/F/31.01.2007 a Tribunalului Vaslui s-a dispus  falimentul   SC MP F SRL  si dizolvarea sa prin faliment, ridicarea debitorului  a dreptului de administrare a societatii si numirea ca lichidator judiciar SC Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L.
          Avand in vedere existenta contractului incheiat intre parti, a carui validitate nu a fost contestata, si care cuprinde clauze privitoare la contributia asociatilor, obligatiile asociatilor, modul de impartire a rezultatelor, conducerea si administrarea  asociatiei, rezolvarea litigiilor etc., fapta sesizata nu are caracter penal, modul  de executare a unor obligatii contractuale fiind in competenta de solutionare a instantei civile.
     S-a constatat ca la incheierea contractului reclamantii nu au dat dovada de prudenta si diligenta, ei aveau posibilitatea de a cere si de a obtine de la organele  competente informatii cu privire la SC MP F SRL , de asemeni aveau posibilitatea de a apela la persoane avand cunostinte de specialitate (avocati, notari, translatori). Cat priveste increderea pe care i-au acordat-o lui P E in momentul incheierii contractului, aceasta s-a referit la afacerile care urmau sa se desfasoare si care  a fost consfintita in cuprinsul actului incheiat.
     Examinand dosarul cauzei, instanta de fond a constatat ca, in speta actele premergatoare avand ca scop clarificarea datelor care confirma sau infirma existenta cu a carei savarsire organele de urmarire penala au fost sesizate, pot duce la constatarea existentei unora in cazurile reglementate de art.10 Cod procedura penala , in care punerea in miscare a actiunii penale  este impiedicata.
     Probatoriul administrat de catre organele de urmarire penala, in prezenta cauza, nu demonstreaza existenta infractiunii reclamate si drept urmare a apreciat ca rezolutia de neincepere a urmaririi penale din 25.03.2008 data in dosar nr. 2347/P/2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Vaslui, confirmata de Prim-procuror prin rezolutia nr. 471/II/2/2008 din 15.05.2008.
     Impotriva sentintei, in termen legal, prin aparatorul ales, au declarat recurs petentii  V G M SI V F.
     In sustinerea orala a recursurilor de catre avocatul angajat si prin notele de concluzii depuse la dosar, petentii au criticat hotararea sub aspectul legalitatii si temeiniciei ei.
     S-a aratat in primul rand ca in mod gresit instanta de fond a respins exceptia nulitatii absolute ca interpretarea data cum ca art.171 - 172 C.proc.penala nu opereaza in faza actelor premergatoare este rigida si nelegala, dreptul la aparare fiind un drept garantat de art. 24 din Constitutia Romaniei, notiunea de proces  folosita in alin. 2 avand o semnificatie extensiva, ea circumscriindu-se oricarei activitati cu caracter  contencios.
     Chiar primind interpretarea primei instante se impune trimiterea cauzei la procuror in vederea inceperii urmaririi penale doar si pentru a oferi cadrul legal  pentru ca petentii sa-si sustina plangerea  prin administrarea unor probe.
     Pe fondul cauzei s-a aratat ca instanta  a facut o gresita apreciere cu privire la faptul ca speta reclamata nu implica incidenta legii penale. S-a aratat de asemenea ca in mod gresit cauza a fost examinata numai prin raportare la momentul perfectarii contractului, din moment ce acordul de vointa s-a petrecut anterior, cu ocazia negocierilor ce au avut loc. S-a mai aratat si faptul ca petentii au fost mentinuti in eroare pe tot parcursul executarii contractului. Or, o asemenea fapta se circumscrie prevederilor art. 215  din C. penal. Pe de alta parte, s-a sustinut ca lipsa de diligenta din partea petentilor nu are nicio inraurire asupra elementelor constitutive ale infractiunii de inselaciune, legea urmarind sa apere tocmai persoanele credule, usor influentabile ce pot fi victime sigure ale acestei infractiuni.
