Restituire metale pretioase
(Hotarare nr. 569 din data de 29.06.2010 pronuntata de Tribunalul Mures)Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de catre recurentii-reclamanti B.C.L., B.I.M.B., S.M.E. si, respectiv de catre recurentii-parati B.N.R. - Sucursala Tg. Mures si M.F.P., prin D.G.F.P. Tg. Mures, impotriva sentintei civile nr. 3339 din data de 29 aprilie 2009, pronuntata de Judecatoria Tg. Mures in dosarul nr. 8454/320/2007.
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, dupa care:
Se constata ca mersul dezbaterilor si sustinerile in recurs ale partilor au fost consemnate in incheierea de sedinta din 22 iunie 2010, cand instanta a amanat pronuntarea pentru data de azi, incheiere care face parte integranta din prezenta.
T R I B U N A L U L
Prin sentinta civila nr. 3339/ 29 aprilie 2009 pronuntata de Judecatoria Tg. Mures in dosarul nr. 8454/320/2007 a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Finantelor Publice prin D.G.F.P. Mures, ca fiind neintemeiata ; a fost admisa in parte cererea formulata de reclamantii B.C.L. , B.M., Bende Irina Berta si S.M.E. , in contradictoriu cu paratii B.N.R. BUCURESTI, , B.N.R. SUCURSALA TG. MURES, si M.F.P. PRIN D.G.F.P. MURES, ; s-a dispus obligarea paratilor sa restituie reclamantilor in echivalent obiectele din metal pretios confiscate in anul 1949 de la Bod Ladislau, depuse in gestiunea de specialitate a bancii, respectiv contravaloarea a 65,50 gr. aur fin si 412,32 gr. argint fin, calculata la pretul practicat de B.N.R. la data platii si la plata catre reclamanti a sumei de 820 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata , respingand restul pretentiilor, ca fiind neintemeiate.
Pentru a pronunta aceasta hotarare , prima instanta a retinut ca prin cererea formulata , reclamantii au chemat in judecata pe paratii B.N.R. prin Sucursala Tg. Mures si M.F.P. prin D.G.F.P. Mures, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratilor la restituirea in natura a bunurilor confectionate din metale pretioase, a aliajelor acestora, a bijuteriilor, a pietrelor pretioase, cat si a monedelor de argint cu valoarea numismatica si a altor obiecte si articole care contin asemenea metale pretioase confiscate abuziv in baza Proceselor-verbale din 02.03.1949, a Procesului-verbal din 10.03.1949 si a Inventarului din 08.03.1949 de organele puterii de stat si care exista fizic si azi; acordarea de despagubiri banesti juste, in conditiile legii, in baza unei expertize tehnice de specialitate, in cazul in care aceste bunuri sau o parte dintre ele nu se mai regasesc fizic.
Intrucat in cauza paratul M.F.P. prin D.G.F.P. Mures a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, fata de exceptia invocata instnata a aratat ca potrivit art. 40 alin. 1 si 2 din H.G. nr. 1344 din 18 noiembrie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, reprezentarea statului in fata instantelor de judecata in litigiile prevazute de art. 34^1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 261/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, este asigurata de B.N.R.. De asemenea, instanta mai retine ca, sumele platite de catre B.N.R. cu titlu de despagubiri si cheltuieli de judecata se vor recupera de la M.F.P. . Restituirea acestor sume de catre M.F.P. se va face trimestrial, dupa primirea documentelor justificative de la B.N.R., din capitolul de despagubiri civile, precum si cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din actiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozitiilor legale. In consecinta , s-a dispus respingerea exceptie invocate .
