InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arges

drepturi salariale - Fond -LM

(Decizie nr. 4 din data de 18.07.2008 pronuntata de Tribunalul Arges)

Domeniu Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi) | Dosare Tribunalul Arges | Jurisprudenta Tribunalul Arges

Dosar nr. 3563/109/2007

TRIBUNALUL ARGES
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 674

Obiectul: drepturi salariale - Fond -LM
     
     
     
        Constata ca la data de 5.12.2007 , contestatorul L R M, in contradictoriu cu
intimata SC A SA Pitesti a formulat contestatie impotriva Deciziei nr. 516/2007
emisa de aceasta din urma, solicitand anularea partiala a deciziei, in sensul
exonerarii de plata sumei stabilite, obligarea intimatei la plata sumei de 4960 lei ,
reprezentand diferenta dintre sporul de fidelitate stabilit contractual si cele incasat
efectiv in perioada ianuarie 2005-octombrie 2007 , in cuantum indexat si actualizat
la data platii efective, cu cheltuieli de judecata .
        In motivare , contestatorul a aratat ca incepand cu 8.11.1999 a fost salariatul
societatii intimate , ca prin actul aditional la contractul de munca s-a inserat o clauza
de fidelitate fata de angajator prin care s-a stabilit ca nu putea parasi societatea  pe o
perioada de 10 ani , cu obligatia corelativa a angajatorului  de a-i acorda spor de
fidelitate .In anul 2007, intimata a modificat unilateral contractul de  munca in
sensul excluderii sporului de fidelitate si a celui de conducere , iar contestatorul a
solicitat incetarea contractului prin demisie . Prin decizia 516/2007 emisa de SC A
SA Pitesti a incetat   contractul sau  de munca si a fost obligat  la plata sumei de
37123 lei .
     A mai aratat contestatorul ca aceasta dispozitie din decizia contestata  prin
care a fost obligat la plata sumei de mai sus este lovita de nulitate absoluta pentru ca
incalca disp. art. 268 pct. , lit. d,e,f din Legea 53/2003 , fiind evident ca nu are culpa
in desfacerea contractului de munca , intimata fiind aceea care a incalcat prevederile
actului aditional ,in sensul eliminarii sporului de fidelitate.
     Prin intampinarea formulata la data de 6.02.2008  intimata a solicitat
respingerea actiunii ca neintemeiata, aratand ca potrivit art. 6 pct. 6.1 si art. 5 pct.
5.1 din contractul individual de munca , nerespectarea termenului de 10 ani
conduce la restituirea sporului de fidelitate acordat si a cheltuielilor de scolarizare ,
iar motivarea contestatorului in sensul ca angajatorul nu si-a respectat obligatia de
plata a sporului de fidelitate este neintemeiata pentru ca la data demisiei sporul ii
fusese achitat .
     La aceeasi data, intimata a formulat cerere reconventionala prin care a
solicitat obligarea contestatorului  la plata sumei de 37123 lei, reprezentand
contravaloarea sporului de fidelitate si a cheltuielilor de scolarizare,  aratand ca
acesta le datoreaza potrivit disp. art. 5.1 din actul aditional  la contractul individual
de munca  pentru nerespectarea termenului prevazut de art. 3.1  din  acesta .
La data de 5.03.2008, contestatorul si-a precizat obiectul contestatiei ,
aratand ca pretentiile banesti banesti solicitate la punctul al doilea al actiunii
reprezinta, de fapt , sporul de conducere aferent perioadei 1.01.2005-30.10.2007 si
nu sporul de fidelitate cum din eroare s-a dactilografiat in cuprinsul cererii de
chemare in judecata.
La aceeasi data, contestatorul a formulat intampinare la cererea
reconventionala , prin care a invocat exceptia  inadmisibilitatii acesteia , exceptia
lipsei  de interes  si exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru sumele de bani
solicitate pe o perioada mai mare de trei ani de la introducerea cererii
reconventionale. Pe fond, contestatorul a aratat ca cererea intimatei este
neintemeiata pentru ca el  nu are nicio culpa in  desfacerea contractului de  munca,
ci SC A SA , care nu si-a mai indeplinit obligatia de a achita sporul de fidelitate.
