InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arges

cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.)

(Sentinta penala nr. 70 din data de 12.06.2009 pronuntata de Tribunalul Arges)

Domeniu Cereri | Dosare Tribunalul Arges | Jurisprudenta Tribunalul Arges


R O M A N I A

TRIBUNALUL ARGES
SECTIA PENALA
Dosar nr. 2270/109/2009
INCHEIERE nr. 236
Sedinta publica de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PRESEDINTE I.F.
Grefier E.E.C.

     Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Pitesti, reprezentat prin procuror D. D.
///...
        S-a luat in examinare, pentru solutionare in prima instanta, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulata de P.A.D. pentru tatal sau P.G.G., in prezent detinut Arestul IPJ Arges.
           La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns inculpatul P.G.G. in stare de arest asistat de avocat  N.C..
         Procedura legal indeplinita.
     S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta dupa care:
     S-a procedat la inregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit disp. art. 304 Cod procedura penala.
     Inculpatul P.G.G. arata ca isi insuseste cererea formulata de P.A.D..
     Tribunalul, in temeiul dispozitiilor art. 1608.1 Cod procedura penala, pune in discutie admisibilitatea in principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Aparatorul inculpatului P.G., solicita admiterea in principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de admitere in principiu a cererii de liberare provizorie  sub control judiciar.
Tribunalul constata ca sunt indeplinite  conditiile prevazute de lege  pentru admisibilitatea in principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, motiv pentru care admite in principiu cererea.
     In temeiul dispozitiilor art. 1608a.2 Cod procedura penala se procedeaza la ascultareainculpatului P.G.G., raspunsurile acestuia fiind consemnate in scris si atasate la dosar. 
     Instanta, acorda cuvantul pe cererea de liberare provizorie sub control judiciar .
     Avocat N.C., arata ca motiveaza cererea de liberare provizorie sub control judiciar prin faptul ca au disparut majoritatea motivelor invocate de parchet la prelungirea arestarii preventive si au aparut noi imprejurari care justifica liberarea sub control judiciar a inculpatului P.G.G..
     Au fost efectuate numeroase acte de urmarire penala si anume: perchezitii informatice, ridicari de inscrisuri, audierea unor martori, audierea unor coinculpati, au fost desigilate si supuse analizei majoritatea inscrisurilor ridicate de la societatile la care inculpatul este actionar.
     La data de 12.06.2009 au fost depuse 400 de inscrisuri solicitate de  parchet. De asemenea, la 11 iunie a fost audiat P.I. fratele inculpatului arestat.
     In ziua de 12 iunie au fost audiati portarul echipei de foptbal FC Arges, B. I. si administratorul SC....., numitul P.G..
     Avand in vedere cele aratate mai sus in mod obiectiv fiind liberat sub control judiciar, inculpatul nu are cum sa impiedice, in continuare, buna desfasurarea procesului penal.
     Totodata arata ca pe intreaga perioada a discutarii apectelor procesuale legate de privarea de libertate a inculpatului P.G.G. nu a fost mentionata existenta unor date din care sa rezulte ca va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea sau distrugerea unor mijloace materiale de proba.
     In situatia in care exista date in sensul celor aratate mai sus, parchetul era indreptatit sa invoce aceste motive in referatul privind propunerea prelungirii arestarii inculpatului.