Cu privire la fondul cauzei instanta a aratat ca , conform proceselor verbale din data de 02.03.1949, 10.03.1949 si inventarului din 08.03.1949, in anul 1949, Statul a preluat abuziv de la antecesorul reclamantilor, Bod Ladislau urmatoarele obiecte din metale pretioase: un vas pentru flori din argint cu picior, o bomboniera din argint cu picior si cristal, 4 linguri de argint, deteriorate, o lingurita de argint, deteriorate, o furculita din argint pentru desert, 4 fragmente dintr-o bratara aur, cu arculete, o penita aur, un medalion argint forma ovala, lipsa o piatra in mijloc, un lant de aur pentru ceas barbatesc cu un medalion aur caracter bisericesc uzat, o bratara din aur cu trei rubine sintetice si o sticla, deteriorata, o pereche de cercei din aur pentru copil cu turcoaze, o pereche de cercei din aur forma antica, o brosa din aur forma antica cu defecte, o verigheta din argint placata cu aur in interior, o verigheta din aur cu metal comun, 6 bucati din aur dentar uzat, un inel de argint, deteriorat, lipsa piatra.
Instanta a mai retinut ca, potrivit raportului de expertiza tehnica intocmit de Autoritatea Nationala Pentru Protectia Consumatorilor , greutata acestor obiecte este de 65,50 grame aur si 412,32 grame argint.
Instanta a constatat ca cererea formulata de reclamanti este intemeiata in parte intrucat o briosa cu patru craci, o salba din argint, o zaharnita mica cu capac din argint nu au fost predate/preluate in gestiunea de specialitate a S.M.B.- B.N.R., nu au intrat in proprietatea Statului.
Conform art.341 din Legea nr.362/2003, persoanele fizice si juridice ale caror obiecte din metale pretioase, aliaje ale acestora si pietre pretioase, de natura celor prevazute de art. 3, au fost preluate abuziv, cu incalcarea reglementarilor in vigoare, dupa anul 1946 si pana in anul 1990, pot solicita restituirea acestora instantelor de judecata.
Ca atare, conditia impusa de acest text de lege este ca preluarea sa fi fost facuta in mod abuziv, ilegal.
Instanta a retinut ca bunurile au fost preluate in contradictie cu prevederile art.481 Cod civil si ale Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.
In consecinta , s-a apreciat ca obiectele din metale pretioase de 65,50 gr. aur fin si 412,32 gr. argint fin, au fost confiscate in mod abuziv, in baza unor dispozitii legale care contraveneau unor acte normative cu o forta juridica superioara si care au prioritate in aplicare.
In consecinta , s-a dispus admiterea in parte a actiunii , fiind totodata facut aplicarea prevederilor art. 274 Cod de procedura civila .
Impotriva acestei hotarari au declarat apel reclamantii , solicitand completarea probelor administrate si pe cale de consecinta , schimbarea in parte a hotararii atacate in senul admiterii actiunii prin acordarea de despagubiri banesti juste pentru bunurile confectionate din metale pretioase si aliaje ale acestora , a bijuteriilor , a pietrelor pretioase si a monedelor de argint cu valoare numismatica , respectiv restituirea in natura a bunurilor care exista fizic , inclusiv cu cele care au fost preluate de stat dar nedepuse in gestiunea BNR .
Se arata in primul rand ca , in cauza calea de atac este apelul si nu recursul , fapt confirmat printr-o serie de spete similare aflate pe rolul instantelor din Tg. Mures .
Se mai arata ca , prima instanta nu s-a pronuntat corect asupra stabilirii cuantumului cheltuielilor de judecata in sarcina paratilor , in aplicarea prevederilor art. 274 Cod de procedura civila . Se arata ca la dosarul cauzei a fost depus chitanta doveditoare referitoare la onorariul avocatial achitat si contravaloarea expertizei de specialitate efectuate in cauza , cuantumul acestor cheltuieli ridicandu-se la suma de 1220 lei , in timp ce prima instanta a acordat doar suma de 820 lei .
Referitor la fondul cauzei , se arata ca instanta de fond a retinut inexact cantitatea bunurilor preluate de stat , o apreciere eronata facandu-se si asupra calitatii lor , preluand concluziile raportului de expertiza , fara a se avea in vedere obiectiunile formulate de reclamanti si fara a lua in considerare lista bunurilor pentru care nu s-a facut evaluarea . In acest se arata ca bunurile in cauza au fost preluate abuziv in primavara anului 1949 , dar predarea efectiva in favoarea BNR s-a realizat doar in cursul anului 1953 , interval in care o parte din aceste bunuri au disparut , astfel incat si pentru aceste din urma bunuri Statul - prin organele sale , poate fi obligat la despagubiri in conditiile legii . Reclamantii mai arata ca in lista bunurilor disparute au fost incluse doar cele care au fost trecute in procesele verbale de preluare , nu si cele care au disparut in fapt , in noaptea de 02.03.1949 cand intreaga familiei a fost dislocata si stramutata in alte localitati .
