InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arges

obiect obligatie de a face

(Decizie nr. 13 din data de 12.12.2008 pronuntata de Tribunalul Arges)

Domeniu Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi) | Dosare Tribunalul Arges | Jurisprudenta Tribunalul Arges

Dosar nr. 3499/109/2007
R O M A N I A

TRIBUNALUL ARGES
SECTIA CIVILA
Complet specializat in solutionarea litigiilor de munca si asigurari sociale
SENTINTA CIVILA  NR. 1452/CM
Sedinta publica de la 12 Decembrie 2008       Pentru astazi fiind amanata pronuntarea, in prima instanta, a  litigiului de
munca intervenit intre reclamant ............. in contradictoriu cu  paratii ....... si
................................, avand ca obiect obligatie de a face.
      La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.
      Procedura de citare este  legal indeplinita.
      S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza ca dezbaterile in
cauza civila de fata au avut loc in sedinta publica din data de 10.12.2008, cand
partile, prin reprezentanti, au pus concluzii in sensul celor consemnate prin
incheierea de sedinta de la acel termen de judecata, care face parte integranta din
prezenta, iar instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronuntarea
pentru prezentul termen de judecata, cand, in aceeasi compunere, a hotarat
urmatoarele.
      
  TRIBUNALUL
      
      Deliberand, asupra cauzei de fata, retine urmatoarele:
      Prin cererea inregistrata pe rolul acestui tribunal la data de 30.11.2007
reclamanta ............. a chemat in judecata pe parata ........................., solicitand:
obligarea paratei sa o incadreze in functia detinuta anterior emiterii hotararii
nr.169/14.12.2006, aceea de inspector specialist gradul I;  obligarea paratei sa-i
plateasca salariul cuvenit in perioada 01.01.2007 si pana la incadrarea efectiva, cu
toate indexarile si majorarile; obligarea paratei la plata reactualizata a acestei sume
precum si la plata dobanzilor aferente; obligarea paratei sa efectueze inregistrarile in
cartea de munca incepand cu data de 01.01.2007, cu cheltuieli de judecata.
      In motivarea cererii reclamanta arata ca prin hotararea nr.169/14.12.2006 a
Consiliului Judetean Arges, privind darea in administrarea unor consilii locale a
imobilelor constructii si teren in care au functionat punctele de lucru fitosanitare, s-
a stabilit ca odata cu darea in administrare catre consiliile locale a imobilelor
respective, sa fie preluat si personalul aferent.
      In anexa la aceasta hotarare figureaza si reclamanta ca inspector specialist
gradul I.
      Prin adresa nr. 12326/20.11.2006 emisa de ............... catre ...............................,
parata si-a exprimat acordul cu privire la preluarea imobilului teren si cladire in
patrimoniul ....................... cat si a personalului aferent.
      Urmare a acordului exprimat de catre parata, Serviciul Public de Protectia
Plantelor Arges a emis decizia nr.45/29.12.2006 prin care s-a dispus incetarea
contractului individual de munca al reclamantei, in temeiul disp.art.56 lit.c din
Codul Muncii.
      Precizeaza reclamanta ca incepand cu data de 01.01.2007 si pana in prezent 
a solicitat in numeroase randuri paratei sa dispuna preluarea sa in functia detinuta
anterior emiterii hotararii mentionate mai sus, insa  parata nu a dat curs solicitarii
reclamantei.
      Se arata de asemenea ca la data de 01.11.2007 parata a organizat un concurs
pentru postul pe care trebuia sa-l ocupe prin transfer reclamanta si a fost angajata o
alta persoana.
      Intrucat parata a amanat permanent angajarea sa, reclamanta nu a mers catre
alte primarii din localitatile apropiate domiciliului sau pentru a ocupa un alt post si
nici nu a putut beneficia de  vreo masura de protectie prevazuta de lege.
      Fata de aceasta situatie se solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
      In sustinerea actiunii formulate au fost depuse la dosarul cauzei in copie
urmatoarele inscrisuri: Hotararea Consiliului Judetean Arges nr.169/14.12.2006 si
anexa la aceasta hotarare, adresa nr.12326/20.11.2006 a ..........................,  decizia
nr.45/29.12.2006 emisa de Serviciul Public de Protectia Plantelor Arges, adresa nr.
8136/15.08.2007 si cartea de munca  a reclamantei.
      La data de 30.01.2008 reclamanta si-a precizat cererea de chemare in judecata