           Prin incheierea din data de 5.03.2008 , tribunalul a respins exceptia nulitatii
absolute a art. 2 din Decizia 516/2007 , a unit cu fondul exceptia lipsei de interes 
in formularea cererii reconventionale si a apreciat ca inadmisibilitatea cererii
reconventionale  reprezinta, de fapt o aparare de fond, iar nu o veritabila exceptie .
La data de 25.05.2008 , contestatorul si-a precizat obiectul capatului al doilea
al actiunii , solicitand obligarea intimatei la plata sumei de 4170, 54 lei cu titlu de
spor de conducere neacordat, aferent perioadei ianuarie 2005-octombrie 2007.
La 16.07.2008 , intimata a precizat catimea  obiectului  pretentiilor solicitate
prin cererea reconventionala , respectiv:36872 lei, din care: spor de fidelitate -24207
lei si 12665 lei , cheltuieli de scolarizare .
In cauza s-au administrat   proba cu acte , cu interogatoriu si cu expertiza
contabila, avand ca obiectiv calculul sporului de conducere care nu a fost achitat
contestatorului in perioada indicata in actiune.
Analizand probatoriul cauzei, instanta retine urmatoarele:
            Prin actul aditional la contractul individual de munca nr.161410/8.11.1999,
art. 2.1 s-a instituit obligatia contestatorului L R M  de a nu parasi unitatea  intimata 
SC A  SA  pe durata de 10 ani, corelativ cu obligatia acesteia de a-i plati spor de
fidelitate , in cuantum de 447700 lei/luna. Prin art. 6.1 din actul aditional s-a stabilit
ca nerespectarea obligatiilor prevazute in acesta din partea salariatului atrage
rezilierea actului aditional cu plata cheltuielilor facute de societate , respectiv a celor 
de scolarizare si de instruire , prevazute la at. 5.1 din acelasi act  aditional , precum
si restituirea sporului de fidelitate , actualizate cu indicele de inflatie sau cu  nivelul 
dobanzilor bancare  aferente acestora si indexarilor cuvenite.
         La data de 28.09.2007, contestatorul a solicitat incetarea contractului de
munca potrivit art. 55 lit. b Codul muncii , incepand cu data de 27.10.2007 , cu 
mentiunea ca , in cazul in care societatea intimata nu este de acord cu aceasta forma
de  incetare a contractului  sa se considere ca a demisionat .
         La data de 30.10.2007, prin Decizia nr. 516 , SC A Pitesti a dispus incetarea
contractului de munca al contestatorului potrivit art. 79 al.7 din Codul Muncii si a
stabilit ca acesta  ii datoreaza suma de 37123 lei , conform actului aditional ,
respectiv  sporul de  fidelitate si  cheltuielile  de scolarizare
La fila 30 din dosar se afla depus de catre intimata un act aditional la
contractul de  munca al contestatorului care nu poarta data , numar, semnaturile
partilor si prin care se prevede ca incepand cu data de 1.08.2007  inceteaza plata
sporului de fidelitate , iar cuantumul  sporului  de conducere   se modifica  la 300 lei
     Asa cum rezulta din cuprinsul actului si avand in vedere si  raspunsurile la
interogatoriu ale partilor  intimata nu i-a mai achitat contestatorului  sporul de
fidelitate  , incepand cu data de 1.08.2007 , deci  anterior depunerii cererii
contestatorului de incetare  a contractului de munca .Actul aditional nu este semnat
de contestator , astfel ca modificarea a avut caracter unilateral , neputand  produce
efecte juridice  pentru ca incalca disp. art.41 din Codul muncii.Astfel, intimata nu
si-a mai indeplinit obligatia asumata prin actul aditional la contractul de munca 
incheiat la 8.11.1999 anterior neindeplinirii de catre contestator a obligatiei de
fidelitate fata de unitate .
Potrivit art.270 Codul Muncii , salariatii raspund patrimonial in temeiul
normelor si principiilor raspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale
produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.
        Contractul individual de munca  este  sinalagmatic , iar  caracteristica  unor
astfel de conventii  o constituie reciprocitatea si interdependenta obligatiilor,