Se mai critica si faptul ca instanta nu a luat in considerare obiectiunile reclamantilor referitoare la raportul de expertiza de evaluare , nici obiectiunile asupra confuziei facute de expertii BNR privind diferenta dintre "bomboniera" si "fructiera" , lasand impresia ca aceste bunuri au fost expertizate in mai multe randuri , la fel , s-a facut confuzie in ceea ce priveste tacamurile de diferite dimensiuni avand aceeasi denumire .
Se arata ca instanta nu a solutionat cererea reclamantilor privind cuantumul despagubirilor cuvenite pentru pietrele pretioase neevaluate de expert , dar care au fost preluate de stat in baza actelor depuse , invocand in acest sens faptul ca reclamantii nu au depus datele tehnice privind carotajul , gramajul , calitatea , gradul de prelucrare , claritatea , continutul corpurilor straine , etc ; aspect cu privire la care reclamantii precizeaza ca nu se poate retine culpa lor , in contextul in care prin actele de preluare acestea au fost identificate doar dupa culoare si in contextul in care reclamantii nu au participat efectiv la preluarea bunurilor . In consecinta , se solicita stabilirea valorii i acestor pietre pretioase prin expertiza sau acceptarea evaluarii facute de reclamanti potrivit listei depuse la termenul de judecata din data de 14.06.2006 .
In solutionare caii de atac se solicita a se avea in vedere faptul ca nu le-a fost comunicata incheierea de sedinta prin care a fost dispusa amanarea de pronuntare , pentru a fi in masura de a depuse critici in acest sens.
In drept au fost invocate prevederile art. 282 si urm. Cod de procedura civila , OUG nr. 190/2000 , Legea nr. 458/2006 , decretul nr. 31/1954 .
Parata B.N.R. a formulat de asemeni recurs impotriva hotararii pronuntate de prima instanta , solicitand fie desfiintarea acestei cu trimitere spre rejudecare primei instante , fie schimbarea in parte a acesteia .
Se arata prin declaratia de recurs ca prin admiterea actiunii formulate instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala , interpretand gresit prevederile art. 40 alin.2 din Normele metodologice pentru aplicarea OUG nr. 190/2000 , referitor la calitatea procesuala a paratei ,care nu sta in judecata in nume propriu ci in reprezentarea Statului Roman , fiind vorba de o reprezentare cu titlu de exceptie , raportata exclusiv la litigiile privind metale pretioase .
Pe de alta parte, se arata ca nu se justifica acordarea cheltuielilor de judecata , in contextul in care parata nu s-a opus admiterii actiunii in parte, in ceea ce priveste bunurile aflate in gestiunea bancii .
In drept au fost invocate prevederile ar. 304 alin.1 pct. 5 , 8 si 9 Cod de procedura civila , art. 304 indice 1 Cod de procedura civila , art. 26 din OUG nr. 190/2000 , art. 39-40 din HG nr. 1344/2003 .
SI D.G.F.P. Mures , in numele Ministerului Finantelor Publice , a formulat recurs impotriva sentintei pronuntate de prima instanta , solicitand admiterea recursului , modificarea sentintei atacate si respingerea actiunii promovate fata de recurenta ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala activa , cu exonerarea de la plata cheltuielilor de judecata .
Se arata in motivarea recursului ca hotararea instantei de fond este netemeinica si nelegala in ceea ce priveste respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Finantelor Publice , prin prisma prevederilor art. 1 lit. f din HG nr. 1344/2003 , a art. 40 alin.2 fdin HG nr. 1334/2003 .
In drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 si art. 304 indice 1 Cod de procedura civila .
Prin intampinare , B.N.R. a solicitat recalificarea caii de atac a apelului declarat de reclamanti in recurs si respingerea ca nefondat a recursului promovat de acesti , cu exonerarea intimatei de plata cheltuielilor de judecata .
