InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arges

plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata(art. 278 ind. 1 C.p.p.)

(Sentinta penala nr. 384 din data de 14.12.2010 pronuntata de Tribunalul Arges)

Domeniu Plangeri prealabile | Dosare Tribunalul Arges | Jurisprudenta Tribunalul Arges

Dosar nr. 2341/109/2010
R O M A N I A

TRIBUNALUL ARGES
SECTIA PENALA

SENTINTA PENALA Nr. 384
Sedinta publica de la 14 Decembrie 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE Mihaela Neacsa
Grefier Eugenia Elena Cimpoi

Parchetul de pe langa Tribunalul Arges este reprezentat prin
procuror E. C.

        S-a luat in examinare, spre solutionare, plangerea formulata de petenta SC
O.T.P. SRL impotriva rezolutiei Parchetului de pe langa Tribunalul Arges ,
pronuntata in dosarul nr. 87/P/2009, intimat fiind C.S. administrator al SC K. LP
P.   SRL.
        La apelul nominal facut in sedinta publica , au lipsit partile.
        Procedura legal indeplinita.
        S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
        Dezbaterile de fond asupra cauzei de fata au avut loc la data de
30.11.2010 si au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face
parte integranta din prezenta sentinta penala.

T R IB U N A L U L

     La data de  15.06.2010 a fost inregistrata pe rolul instantei, sub nr
2341/109/2010, plangerea formulata de petenta SC O.P. SRL  impotriva rezolutiei
din 03 martie 2010,  data de procurorul din cadrul Parchetului de pe langa
Tribunalul Arges, in dosarul nr.87/P/2009, prin care s-a  confirmat propunerea
organului de cercetare penala de a nu se incepe urmarirea penala fata de C.S. -
administrator al SC K. LC P.   SRL PITESTI, cercetat sub aspectul savarsirii
infractiunii de inselaciune prev de art 215 alin 1,4 ,5 Cod penal deoarece fapta nu
intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni.
     In motivarea plangerii petenta aratat ca, din probele administrate in cauza,
reiese imprejurarea ca la incheierea contractelor dintre SC O.P.   SRL  si SC K. LC
P.   SRL PITESTI intimatul C.   a indus in eroare  societatea petenta prin aceea ca 
a prezentat o situatie financiara nereala la data contractarii, din care reiesea ca
aceasta societate prezinta garantiile necesare in vederea incheierii contractului. De
asemenea, s-a aratat ca pentru plata materialelor de constructii s-au emis bilete la
ordin care au fost refuzate la plata pentru lipsa de disponibil.
     Asa fiind, s-a solicitat de catre petenta admiterea plangerii, desfiintarea
rezolutiei atacate si trimiterea cauzei la parchet in vederea inceperii urmaririi penale
fata de C.   S.  .
     