     Parchetul a solicitat prelungirea arestarii preventive din 04.06.2009 pentru efectuarea unor acte de urmarire penala, respectiv pentru identificarea si audierea altor martori care cunosc aspecte in legatura cu faptele comise efectuarea de confruntari; intocmirea sau definitivarea rapoartelor de constatare tehnico-stiintifice rezultate ca urmare a perchezitiilor informatice, a unitatilor sau mediilor de stocare ridicate cu ocazia perchezitiilor domiciliare din data de 13.04.2009; definitivarea controlului efectuat de catre Garda Financiara Centrala la firmele ce sunt controlate de catre inculpatul P.G.G.; intocmirea notei de constatare; prezentarea materialului de urmarire penala.
     Arata ca aceste activitati pot fi efectuate cu inculpatul in stare de libertate deoarece acesta, in mod obiectiv, nu le poate impiedica sau denatura in vreun fel.
     Inculpatul si nici persoanele care administreaza societatile nu au incercat sa sustraga sau sa distruga inscrisuri ori alte mijloace de proba.
     Arata ca organele de urmarire penala au facut perchezitii informatice constatand ca unitatile informatice nu au fost in niciun fel afectate si s-au facut investigatii asupra acestora in bune conditii tehnice.
     In conditiile in care inscrisurile puse la dispozitie sunt nealterate iar unitatile informatice sunt in perfecta stare de functionare specialistii care fac constatari stiintifice au posibilitatea reala sa obtina datele si informatiile care sunt necesare pentru aflarea adevarului.
     Totodata arata ca mentinerea inculpatului in stare de arest conduce inevitabil la intrarea in insolventa a societatilor comerciale datorita starii de panica generata de starea de arest a acestuia.
     De la data de 15 aprilie pana la 12 iunie au fost initiate cateva zeci de actiuni in justitie prin care societatile comerciale la care inculpatul este actionar au fost chemate in judecata pentru somatii de plata inainte de termenele scadente.
     Aceste demersuri in justitie sunt consecinta atmosferei generate de arestarea inculpatului P.G.G. si in mod inevitabil sa resfrang negativ asupra activitatii societatilor la care acesta este actionar cu repercursiuni directe asupra posibilitatii mentinerii celor 4000 de angajati.
     In motivarea invocata in sprijinul cererii de liberare provizorie sub control judiciar are sprijin si in practica judiciara recenta.
     In acest sens Curtea de Apel Bucuresti ale carei hotarari dau dovada de o mai mare rigoare stiintifica in comparatie cu alte instante, in decizia nr.1605 din 12.11.2007 a hotarat in sensul ca acordarea liberarii provizorii sub control judiciar nu este impiedicata de mentinerea temeiurilor care au determinat arestarea preventiva a inculpatului intrucat pe de o parte, nicio dispozitie legala nu conditioneaza liberarea provizorie de incetarea sau schimbarea temeriurilor arestarii preventive, cazuri in care masura respectiva trebuie revocata ori, dupa caz, inlocuita conform art.139 C.pr.penala, pe de alta parte, potrivit art.136 alin.2 C.pr.penala, scopul arestarii preventive atfel cum este definit in art.136 alin.1 C.pr.penala, poate fi realizat si prin liberarea provizorie a inculpatului cu impunerea unui control judiciar care, prin continutul concret al obligatiilor care il compun se infatiseaza ca o adevarata alternativa legala la insasi arestarea preventiva.
     In acelasi sens s-a pronuntat si ICCJ Sectia Penala prin Decizia nr. 316/R din 19.01.2007, statuand ca liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteza, mentinerea temeiurilor arestarii preventive.
     Reprezentantul parchetului, pune concluzii de respingere ca neintemeiata a cererii de liberare provizorie sub control judiciar tinand cont de faptele savarsite de inculpat in forma continuata.
     Inculpatul P.G.C., solicita admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar aratand ca va respecta obligatiile impuse de instanta, mai arata ca a muncit 20 de ani pentru firma si a oferit multe locuri de munca. Totodata arata ca nu a oferit mita niciunui arbitru.

