civil-anulare proces verbal de contraventie
(Decizie nr. 550/R din data de 24.02.2014 pronuntata de Tribunalul Ilfov)DOSAR NR. 11117/1748/2011
ROMANIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECTIA CIVILA
DECIZIA CIVILA NR.550/R
SEDINTA PUBLICA DIN 24.02.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE: A.L.G.
JUDECATOR: N.G.
JUDECATOR: M.C.C.
GREFIER : S.C.E.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta - intimata CNADNR impotriva sentintei civile nr_./22.01.2013 pronuntata de Judecatoria Cornetu in dosarul nr. _/1748/2011, in contradictoriu cu intimata - petenta SC T.L.I. SA avand ca obiect "anulare proces verbal de contraventie".
La apelul nominal facut in sedinta publica nu se prezinta partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,
Tribunalul ia act de faptul ca recurenta solicita judecarea cauzei in lipsa.
Ia act de faptul ca nu se solicita probe in sustinerea respectiv combaterea recursului si, fata de actele si lucrarile dosarului, retine cauza spre solutionare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de fata :
Prin sentinta civila nr_./22.01.2013 pronuntata de Judecatoria Cornetu in dosarul nr. _/1748/2011 a fost admisa plangerea contraventionala formulata de petenta SC T.L.I.SA.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca:
Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Cornetu la data de 15.11.2011, sub nr. _/1748/2011, petentul T. L. I. SA a solicitat, in contradictoriu cu intimata Compania Nationala de Drumuri Nationale din Romania SA, anularea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria _ nr. _, intocmit de catre intimata.
In motivarea plangerii, petentul a aratat, in esenta, ca, procesul-verbal contestat este nelegal si netemeinic.
Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata, desi a fost legal citata, nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat la judecarea cauzei, dar a depus documentatia care a stat la baza emiterii procesului verbal atacat.
Instanta a administrat proba cu inscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin procesul verbal supus controlului judecatoresc s-a retinut in sarcina petentului ca in data de 17.04.2011, vehiculul cu numar de inmatriculare _ apartinand petentului a circulat pe A2, in localitatea G., judetul Ilfov, fara a detine rovinieta valabila.
Pentru fapta comisa, petentul a fost sanctionat contraventional, in conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, cu amenda contraventionala in cuantum de 250 lei, si a fost obligat la plata unui tarif de despagubire in valoare de 121,01 lei.
Verificand, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Pana la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constitutia Romaniei (care prevede ca "legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile"), notiunea de lege contraventionala mai favorabila era utilizata cu un singur sens, respectiv pentru a desemna institutia reglementata de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun in materie contraventionala).
Odata cu adoptarea noii legi fundamentale, aceasta sintagma a dobandit insa un sens nou, mai larg decat cel utilizat anterior astfel ca, in prezent, prin lege contraventionala mai favorabila se intelege orice dispozitie cu caracter contraventional cuprinsa in legi sau decrete, intervenita ulterior savarsirii contraventiei si pana la judecarea definitiva a plangerii contraventionale si care, prin efectele sale, duce la crearea unei situatii mai usoare pentru faptuitor.
Mai trebuie precizat ca exceptia de la principiul neretroactivitatii legii, inscrisa in art. 15 alin. 2 din Constitutie, priveste numai legi contraventionale de drept material, normele de procedura fiind guvernate de principiul aplicarii imediate a legii noi.
Aplicarea legii contraventionale mai favorabile lato sensu poate primi cel putin doua justificari. Pe de o parte, legea noua este expresia politicii de aparare sociala actuale, astfel ca ea trebuie aplicata, in masura in care nu este mai grava si nu contravine astfel principiului neretroactivitatii legii. Pe de alta parte, statul nu are interes sa sanctioneze anumite fapte savarsite sub imperiul legii vechi mai sever decat prevede legea noua, in vigoare la data judecarii lor.
In plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forta juridica inferioara legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai "dezincriminarea faptei" si "sanctiunea mai usoara", art. 15 alin. 2 din Constitutie nu face nicio distinctie in acest sens.
Asadar, trebuie admisa si existenta altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contraventionale, precum modificarea modului de sanctionare a faptei, domeniul de incidenta al normei de incriminare, conditiile de tragere la raspundere, regimul executarii sanctiunilor etc.