Se arata prin intampinare, ca in ceea ce priveste calea de atac sunt incidente in cauza prevederile art. 282 indice 1 Cod de procedura civila . In ceea ce priveste fondul cauzei , se sustine ca in mod corect au fost admise doar in parte pretentiile reclamantilor , intrucat legea este cea care limiteaza masurile reparatorii doar la bunurile din metal pretios care au fost depuse in gestiunea de specialitate a bancii , asa cum reiese din art. 39 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 190/2000.
Se arata ca , din probatoriul administrat a reiesit ca au fost ridicate de la antecesorul reclamantilor , in vederea confiscarii , o serie de bunuri din metal pretios , dintre care , cu exceptia a trei obiecte ( o brosa cu patru craci ,o salba din argint , o zaharnita mica cu capac din argint ) , celelalte au fost predate de organele vremii in gestiunea de specialitate a sucursalei Municipiului Bucuresti a BNP , astfel incat in ceea ce priveste cele trei obiecte care nu au fost depuse in custodia bancii , cererea de restituire este lipsita de suport juridic .
De asemeni ,se arata ca se solicita respingerea ca netemeinic a capatul de cerere cu privire la stabilirea valorii pietrelor pretioase , intrucat din inscrisurile depuse la dosar rezulta indubitabil atat lipsa unor pietre din montura bijuteriilor precum si faptul ca cele montate erau sintetice sau din sticla alba si nicidecum pietre pretioase .
Se solicita respingerea si a capatului de cerere referitor la stabilirea valorii juste reale , numismatice a monedelor si ca manoperei pentru obiectele de metal pretios , intrucat dispozitiile OUG nr. 190/2000 si ale Normelor metodologice de aplicare nu se specifica faptul ca urmeaza a se plati persoanelor indreptatita contravaloarea artistica si antica sau valoarea numismatica a bunurilor din metal pretios ci exclusiv contravaloarea metalului pretios fin continut de respectivele obiecte .
Se invedereaza faptul ca , fara exceptie toate bunurile evidentiate in documentele de predare in banca au facut obiectul raportului de expertiza tehnica nr. 519/17.06.2005 intocmit de ANPC- Directia pentru Metale Pretioase si Pietre Pretioase - singura institutie in masura sa efectueze astfel de expertize , iar potrivit concluziilor formulate , obiectele din metal pretios confiscate de la antecesorul reclamantilor au un continut de 65,50 gr. Aur fin si 412,32 gr. Argint fin .
Prin intampinare , recurentul Bod Ladisalu a aratat cu privire la recursul promovat de BNR - Sucursala Mures ca nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 5 Cod de procedura civila , intrucat in cauza nu au fost incalcate normele de procedura care sa justifice casarea cu trimitere a cauzei . Totodata , din modul in care sunt dezvoltate motivele de recurs nu reiese ca ar fi incidente in cauza nici prevederile art. 304 pct. 8 si 9 Cod de procedura civila .
Referito la recursul formulat de MFP -DGFP Mures , se arata ca aceste a fost promovat peste termen si de asemeni ca acesta este nefondat , intrucat dispozitiile OUG nr. 190/2000 traseaza in sarcina MFP obligatiuni privind depunerea , manipularea si depozitarea metalelor pretioase si a pietrelor pretioase , respectiv ca sumele platite de catre B.N.R. , cu titlu de despagubiri si cheltuielile de judecata se vor recupera de la Ministrul Finantelor Publice . Pe de alta parte , se arata ca prin actiunea introductiva s-a aratat ca cererea fata de aceasta parata recurenta a fost intemeiata pe prevederile art. 25 alin.2 din Decretul nr. 31/1954 , vizand ipoteza in care bunurile confectionate din metal pretios confiscate abuziv nu mai exista in gestiunea BNR.
