sentinta civila
(Sentinta civila nr. 1443 din data de 15.03.2010 pronuntata de Judecatoria Buftea)JUDECATORIA BUFTEA
DOSAR NR. 1533/94/2010
SECTIA CIVILA
Sentinta civila nr. 1443
Sedinta Publica de la 15.03.2010
Instanta constituita din
Presedinte EPURAN MIRCEA
Grefier Capanu Liliana
Pe rol judecarea cauzei civile avand obiect de judecata somatie de plata privind pe creditoarea RADDEE in contradictoriu cu debitoarea AL NR .. BLOC ...
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta pentru reclamanta consilier juridic VV, lipsa fiind parata.
Procedura de citare este legal indeplinita .
Grefierul de sedinta expune referatul cauzei.
Instanta acorda cuvantul pe probe .
Reclamanta prin reprezentant solicita incuviintarea probei cu inscrisuri, respectiv inscrisurile aflate la dosar .
Instanta, in temeiul art. 167 Cpc incuviinteaza pentru ambele parti proba cu inscrisuri .
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Creditorul solicita admiterea cererii astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.
I N S T A N T A
Deliberand, asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 1533/94/2010 creditoare RADDEE in contradictoriu cu debitoarea AL NR ... BLOC ... a solicitat instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acesteia din urma la plata sumei de sumei de ...... lei, reprezentand majorari de intarziere calculate pentru achitarea cu intarziere a facturilor emise .
In fapt, se arata ca intre parti s-a incheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. ../..... in baza caruia creditoarea s-a obligat sa furnizeze catre debitoare energie termica pentru incalzire.
Cererea a fost intemeiata pe dispozitiile OG nr. 5/2001 .
Cerere legal timbrata .
Instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Intre parti s-a incheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. ..../..... (f. 44-46), in baza caruia creditoarea s-a obligat sa furnizeze catre debitoare energie termica pentru incalzire.
In baza acestor relatii contractuale, creditoarea a emis in favoarea debitoarei mai multe facturi (f. 7-18), pe care debitoarea nu le-a achitat. Prin prezenta cerere, creditoarea solicita somarea debitoarei la plata sumei de ..lei, reprezentand majorari de intarziere calculate pentru achitarea cu intarziere a facturilor mentionate.
In drept, instanta retine ca pentru emiterea ordonantei de plata este necesara indeplinirea unor conditii speciale prevazute de art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 295/2002 si O.U.G. nr. 142/2002.
Astfel, in primul rand creditoarea trebuie sa aiba o creanta a carei obligatie corelativa consta in plata unei sume de bani care rezulta din contracte comerciale, conditie indeplinita in cauza, la dosar depunandu-se contractul de furnizare a energiei termice nr. .../... (f. 44-46) si mai multe facturi fiscale (f. 7-18). In acelasi timp, instanta constata ca potrivit dispozitiilor art. 21 alin. 3 din contractul mentionat, pentru neachitarea facturii in termen de 15 zile lucratoare, debitoarea datora penalitati de intarziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligatiilor fata de bugetul de stat. Tabelul cu modalitatea de calcul a sumelor datorate de catre debitoare pentru neachitarea la termen a facturilor a fost depus de catre societatea creditoarei la dosarul cauzei (f. 6).
In al doilea rand, creanta trebuie sa fie certa, lichida si exigibila, conditii care de asemenea, sunt indeplinite in cauza, intrucat existenta creantei si caracterul determinat al acesteia rezulta din cuprinsul facturilor mentionate mai sus. Sumele de plata au devenit scadente in termen de 15 zile lucratoare de la data emiterii fiecarei facturi, date care este anterioare introducerii prezentei actiuni.
Prin urmare, instanta apreciaza ca in cauza s-a facut dovada unei creante certe, lichide si exigibile pe care creditoarea o are impotriva debitoarei, astfel incat sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1 alin. 1 din O..G. nr. 5/2001, modificata, pentru emiterea ordonantei de plata cu privire la suma de ...lei, reprezentand majorari de intarziere, motiv pentru care, vazand si dispozitiile art. 969 C. civ. si art. 6 din O.G. nr. 5/2001, instanta va admite cererea formulata de creditoare, si va emite ordonanta de plata prin care o va obliga pe debitoare la plata catre creditoare a acestei sume, in termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonante.
