InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Neamt

Declaratia data de asigurat anterior litigiului privind renuntarea la despagubiri. Pierderea dreptului de valorificarea pretentiilor in acest titlu.

(Decizie nr. 138/RCOM din data de 27.10.2008 pronuntata de Tribunalul Neamt)

Domeniu Despagubiri, penalitati | Dosare Tribunalul Neamt | Jurisprudenta Tribunalul Neamt

Declaratia data de asigurat anterior litigiului privind renuntarea la despagubiri. Pierderea dreptului de valorificarea pretentiilor in acest titlu.

Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal. Decizia civila nr.138/RCOM din 27.10.2008.

Prin sentinta civila nr.4219 din 31.10.2007 a Judecatoriei Piatra Neamt s-a admis in parte actiunea formulata de reclamanta AF CG in contradictoriu cu paratul A I si a fost obligat paratul sa achite reclamantului suma de 2265 lei reprezentand daune, actualizata la data platii si suma de 89,16 lei, cheltuieli de judecata si s-a respins actiunea fata de asiguratorul SC O SA - Sucursala Piatra Neamt.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin procesul verbal seria PCA nr.0374765 incheiat la data de 5.02.2007, s-a retinut culpa exclusiva a paratului la savarsirea contraventiei prevazuta de art.51 din OUG nr.195/2002, soldata cu avarierea autoturismului cu nr. de inmatriculare NT-05-UXI apartinand reclamantei.
In baza contractului de asigurare, reclamanta, prin reprezentantul sau legal, a formulat cererea de despagubire inregistrata sub nr.0119/6.03.2007. Cu aceasta ocazie, a fost completata si o declaratie conform careia, reclamanta, prin reprezentantul sau, a aratat ca dupa primirea sumei ce reprezinta despagubirea integrala pentru daunele produse urmare a accidentului de circulatie, nu mai are nicio pretentie in legatura cu accidentul fata de SC O SA, SC I C SRL si nici fata de paratul A I.
Examinand declaratia, instanta a retinut ca aceasta a fost solicitata de societatea de asigurari cu ocazia achitarii despagubirilor pentru daunele produse autoturismului avariat si se refera doar la acest fapt, nu si la eventualele pretentii pe care le-ar ridica reclamantul cu privire la alte aspecte ce se afla in raport de cauzalitate cu accidentul.
Potrivit dispozitiilor art.998 Cod civil,"orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara", iar conform art.999 Cod civil,"omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa".
In speta, a constat ca pana la repararea si primirea autoturismului avariat, reclamanta a fost obligata sa efectueze diferite cheltuieli pentru  a-si continua activitatea, acestea nefiind incluse in categoria despagubirilor suportate de societatea de asigurari.
Fata de situatia de fapt si de drept astfel retinuta, s-a apreciat ca reclamanta este indreptatita sa primeasca de la parat cheltuielile pe care a fost obligata sa le efectueze ca urmare a faptei savarsita de acesta.
In ceea ce priveste cuantumul acestor despagubiri, instanta a retinut urmatoarele:
Pentru a putea sa-si desfasoare activitatea pana la efectuarea reparatiilor la autoturism, reclamanta a inchiriat autoturismul Dacia Logan cu nr. de inmatriculare NT-03-URS, fiind incheiat contractul de inchiriere nr.43/07.02.2007.
Examinand acest contract, s-a constat ca a fost incheiat pentru perioada  07.02-14.02.2007,fiind ulterior prelungit pana la data de 24.02.2007, iar mai apoi, pana la data de 03.03.2007. De asemenea, s-a retinut ca pretul inchirierii pentru toata perioada este de 2.095 lei (f.12).
In ceea ce priveste cererea reclamantei de obligare a paratului si la plata sumei de 1905 lei reprezentand: lipsa de folosinta a autoturismului pentru perioada 24.02-9.03.2007, deplasari efectuate cu taxiul, atentii acordate lucratorilor de la service si folosul nerealizat ca urmare a lipsirii de mijloc de transport incapator si adecvat activitatii sale, instanta a respins-o considerand-o neintemeiata.
Totodata, instanta nu a retinut ca proba inscrisul  sub semnatura privata depus la fila 93 dosar intrucat, pe de o parte, acesta este emis de o alta persoana decat proprietarul autoturismului cu nr. de inmatriculare NT-04-FOL,  nu se mentioneaza serviciile la care se face referire, astfel incat nu se poate aprecia daca au legatura cu activitatea AF G , iar pe de alta parte, din petitul actiunii, se retine ca la data de 9.03.2007, reclamanta   si-a ridicat autoturismul din service, astfel incat la data de 10.03.2007, activitatea putea fi efectuata cu aceasta, nefiind facute dovezi care sa sustina contrariul. (f.3).
