InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Mures

litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999)

(Hotarare nr. 480 din data de 30.04.2010 pronuntata de Tribunalul Mures)

Domeniu Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi) | Dosare Tribunalul Mures | Jurisprudenta Tribunalul Mures

Pe rol fiind solutionarea actiunii in contencios administrativ si fiscal formulata de reclamantul XXXXX XXXXX cu domiciliul in Tg.-Mures, str. Transilvania, nr. 57, ap.12, judetul Mures, in contradictoriu cu paratul Municipiul Tg.-Mures - Primaria Municipiului Tg.-Mures cu sediul in Tg.-Mures, Piata Victoriei, nr. 3, judetul Mures.
La apelul nominal facut in sedinta publica se  constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei dupa care:
Mersul dezbaterilor si sustinerile partilor in fond au fost consemnate prin incheierile de sedinta din data de 16.04.2010 si respectiv 23.04.2010 cand s-a dispus amanarea pronuntarii pentru data de astazi 30.04.2010, incheieri ce fac parte integranta  din prezenta hotarare.

T R I B U N A L U L

Deliberand asupra actiunii civile de fata;
Prin cererea introdusa la Tribunalul Mures la data de 22.09.2009 si inregistrata sub nr.2.177/102/2009, reclamantul XXXXX XXXXX a solicitat in contradictoriu cu paratul Municipiul Tg-Mures, Primaria Municipiului Tg-Mures obligarea paratului la acordarea incepand cu data de 01.01.2007 pana la data de 30.04.2008 a indemnizatiei de dispozitiv, reglementata de Legea nr. 138/1999, in cuantum, de 25% din salariul de baza, potrivit Ordinului Ministrului M.A.I. nr. 496/2003 respectiv a sumei de 3.600 lei, actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective, cu cheltuieli de judecata. 
In motivare, reclamantul a aratat in esenta ca a fost incadrat la Primaria Municipiului Tg-Mures  in cadrul Serviciului impozite si taxe locale pe postul de referent pana la data de 30.04.2008, data la care  a fost incadrat in alt loc de munca la administratia Finantelor Publice Mures.
De asemenea, reclamantul a mai aratat ca urmare a modificarilor din structura aparute la nivelul administratiei publice, generate de reorganizarea guvernului in cursul lunii iulie a anului 2003, prin Ordinul Ministerului M.A.I. nr.496/2003, se uniformizeaza sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care isi desfasoara activitatea sub autoritatea acestui minister, prin comasarea celor doua domenii, cel al internelor cu cel al administratiei publice.
Fata de reglementarile anterioare aplicabile materiei salarizarii functionarilor din administratia publica, Ordinul mentionat mai sus a adus elemente de noutate, reasezand salarizarea functionarilor publici si a personalului contractual care isi desfasoara activitatea in domenii administratiei publice dupa normele  care anterior reorganizarii Ministerului Administratiei si internelor erau aplicabile doar salariatilor din domeniul internelor.
Astfel, personalul din administratia publica beneficiaza de o indemnizatie lunara de dispozitiv in procent de 25% din salariul de baza, drept reglementat de pct. 9.2 si 31.3 din Ordinul Ministrului M.A.I. nr.496/2003, art. 13 din Legea nr. 138/1999.
Acordarea sporului de dispozitiv solicitat este o masura menita sa asigure egalitatea de tratament economic, salarial din cadrul aceleiasi autoritati. 
In probatiune, reclamantul a depus la dosar urmatoarele inscrisuri: carnet de munca (f.5-10); adresa nr.512 din 2.07.2008 emisa de Municipiul Tg. Mures, adresa nr.74 din 09.02.2009 (f.18-20);Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.496 din 28.07.2005 Decizia nr.241 din 7 martie 2006 pronuntata de Curtea de Apel Craiova, Sentinta civila nr.1762 din 28.11.2007 a Tribunalului Mures, Decizia nr.185/R/29.02.2008 a Curtii de Apel Tg. Mures, Hotararea nr.187 emisa de Primaria Municipiului Craiova si delegatie de reprezentare nr.12 din 16.04.2010 (f.28-49);  Sentinta civila nr.956 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Mures Sentinta civila nr.565/26.11.2007 a Tribunalului Mures, adresa nr.512 din 2.07.2008 emisa de municipiul Tg. Mures, adresa nr.74 din 09.02.2008 emisa de Primaria Municipiului Tg. Mures, carte de identitate (f.52- 61).
Paratul Municipiul Tg-Mures prin intampinare a solicitat respingerea  cererii, ca fiind neintemeiata.
In motivare, paratul a aratat in esenta ca potrivit art. 1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii, dispozitiile acestuia se aplica personalului militar si civil din cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Protectie si Paza, Serviciului de Telecomunicatii Speciale si Ministerului Justitiei.
De asemenea, paratul a mai aratat ca art. 13 din Legea nr. 138/1999 prevede ca sunt beneficiarii unei indemnizatii de dispozitiv de 25% si salariatii civili din structurile Ministerului Administratiei insa legiuitorul nu a cuprins in categoria  beneficiarilor acestui spor si personalele care isi desfasoara activitatea in cadrul administratiei publice.
Primarul Municipiului Tg-Mures, in calitate de ordonator principal de credite, a procedat la aplicarea prevederilor legislatiei privind salarizarea functionarilor publici si al personalului contractual din  cadrul administratiei publice locale, legislatie care nu prevede o asemenea indemnizatie.
In drept, paratul a invocat prevederile Legii nr. 215/2001, Legea nr. 138/1999, Codul Muncii, Ordinul nr. 496/2003, Legea nr. 168/1999, art. 115-118 C.proc.civ.
In probatiune a depus la dosar urmatoarele inscrisuri: adresa nr.290 din 21.01.2009 a Municipiului Tg. Mures, recursul in interesul legii expediat la Inalta Curte de Casatie si Justitie la 21.10.2009 (f.24, 62-79).