Un caz particular de modificare a conditiilor de tragere la raspundere il reprezinta modificarea termenului de prescriptie a raspunderii contraventionale.
In cauza, instanta de fond a constatat ca sunt indeplinite conditiile pentru aplicarea legii contraventionale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enuntat, respectiv:
• existenta unei succesiuni de legi, intervenita intre momentul comiterii contraventiei si momentul judecarii definitive a plangerii contraventionale, adica O.G. nr. 15/2002, in forma existenta la data constatarii contraventiei si O.G. nr. 15/2002 modificata la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
• toate legile succesive incrimineaza fapta comisa - art. 8 din O.G. nr. 15/2002, in ambele forme precitate, reglementeaza drept contraventie fapta imputata contestatorului;
• legile succesive contin conditii diferite de angajare a raspunderii contraventionale - daca O.G. nr. 15/2002, in forma existenta la data constatarii contraventiei, nu prevedea un termen de prescriptie al raspunderii contraventionale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuala a O.G. nr. 15/2002, se consacra la art. 9 alin. 3 un termen special de prescriptie de 30 de zile, aplicabil in materia analizata.
Natura juridica a acestui termen rezulta din interpretarea coroborata a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunand un anumit termen imperativ inauntrul caruia trebuie aplicata sanctiunea contraventionala, prin intocmirea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei. Consecinta nerespectarii acestui termen este chiar prescriptia raspunderii contraventionale, din moment ce sanctiunea contraventionala - corolar al raspunderii - nu mai poate fi aplicata.
• textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual - conditie a carei indeplinire rezulta din faptul ca, asa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificata prin Legea nr. 144/2012 consacra un termen special de prescriptie, modificand astfel conditiile de angajare a raspunderii contraventionale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel intocmit.
Conchizand, instanta de fond a retinut ca O.G. nr. 15/2002 modificata prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescriptie a raspunderii contraventionale mai scurt decat termenul general de 6 luni, atenuand astfel conditiile de angajare a raspunderii contraventionale a petentului, constituie o lege mai favorabila care, in virtutea art. 15 alin. 2 din Constitutie, va fi aplicata retroactiv in cauza.
Fata de motivele anterior expuse, avand in vedere ca fapta retinuta in sarcina petentului a fost constatata in ziua de 17.04.2011, iar procesul verbal de constatare si sanctionare a acesteia a fost intocmit la data de 10.10.2011, cu depasirea termenului de 30 de zile prevazut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanta retine ca la data intocmirii actului administrativ atacat raspunderea contraventionala a petentului era prescrisa.
In raport de aceasta concluzie, instanta de fond a considerat ca nu se mai impune analizarea motivelor de fapt si de drept invocate de catre petent in sustinerea plangerii.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs intimata C. N. A D.N. R.SA solicitand admiterea recursului, casarea sentintei civile recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apreciaza ca instanta de fond in mod gresit a interpretat art. 9 alin. 3 din OG 15/2002, apreciind ca raspunderea contraventionala a petentei este prescrisa, considerand ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede" Procesul-verbal se intocmeste si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin (1)".
Potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 "Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei."
Potrivit art.14 alin.1 din OG 2/2001: " Executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de 1 luna de la aplicarea sanctiunii."
Din interpretarea logico-sistematica a textelor legale, rezulta faptul ca, prin aparitia Legii 144/20112 pentru modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, intentia legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatarii contraventiei sa nu se poate incheia alte procese verbale, limitand astfel caracterul continuu al contraventiei la perioada de 30 de zile - si in niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescriptie a raspunderii contraventionale mai scurt decat termenul general de 6 luni.
In drept, art.304 pct 8, art.312 alin.3 Cpc.
Intimata, legal citata cu o copie a motivelor de recurs, nu a depus intampinare.
Analizand sentinta civila recurata in raport de motivele invocate, tribunalul retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de contraventie contestat s-a retinut in sarcina intimatei petente ca in data de 17.04.2011, vehiculul cu numar de inmatriculare _.. apartinand acesteia a circulat pe A2, in localitatea G., judetul Ilfov, fara a detine rovinieta valabila.
Pentru fapta comisa, intimata petenta a fost sanctionata contraventional, in conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, cu amenda contraventionala in cuantum de 250 lei, si a fost obligat la plata unui tarif de despagubire in valoare de 121,01 lei.