                                           T R I B U N A L U L :

     Deliberand asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele :
     La data de 11.06.2009, pe rolul Tribunalului Arges a fost  inregistrata sub nr.2270/109/2009, cererea numitului  P.  A. D. prin are solicita instantei  eliberarea provizorie sub control judiciar a tatalui sau , inculpatul P.G.G. .
     Cererea a fost insusita de inculpat la  termenul din data de 12 iunie 2009.
     In motivare si in declaratia data in fata instantei , inculpatul a aratat ca solicita eliberarea sa intrucat firma pe care o controleaza  intampina dificultati    de cand s-a dispus impotriva sa masura arestarii prevenite la care s-au mai adaugat si  realitatile generate de criza economica.
     Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :
      Prin incheierea nr. 22/CC/14.04.2009 a Tribunalului Arges s-a dispus  in baza art. 149 ind.1 rap la art. 148 lit. f) C.pr.pen. , arestarea preventiva  a inculpatului  P.G.G.  pentru  o perioada de 29 de zile, masura prelungita  prin incheierea nr. 41/R/12.05.2009 si decizia nr. 2433/11.06.2009, ambele ale Curtii de Apel Pitesti .
     In fapt, s-a retinut in motivarea hotararilor mai sus mentionate ca inculpatul inculpatul P.G.G. , in calitate de  actionar al SC ....   si SC ...... , cat si de actionar majoritar al C................ , a remis , prin  intermediul lui F. L. I.- director general la SC..... ,  sume de bani in valuta mai multor arbitrii de fotbal ( inculpati , la  randul lor , in cauza ), precum si inculpatului C. G., presedintele  C.C. a A. din cadrul  F. R. . , caruia i-a remis  suma de 270.000 lei , pentru a obtine favorizarea echipei FC ... ,in  meciurile disputate in cadrul C. de F.  al Romaniei , Liga I, sezonul competitional  2008-2009 , si pentru  promovarea  arbitrului I. M. din liga a-II-a  in liga I .
     De asemenea, tot prin intermediul lui F.L. , a remis inculpatului L.D.C. , care la acel moment  detinea functia de director al OPC Arges , o suma de bani  in valuta  pentru  ca acesta sa-l  anunte pe inculpatul F. in legatura cu viitoarele controale  ce vizau  SC .....
     Totodata, instanta retine ca  prin  Ordonanta nr. 97/P/2008 emisa la data de 06.05.2009, ulterior pronuntarii incheierii  de arestare nr. 23/CC/14.04.2009, s-a dispus extinderea  cercetarilor penale si inceperea urmaririi penale fata de petentul  inculpat P.G.G. , pentru infractiunea  prev. de art. 255 C.pen. rap la art. 5 si 6  din Legea nr. 78/2000 cu modificarile si completarile   ulterioare  si cu aplicarea dispozitiilor art. 41 alin.2 C.pen., privind faptele  comise in datele de 03.10.2008 , 23.10.2008, 07.11.2008, 23.11.2008 si 03.12.2008 - constand in aceea ca  inculpatul P.G.G. , prin intermediul lui F.L. I., a remis sume de bani  in valuta arbitrilor  C. S. C. , D.  L. L.  T. C. , T. M. , I.I. , M. M.. M., R. D. , D. C. L. , iar prin intermediul lui M. C. , Presedintele C. F. FC ..... , i-a  dat numitului P. F.  diferite sume de dolari , tot pentru obtinerea unor favoruri  in beneficiul echipei FC ........... , ultima fapta  intrunind elementele  infractiunii de  cumparare  de influenta in forma continuata , prev. de art. 6 ind. 1 din Legea nr. 78/2000 cu  modificarile  si completarile  ulterioare si cu aplicarea  disp.art. 41 alin.2 C.pen. ,toate cu aplic. art. 33 lit. a) C.pen..
     .Din economia dispozitiilor legale ce reglementeaza institutia juridica a liberarii provizorii sub control judiciar, instanta   constata ca liberarea provizorie  este o masura facultativa , iar   conditiile prev. la alin.1 si 2 ale art. 160   ind. 2 C.pr.pen. sunt unele de admisibilitate  a cereri. Odata constatate aceste conditii , instanta este indrituita  apoi sa  analizeze oportunitatea lasarii  in libertate a inculpatului prin verificarea  temeiniciei cererii formulate, iar in cadrul acestui examen  referirea la motivele ce au dus la dispunerea masurii arestarii preventive  , iar mai apoi prelungirea ei este obligatorie.