     
     Examinand cauza si judecata instantei de fond sub aspectul problemelor de fapt si de drept invocate si, potrivit art. 3856 alin 3 din C. proc. pen., sub toate aspectele ei, tribunalul constata ca recursurile declarate sunt nefondate urmand a fi respinse ca atare pentru motivele ce vor fi aratate in continuare:
     
     1. Potrivit  art. 24 din Constitutia Romaniei, dreptul la aparare este garantat. In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau din oficiu. Conform art.6 alin.1 din C.proc.penala, dreptul la aparare este garantat invinuitului, inculpatului si celorlalte  parti, in tot cursul procesului penal.
     In cursul procesului penal,organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa administreze  probele in aparare. Orice parte are dreptul sa fie asistata de aparator in tot cursul procesului penal.
     Potrivit art.23 - 24 C.proc.penala, partile, acele persoane care au interes propriu  in rezolvarea cauzelor penale, sunt inculpatul, partea vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente. Drept urmare, persoanele  la care s-a facut referire au calitatea de parti, daca participa la procesul penal.
      Conform art.2 C.proc.penala, procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii. Astfel, limita initiala a procesului penal corespunde cu dispozitia  de incepere a urmaririi penale.
     Conform art. 173 din C.proc.penala,  aparatorul partii vatamate, al partii civile  si al partii responsabile civilmente are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de  urmarire penala care implica audierea sau  prezenta partii careia ii asigura apararea1 si poate formula cereri si depune memorii.
     Avand in vedere aceste dispozitii legale, este fara indoiala ca silogismul evidentiat de instanta de fond in legatura cu exceptia nulitatii absolute ridicate, este unul corect. Este de inteles ca printr-o interpretare literala si restrictiva concluzia nu poate fi alta decat ca dreptul intern, in materie penala, garanteaza dreptul la aparare al partilor  in cadrul procesului penal.
     Procesul penal  cunoaste insa si o etapa  premergatoare in care sunt efectuate  investigatii care trebuie sa serveasca deciziei de declansare sau nu a procesului penal. Deoarece denumirea de acte  premergatoare nu este explicita nici cu privire la natura lor juridica, nici cu privire la sfera   investigatiilor care pot fi efectuate, in practica exista doua tendinte, cea de a se restrange sfera acestor acte cat mai mult, punandu-se accentul pe legalitate, si cea de a se strange probe prin acte premergatoare, accentul punandu-se pe  temeinicia actului  de incepere a urmaririi penale. Acest lucru este posibil datorita textului art. 224  C.proc.penala, care nu prevede limite.
     Daca in prima situatie se pune mai putin problema respectarii drepturilor si garantiilor subiectilor implicati,  in cel de-al doilea caz, in care investigatiile se pot transforma  in veritabile  procese penale, garantiile procesuale se reclama in mod acut.
        Credem ca legiuitorul a avut in vedere ca actele premergatoare trebuie sa conduca doar la concluzia ca este necesara sau nu se justifica inceperea urmaririi penale. Pentru lamurirea cauzei,  fiind utila efectuarea unor acte de cercetare penala. O astfel de interpretare, justifica ratiunea pentru care nu a prevazut o reglementare procedurala a acestora  care sa vizeze  drepturile, garantiile subiectilor  si obligatiile  corelative ale  organelor judiciare.
        Ca atare, dreptul la aparare al persoanelor particulare in perioada actelor premergatoare, nu este reglementata de niciunul dintre textele legii fundamentale  sau ale legii procesuale, deoarece, teoretic,  in aceasta faza premergatoare procesului nu sunt efectuate "cercetari" care sa implice exprimarea dreptului la care se face referire.
        Cata vreme sfera actelor premergatoare se extinde dincolo de limitele  unor verificari de rutina si presupun cercetari mai ample, dreptul la aparare al persoanei cercetate, al persoanei vatamate sau al oricarei alte persoane particulare  implicate, isi reclama prezenta, asa incat da nastere unei obligatii corelative din partea organelor judiciare. Aceasta pentru ca orice parte sa beneficieze de o procedura echitabila, fapt necesar pentru asigurarea preeminentei dreptului intr-o societate  democratica.