in sensul introducerii in cauza in calitate de parati atat a ..............................., prin
primar, cat si a ..............................................
      La termenul din data de 27.02.2008, paratii au depus la dosarul cauzei
intampinare prin care au solicitat respingerea cererii formulate de reclamanta ca
neintemeiata.
      In motivarea intampinarii se arata ca, urmare a hotararii Consiliului Judetean
Arges nr.169/14.12.2006, parata ..................................... a comunicat Consiliului
Judetean Arges cu adresa nr.12326/20.11.2006 ca este de acord cu preluarea
imobilului (teren si cladire) in patrimoniul Orasului Costesti pentru perioada de 1
an, conform contractului de administrare inregistrat sub nr.13693/20.12.2006.
      Prin aceeasi adresa mai sus mentionata, parata Primaria Costesti a comunicat 
Consiliului Judetean ca este de acord si cu preluarea personalului aferent urmand ca
in luna decembrie, in sedinta de consiliu local sa se hotarasca preluarea acestei
activitati.
      Se arata ca la data de 27.02.2007 ................................................. a aprobat
organigrama de functionare a aparatului de specialitate. Intrucat in cadrul Primariei
Orasului Costesti nu existau posturi vacante, a fost suplimentata organigrama cu 2
posturi pentru compartimentul Protectia Mediului, in cadrul Biroului Inspectie
Comerciala, posturi pentru ocuparea carora a fost organizat concurs la data de
01.11.2007.
      La acest concurs a participat si reclamanta, conform cererii inregistrate sub
nr.14409/17.10.2007, insa nu a obtinut punctajul necesar, fiind respinsa si
contestatia formulata de catre aceasta.
      Se invedereaza ca in functie de organigrama aprobata, reclamanta nu putea fi
preluata prin transfer, deoarece aceasta era personal contractual, iar posturile nou
create erau pentru functionari publici, Legea 188/1999 nepermitand astfel de
transferuri.
      In drept, intampinarea a fost intemeiata pe disp.art. 115-118 C.pr.civila.
      In sustinerea intampinarii formulate paratii au depus la dosarul cauzei un set
de inscrisuri( f 38 - 44).
      Sub aspectul probatoriului, in cauza au fost incuviintate pentru reclamanta
probele cu inscrisuri, interogatoriu, relatii de la intimata si expertiza contabila, iar
pentru parati probele cu inscrisuri si interogatoriu.
      A fost administrat interogatoriul paratului ............................................i si
reclamantei.
      A fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiza contabila judiciara
intocmit de expert .......................... (f.102 - 112).
      Ambele parti au administrat in cauza proba cu inscrisuri.
      Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine in fapt urmatoarele:
      Prin Hotararea nr.169/14.12.2006 a ................................. (f.4-5), s-a hotarat
darea in administrarea unor consilii locale, pe termen de 1 an, a imobilelor
constructii si teren in care au functionat punctele de lucru fitosanitare precum si
preluarea personalului aferent, conform anexei la hotarare.
      In anexa la aceasta hotarare (f.6-7), privind situatia imobilelor si a
personalului preluat conform adresei nr.13975/20.11.2006 ce se dau in
administrarea consiliilor locale, figureaza si reclamanta ............................. ca
inspector specialist gradul I.
      Prin adresa nr.12326/20.11.2006 (f.8), ................................... instiintase in
prealabil ............................. ca este de acord cu preluarea imobilului ( teren si cladire)
in patrimoniul ..................... cat si a personalului aferent, urmand ca in luna
decembrie in sedinta de ........................... sa se hotarasca preluarea acestei activitati.
      La data de 20.12.2006 intre ................................, in calitate de proprietar, si
......................, in calitate de administrator, s-a incheiat contractul de administrare
inregistrat sub nr.15596/21.12.2006, respectiv 13693/20.12.2006 (filele 64-67).
      Obiectul acestui contract la constituit darea in administrare a bunurilor
imobile care au apartinut fostului serviciu de protectia plantelor - punctul
................., conform datelor de identificare din procesul verbal de predare - primire
anexa la contract, pe o durata de 1 an.
      In acest contract s-a stipulat ca hotararea .................................... nr.