 Referitor la folosul nerealizat de catre reclamanta datorat lipsei unui mijloc de transport incapator si adecvat activitatii sale, instanta a retinut pe de o parte ca reclamanta nu a facut dovada imposibilitatii de a inchiria un alt mijloc de transport decat Dacia Logan, iar pe de alta parte, examinand facturile depuse la dosar, s-a constatat ca utilizandu-se autoturismul inchiriat, s-au efectuat transporturi, chiar pe distante mari.
De asemenea, analizand declaratiile martorilor, s-a retinut ca deplasarile despre care se face vorbire au fost efectuate in perioada in care se incheiase contractul de inchiriere nr.43/07.02.2007.
Totodata, s-a constatat o neconcordanta intre declaratia data in instanta de martorul P P si inscrisul intocmit de acesta, depus la fila 93 dosar. Astfel, in declaratie arata ca a fost la Cluj cu reprezentantul reclamantei in luna februarie, iar inscrisul face referire la data de 10.03.2007.
Fata de situatia de fapt si de drept astfel retinuta, instanta a admis actiunea fata de parat doar cu privire la cuantumul dovedit si a respins-o fata de societatea de asigurari.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs paratul.
In motivare arata ca, in conformitate cu prevederile art. 14 din Ordinul nr. 113.133 din 28 noiembrie 2006 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule emis de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor publicat in Monitorul Oficial nr. 977 din 6 decembrie 2006:
 Asiguratorul are obligatia de a despagubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite in urma accidentului provocat de asigurat, potrivit pretentiilor formulate in cererea de despagubire, dovedite prin orice mijloc de proba. Fara a se depasi limitele de despagubire prevazute in contractul de asigurare RCA, in conditiile in care evenimentul asigurat s-a produs in perioada de valabilitate a politei de asigurare RCA, se acorda despagubiri, in forma baneasca, pentru:
a) vatamari corporale sau deces;
b) pagube materiale;
c) pagube ca urmare a lipsei de folosinta a autovehiculului avariat, in cazul in care autovehiculul reprezinta mijlocul cu care persoana prejudiciata isi realizeaza obiectul de activitate, pentru care detine licenta si autorizarea in acest sens;
d) cheltuieli legate de reprezentarea juridica, in cazul cererilor de despagubire prevazute la lit. a)-c), in legatura cu daunele potrivit lit. b) sau c), distinct de despagubirile acordate potrivit lit. a)-c), dar numai in situatia incetarii fara efect a perioadei mentionate la art. 37 alin. (2) sau a respingerilor! reducerii nejustificate a despagubirii de catre asigurator.
Contractul de inchiriere pentru autoturismul Dacia Logan cu numarul de inmatriculare NT 03 URS a fost incheiat cu A.F. C G pentru perioada 07.02-14.02. 2007, fiind ulterior prelungit fana la data de 24.02.2007, iar mai apoi pana la data de 03.03.2007.
In baza contractului de asigurare reclamanta-intimata a formulat cererea de despagubire inregistrata sub nr. 0119 din 06.03.2007, deci ulterior expirarii contractului.
Eventualele pagube rezultate ca urmare a lipsei de folosinta, care au fost solicitate si acordate de instanta, si care erau in mod concret cunoscute si determinate la data formularii cererii de despagubire trebuiau solicitate si daca acestea erau justificate se acordau de asigurator, in conformitatea! mentiunile anterioare, in cadrul dosarului de dauna.
Instanta isi motiveaza solutia avand in vedere art. 998 si 999 Cod civil, fara sa tina seama de faptul ca in cauza se solicita despagubiri ca urmare a producerii riscului asigurat, in conformitate cu prevederile legii nr. 136/1995 modificata si completata privind asigurarile si reasigurarile in Romania. Se incalca astfel unul din principiile teoriei generale a dreptului "lex specialis derogant generalibus" conform caruia legea speciala deroga de la cea generala.
Prin declaratia data de reprezentantul legal al paratei la data de 06.03. 2006, declaratie anexa la cererea de despagubire, acesta declara la primirea despagubirilor ca "la primirea acestei sume, declar ca nu mai am nici o pretentie in legatura cu accidentul mai sus mentionat, acum sau in viitor, fata de S.C. O SA, fata de S.C. I C S.R.L, asiguratul RCA si fata de dl A l, vinovatul de producerea pagubelor".