Instanta , examinand hotararea atacata prin prisma motivelor de recurs si vazand dispozitiile art. 304 1 Cod de procedura civila , retine urmatoarele considerente :
In ceea ce priveste calea de atac exercitat in cauza , tribunalul apreciaza ca este recursul , avand in vedere prevederile art. 282 indice 1 Cod de procedura civila , referitoare la faptul ca nu sunt supuse apelului hotararile judecatoresti pronuntate in litigii al caror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei si de asemenea faptul ca OUG nr. 190/2000 nu contine norme derogatorii de la dreptul comun in ceea ce priveste calea de atac .
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecata acordate , prima instanta a indicat drept temei prevederile art. 274 Cod de procedura civila , fara a mentiona in ce anume au constat aceste cheltuieli . Cu toate acestea , tribunalul apreciaza ca , avand in vedere faptul ca actiunea reclamantilor fiind admisa doar in parte , se impune aplicarea in cauza a prevederilor art. 276 Cod de procedura civila si acordarea doar in parte a cheltuielilor de judecata , prin urmare , chiar daca temeiul juridic indicat de instanta de fond este gresit, solutia pronuntata sub acest aspect apare ca fiind justa .
Recurentii reclamanti au mai sustinut si ca prima instanta a retinut inexact cantitatea bunurilor preluate de stat , aspect cu privire la care , tribunalul constata ca in fapt prima instanta a avut in vedere toate bunurile care s-au mentionat in procesele verbale ( din data de 02.03.1949 si 10.03.1949 ) si inventarul din data de 08.03.1949 . Chiar reclamantii recurenti au aratat ca , avand in vedere intervalul care a trecut de la preluarea efectiva a obiectelor din metale pretioase si data la care acestea au fost predate in gestiunea BNR , o parte a acestor obiecte au disparut . Avand in vedere prevederile ar. 39 din HG nr. 1134/2003 , care reglementeaza modalitatea de restituire in natura sau acordarea de despagubiri doar pentru obiectele care se regasesc in gestiunea BNR , reiese ca in cauza nu se justifica obligarea paratei si in ceea ce priveste aceste obiecte disparute intre timp .
In ceea ce priveste expertiza efectuata in cauza , tribunalul constata ca , fata de obiectiunile depuse de reclamanti , instanta de fond a solicitat de doua ori completarea raportului de expertiza , raspunzandu-se acestor obiectiuni ; in ceea ce priveste ultimele dintre aceste obiectiuni , tribunalul considera ca in mod corect au fost respinse , intrucat acestea faceau referire in parte la situatii straine de expertiza ( faptul ca unele bunuri au fost furate , ca procesul - verbal de preluare a fost intocmit de membrii ai partidului comunist si ca acestea nu reflecta realitatea ) si in parte la aspecte la care deja se raspunsese .
Tribunalul constata ca toate bunurile evidentiate in documentele de predare in banca au fost evaluate , ca aceasta evaluarea fost efectuata de ANPC- Directia pentru Metale Pretioase si Pietre Pretioase - singura institutie abilitata sa efectueze astfel de expertize ( potrivit art. 14 lit. c din OUG nr. 190/2000) , iar in ceea ce priveste calitatea bunurilor , asa cum aceasta reiese din expertiza , a fost determinata normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 190/2000 .
In ceea ce priveste despagubirile pentru pietrele pretioase la care se face referire prin declaratia de recurs , tribunalul constata ca prima instanta , contrar celor sustinute de recurenti ,a solutionat acest capat de cerere , in sensul respingerii acestuia , retinand ca aceste pretentii sunt neintemeiate . Chiar daca nu se poate retine o culpa a reclamantilor recurenti in ceea ce priveste imposibilitatea acestora de a depune datele tehnice privind carotajul , gramajul , calitatea , gradul de prelucrare , claritatea , continutul corpurilor straine , etc . , tribunalul arata ca orice cerere dedusa judecatii trebuie dovedita , iar reclamantilor le revenea aceasta obligatie , prin prisma prevederilor art. 1169 Cod civil . pe de alta parte , tribunalul are in vedere si concluziile raportului de expertiza , potrivit carora unele pietre lipsesc din montura bijuteriilor ca si faptul ca cele montate erau sintetice sau din sticla alba .
