InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Gorj

Litigiu privind functionarii publici

(Sentinta civila nr. 2672 din data de 25.03.2013 pronuntata de Tribunalul Gorj)

Domeniu Plati | Dosare Tribunalul Gorj | Jurisprudenta Tribunalul Gorj

Cod operator: 2443

R O M A N I A

TRIBUNALUL GORJ
SECTIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinta nr. 2672/2013
Sedinta publica din 25 martie 2013
Completul compus din: Pe rol judecarea actiunii formulata de reclamanta N.M.A. in contradictoriu cu parata Institutia Primarului  comunei R.A., avand ca obiect litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal facut in sedinta publica  au lipsit partile.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza ca a fost  depus prin serviciul registratura raspunsul la solicitarile instantei emis de catre Primaria comunei R.A..
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta retine cauza spre solutionare, avand in vedere ca s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
     
TRIBUNALUL

Asupra cauzei de fata ;
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Gorj - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal sub nr. X reclamanta N.M.A. a solicitat ca in contradictoriu cu Primarul comunei R.A. sa se dispuna anularea dispozitiei Primarului comunei R.A. nr. 584 din 2.11.2012 privind recuperarea sumelor de bani reprezentand plati de natura salariala acordate in mod nelegal in perioada 1.01.2010 - 30.09.2012, comunicata la data de 5.11.2012, act administrativ cu caracter individual, pe care il considera netemeinic si nelegal.
In motivare, reclamanta a aratat ca prin dispozitia pe care o contesta s-a dispus imputarea sumei totale de  5254,19 lei reprezentand drepturi salariale  incasate necuvenit in perioada 1.01.2010 - 30.09.2012 reprezentand spor indemnizatie de dispozitiv in cuantum de 25% si spor de confidentialitate in cuantum de 10% din salariul de baza, ceea ce a condus la reducerea drepturilor sale salariale pentru perioada 1.01.2010 - 30.09.2012 prin imputarea sporului de dispozitiv si a sporului de confidentialitate ce au fost stabilite si acordate anterior in baza mai multor hotarari judecatoresti.
De asemenea a aratat ca prin emiterea dispozitiei contestate s-a procedat la incalcarea drepturilor sale prevazute de legislatia muncii in vigoare si garantate de Constitutia Romaniei, avand drept consecinta nerespectarea obligatiei angajatorului de a mentine in anul 2010 veniturile salariale efective acordate la 31 decembrie 2009 si incalcarea caracterului executoriu al hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile.
A mai aratat reclamanta ca a indeplinit procedura prealabila prin depunerea contestatiei nr. 5910 din 6.11.2012 insotita de raspunsul ordonatorului principal de credite nr. 6310 din 12.11.2011.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 164, art. 270 si art. 295 Codul muncii si art. 1  si 8 din Legea nr. 554/2004.
In dovedirea actiunii reclamanta  a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri.
Paratul Primarul localitatii R.A. a formulat intampinare prin care a aratat ca la reincadrarea si stabilirea salariului lunar brut al reclamantei s-a avut in vedere mentinerea in luna ianuarie 2010 a nivelului brut al salariului din luna decembrie a anului 2009 conform OUG nr. 1/2010 in care se mentioneaza ca incepand cu luna ianuarie 2010 personalul aflat in functie  la 31 decembrie 2009 isi pastreaza salariul, solda sau dupa caz indemnizatia lunara de incadrare avuta la aceasta data fara a fi afectata de masurile de reducere, a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevazute de art. 10 din Legea nr. 329/2009.
In sedinta publica din 25.02.2013 instanta a dispus din oficiu emiterea unei adrese catre parat pentru a comunica instantei documentele care au stat la baza emiterii dispozitiei ce se contesta, raspunsul paratului a fost in sensul ca nu exista documente  care  au stat la baza emiterii dispozitiei nr. 585/2012.
Analizand inscrisurile existente la dosarul cauzei  instanta retine ca prin dispozitia nr. 584/2.11.2012 Primarul comunei R.A. a dispus  ca incepand cu luna noiembrie 2012 se vor recupera platile de natura salariala acordate in mod nelegal in perioada 1.01.2010 - 30.09.2012, reclamantei, referent de specialitate in cadrul Primariei R.A. prin retinerea lunara in cuantum de 5% din salariul brut pana la recuperarea debitului de 5254,19 lei reprezentand spor de dispozitiv 25% si spor de confidentialitate  10%.
Reclamanta contesta aceasta dispozitie considerand-o nelegala intrucat sporurile ce se recupereaza prin dispozitia nr. 585 au fost acordate prin sentinta judecatoreasca 545/17.11.2006 si sentinta nr. 2826 din 1.10.2007 si astfel, aceasta dispozitie incalca caracterul executoriu al hotararii judecatoresti definitiva si irevocabila si de asemenea ii incalca drepturile prin nerespectarea obligatiei angajatorului de a mentine in anul 2010 veniturile salariale efective acordate la 31 decembrie 2009.
