majorare pensie
(Decizie nr. 92/RMF din data de 07.09.2010 pronuntata de Tribunalul Arges)Dosar nr. 772/280/2010
R O M A N I A
TRIBUNALUL ARGES
SECTIA CIVILA
DECIZIE CIVILA Nr. 92/RMF
Sedinta publica de la 07 Septembrie 2010 S-a luat in examinare pentru solutionare recursul declarat de paratul I.M.,
impotriva sentintei civile nr.1518 din 15.02.2010 pronuntata de Judecatoria Pitesti in
dosarul nr.772/280/2010, intimata-reclamanta fiind I.G.R..
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns avocat B. pentru recurentul-
parat, lipsind intimata-reclamanta.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care:
Avocat B. depune la dosar imputernicire avocatiala de prezentare juridica pentru
recurentul-parat I.M. si arata ca nu are cereri de formulat.
Tribunalul, avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata cauza in stare de
judecata si acorda cuvantul asupra recursului.
Avocatul recurentului-parat solicita admiterea recursului asa cum a fost formulat,
potrivit motivelor depuse in scris la dosar, cu cheltuieli de judecata. Depune la dosar doua
chitante reprezentand onorariu de avocat.
TRIBUNALUL
Constata ca prin actiunea inregistrata la data de 15.11.2009 pe rolul Judecatoriei
Pitesti sub nr.19832/280/2009 , reclamanta I.G.R., in contradictoriu cu paratul I.M., a
solicitat instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului la
plata unei pensii majorate in favoarea sa, pe cale de ordonanta presedintiala, cu cheltuieli
de judecata.
Se arata in motivare de catre reclamanta ca este fiica paratului rezultata din
casatoria acestuia cu I.M.A si datorita neintelegerilor parintii sai au divortat, iar dansa a
fost incredintata mamei spre crestere si educare. In anul 2004 mama sa a decedat, iar tatal
sau nu a ajutat-o in nici un fel, desi era singurul care ar fi putut sa faca acest lucru.
Prin sentinta civila nr.2234/23.03.2001 a Judecatoriei Pitesti paratul a fost obligat
la plata pensiei de intretinere in favoarea sa in cuantum de 150 lei lunar pana la terminarea
studiilor, dar nu mai tarziu de implinirea varstei de 25 de ani.
Cu toate acestea, tatal sau nu i-a trimis banii, iar in prezent realizeaza venituri
foarte mari, astfel incat se impune majorarea pensiei la un procent de 25 % din aceste
venituri.
La termenul din data de 08.01.2010 reclamanta si-a precizat actiunea aratand ca
intelege sa se judece pe calea dreptului comun, motiv pentru care cauza a fost repartizata
aleatoriu unui complet specializat in cauze cu minori si familie, dobandind nr.
772/280/2010.
Prin sentinta civila nr.1518/15.02.2010 Judecatoria Pitesti a admis actiunea
formulata de reclamanta I.G.R., impotriva paratului I.M., obligandu-l pe parat sa
plateasca cu titlu de pensie de intretinere pentru reclamanta cota de 25% din venitul sau
lunar net, incepand cu data introducerii actiunii si pana la terminarea studiilor de catre
reclamanta, dar nu mai tarziu de implinirea de catre aceasta a varstei de 25 de ani.
Pentru aceasta instanta de fond a retinut din certificatul de nastere depus la dosar
ca paratul este tatal reclamantei si prin urmare potrivit art.86 alin.3 C. Fam datoreaza
pensie de intretinere pentru aceasta.
La momentul actual pensia stabilita prin sentinta civila nr. .2234/23.03.2001 a
Judecatoriei Pitesti, la suma de 150 de lei , este derizorie raportata la veniturile paratului,
asa cum sunt ele dovedite cu adeverinta de salariat depusa la dosar (fila 6 ) si disp.art. 96
alin.3 C. Fam. De aceea instanta in baza textelor legale mai sus amintite a dispus
majorarea pensiei de intretinere pentru reclamanta.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs paratul I.M., criticand-o sub
aspectul cuantumului pensiei de intretinere.
Astfel, recurentul a aratat ca instanta de fond nu a avut in vedere ca paratul mai
are un alt copil in intretinere, si anume I.C., in varsta de 14 ani, al carei certificat de
nastere se afla la dosar, si nici faptul ca in intretinere se afla si mama sa, I. E. . In aceste
conditii cuantumul pensiei datorata pentru doi copii nu poate depasi 33% din venitul net
lunar. Recurentul a sustinut ca este de acord cu plata pensiei catre reclamanta, la nivelul a
17% din venitul net lunar.
In drept, au fost invocate disp. art.299 si urm. C.pr.civ., art.3041 C.pr.civ.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata ca recursul este
fondat.
