contestatie (Plangere) cu privire la masurile asiguratorii
(Sentinta penala nr. 276 din data de 31.05.2011 pronuntata de Tribunalul Arges)Dosar nr. 2584/109/2011
R O M A N I A
TRIBUNALUL ARGES
SECTIA PENALA
SENTINTA PENALA Nr. 276
Sedinta publica de la 31 Mai 2011
Completul compus din:
S-a luat in examinare, pentru solutionare, in prima instanta, contestatia cu
privire la masurile asiguratorii (art.168 C.p.p.), formulata de contestatorul T.I.B. .
La apelul nominal facut in sedinta publica , s-a prezentat pentru
contestatorul T.I.B. , avocat C.S.S. , lipsa fiind contestatorul.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
S-a procedat la inregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit art.304/1
Cod pr.penala.
Aparatorul contestatorului depune la dosar un set de acte si arata ca nu
mai are alte cereri de formulat.
Reprezentanta parchetului, arata ca are de ridicat o exceptie, in sensul ca
apreciaza in raport de disp.art.168 alin.1 C.pr.penala si in raport de decizia 71/2007
a ICCJ Bucuresti- Sectiile Unite, prin care s-a admis recursul in interesul legii
declarat de procurorul general al Romaniei, cu privire la competenta de solutionare
a plangerii formulata in temeiul art.168 C.pr.penala , cand cauza se afla in cursul
urmaririi penale, s-a stabilit ca competenta de a solutiona plangerea in temeiul
acestor dispozitii, revine procurorului in cadrul urmariri penale, respectiv instantei
de judecata in cursul judecatii. In prezenta speta, cauza se afla in faza de urmarire
penala , masura a fost dispusa la urmarirea penala, plangerea a fost solutionata
potrivit disp.art.275 C.pr.penala referitor la disp.art.163 si 168 C.pr.penala,
plangere impotriva actelor si masurilor procurorului, astfel incat apreciaza ca si prin
solutionarea de catre primul procuror in temeiul dispozitiilor art.278 alin.1
C.pr.penala a plangerii, o astfel de plangere adresata instantei de judecata este
inadmisibila.
Aparatorul contestatorului, solicita respingerea exceptiei ca neintemeiata ,
Tribunalul Arges are atat competenta materiala cat si teritoriala pentru solutionarea
contestatiei, avand in vedere ca contestatorul este cercetat de Parchetul de pe langa
Tribunalul Arges este intr-adevar o masura provizorie dar care ii lezeaza drepturile
procesuale ale contestatorului. A invocat art.168,169 C.pr.penala pentru a respecta
drepturile procesuale si pentru a preintampina un prejudiciu patrimoniului societatii
pe care contestatorul o administreaza.
Cu privire la textul de lege invocat, solicita sa se observe ca nu procuratura
dispune in mod irevocabil asupra unei masuri provizorii ci numai instanta de
judecata. Pentru aceste motive solicita respingerea exceptiei de inadmisibilitate
formulata de reprezentanta parchetului.
Pe fondul cererii arata ca prin sechestrarea autoturismului Mercedez care
este singurul mijloc fix al societatii, obiectul principal de activitate acela de transport
paleti, fara de care societatea este in imposibilitate de a mai functiona si pe cale de
consecinta de a realiza venituri licite , venituri care in urma unei condamnari daca
va fi cazul ar putea acoperii astfel un eventual prejudiciu , care este acoperit si prin
alt sechestru respectiv o suma de bani care nu a fost restituita, din suma de bani
retinuta de Parchet poate fi acoperit prejudiciul. Singurul mijloc de proba prin care
stabileste prejudiciul ipotetic Parchetul este adresa ANAF care apreciaza in mod
ipotetic ca s-a cauzat bugetului un prejudiciu de 200.000 Euro. Urmarirea penala
este individuala si daca se va stabili vinovatia inculpatului si va fi condamnat printr-
o sentinta definitiva si irevocabila, cu siguranta acesta va acoperi latura civila. In
aceasta faza, nu suntem in aceasta situatie si pe cale de consecinta, sa se constate ca
cererea formulata este legala si temeinica. Totodata arata ca petentul contestator are
in ingrijire si un copil minor, iar sotia este casnica, iar pentru a realiza venituri licite
petentul are nevoie de acest mijloc de transport si din dosar nu rezulta ca petentul
contestator ar fi folosit acest mijloc de transport la comiterea de infractiuni
respectiv contrabanda cu tigari. Pentru aceste motive solicita admiterea cererii si
ridicarea sechestrului asigurator .
Reprezentanta parchetului, arata ca masura asiguratorie dispusa in cauza in
faza de urmarire penala a fost luata in conditii legale , aceasta fiind luata in vederea
repararii pagubei produse prin savarsirea infractiunilor pentru care petentul
contestator este cercetat ,. Astfel incat nu sunt motive temeinice si justificate pentru
admiterea unei astfel de plangeri.
INSTANTA
Deliberand constata.
La data de 19.05.2011, petentul T.I.B. a formulat contestatie impotriva
rezolutiei prim procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul Arges, prin care i s-
a respins plangerea impotriva rezolutiei procurorului nr.818/P/2010 din
05.05.2010 prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui
autoturism marca Mercedes.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin ordonanta din 29.03.2011 a Parchetului de pe langa Tribunalul Arges
pronuntata in dosar nr.818/P/2010, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator
asupra bunurilor mobile si imobile detinute de inculpatul T.I.B., masura fiind
dispusa in vederea recuperarii prejudiciului cauzat bugetului statului prin savarsirea
faptelor comise de catre inculpat, respectiv pana la concurenta sumei de 188.000 lei.
Masura a fost contestata la prim procurorul unitatii de parchet, iar prin
rezolutia nr.409/II/2/05.05.2011 s-a respins ca neintemeiata plangerea formulata.
S-a invocat ca si in plangerea adresata instantei ca autoturismul marca
Mercedes asupra caruia a fost aplicat sechestru asigurator este singurul mijloc fix al
societatii comerciale detinute de petent cu ajutorul caruia societatea isi desfasoara
obiectul principal de activitate, iar acesta nu a servit la savarsirea faptelor pentru
care este cercetat.
Intr-adevar, potrivit art.168a1 Cod pr.penala, in contra masurii asiguratorii
luate si a modului de aducere la indeplinire a acesteia, inculpatul se poate plange
procurorului sau instantei de judecata, in orice faza a procesului penal.
Insa, prin decizia 71/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a stabilit
ca, plangerea formulata in temeiul art.168 cod pr.penala, se solutioneaza de catre
procuror in cursul urmaririi penale si respectiv de instanta de judecata in cursul
judecatii.
In cauza, atata timp cat dosarul penal nr.818/P/2010 al Parchetului de
pe langa Tribunalul Arges nu a fost finalizat, prezenta contestatie poate fi
solutionata doar pe calea controlului ierarhic la prim procurorul unitatii de
parchet, cum s-a realizat in speta, iar plangerea adresata instantei este inadmisibila.
Avand in vedere aceasta exceptie, instanta nu va analiza cauza pe fond, in
baza motivelor invocate de petent.
Vazand si disp.art.192 alin.2 cod pr.penala.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge contestatia ca inadmisibila formulata de contestatorul T.I.B.
domiciliat in (...).
Obliga pe contestatorul T.I.B. la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare
catre stat.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi 31.05.2011, la Tribunalul Arges-Sectia
Penala.
3

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contestatie la executare
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013