Analizand actele si lucrarile dosarului Tribunalul constata neintemeiata actiunea reclamantului pentru urmatoarele considerente:
Reclamantul XXXXX XXXXX a avut calitatea de  functionar public in cadrul Primariei Municipiului Tg-Mures in perioada 15.10.1999 - 30.04.2008 (f.24).
Primaria Municipiului Tg-Mures este o structura functionala cu activitate permanenta denumita ca atare, care duce la indeplinire hotararile consiliului local si dispozitiile primarului, solutionand problemele curente ale colectivitatii locale, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale.
Din cele de mai sus rezulta ca, in fapt, Primaria Municipiului Tg-Mures este o institutie publica ce functioneaza strict in subordinea administratiei publice locale, mai exact in subordinea Primarului municipiului Tg-Mures, cu atributii specifice de indeplinire a sarcinilor date de autoritatile publice locale sau de indeplinire a hotararilor consiliului local, acesta din urma si el o autoritate publica locala.
Aceasta inseamna ca intreaga activitate, organizarea si functionarea acestei structuri este in sarcina administratie publice locale, iar cadrul reglementar, inclusiv in ce priveste salariatii, functionari publici sau personal contractual, este prevazut prin acte normative emise de autoritatile publice locale. Cu exceptia, desigur, a acelor acte normative in care sunt prevazute drepturile, inclusiv cele salariale, si obligatiile specifice functionarilor publici si a personalului contractual bugetar.
Cu alte cuvinte, este evident ca un ordin al ministrului administratiei si internelor, ce conduce o autoritate a administratiei publice centrale, nu poate avea incidenta in ce priveste functionarii publici si personalul contractual al unei institutii publice subordonata altei autoritati publice.
Nici dispozitiile Legii nr. 138/1999 nu pot fi aplicate reclamantului, intrucat art. 1 din acest act normativ determina sfera salariatilor carora li se aplica dispozitiile acestei legi, printre ei nu se numara si functionari publici ori personal contractul ce-si desfasoara activitatea la autoritati ale administratiei publice local.
Or, chiar constitutional administratia publica centrala este prevazuta separat de autoritatea publica a administratiei publice locale - administratia publica centrala este prevazuta la art. 116 - 119 din Constitutie, iar administratia publica locala la art. 120 - 123 din Constitutie.
Este de principiu ca orice act administrativ, cum este si Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administratiei si Internelor, nu se aplica decat sferei persoanelor fata de care acest act are incidenta si in raport cu care este apt sa nasca, modifice sau incheie raporturi juridice. In acest sens, Legea nr. 554/2004 defineste la art. 2 lit. c actul administrativ ca fiind acel "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice".
Or, executarea legii la care se refera Ordinul nr. 496/2003 este Legea nr. 138/1999, lege care nu se aplica functionarilor publici si personalului contractual din cadrul administratiei publice locale (aici se are in vedere si institutiile publice subordonate administratiei publice locale).
De altfel, art. 47 din Legea nr. 138/1999 prevede imperativ ca “Personalul civil din ministerele si institutiile centrale prevazute la art. 1 beneficiaza de drepturile salariale reglementate in legislatia aplicabila in sectorul bugetar si de unele drepturi salariale prevazute in prezenta lege.", ceea ce conduce la concluzia ca legiuitorul a avut in vedere, prin dispozitiile Legii nr. 138/1999, ca sfera salariatilor si a drepturilor salariale sa fie doar in raport cu angajatii din ministerele si institutiile centrale, excluzand, astfel, administratia publica locala ca si institutiile publice subordonate acesteia.
De asemenea, instanta mai retine ca potrivit Deciziei nr. 37/14.12.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, publicata in M.Of. nr. 217/07.04.2010, dispozitiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi  ale personalului militar din institutiile publice de aparare  nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii  se interpreteaza in sensul ca indemnizatia de dispozitiv lunara in cuantum de 25% din salariul de baza, prevazuta de art. 13 din acest act normativ, se acorda functionarilor publici  si personalului contractual  care isi desfasoara activitatea  in cadrul M.A.I. si in institutiile publice din subordinea ministerului, precum si personalului care isi desfasoara activitatea  in serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale si a prefecturilor care au beneficiat de  acest drept salarial si inainte de transfer sau detasare din cadrul fostului Minister de Interne.
Deciziile pronuntate de I.C.C.J. in interesul legii sunt obligatorii  pentru instante, conform prevederilor art. 329 alin. 3 din C.proc.civ.        
Instanta retine ca situatia reclamantului nu se incadreaza in prevederile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 astfel cum au fost lamurite   de I.C.C.J. prin Decizia nr. 37/14.12.2009 pronuntata in interesul legii si pe cale de consecinta cererea reclamantului este neintemeiata.
Pentru toate aceste ratiuni, instanta  va respinge cererea reclamantului, ca fiind neintemeiata. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea formulata de reclamantul XXXXX XXXXX domiciliat in Tg.-Mures, str. Transilvania, nr. 57, ap. 12, jud. Mures in contradictoriu cu paratul Municipiul Tg.-Mures - Primaria Municipiului Tg.-Mures cu sediul in Tg.-Mures, Piata Victoriei, nr. 3, judetul Mures, ca fiind neintemeiata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 30 Aprilie 2010
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi)