Analizand probatorul administrat in cauza in raport de sustinerile reclamantei, dar si de apararile paratului, instanta constata ca actiunea reclamantei este intemeiata urmand a fi admisa din urmatoarele considerente;
Reclamanta are calitatea de functionar public, fiind angajata la Primaria comunei R.A. pe postul de inspector.
Sistemul de salarizare privind pe functionarii publici cuprinde salarii de baza, premiile, stimulentele si alte drepturi.
Sporul de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi, pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului, nefiind un spor expres prevazut intr-un act normativ  cu forta generala obligatorie cum este legea sau ordonanta Guvernului, sporul de dispozitiv nu poate fi acordat decat daca ordonatorul principal de credite il incredinteaza.
Prin acordarea sporului de dispozitiv de catre ordonatorul de credite nu se incalca nici o prevedere legala, ci dimpotriva, se asigura egalitatea de tratament economic, salarial a personalului din cadrul autoritatii publice atat centrale cat si locale.
In speta, analizand legalitatea emiterii dispozitiei nr. 584 din 2.11.2012 tribunalul constata ca paratul la emiterea acestei dispozitii  a avut in vedere mai multe acte normative printre care Legea nr. 215/2001, Legea nr. 330/2009, OUG nr.1/2010, Legea nr. 284/2010, precum si Legea nr. 273/2006.
Sporul de dispozitiv  in cuantum de 25% si cel de confidentialitate de 10% a fost acordat reclamantei prin  sentintele civile nr.  545/17.11.2006 si  nr. 2826 din 1.10.2007  prin care a fost admisa actiunea formulata de aceeasi reclamanta si obligat paratul Primarul comunei R.A. sa plateasca aceste sporuri incepand cu ianuarie 2004  reactualizat cu indicele de inflatie la data platii efective si in continuare.
Este adevarat ca prin art. 10 in OUG nr. 1/2010, act normativ invocat de catre parat in preambulul dispozitiei  de recuperare a acestor sporuri, legiuitorul pare a reglementa o derogare de la principiile aratate mai sus atunci cand statueaza ca la stabilirea salariilor  personalului bugetar incepand cu 1 ianuarie 2010 nu vor mai fi luate in considerare drepturi salariale stabilite prin contracte colective si contracte individuale de munca incheiate cu nerespectarea dispozitiilor legale in vigoare la data incheierii lor, ori prin acte administrative  emise cu incalcarea normelor in vigoare  la data emiterii lor si care excedeaza prevederilor legii cadru nr.330/2009.
Tribunalul, insa considera ca in cauza nu se poate aplica aceasta derogare, in ceea ce o priveste pe reclamanta,  intrucat sporul de dispozitiv si de confidentialitate i-au fost acordate reclamantei printr-o hotarare judecatoreasca ramasa irevocabila si intrata in autoritate de lucru judecat.
A nu respecta dreptul reclamantei  la aceste sporuri inseamna a nu respecta o hotarare judecatoreasca ce se bucura de autoritate de lucru judecat.
Tribunalul aminteste aici ca nerespectarea unei hotarari judecatoresti este contrara principiului securitatii raporturilor juridice si este considerata in jurisprudenta CEDO ca o incalcare a dispozitiilor art. 6 alin.1 din Conventie .
Or, a analiza daca reclamantei i se cuvine sau nu aceste sporuri din salariul de baza inseamna a pune in discutie o sentinta civila pronuntata de o instanta de judecata, respectiv sentintele nr. 545/17.11.2006 si nr. 2826 din 1.10.2007 pronuntate de Tribunalul Gorj prin care in mod irevocabil s-a confirmat temeinicia si legalitatea acestor sporuri.
In acelasi timp, trebuie aratat ca la art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, ca de altfel si art. 5 alin. 1 din OUG nr. 1/2010 se reglementeaza ca in anul 2010 personalul in functie la 31 decembrie 2009 si care isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii isi va pastra salariul avut fara a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, reclamanta indeplinind  aceste conditii.
Pentru considerentele aratate va fi admisa actiunea, cu consecinta anularii dispozitiei primarului nr.584 din 2.11.2012 privind recuperarea sumelor de bani reprezentand plati de natura salariala acordata pe perioada 01.01.2010-30.09.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite actiunea formulata de reclamanta N.M.A. in contradictoriu cu parata Institutia Primarului  comunei R.A., judetul G.
Dispune anularea dispozitiei primarului R.A. nr. 584 din 02.11.2012 privind recuperarea sumelor de bani reprezentand plati de natura salariala acordata pe perioada 01.01.2010-30.09.2012.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 25 martie 2013 la Tribunalul Gorj