In fine , in ceea ce priveste stabilirea valorii juste reale numismatice a monedelor si cea a manoperei , tribunalul arata ca prevederile OUG nr. 190/2000 ,care constituie temeiul juridic al cererii reclamantilor , vizeaza restituirea obiectelor din metale pretioase, aliajele acestora si pietre pretioase, confiscate abuziv in perioada de dupa anul 1946 si pana in anul 1990 , fara a face referire la contravaloarea artistica , numismatica sau de alta natura a bunurilor confiscate sau la contravaloarea manoperei acestora .
Pentru toate aceste considerente , tribunalul apreciaza ca nefondat recursul formulat de reclamanti .
Recursul formulat de BNR - Sucursala Mures a vizat in primul rand calitatea acestei parate de a fi parte in litigiu , aspect sub care tribunalul retine ca , din considerentele hotararii reiese ca obligarea la restituirea obiectelor din metal pretios a fost stabilita in sarcina BNR si nu a BNR sucursala Tg. Mures , prin urmare dispozitivul sentintei urmeaza a fi interpretat in acest sens , respectiv ca se dispune obligarea acestei parate - prin reprezentant BNR Sucursala Tg. Mures .
De asemeni , tribunalul mai apreciaza ca , in interpretarea aplicarea prevederilor art. 40 alin.2 din HG nr. 1344/2003 , B.N.R. fiind cea care asigura reprezentarea Statului in litigiile intemeiate pe prevederile OUG nr. 190/2000 si in sarcina acesteia fiind stabilita obligatia de restituire , prima instanta a dispus in mod corect obligarea acesteia la restituirea obiectelor din metale pretioase .
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata , tribunalul arata ca pentru a fi incidente prevederile art. 275 Cod de procedura civila , se impune ca la primul termen de judecata aceasta parata sa recunoasca pretentiile reclamantilor . In conditiile in care prin intampinarea depusa pozitia paratei a fost de admitere in parte , tribunalul apreciaza ca in mod corect nu s-a dispus de catre prima instanta exonerarea in totalitate a paratei de plata cheltuielilor de judecata , cu atat mai mult cu cat recunoasterea facuta prin intampinare era oarecum conditionata de completarea probatoriului in temeiul art. 1169 Cod civil .
Avand in vedere aceste considerente , tribunalul apreciaza ca nefondat recursul formulat de BNR - Sucursala Tg. Mures .
In ceea ce priveste recursul formulat de M.F.P. - prin DGFP Mures , tribunalul constata ca , contrar apararilor formulate de catre recurentii reclamanti , acesta a fost depus in termen , avand in vedere prevederile art. 101 alin.5 Cod de procedura civila ( intrucat termenul de declarare a recursului sfarsindu-se intr-o zi nelucratoare , termenul de exercitare a caii de atac s-a prelungit pana la sfarsitul primei zile de lucru urmatoare ) .
Referitor la critica adusa prin declaratia de recurs , tribunalul arata ca , potrivit prevederilor art. 40 alin. 2 din HG nr. 1344/2003 pentru aprobarea Normelor metodologe pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 190/2000 , reprezentarea statului in fata instantelor de judecata in litigiile reglementate de OUG nr. 190/2000 este asigurata de BNR ; in aceste conditii tribunalul conchide ca in mod eronat a dispus prima instanta respingerea exceptiei invocate . Faptul ca potrivit art. 26 alin.2 indice 1 din OUG nr. 190/2000 , sumele platite de catre B.N.R. cu titlu de despagubirile si cheltuieli de judecata se vor recupera de la M.F.P. , nu prezinta relevanta in cauza , intrucat acestea reglementeaza raporturile dintre BNR si MFP , ulterior executarii unei hotarari judecatoresti prin care s-a dispus restituirea.
Avand in vedere toate considerentele mai sus expuse, tribunalul retine ca nefiind fondate recursurile formulate de reclamantii B.C.L. , B.M., Bende Irina Berta si S.M.E. ca si recursul formulat de parata BNR - Sucursala Tg. Mures , si pe cale de consecinta, in temeiul art. 312 alin.1 Cod de procedura civila , va dispune respingerea acestora .