        Deoarece, drepturile subiective decurg si sunt strans legate de  dreptul obiectiv, primele neputand fi concepute fara a fi prevazute in norme juridice, este necesar a se evidentia ca dreptul la aparare intr-o astfel de situatie chiar daca nu este reglementat de dreptul intern decurge din  reglementarile inserate in art. 6 al Conventie Europene a Drepturilor Omului, referitoare la  dreptul la un proces echitabil.
        Verificand actele premergatoare administrate in cauza ce face obiectul dosarului de fata se constata ca sfera acestora, pe langa atasarea mai multor inscrisuri, s-a extins si la acte care pot fi calificate de cercetare penala, facand referire aici la  declaratiile date de numitii P E si V G M. Indiferent daca relatarile facute in scris in fata lucratorului de politie nu sunt rezultatul unui interogatoriu, subiectul relatand liber cele asupra carora doreste sa declare, o astfel de declaratie presupune respectarea unor obligatii din partea organului judiciar, in principal cel referitor la instiintarea  in cazul persoanei cercetate, asupra dreptului  la tacere, asupra dreptului la un aparator  etc.
        Relativ la dreptul la aparare al recurentilor pretins a fi incalcat in cursul  administrarii acestor acte premergatoare se impun a fi facute urmatoarele aprecieri:
        In primul rand este de mentionat ca dreptul la aparare este un drept subiectiv care este cunoscut ca reprezentand acea prerogativa conferita de lege in temeiul careia titularul poate sau trebuie sa desfasoare o anumita conduita ori sa ceara altora desfasurarea unei conduite adecvate dreptului sau, sub sanctiunea recunoscuta de lege, in scopul valorificarii unui interes personal, direct, nascut si actual, legitim si juridic protejat, in acord cu interesul obstesc si cu normele de convietuire sociala. Drept urmare, dreptul subiectiv confera titularului sau posibilitatea unei conduite, acesta poate sau nu sa valorifice aceasta prerogativa. Exista doi vectori care determina existenta dreptului subiectiv: esenta si realizarea, adica vointa si interesul subiectului de drept.
     In cauza ce face obiectul prezentului dosar, petentii reclama nerespectarea dreptului lor la aparare, respectiv ingradirea posibilitatii aparatorului de a asista la efectuarea oricarui act de cercetare, de a formula cereri si depune memorii.
     In legatura cu aceasta este de mentionat ca sesizarea organelor de cercetare penala a fost facuta prin plangerea intocmita in numele petentilor de catre aparatorul angajat, plangere in care nu este consemnata vreo precizare sau solicitare cu privire la continutul  dreptului la care se face referire.
     Pe de alta parte, vazand Imputernicirea avocatiala  din data de 20.07.2007, anexata plangerii,  se observa ca asistenta si reprezentarea clientului este limitata la activitatile desfasurate de  Parchetul de pe langa Judecatoria Vaslui. In aceasta situatie, se poate spune ca obligatia organelor de cercetare penala s-a circumscris intinderii  dreptului exprimat. 
     Separat de toate acestea, fiind fara indoiala ca dreptul la aparare trebuie respectat si in cursul actelor premergatoare,  trebuie vazut care este sanctiunea nerespectarii acestui drept.
     Codul nostru de procedura penala a instituit regimul nulitatilor absolute exprese. Altfel spus, fara text de lege incalcarea unei dispozitii nu poate atrage nulitatea absoluta. In art. 197 alin 2 din C.proc.penala sunt enumerate limitativ dispozitiile legale a caror nerespectare atrage nulitatea absoluta. Or, nerespectarea prevederilor care reglementeaza dreptul la aparare la care se face referire in prezenta cauza nu se regaseste printre cele enumerate de acest text. Intr-o atare situatie, sanctiunea acestor incalcari nu poate fi decat nulitatea relativa care presupune cauzarea unei vatamari si care nu impune anularea actului decat in situatia in care acea leziune nu poate fi inlaturata.
     Relativ la vatamarea la care se face referire si care in aceasta cauza nu a fost dovedita, trebuie aratat ca oricare ar fi fost aceasta, a fost acoperita prin contestarea solutiei, prilej cu care au fost revelate in mod profesionist toate motivele pentru care se apreciaza concluzia procurorului ca fiind gresita.