Lipsa de folosinta se suporta tot de catre firma asiguratoare in baza contractului de asigurare, precum si a legislatiei in domeniu, pana la pragul maxim al limitei de despagubire (pentru anul 2007 pana la 100.000 euro pentru daune materiale, respectiv 350.000 euro/persoana pentru vatamari corporale), nu de catre asigurat.
Nu poate fi retinuta solutia instantei de fond conform careia aceasta declaratie a fost solicitata de societatea de asigurari cu ocazia achitarii despagubirilor pentru daunele produse autoturismului avariat si se refera doar la acest fapt, nu si la eventualele pretentii pe care "le-ar ridica reclamantul cu privire la alte aspecte ce se afla in raport de cauzalitate cu accidentul", atat timp cat in declaratie se mentioneaza in mod explicit ca nu mai sunt nici un fel de pretentii in legatura cu accidentul.
Prin admiterea unei astfel de actiuni, chiar si in parte, se creeaza un precedent periculos in sensul in care asiguratul este obligat ulterior, pe baza unei hotarari judecatoresti la plata unei sume de bani, care poate fi impovaratoare, desi acesta era asigurat in momentul producerii riscului, incalcandu-se astfel toate reglementarile in domeniul legislatiei asigurarilor.
O actiune bazata pe calea dreptului comun este inadmisibila atunci cand ne aflam in cazul unor despagubiri solicitate ca urmare a procedurii riscului asigurat in baza Legii nr.136/1995 modificata si completata.
A aratat recurentul ca in eventualitatea in care se va aprecia ca pretentiile intimatului sunt fondate, sa se subroge asiguratorul in obligatia de plata.
Recursul este intemeiat pentru urmatoarele considerente:
La data de 5.02.2007 a avut loc un eveniment rutier din care a rezultat avarierea autoturismului reclamantei, prin procesul verbal de contraventie constatandu-se culpa paratului in producerea accidentului de circulatie.
Intrucat autoturismul condus de parat era asigurat la Omniasig Piatra Neamt, aceasta societate de asigurare a acoperit cheltuielile efectuate de reclamanta pentru repararea autoturismului avariat.
La data de 7.02.2007, reclamanta a incheiat cu SC u C SRL, contractul de inchiriere nr.43, obiectul locatiunii fiind un autoturism Logan cu nr. de inmatriculare NT-30-URS, pretul locatiunii fiind de 660 lei pe 24 ore, conform art.3 din contract.
Ulterior acestei date, la 6.03.2007, reprezentantul reclamantei a dat o declaratie din care rezulta ca a primit suma de 19872 lei, reprezentand despagubirea integrala pentru daunele produse in accidentul de circulatie si ca nu mai are nici o pretentie "acum sau in viitor" in legatura cui accidentul fata de asigurat si asigurator.
Or, in conditiile in care, la data la care a dat aceasta declaratie, reclamanta avea cunostinta de derularea contractului de locatiune si de obligatia de plata inserata in cuprinsul acestuia, rezulta ca reclamanta a inteles sa renunte la cererea de despagubiri rezultate din lipsa de folosinta a autoturismului.
Este adevarat ca renuntarea la despagubiri a reclamantei  s-a facut prin inscris sub semnatura privata. Insa, in conditiile in care reprezentantul reclamantei, la data semnarii respectivei declaratii, a avut capacitatea de a dispune, respectiv capacitate de exercitiu, renuntarea extrajudiciara la dreptul invocat impotriva paratului este opozabila partilor conform dispozitiilor art. 1176 Cod civil.
In consecinta, fiind titulara dreptului de a obtine despagubiri de la parat si asiguratorul acestuia, prin renuntarea expresa si fara echivoc, reclamanta a pierdut respectivul drept, nemaiputand urmari valorificarea acestuia in contradictoriu cu paratul.
Constatand ca antrenarea obligatiei de plata a paratului sau a asiguratorului acestuia fata de reclamanta era conditionata de formularea cererii de despagubire conform dispozitiilor prevazute de Legea nr. 136/1995 si de Normele privind asigurarea obligatorie de raspundere civila si ca reclamanta a renuntat la respectivul drept in mod voluntar, fara a face dovada ca a fost victima unei erori, instanta de recurs apreciaza ca obligarea la plata de catre prima instanta a fost gresit dispusa.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila, raportat la art. 304 pct.9 Cod procedura civila, s-a admis recursul, s-a modificat sentinta recurata si s-a respins actiunea.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Despagubiri, penalitati