respectiv imprejurarea ca fiecare dintre obligatiile reciproce este cauza juridica a
celeilalte , ceea ce implica simultaneitatea de executare a acestor obligatii .
Sanctiunea faptului ca una dintre parti nu si-a indeplinit obligatia contractuala  o
constituie faptul ca cealalta  obtine , fara interventia instantei judecatoresti  o
suspendare a executarii propriilor obligatii  pana la momentul la care cealalta parte
isi indeplineste indatorirea corelativa. Cum obligatiile contestatorului si intimatei  isi
au temeiul in acelasi contract ,  respectiv , in  actul aditional la contractul  individual
de munca  insusit de contestator si emis in anul 1999, neexecutarea  de catre
intimata a indatoririi sale nu se datoreaza culpei contestatorului , iar partile nu au
convenit un termen de executare a uneia din obligatiile reciproce , intimata nu poate
pretinde obligarea acestuia la  restituirea sporului de fidelitate .
    In consecinta, dispozitia inscrisa in  decizia de incetare a contractului de munca
nr.516/30.10.2007  cu privire la restituirea sporului de fidelitate si a cheltuielilor de
scolarizare  este nelegala  , atragand anularea partiala a acestui act.
In privinta sporului de conducere, instanta apreciaza ca pretentiile
contestatorului sunt intemeiate pentru urmatoarele motive:
     Prin art. 107 din CCM la nivelul  SC A SA (f.46 din dosar )  s-a stabilit ca
personalului care  indeplineste functii de conducere( director general, directori
executivi, sefi compartimente , sefi centre profit)  i se acorda spor de conducere de
maxim 40 % din salariul de baza. Din concluziile raportului de expertiza contabila
efectuat in cauza a rezultat  ca expertul a avut  in vedere la calculul sporului de
conducere pe perioada ianuarie 2005-octombrie 2007 dispozitiile acestui articol,
stabilind ca suma care i se cuvine contestatorului cu acest titlu si care nu a fost
achitata de unitate  este de  4170, 54 lei . Intimata si-a insusit concluziile acestui
raport, mai putin in ceea ce priveste   calculul pe lunile august si septembrie 2007 ,
motivand ca pentru acea perioada se cuvenea  contestatorului sporul inscris in actul
aditional  de 300 lei /lunar , insa acesta  nu a fost insusit de contestator astfel ca , 
asa cum am aratat mai sus nu isi putea produce efectele , iar expertul a stabilit
corect sporul de conducere in raport de dispozitiile contractului colectiv de munca.
In consecinta , intimata se cuvine a fi obligata la plata  sumei  de 4170, 54 lei  , spor
de conducere catre contestator.
In ceea ce priveste pretentiile solicitate prin  cererea reconventionala ,  instanta
apreciaza ca acestea au fost solicitate in termenul legal de prescriptie , avand in
vedere disp. art. 7 din Decretul 167/1958  intrucat dreptul la actiune s-a nascut la
momentul la care contestatorul nu si-a mai indeplinit obligatia de fidelitate.In ceea
ce priveste interesul in solutionarea cererii reconventionale , tribunalul apreciaza ca 
acesta exista in conditiile in care prin actiunea principala  s-a solicitat anularea chiar
a dispozitiei din decizia de incetare a contractului de  munca privind obligarea
contestatorului la restituirea sporului de fidelitate insa cererea este neintemeiata
pentru aceleeasi motive  expuse cu ocazia solutionarii capatului de cerere privind
anularea partiala a deciziei nr. 516/2007 emisa de SC A SA.
Pentru motivele expuse , tribunalul , in baza art.269, 284 Codul Muncii si a art.
161 al. 4  Codul Muncii va admite contestatia precizata , va anula partial Decizia nr.
516/2007 emisa de SC A SA , in sensul inlaturarii art.2 ;   va obliga pe intimata  la
plata sumei de4170, 54 lei , drepturi salariale reprezentand spor de conducere
pentru perioada ianuarie 2005-octombrie 2007 , in suma actualizata cu indicele de
inflatie la data platii efective.
In baza art. 270 Codul muncii , tribunalul va respinge cererea reconventionala.
In baza art. 274 Cod pr. civ. , tribunalul va obliga  pe intimata la 1101,70 lei,
cheltuieli de judecata.