     In verificarea indeplinirii  conditiilor de admisibilitate prev. de art. 160 ind.2 alin.1  si 2 C.pr.pen., instanta  constata  ca pedeapsa prevazuta de lege pentru  infractiunile imputate inculpatului P. C. nu depaseste 18 ani  si apreciaza ca in cauza nu exista date din care sa rezulte  necesitatea de a-l impiedica  pe inculpat sa  savarseasca alte  infractiuni sau de a-l impiedica  sa zadarniceasca aflarea adevarului .
     Cu toate ca  in mod formal , conditiile  legale de  admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sunt indeplinite , instanta apreciaza  pe de o parte ca aceasta  nu trebuie sa conduca ,  in mod automat , la admiterea cererii , instanta trebuind sa   aprecieze   oportunitatea unei asemenea cererii in   functie de circumstantele cauzei si datele ce-l caracterizeaza pe inculpat, iar pe de alta parte ca  cererea trebuie analizata in mod coroborat  cu temeiul care a determinat   nu numai  arestarea inculpatului, din 14. 04.2009 , dar si  prelungirea starii de arest, din datele de 12.05.2009 si 11.06.2009, si anume existenta probelor  ca lasarea  in libertate  a inculpatului  prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
     Procedand astfel la analizarea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, in raport de motivul pentru care inculpatul a fost privat de  libertate , conform art. 148 lit f) C.pr.pen. si  de necesitatea ca scopul acestei masuri preventive , recent prelungita, sa fie realizat inclusiv  prin intermediul aplicarii liberarii  provizorii, dupa cum cere  imperativ  art. 136 alin.2 C.pr.pen. , instanta constata ca  cererea nu este intemeiata.
     Pentru a ajunge la aceasta concluzie am considerat, in lipsa unor  criterii legale exprese , ca date fiind circumstantele  cauzei si persoana inculpatului  si anume  :  natura  si gravitatea faptelor de coruptie  de comiterea carora este acuzat inculpatul , fapte  care in Romania  au ajuns la un nivel de o bolnavicioasa obisnuinta, datorita vechimii si frecventei acestei practici  nocive , generalizata  inclusiv  la nivelul serviciului public, repetativitatea acestor fapte  pe un mare interval de timp si cu  implicarea unui mare numar de persoane  inculpate , la randul lor, in cauza,  valorile foarte ridicate  ce constituie  obiectul material al acestor  infractiuni , efectele extinse generate nu numai in planul fenomenului fotbalistic  dar  si in general , in plan  social; date fiind  si aspectele privind persoana inculpatului ,  notorietatea  si influenta  sociala , economica de care se bucura acesta , dar si pozitia sa de negare a  oricarei forme de vinovatie, in contra  indiciilor temeinice  constatate deja , starea de libertate , in acest moment , nu este compatibila  cu  nevoile  de adoptare a unor masuri  ferme , aspre si exemplare, proportionale  gravitatii  si anvergurii faptelor  cercetate , iar liberarea provizorie nu este  apta  sa asigure scopul masurii preventive.
     Se mai adauga faptul ca, din moment ce Curtea de Apel a prelungit   in data de 11 iunie 2009 arestarea preventiva a inculpatului pentru ca a apreciat ca  aceasta prezinta in continuare pericol pentru ordinea publica,  ne vine greu  sa credem ca dupa numai o zi acesta  nu mai prezinta pericol  pentru ordinea  publica. Tocmai de aceea , in acord cu instantele ce au  dispus masura preventiva si  prelungirea ei , consideram  si noi  ca se mentin temeiurile ce au dus la privarea de libertate a inculpatului .
     Ingrijorarile privind pericolul pe care  inculpatul il prezinta pentru ordinea publica s-au  amplificat  de la momentul luarii  masurii preventive,  impotriva acestuia extinzandu-se cercetarile penale atat pentru infractiuni de aceeasi natura, cat si pentru infractiuni de natura diferita , dar in stransa legatura cu infractiunile  de  coruptie pentru care este acuzat .Or, ,,bunul simt spune fiecarui  om cuminte , ca atunci cand un rau se arata vestitor de alte rele, trebue sa ia masuri de aparare pentru a preintampina  nenorocirea , chiar daca aceste masuri  ar fi dureroase si costisitoare" (V Dongoroz  in I.Tanoviceanu - Tratat de drept si procedura  penala , vol IV  , Ed. Curierul Judiciar , Bucuresti , 1925 , pag. 716-717).