Revendicare imobiliara - Decizie nr. 583 din data de 13.09.2017
Calificare actiune. Actiune in constatare sau actiune in realizare. Admisibilitatea actiunii in constatare in situatia in care partile au posibilitatea de a formula actiune realizarea dreptului - Sentinta civila nr. 272 din data de 16.03.2016
Revendicare imobiliara. Folosirea unui teren agricol fara titlu. Despagubiri - Sentinta civila nr. 296 din data de 08.04.2015
Revendicare unui imobil trecut in proprietatea statului. Actiune in revendicare inadmisibila - Decizie nr. 497 din data de 17.05.2012
Actiune in revendicare. Obligatia proprietarului de a permite traversarea terenului pentru cauza de utilitate publica. - Decizie nr. 466 din data de 14.05.2012
Revendicare imobiliara. Folosirea unui imobil fara titlu - Decizie nr. 539 din data de 14.11.2011
Restituire imobil preluat abuziv de catre stat - Decizie nr. 384 din data de 01.09.2011
Cerere de restituire a imobilelor trecute in proprietatea statului prin expropriere. - Decizie nr. 386 din data de 02.09.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 335 din data de 29.03.2011
Revendicare - Decizie nr. 6798 din data de 28.01.2011
Revendicare - Decizie nr. 4979 din data de 10.02.2011
Revendicare imobil in baza legii 10/2001 - Decizie nr. 401 din data de 28.10.2010
Revendicare - Decizie nr. 220 din data de 25.03.2010
Revendicare.Nulitatea absoluta a actelor juridice si operatiunilor de cf. - Decizie nr. 67 din data de 04.03.2010
Revendicare mobiliara - Sentinta civila nr. 307 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 1311 din data de 19.10.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 115 din data de 17.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Legalitatea dispozitiei de recuperare a sumelor incasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri, ca urmare a nedeclararii corecte a numarului membrilor de familie, veniturilor ori bunurilor detinute. - Decizie nr. 103/F din data de 16.01.2014