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plati

Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
PLATA IN ACORD GLOBAL. SOLICITARE ELIBERARE ADEVERINTA. INADMISIBILITATE. - Sentinta civila nr. 1679/LM/2009 din data de 14.05.2009
2. Plati compensatorii. Conditii de acordare raportat la prevederile Contractului Colectiv de Munca din ramura miniera. - Sentinta civila nr. speta 10 din data de 14.01.2008
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 1003 din data de 23.09.2015
Achitare factura neonorata - Sentinta civila nr. 521 din data de 09.06.2010
Pretentii - Sentinta civila nr. 356 din data de 12.05.2010
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 50 din data de 15.04.2009
Daca intre data savarsirii unei infractiuni pentru care a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani si 3 luni inchisoare( savarsita la 17.02.2006) si data savarsirii celei de-a doua infractiuni (18.08.2009), a intervenit o hotarare definitiva de condamnare la - Decizie nr. 511/R din data de 28.05.2013
Legea nr. 544/2001. Comunicarea informatiilor de interes public ce au facut obiectul unui eveniment public, neconsemnate in vreun registru al unitatii administrativ teritoriale. - Decizie nr. 2426/R din data de 10.05.2013
Actiunea formulata de un beneficiar al prevederilor Legii nr. 290/2003, plata transelor prevazute de HG nr. 1120/2006 la termen, obligarea ANRP la respectarea prevederilor legale. Admisibilitatea actiunii in conditiile Legii nr. 290/2003, inaplicabilitat - Decizie nr. 1653/R din data de 02.04.2013
Contestarea deciziei de impunere emisa de CASJ B. Decizia de impunere trebuie sa fie emisa in conditiile Legii nr. 95/2006 si a Ordinului nr. 617/2007, cu respectarea stricta a conditiilor legale pentru emiterea si comunicarea acesteia contribuabililor - Decizie nr. 808/R din data de 19.02.2013
Datorie vamala stabilita ca urmare a efectuarii unui control ulterior . Obligare la majorari , dobanzi , penalitati . - Decizie nr. 122/R din data de 27.04.2007
Conform art. 89 din O.G. 92/2003” dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in 5 ani”. - Decizie nr. 264/R din data de 27.10.2006
Plata indemnizatiei de concediu pentru cresterea copilului precum si a decontarii cheltuielilor de transport in temeiul legii 303/2005 . Admisibilitate - Decizie nr. 4 din data de 04.01.2006
Dreptul de a solicita plata taxelor vamale termen de prescriptie - Decizie nr. 18/R din data de 31.01.2006
Vanzare spatii comerciale sau de prestari servicii in baza Legii nr. 550/2002 – natura juridica a litigiilor – nerespectare termen de actionare in judecata – consecinte. - Decizie nr. 8/R din data de 17.01.2006
Bilet la ordin. Transmiterea prin gir. Conditii. Admisibilitatea invocarii exceptiilor procesuale in cadrul actiunilor cambiale. - Decizie nr. 132/Ap din data de 26.07.2005
DREPTURI SALARIALE - Sentinta civila nr. 723/CA din data de 30.06.2009
Dreptul de acordare a compensa?iilor pentru lipsa de folosinta a terenurilor forestiere situate in zone de conservare totala din cadrul Retelei Natura 2000. - Decizie nr. 422 din data de 14.03.2016
Compensa?ii aferente anului 2014. Inciden?a Orientarilor UE 2014/C204/01 privind ajutoarele de stat in sectoarele agricol si forestier si in zonele rurale pentru perioada 2014-2020. - Decizie nr. 322 din data de 26.02.2016