In temeiul art. 274 alin. 1 Cod pr. civ., instanta o va obliga pe debitoare la plata catre creditoare a sumei de ... lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa de timbru in cuantum de ... de lei, (f. 4) si timbru judiciar in valoare de .... lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE : Admite cererea de somatie de plata formulata de creditoarea RADDEE in contradictoriu cu debitoarea AL NR .. BLOC .. .
Obliga pe debitoare sa achite creditoarei in termen de 20 de zile , suma de suma ... lei, reprezentand majorari de intarziere.
Obliga pe debitoare la 39,3 lei cheltuieli de judecata.
Cu drept de cerere in anulare in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 15.03.2010.
Presedinte , Grefier,
EPURAN MIRCEA CAPANU LILIANA
Red: EM
Dact CL
8 ex./08.04.2010
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Plati
Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017PLATA IN ACORD GLOBAL. SOLICITARE ELIBERARE ADEVERINTA. INADMISIBILITATE. - Sentinta civila nr. 1679/LM/2009 din data de 14.05.2009
2. Plati compensatorii. Conditii de acordare raportat la prevederile Contractului Colectiv de Munca din ramura miniera. - Sentinta civila nr. speta 10 din data de 14.01.2008
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 1003 din data de 23.09.2015
Achitare factura neonorata - Sentinta civila nr. 521 din data de 09.06.2010
Pretentii - Sentinta civila nr. 356 din data de 12.05.2010
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 50 din data de 15.04.2009
Daca intre data savarsirii unei infractiuni pentru care a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani si 3 luni inchisoare( savarsita la 17.02.2006) si data savarsirii celei de-a doua infractiuni (18.08.2009), a intervenit o hotarare definitiva de condamnare la - Decizie nr. 511/R din data de 28.05.2013
Legea nr. 544/2001. Comunicarea informatiilor de interes public ce au facut obiectul unui eveniment public, neconsemnate in vreun registru al unitatii administrativ teritoriale. - Decizie nr. 2426/R din data de 10.05.2013
Actiunea formulata de un beneficiar al prevederilor Legii nr. 290/2003, plata transelor prevazute de HG nr. 1120/2006 la termen, obligarea ANRP la respectarea prevederilor legale. Admisibilitatea actiunii in conditiile Legii nr. 290/2003, inaplicabilitat - Decizie nr. 1653/R din data de 02.04.2013
Contestarea deciziei de impunere emisa de CASJ B. Decizia de impunere trebuie sa fie emisa in conditiile Legii nr. 95/2006 si a Ordinului nr. 617/2007, cu respectarea stricta a conditiilor legale pentru emiterea si comunicarea acesteia contribuabililor - Decizie nr. 808/R din data de 19.02.2013
Datorie vamala stabilita ca urmare a efectuarii unui control ulterior . Obligare la majorari , dobanzi , penalitati . - Decizie nr. 122/R din data de 27.04.2007
Conform art. 89 din O.G. 92/2003� dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in 5 ani�. - Decizie nr. 264/R din data de 27.10.2006
Plata indemnizatiei de concediu pentru cresterea copilului precum si a decontarii cheltuielilor de transport in temeiul legii 303/2005 . Admisibilitate - Decizie nr. 4 din data de 04.01.2006
Dreptul de a solicita plata taxelor vamale termen de prescriptie - Decizie nr. 18/R din data de 31.01.2006
Vanzare spatii comerciale sau de prestari servicii in baza Legii nr. 550/2002 � natura juridica a litigiilor � nerespectare termen de actionare in judecata � consecinte. - Decizie nr. 8/R din data de 17.01.2006
Bilet la ordin. Transmiterea prin gir. Conditii. Admisibilitatea invocarii exceptiilor procesuale in cadrul actiunilor cambiale. - Decizie nr. 132/Ap din data de 26.07.2005
DREPTURI SALARIALE - Sentinta civila nr. 723/CA din data de 30.06.2009
Dreptul de acordare a compensa?iilor pentru lipsa de folosinta a terenurilor forestiere situate in zone de conservare totala din cadrul Retelei Natura 2000. - Decizie nr. 422 din data de 14.03.2016
Compensa?ii aferente anului 2014. Inciden?a Orientarilor UE 2014/C204/01 privind ajutoarele de stat in sectoarele agricol si forestier si in zonele rurale pentru perioada 2014-2020. - Decizie nr. 322 din data de 26.02.2016