      Pe cale de consecinta, tribunalul apreciaza justa decizia instantei de fond de  a respinge exceptia nulitatii absolute ridicate in numele petentilor de catre aparatorul ales.
     2. Relativ la motivele de recurs ce vizeaza fondul cauzei, tribunalul observa ca petentii releva in principal ca solutia procurorului este gresita sub aspectul constatarii faptului ca actiunea numitului P E cade exclusiv sub incidenta legii civile, in contextul in care ar  fi  intrunite elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune  prev. si ped. de art.215 alin.1 si 3 din Codul penal.
        In legatura cu aceasta chestiune se impun a fi facute urmatoarele aprecieri:
        Potrivit art. 215 din Codul penal constituie infractiune si se pedepseste  cu inchisoare de la 6 luni la 12 ani, inducerea in eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material  injust si daca s-a pricinuit o paguba.
        Potrivit alin.3 din Codul penal, inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, savarsita in asa fel incat  fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate.
        Prin plangerea formulata se invoca faptul ca elementul material al infractiunii pretins a fi comise a fost realizat printr-o inactiune, constand in neinformarea partenerului afacerii cu privire la imprejurarea ca S.C.M P  F  S.R.L. se afla in procedura insolventei.
        Infractiunea de inselaciune presupune insa sub aspectul laturii obiective o actiune de inducere in eroare. In mod exceptional ea se savarseste printr-o inactiune. Pentru ca o inactiune sa poata formula elementul material al inselaciunii este necesar  sa se stabileasca in sarcina faptuitorului  obligatia2 de a actiona intr-un anume fel, lucru pe care nu l-a facut.
        Aceasta obligatie, in cauza data, este prev. de art. 48 din Legea 64/1995 din care rezulta ca dupa ramanerea irevocabila a hotararii de deschidere a procedurii, toate actele si corespondenta emise de debitor, administrator sau lichidator vor cuprinde in mod obligatoriu si cu caractere vizibile, in limbile romana, engleza si franceza, mentiunea "in insolventa". Dupa intrarea in reorganizare judiciara si faliment, actele si corespondenta vor purta in conditiile mentionate la alin.(1) mentiunea "in reorganizare judiciara" sau, dupa caz, "in faliment".
        Se observa astfel ca numitului P E, potrivit legii, ii incumba  obligatia de  informare  de la momentul la care sentinta civila 197/F/29.06.2005 a Tribunalului Vaslui, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolventei  S.C.M.P. F  , a ramas irevocabila, respectiv de la data de 18 oct.2005 cand s-a pronuntat  Decizia 1180 a Curtii de Apel  Iasi.
        Drept urmare, in momentele prealabile incheierii contractului cand au avut loc negocierile, la momentul perfectarii acestuia si in perioada executarii clauzelor sale, pana la data de 18 octombrie 2005, numitului P E, ca reprezentant la S.C.M.P.F , nu-i revenea obligatia informarii, Intr-o atare situatie, in mod necesar se concluzioneaza ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune in ceea ce priveste.
        Studiind actele premergatoare administrate in cauza se constata ca si dupa data de 18 octombrie 2005, societatea administrata de numitul P E, a emis acte si a purtat corespondente cu petentii si nu s-a conformat obligatiei ce-i revenea de a-i informa  pe acestia  cu privire la situatia firmei.
        Desi corespondenta nu este in toate situatiile datata, studiind continutul ei, se poate concluziona ca au existat situatii de emitere si  ulterior datei de 18 octombrie 2005. De exemplu, scrisoarea aflata in dosarul parchetului, la pag. 45-49, incepe cu o traditionala urare  pentru inceputul anului 2006, ceea ce demonstreaza ca este ulterioara datei mentionate.
        Drept urmare, se constata ca din punct de vedere al laturii obiective, fapta numitului P E are aptitudinea de a constitui elementul material al infractiunii de inselaciune.