DREPTURI SALARIALE ALE PERSONALULUI DIDACTIC. APLICAREA DISPOZITIILOR LEGALE PRIVIND PLATA AJUTORULUI FINANCIAR PENTRU ACHIZITIONAREA DE CARTI SI PROGRAME EDUCATIONALE IN FORMAT ELECTRONIC - Sentinta civila nr. 1921/LM/2011 din data de 15.11.2011
Despagubiri din asigurare de raspundere in cazul accidentelor de circulatie. Subrogatie. Neaplicarea solidaritatii. - Decizie nr. speta 5 din data de 08.01.2008
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii dreptului de libertate in mod nelegal (art.504-507 Cod proc. penala). Data de la care incepe sa curga termenul de exercitare a actiunii p... - Sentinta civila nr. speta 2 din data de 04.01.2008
Despagubiri pentru lipsa de folosinta corelativ cu dreptul de retentie - Decizie nr. 88 din data de 05.03.2015
Folosinta teren agricol. Despagubiri acordate la valoarea corespunzatoare a folosului de tras - Decizie nr. 660 din data de 04.12.2014
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 1049 din data de 04.11.2014
Solicitare pe cale separata a cheltuielilor de judecata. Reducere onorar de avocat. - Decizie nr. 219 din data de 03.04.2014
Despagubiri solicitate in baza Legii 221 din 2009. Constatarea caracterului politic a deportarii - Sentinta civila nr. 240 din data de 07.03.2011
Despagubiri - Decizie nr. 60 din data de 28.01.2011
Despagubiri - Sentinta civila nr. 138 din data de 04.02.2011
Despagubiri solicitate in baza Legii 221/2009 reprezentand contravaloarea unor bunuri confiscate abuziv de regimul comunist, fara ca masura confiscarii sa aiba caracter politic. - Sentinta civila nr. 969 din data de 15.10.2010
Esalonarea platilor stabilite prin titlul executoriu. - Decizie nr. 152 din data de 04.03.2010
Despagubiri - Sentinta civila nr. 1 din data de 15.09.2008
Pretentii - Sentinta civila nr. 330 din data de 05.05.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 17 din data de 13.01.2010
Evacuare - Sentinta civila nr. 181 din data de 26.02.2009
Fonduri europene. Natura de acte administrative a proceselor-verbale de constatare a neregulilor si de stabilire a creantei bugetare si consecintele ce decurg din aceasta cu privire la prezumtiile legale si sarcina probei. - Decizie nr. 658/R din data de 04.06.2015
Validarea de catre vicepresedintele A.N.R.P. a hotararii unei comisii judetene de aplicare a Legii nr. 9/1998. A.N.R.P. nu se poate apara invocand propria culpa in negasirea resurselor financiare efectuarii platii acestor despagubiri. - Decizie nr. 71/R din data de 16.01.2015
Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare notiunea de hotarare judecatoreasca prin care s-a stabilit cuantumul despagubirilor. - Decizie nr. 284/R din data de 03.03.2015
Competenta legala de luare a masurii alocarii unor judecatori de la alte sectii la constituirea completurilor de judecata ale unei sectii, in mod exceptional. Diferenta intre aceasta masura, pe de o parte si delegare/detasare/transfer, pe de alta parte. - Decizie nr. 2110/R din data de 19.09.2014