     DISPUNE
     
     Admite contestatia precizata formulata de contestator L R M, in 
contradictoriu cu intimata SC A SA.
     Anuleaza partial decizia nr. 516/30.10.2007 emisa de intimata in sensul
inlaturarii art. 2.
     Obliga pe intimata sa plateasca contestatorului suma de 4170,54 lei drepturi
salariale reprezentand spor de conducere pentru perioada  ianuarie 2005-octombrie
2007, in suma actualizata in raport de indicele de inflatie la data platii efective.
     Respinge cererea reconventionala.
     Obliga pe intimata sa plateasca contestatorului suma de 1101,70 lei cheltuieli
de judecata.
     Definitiva si executorie de drept.
     Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.  Pronuntata in sedinta
publica azi 18 iulie 2008 la Tribunalul Arges-Sectia Civila, complet specializat de
litigii de munca si asigurari sociale.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi)

Revendicare imobiliara - Decizie nr. 583 din data de 13.09.2017
Calificare actiune. Actiune in constatare sau actiune in realizare. Admisibilitatea actiunii in constatare in situatia in care partile au posibilitatea de a formula actiune realizarea dreptului - Sentinta civila nr. 272 din data de 16.03.2016
Revendicare imobiliara. Folosirea unui teren agricol fara titlu. Despagubiri - Sentinta civila nr. 296 din data de 08.04.2015
Revendicare unui imobil trecut in proprietatea statului. Actiune in revendicare inadmisibila - Decizie nr. 497 din data de 17.05.2012
Actiune in revendicare. Obligatia proprietarului de a permite traversarea terenului pentru cauza de utilitate publica. - Decizie nr. 466 din data de 14.05.2012
Revendicare imobiliara. Folosirea unui imobil fara titlu - Decizie nr. 539 din data de 14.11.2011
Restituire imobil preluat abuziv de catre stat - Decizie nr. 384 din data de 01.09.2011
Cerere de restituire a imobilelor trecute in proprietatea statului prin expropriere. - Decizie nr. 386 din data de 02.09.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 335 din data de 29.03.2011
Revendicare - Decizie nr. 6798 din data de 28.01.2011
Revendicare - Decizie nr. 4979 din data de 10.02.2011
Revendicare imobil in baza legii 10/2001 - Decizie nr. 401 din data de 28.10.2010
Revendicare - Decizie nr. 220 din data de 25.03.2010
Revendicare.Nulitatea absoluta a actelor juridice si operatiunilor de cf. - Decizie nr. 67 din data de 04.03.2010
Revendicare mobiliara - Sentinta civila nr. 307 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 1311 din data de 19.10.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 115 din data de 17.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Legalitatea dispozitiei de recuperare a sumelor incasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri, ca urmare a nedeclararii corecte a numarului membrilor de familie, veniturilor ori bunurilor detinute. - Decizie nr. 103/F din data de 16.01.2014