169/14.12.2006, in care se prevazuse si preluarea personalului aferent, face parte
integranta din  contract.
      Conform procesului verbal incheiat intre Comisia constituita prin Dispozitia
nr.406/20.12.2006 a .............................................. si reprezentantii
......................................., inregistrat sub nr.13694/20.12.2006, respectiv
15595/21.12.2006 (filele 81-82), s-a efectuat predarea - primirea  bunurilor imobile
in care a functionat punctul de lucru fitosanitar ..................... ce a apartinut
Serviciului de Protectie a Plantelor Arges si a personalului de deservire, respectiv a
reclamantei ............................ - inspector specialitate gradul I.
      Prin hotararea nr.162/19.12.2007 a ........................... (f. 87),  s-a aprobat
prelungirea contractului de administrare mai sus mentionat pe o perioada de 1 an.
      Urmare a hotararii mai sus mentionate a fost incheiat actul aditional la
contractul de administrare nr.15596/21.12.2006 (fila 86), prin care durata
contractului de administrare a fost prelungita cu un an, respectiv pana la data de
15.02.2009.
      Potrivit art.169 din Codul muncii "Salariatii beneficiaza de protectia
drepturilor lor in cazul in care se produce un transfer al intreprinderii, al unitatii sau
al unor parti ale acesteia catre un alt angajator, potrivit legii.
      Drepturile si obligatiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport
de munca existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.
      Transferul intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acesteia nu poate
constitui motiv de concediere individuala sau colectiva a salariatilor de catre cedent
ori de catre cesionar."
      In raport de dispozitiile legale mai sus-mentionate, de contractul de
administrare incheiat intre .................................... si .................., de acordul exprimat
de catre ............................. privind preluarea imobilelor ce au apartinut punctului de
lucru fitosanitar ....................... si a personalului aferent, precum si de procesul-
verbal incheiat intre Comisia constituita la nivelul Consiliul Judetean Arges si
reprezentantii Consiliului Local Costesti, inregistrat sub nr.13694/20.12.2006,
instanta retine ca paratilor le revenea obligatia incadrarii reclamantei in functia de
inspector specialist de gr. I, incepand cu data de 01.01.2007.
      In ceea ce priveste sustinerea paratilor din intampinare, potrivit careia in
functie de organigrama aprobata, reclamanta nu putea fi preluata prin transfer,
deoarece aceasta era personal contractual, iar posturile nou create erau pentru
functionari publici, instanta retine ca aceasta aparare nu este intemeiata,
transformarea a patru posturi personal contractual in functii publice, intervenind
abia la data de 27.02.2007, conform Hotararii nr.8/27.02.2007 a Consiliului Local
Costesti (fila 62), in timp ce paratilor le revenea obligatia suplimentarii organigramei
cu postul necesar incadrarii reclamantei incepand cu data de 01.01.2007.
      Prin urmare, instanta urmeaza sa admita actiunea formulata de reclamanta,
asa cum a fost precizata si sa oblige pe paratul ......................... sa o incadreze pe
reclamanta in functia de inspector specialist de gr. I, incepand cu data de
01.01.2007.
      In temeiul art.269 alin1 si 2 C.muncii, va fi obligat acelasi parat la repararea
prejudiciului produs reclamantei prin neindeplinirea obligatiei de a o incadra in
functia de inspector specialist de gr. I, respectiv la plata drepturile salariale cuvenite
pentru perioada 01.01.2007 - decembrie 2008, in cuantum de 28341 lei, conform
raportului de expertiza contabila judiciara intocmit in cauza de expert Butoi
Constantin (f.102 - 112), ce face parte integranta din prezenta sentinta, precum si la
plata drepturilor salariale cuvenite in continuare, pana la data incadrarii efective pe
post, actualizate cu indicele de inflatie, potrivit art. 161 alin.4 C.muncii, si la care se
va adauga si dobanda legala.
      In raport de disp.art.40 alin.2 lit.g din Codul muncii va fi obligat paratul
Orasul Costesti sa efectueze mentiunile corespunzatoare in carnetul de munca al
reclamantei.
      In temeiul art. 274 C.pr.civ. va fi obligat acelasi parat la 700 lei cheltuieli de
judecata in favoarea reclamantei, reprezentand onorariu avocat si onorariu expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