        In legatura cu acele actiuni de mentinere in eroare cu privire la o imprejurare care, daca ar fi fost cunoscuta, ar fi influentat executarea clauzelor contractuale, este necesar a fi analizat si faptul daca au fost comise cu forma de vinovatie specifica infractiunii de inselaciune.
        In primul rand este necesar sa se arate ca in perioada 3.03.2006- 4.07.2006, petentii in executarea clauzelor contractuale, au remis firmei partenere  suma de 32.000 €, o suma destul de importanta, pe care, cel mai probabil, avand toate informatiile despre  S.C. M.P. F S.R.L., nu ar fi platit-o.
        Revenind la aspectele teoretice ce vizeaza infractiunea de inselaciune  sub aspectul laturii ei subiective, este de mentionat ca aceasta se comite cu intentie directa, faptuitorul dandu-si seama ca desfasoara o activitate de inducere in eroare si ca prin aceasta pricinuieste o paguba. Mai mult, latura subiectiva include si scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, ca finalitate urmarita de faptuitor.
        Vazand actele premergatoare se constata ca acestea nu au demonstrat ca numitul P E sa urmareasca  un asemenea scop. Observand atitudinea adoptata de numitul P E in procedura la care a fost  supusa societatea  pe care o administra,  se constata ca acesta  a incercat  reorganizarea si continuarea activitatii S.C.M.P. F S.R.L. Din Planul privind reorganizarea si continuarea activitatii economico financiare a S.C. MC F S.R.L. aflat la pag.80 din dosarul instantei de fond, rezulta ca perspectivele de redresare vizau tocmai  Contractul de asociere in participatiune intocmit cu petentii. Or, daca aceasta redresare a activitatii urmarite de catre administratori, s-ar fi realizat, partile ar fi profitat  deopotriva.
        Desigur, atitudinea adoptata de numitul P E nu a fost una care sa evidentieze corectitudine fata de partenerii sai, de a caror mijloace financiare s-a folosit pentru realizarea unui scop nesigur. Practic a supus bunurile petentilor unui risc, fara stirea acestora, ceea ce-l face evident culpabil.
        Aceasta culpabilitate, din punct de vedere intelectiv, dar mai ales relativ la aspectul sau volitiv, nu este cea specifica infractiunii de inselaciune. Fapta sa cauzatoare de paguba il face responsabil din punct de vedere material. Si este vorba de o raspundere personala, fara antrenarea societatii  pe care o administra, obligatie ce rezulta din prev. art.48 alin.3 din Legea 64/1995 care stipuleaza ca "prejudiciile suferite de tertii de buna credinta, ca urmare a nerespectarii obligatiei mentionate la alin. (1) si (2) vor fi reparate in mod exclusiv de persoanele care au incheiat actele ca reprezentanti legali ai debitorului, fara a fi atinsa  averea debitorului".
     Drept urmare, se apreciaza ca solutia procurorului si hotararea instantei de fond sunt legale si temeinice, asa incat recursurile declarate vor fi respinse ca nefondat, potrivit dispozitiilor art.38515 alin.1 lit. b din C.proc.penala.
     
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
                                                      DECIDE :

             Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de petentii  V G M si V F impotriva sentintei penale nr.708  din  29.05.2009 a Judecatoriei Vaslui, pe care o mentine.
              Obliga recurentii  la plata sumei de cate 30 lei fiecare reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat in recurs .
             Definitiva.
             Pronuntata in sedinta publica, azi, 5 noiembrie 2009.            
Presedinte,                                     Judecatori,                                    Grefier,        N.L.                                              O.R.   ;   S.E.                                    H.C.
               1 Curtea Constitutionala, prin  Decizia  1086/2007 a constatat ca  dispozitia  "care implica audierea sau prezenta partii careia ii asigura apararea" este neconstitutionala fiind contrara art.24 din Constitutie deoarece limiteaza si conditioneaza dreptul aparatorului  si, prin aceasta, insasi dreptul la aparare  a partii.

2 Octavian Loghin, Avram Filipas - Drept penal roman partea speciala - Editie  revizuita - Casa de Editura si Presa  "Sansa" S.R.L. Bucuresti 1992, pag. 122.