     In alta  ordine de idei , in incercarea noastra de  a ne motiva hotararea si pe considerente ce deriva din  jurisprudenta CEDO , apreciem ca luarea  si prelungirea masurii  preventive  corespunde unei nevoi sociale  imperioase, respectiv pentru a  se asigura buna desfasurare  a procesului penal , dupa cum o arata dispozitiile art. 136 ain.1  C.pr.pen.
     Fata de timpul scurs de la dispunerea  masurii   arestarii preventive  care a declansat , din partea  organelor de urmarire penala si o activitate mult mai sustinuta de strangere  a probelor , apreciem ca, cel putin in acest moment, masura  este proportionala cu scopurile legitime urmarite, in  considerarea argumentului consacrat tot de jurisprudenta CEDO  potrivit caruia , in faza initiala a detentiei provizorii , interesul public al mentinerii ordinii trece inaintea dreptului  persoanei detinute la liberare . ,,Mai poate fi vorba de  libertatea individuala   a unui om atunci cand ordinea juridica care este insasi  chezasia respectului libertatilor, a fost violata  printr-un  grav fapt penal ?" (ibidem ) si continua acelasi mare profesor Dongoroz. ,,Orice argumente in sens contrar  nu  pot fi decat fraze goale si ieftine . Legea penala sanctionand  abateri care lezeaza nu numai interese particulare  , ci si ordinea publica , oricine violeaza aceasta lege sa stie ca in afara de  pedeapsa  pe care o va  primi risca  sa se  vada privat de libertatile pe care legea  le acorda  celor respectuosi fata de lege".
     Mergand cu argumentatia iar pe terenul jurisprudentei europene a drepturilor omului, afirmam ca aceeasi Curte europeana  a mai invederat inca un aspect , demn de luat in seama , si care se refera la faptul ca , daca anumite  intarzieri ale procedurii au fost imputabile reclamantului, atunci cand  legea procesual penala  nationala ( precum cea romaneasca )  ofera drepturi de recurs apararii , acuzatul se gaseste in fata  unei optiuni intre o pregatire   aprofundata a procesului si  o procedura mai rapida , iar pana la un punct  el trebuie sa-si  asume consecintele alegerii facute . Este  si cazul inculpatului P.G.G. care, optand pentru  sesizarea instantei cu diverse cereri de eliberare sub control judiciar, a ingreunat mersul anchetei  ceea ce a condus  la mentinerea ratiunilor pentru  care acesta  a fost arestat , respectiv buna desfasurare a procesului penal  aflat actualmente  in faza strangerii probelor si  mentinerea ingrijorarilor  privind pericolul pe care inculpatul il reprezinta in continuare pentru ordinea publica , privit prin prisma   criteriilor mai sus prezentate .
      Apreciem ca  insuficienta si chiar  nejustificata , argumentarea solicitarii de liberare provizorie prin prisma  problemelor intervenite in administrarea   si  derularea activitatii  comerciale a  firmelor inculpatului deoarece , asa cum  am aratat, apararea intereselor personale, sau ale unei familii, nu poate  justifica  in nici un context  incalcarea intereselor  generale .
        Fata de cele de mai sus, in baza art.160/8a alin.6 Cod pr.penala, instanta va respinge cererea inculpatului P.G.G. de liberare a sa provizorie sub control judiciar.
          In baza art.192 alin.2 Cod pr.penala,  va obliga  inculpatul la plata a 20 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII

DISPUNE
        
            In baza art.160/8a alin.6 Cod pr.penala, respinge cererea inculpatului P.G.G.  , fiul lui  D. si I. , nascut la data de ....  in  comuna P..., jud. A.., domiciliat in .., str. ...... nr. ..., jud. ., CNP  ....., de liberare a sa provizorie sub control judiciar.
          In baza art.192 alin.2 Cod pr.penala, obliga inculpatul la plata a 20 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
          Cu recurs, in termen de 24 ore de la pronuntare.
          Pronuntata in sedinta publica, azi 12.06.2009, la Tribunalul Arges-Sectia Penala.

Presedinte,
I.F. Grefier,
E.E.C.

Red. I.F.
Dact D.T./ 3 ex.
15.06.2009
7
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007