      Admite cererea precizata formulata de reclamanta
......................................., in contradictoriu cu paratii
.............................................
      Obliga pe paratul ......................... sa o incadreze pe reclamanta in functia de
inspector specialist de gr. I, incepand cu data de 01.01.2007, si sa-i plateasca
acesteia suma de 28341 lei, conform RET ce face parte integranta din prezenta
sentinta, reprezentand drepturile salariale cuvenite pe perioada 01.01.2007 - data
efectuarii expertizei, precum si la plata drepturilor salariale cuvenite in continuare,
pana la data incadrarii efective pe post, actualizate cu indicele de inflatie si la care se
va adauga si dobanda legala.
      Obliga pe paratul .................... sa efectueze mentiunile corespunzatoare in
carnetul de munca al reclamantei.
      Obliga pe acelasi parat la 700 lei cheltuieli de judecata.
      Definitiva si executorie.
      Cu recurs in 10 zile de la comunicare.
      Pronuntata in sedinta publica de la 12 Decembrie 2008, la Tribunalul Arges,
sectia civila, litigii de munca si asigurari sociale.

Red. C.P
Dact. NE/ 4 ex
13.01.2009
 
 
 
  1

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi)

Revendicare imobiliara - Decizie nr. 583 din data de 13.09.2017
Calificare actiune. Actiune in constatare sau actiune in realizare. Admisibilitatea actiunii in constatare in situatia in care partile au posibilitatea de a formula actiune realizarea dreptului - Sentinta civila nr. 272 din data de 16.03.2016
Revendicare imobiliara. Folosirea unui teren agricol fara titlu. Despagubiri - Sentinta civila nr. 296 din data de 08.04.2015
Revendicare unui imobil trecut in proprietatea statului. Actiune in revendicare inadmisibila - Decizie nr. 497 din data de 17.05.2012
Actiune in revendicare. Obligatia proprietarului de a permite traversarea terenului pentru cauza de utilitate publica. - Decizie nr. 466 din data de 14.05.2012
Revendicare imobiliara. Folosirea unui imobil fara titlu - Decizie nr. 539 din data de 14.11.2011
Restituire imobil preluat abuziv de catre stat - Decizie nr. 384 din data de 01.09.2011
Cerere de restituire a imobilelor trecute in proprietatea statului prin expropriere. - Decizie nr. 386 din data de 02.09.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 335 din data de 29.03.2011
Revendicare - Decizie nr. 6798 din data de 28.01.2011
Revendicare - Decizie nr. 4979 din data de 10.02.2011
Revendicare imobil in baza legii 10/2001 - Decizie nr. 401 din data de 28.10.2010
Revendicare - Decizie nr. 220 din data de 25.03.2010
Revendicare.Nulitatea absoluta a actelor juridice si operatiunilor de cf. - Decizie nr. 67 din data de 04.03.2010
Revendicare mobiliara - Sentinta civila nr. 307 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 1311 din data de 19.10.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 115 din data de 17.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Legalitatea dispozitiei de recuperare a sumelor incasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri, ca urmare a nedeclararii corecte a numarului membrilor de familie, veniturilor ori bunurilor detinute. - Decizie nr. 103/F din data de 16.01.2014