Tribunalul constata ca procesul verbal de contraventie a fost intocmit cu respectarea disp. prevazute de art. 16 si urmatoarele din OG 2/2001.
Instanta de fond a facut o gresita aplicare si interpretare a disp. art. 9 alin. 3 din OG 15/2002 si art. 13 alin. 1 din OG 2/2001.
Intimata petenta a fost sanctionata pentru o fapta savarsita la data de 17.04.2011.
Constatarea savarsirii contraventiei si aplicarea sanctiunii contraventionale s-a facut la data de 10.10.2011 odata cu intocmirea procesului verbal de contraventie.
Procesul verbal de contraventie a fost comunicat contravenientei 28.10.2011.
Potrivit disp. art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei.
Potrivit disp. art. 14 din OG 2/2001 Executarea sanctiunilor contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii; prescriptia executarii sanctiunilor contraventionale poate fi constatata chiar si de instanta investita cu solutionarea plangerii contraventionale.
Potrivit disp. art. 9 alin. 3 din OG 15/2002 in cazurile prevazute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contraventiei se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor - Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor sau a conducatorului auto, in cazul utilizatorilor straini. Procesul-verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese-verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
In cauza, tribunalul constata ca au fost respectate de catre agentul constatator atat termenul de 6 luni prevazut de art 13 alin. 1 si art. 14 din OG 2/2001 care curge de la data savarsiri contraventiei cat si termenul de 30 de zile in care trebuie sa fie comunicat procesul verbal de contraventie prevazut de disp. art. 9 alin. 3 din OG 15/2002 si care incepe sa curga de la data emiterii procesului verbal de contraventie.
Asa fiind a apreciat gresit instanta de fond faptul ca a intervenit prescriptia raspunderii contraventionale.
In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal de contraventie contestat, tribunalul constata ca intimata petenta nu a savarsit contraventia retinuta in sarcina sa.
Potrivit disp. art.1 lit.b din OG 15/2002: utilizatorii sunt persoanele fizice sau juridice inscrise in certificatul de inmatriculare, care au in proprietate sau care, dupa caz, pot folosi in baza unui drept legal vehicule inmatriculate in Romania, denumite in continuare utilizatori romani, respectiv persoanele fizice ori juridice inscrise in certificatul de inmatriculare, care au in proprietate sau care, dupa caz, pot folosi in baza unui drept legal vehicule inmatriculate in alte state, denumite in continuare utilizatori straini.
Potrivit disp. art.7 din OG 15/2002: Responsabilitatea achitarii tarifului de utilizare si a detinerii rovinietei valabile, precum si a achitarii tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine in exclusivitate utilizatorilor romani, iar in cazul utilizatorilor straini, aceasta revine in exclusivitate conducatorului auto al vehiculului.
Din inscrisurile existente la dosarul cauzei rezulta ca la data de 15.01.2010 intimata petenta a instrainat autovehiculul cu numarul de inmatriculare _., prin urmare la data constatarii contraventiei aceasta nu mai avea calitatea de proprietar.
Potrivit disp. art.11 alin.4 din OUG 195/2002: In cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se inscriu in evidentele autoritatilor competente simultan cu mentionarea incetarii calitatii de titular al inmatricularii a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operatiuni si emiterea unui nou certificat de inmatriculare, noul proprietar este obligat sa solicite autoritatii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, in termen de 30 de zile de la data dobandirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Asa fiind, intimata petenta nu avea obligatia de a cere radierea autovehiculului din evidentele MAI.
In consecinta intimata petenta nu are calitatea de contravenienta si nu poate fi sanctionata pentru neindeplinirea unei obligatii care nu cade in sarcina sa.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, in temeiul art.312 Cod pr.civ, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta - intimata CNADNR impotriva sentintei civile nr_.. pronuntata de Judecatoria Cornetu in dosarul nr. _/1748/2011, in contradictoriu cu intimata - petenta SC T.L.I. SA, ca nefondat.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi 24.02.2014.
Presedinte Judecator Judecator Grefier
Concept red. gref.C.S
Red. Jud: NG/2exemplare
Jud.fond Tifrea Cosmin- Jud.Cornetu

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Cereri
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007