     Examinand rezolutia atacata in baza lucrarilor si a materialului din dosarul
cauzei si a inscrisurilor prezentate de catre petenta, tribunalul retine urmatoarele:
     La data de 25.07.2008, intre SC K. LC P.  SRL PITESTI in calitate de
subantreprenor si SC E.   SA TIMISOARA in calitate de antreprenor general, s-a
incheiat un  contract de prestari servicii. In vederea realizarii lucrarii ce a facut
obiectul acestui contract , SC K. LC P.   SRL PITESTI a incheiat cu un contract de
furnizare marfuri cu SC O.P.   SRL    in baza careia au fost livrate societatii
administrate de intimatul C.   materiale de constructii,  in suma de 1.330.396,91 lei
convenindu-se ca plata acestora sa se faca dupa emiterea facturilor, prin virament
bancar.
      Asa cum reiese din declaratia administratorului O.G. , s-a stabilit ca daca
intimatul C.S. nu reuseste sa plateasca prin ordin de plata, plata se va face prin
bilete la ordin, sens in care au fost inmanate acestuia 8  astfel de bilete semnate si
stampilate de intimat dar care nu aveau  mentionata data scadentei.
     Intrucat societatea petenta a recuperat doar suma de 251.295 lei de la
societatea administrata de catre inculpat,  petenta  a introdus la plata biletele la
ordin, care au fost refuzate de banca din cauza lipsei de disponibil, situatie fata de
care  petenta  considera ca in speta ar fi intrunite elementele constitutive ale
infractiunii de inselaciune.
     Analizand actele dosarului, instanta apreciaza ca in speta nu sunt intrunite
elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune din punct de vedere al laturii
subiective.
     Astfel ,infractiunea de inselaciune poate fi comisa cu vinovatie sub forma 
intentiei, materializata prin reprezentarea faptuitorului cu privire la efectele
actiunilor sale asupra celui amagit si a pagubei pe care o va suferi acesta, urmarind
dobandirea unui folos material injust.
     In speta de fata intimatul nu a urmarit inducerea in eroare si pagubirea
societatii petente la incheierea si pe parcursul derularii contractului,  sperand ca va
reusi sa achite contravaloarea marfurilor achizitionate  de la SC O.P. SRL prin
recuperarea  sumelor pe care le avea de incasat  de la SC E.   SA TIMISOARA, in 
temeiul contractului din data de 25.07.2008
     Cum intimatul nu a reusit sa incaseze decat o parte din sumele pe care i le
datora SC E.  SA TIMISOARA - asa cum rezulta din actul de control existent la
filele 47-52 dosar up- s-a aflat in imposibilitatea  de a  onora obligatiile de plata
catre SC O. ,  la nivelul facturilor de achizitionare de marfuri, biletele la ordin fiind
lasate ca si garantie, in conditiile in care partile au convenit ca plata sa se faca prin
ordin de plata.
     Pentru aceste considerente, apreciem ca nu sunt intrunite elementele
constitutive ale infractiunii de inselaciune, astfel incat rezolutia parchetului, prin
care s-a confirmat propunerea de a nu se incepe urmarirea penala in cauza, este
temeinica si legala si urmeaza a fi mentinuta.
      Pentru aceste considerente, in baza art  278/1 alin.8 lit.a C.pr.penala,
respinge ca nefondata plangerea formulata  de petenta SC O.P.  SRL impotriva
rezolutiei din 03 martie 2010 data de procurorul din cadrul Parchetului de pe langa
Tribunalul Arges, in dosarul nr.87/P/2009 si va mentine rezolutia atacata.
      In baza art 192 alin 2 Cod pr pen, va obliga petenta la 80 lei cheltuieli
judiciare catre stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

      In baza art.278/1 alin.8 lit.a C.pr.penala, respinge ca nefondata plangerea
formulata petenta SC O.P. SRL cu sediul in ..., impotriva rezolutiei din 03 martie
2010 data de procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Arges in
dosarul nr.87/P/2009, intimat fiind C.S., domiciliat in ... si mentine rezolutia
atacata. Obliga petenta la 80 lei cheltuieli judiciare catre stat. Definitiva.
      Pronuntata in sedinta publica, azi 14.12.2010, la Tribunalul Arges-Sectia
Penala.
      
      
Presedinte,
Mihaela Neacsa Grefier,
Eugenia Elena Cimpoi
1

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plangeri prealabile

plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011
Plangere prealabila, momentul in care incepe sa curga termenul prevazut de art. 284 alin. 1 Cod Procedura Penala. Cu opinie separata. - Sentinta penala nr. 577/R din data de 16.12.2011
Recurs plangere rezolutie procuror. Respins - Sentinta penala nr. 3 din data de 29.10.2009
Recurs plangere rezolutie procuror – respins - Sentinta penala nr. 1 din data de 29.10.2009
Plangere impotriva deciziei C.N.S.C. Inaplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr.34/2006. Desfiintarea deciziei atacate si trimiterea contestatiei spre solutionare instantei competente. - Decizie nr. 2160 din data de 27.07.2011
Anularea din oficiu a procedurii de atribuire de catre C.N.S.C.Conditii. - Decizie nr. 1 din data de 05.01.2010