Astfel, asa cum reiese din copia certificatului de nastere aflat la dosar (f.20-dosar
nr. 19832/280/2009), paratul mai are un copil, si anume pe minora I. C., nascuta la data
de YY.YY.1995, fata de care are obligatia legala de intretinere, conform art.86 si 107
C.pr.civ.
Cat priveste imprejurarea ca recurentul se ocupa si de mama sa, acest aspect nu are
relevanta in cauza, atata vreme cat nu exista o hotarare judecatoreasca care sa dea nastere
obligatiei legale de intretinere a parintelui de catre copilul sau.
In aceasta situatie, intrucat instanta de fond a apreciat ca si intimata-reclamanta
este indreptatita la a primi intretinere de la tatal sau, aspect necontestat de recurent,
instanta de fond trebuia sa aiba in vedere dispozitiile art.94 alin.3 C.fam., stabilind
cuantumul pensiei de intretinere astfel incat intretinerea datorata de recurent celor doi
copii sa nu depaseasca o treime din venitul sau lunar.
Cum prin sentinta recurata instanta de fond a stabilit pensia la nivelul a 25% din
venitul net lunar al recurentului, tribunalul constata ca solutia pronuntata este data cu
incalcarea disp. art.94 C.fam., impunandu-se admiterea recursului si modificarea hotararii,
in parte, si anume in ceea ce priveste cuantumul pensiei de intretinere, ce va fi stabilit la
17% din venitul net lunar, intrucat recurentul s-a aratat de acord cu plata unei pensii la
acest nivel.
Celelalte dispozitii ale sentintei vor fi mentinute.
In temeiul art.274 C.pr.civ., tribunalul va obliga intimata-reclamanta la plata
cheltuielilor de judecata catre recurent, si anume suma de 500 lei, reprezentand onorariu
de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de paratul I.M. , impotriva sentintei civile nr.1518 din
15.02.2010 pronuntata de Judecatoria Pitesti in dosarul nr.772/280/2010, intimata-
reclamanta fiind I.G.R..
Modifica in parte sentinta, in sensul ca obliga pe parat sa plateasca in favoarea
reclamantei pensie de intretinere in cuantum de 17% din venitul net lunar.
Mentine in rest sentinta.
Obliga pe intimata sa plateasca recurentului suma de 500 lei, cheltuieli de judecata
in recurs.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica de la 07 Septembrie 2010, la Tribunalul Arges-Sectia
Civila.
Presedinte,
Judecator,
Judecator, Grefier,
1

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Alocatii
Centrul ?colar de Educa?ie Incluziva S. Obligarea acestuia la plata unor drepturi in favoarea unor elevi cu cerin?e educa?ionale speciale. - Hotarare nr. 1726 din data de 06.06.2017Anulare act administrativ - Hotarare nr. 867 din data de 02.10.2017
Indemnizatie gemeni - Decizie nr. 145/R din data de 02.03.2010
Drepturi banesti reprezentand alocatie de hrana pentru politisti. Categorii de pensionari carora se acorda. - Decizie nr. 2204 din data de 06.11.2009
STABILIRE PENSIE INTRETINERE - Sentinta civila nr. 395 din data de 07.03.2006
pensie intretinere - Sentinta civila nr. 779 din data de 23.10.2009
Alocatie de stat - Sentinta civila nr. 2371 din data de 01.09.2009
Dreptul reclamantei la obligarea paratei la plata indemnizatiei pentru cresterea celui de-al doilea copil provenit dintr-o sarcina gemelara cf. Deciziei 26/2011 a ICCJ, incepand cu data de 11.12.2006 si pana la 15.09.2008, nu este prescris. - Sentinta civila nr. 2878 din data de 18.10.2013
lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.) - Sentinta penala nr. 457 din data de 27.10.2011
plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art.278 ind.1 C.p.p.) - Sentinta penala nr. 450 din data de 25.10.2011
omorul (art. 174 C.p.) - ART. 20 - Sentinta penala nr. 446 din data de 20.10.2011
infractiuni de evaziune fiscala (Legea 871994, Legea 2412005) - Sentinta penala nr. 419 din data de 04.10.2011
traficul de persoane (Legea 6782001 art. 12) - Sentinta penala nr. 392 din data de 13.09.2011
traficul de droguri (Legea 1432000 art. 2) - Sentinta penala nr. 367 din data de 16.08.2011
infractiuni de coruptie (Legea nr. 782000) - Sentinta penala nr. 353 din data de 28.07.2011
inselaciunea (art. 215 C.p.) - Sentinta penala nr. 339 din data de 15.07.2011
initiere, constituire de grup infractional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 392003 art. 7) - Sentinta penala nr. 324 din data de 30.04.2011
traficul de droguri - Sentinta penala nr. 297 din data de 09.06.2011
contestatie (Plangere) cu privire la masurile asiguratorii - Sentinta penala nr. 276 din data de 31.05.2011
contestatie la executare - Sentinta penala nr. 249 din data de 12.05.2011