In ceea ce priveste recursul formulat de paratul M.F.P. - prin DGFP Mures , tribunalul considerand ca sunt incidente in cauza prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedura civila , va dispune in temeiul art. 312 alin.1,2 si 3 Cod de procedura civila admiterea acestuia si modificarea in parte a hotararii atacate in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratului M.F.P. si respingerii actiunii formulate de reclamanti in contradictoriu cu acest parat - ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva ; totodata va dispune eliminarea dispozitiei privitoare la obligarea paratului M.F.P. la plata cheltuielilor de judecata .
Tribunalul va mentine restul dispozitiilor hotararii pronuntate de prima instanta .
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII HOTARASTE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantii B.C.L., domiciliat in Tg.Mures, str. Tamplarilor, nr.3, ap.8, jud.Mures, B.I.M.B., domiciliata in Tg.Mures, Pasajul Panselutelor, nr.2A/6, jud.Mures S.M.E. domiciliata in Tg.Mures, str. Aleea Carpati, nr.43, ap.55, jud.Mures si B.M.domiciliata in Tg.Mures, str. Aleea Carpati, nr.43, ap.55, jud.Mures impotriva sentintei civile nr. 3339 din 29 aprilie 2009, pronuntata de Judecatoria Tg. Mures .
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de parata B.N.R. - Sucursala Mures, cu sediul in Tg.Mures, P-ta Trandafirilor, nr.50, jud.Mures, prin reprezentant, impotriva aceleiasi hotarari.
Admite recursul declarat de paratul M.F.P., prin D.G.F.P. Tg. Mures cu sediul in Tg.Mures, str. Gh.Doja, nr.1-3, jud.Mures, impotriva sentintei mai sus amintite si, in consecinta:
Admite exceptia lipsei calitatii personale pasive a paratului M.F.P., invocata de acest parat si, respinge cererea formulata de reclamantii B.C.L., B.I.M.B., S.M.E. si B.M. in contradictoriu cu M.F.P., prin D.G.F.P. Tg. Mures, ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Elimina dispozitia de obligare a acestui parat la plata cheltuielilor de judecata.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei civile atacate.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi 29 Iunie 2010.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi)
Revendicare imobiliara - Decizie nr. 583 din data de 13.09.2017Calificare actiune. Actiune in constatare sau actiune in realizare. Admisibilitatea actiunii in constatare in situatia in care partile au posibilitatea de a formula actiune realizarea dreptului - Sentinta civila nr. 272 din data de 16.03.2016
Revendicare imobiliara. Folosirea unui teren agricol fara titlu. Despagubiri - Sentinta civila nr. 296 din data de 08.04.2015
Revendicare unui imobil trecut in proprietatea statului. Actiune in revendicare inadmisibila - Decizie nr. 497 din data de 17.05.2012
Actiune in revendicare. Obligatia proprietarului de a permite traversarea terenului pentru cauza de utilitate publica. - Decizie nr. 466 din data de 14.05.2012
Revendicare imobiliara. Folosirea unui imobil fara titlu - Decizie nr. 539 din data de 14.11.2011
Restituire imobil preluat abuziv de catre stat - Decizie nr. 384 din data de 01.09.2011
Cerere de restituire a imobilelor trecute in proprietatea statului prin expropriere. - Decizie nr. 386 din data de 02.09.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 335 din data de 29.03.2011
Revendicare - Decizie nr. 6798 din data de 28.01.2011
Revendicare - Decizie nr. 4979 din data de 10.02.2011
Revendicare imobil in baza legii 10/2001 - Decizie nr. 401 din data de 28.10.2010
Revendicare - Decizie nr. 220 din data de 25.03.2010
Revendicare.Nulitatea absoluta a actelor juridice si operatiunilor de cf. - Decizie nr. 67 din data de 04.03.2010
Revendicare mobiliara - Sentinta civila nr. 307 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 1311 din data de 19.10.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 115 din data de 17.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Legalitatea dispozitiei de recuperare a sumelor incasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri, ca urmare a nedeclararii corecte a numarului membrilor de familie, veniturilor ori bunurilor detinute. - Decizie nr. 103/F din data de 16.01.2014