Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d

Prin sentinta penala nr. 708/12.04.2013 a Judecatoriei Brasov, in baza art. 2781 alin. 1 Cod procedura penala s-a respins ca inadmisibila plangerea formulata de petentul T.I.D., impotriva ordonantei procurorului din data de 05.11.2012 pronuntata in dosarul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov nr. 11415/P/2011.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca prin ordonanta organelor de politie ce efectueaza cercetari in dosarul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov nr. 11415/P/2011, la data de 12.10.2012 a fost aplicata avocatului T.I.D. in baza art. 198 alin. 4 lit. a Cod procedura penala o amenda in cuantum de 2000 lei.
Petentul s-a adresat cu plangere procurorului, care prin ordonanta din 05.11.2012, mentinuta de prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov ca fiind legala si temeinica, a respins cererea de scutire de la plata amenzii, dar a redus cuantumul acesteia la valoarea de 500 lei. 
Art. 275 Cod procedura penala prevede ca orice persoana poate face plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin acestea s-a adus o vatamare intereselor sale legitime; plangerea se adreseaza procurorului care supravegheaza activitatea organului de cercetare penala si se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penala.
Potrivit art. 278 alin. 1 Cod procedura penala denumit „ Plangerea contra actelor procurorului ”, „ Plangerea impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolva de prim-procurorul Parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel ori de procurorul sef de sectie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. ” Conform alin. 2 ind. 1, „ Plangerea formulata impotriva solutiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibila. ”
Conform art. 278 ind. 1 Cod procedura penala, cu denumirea marginala „ Plangerea in fata judecatorului impotriva rezolutiilor sau a ordonantelor procurorului, de netrimitere in judecata ”, “ dupa respingerea plangerii facute conform art. 275-278 impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale, date de procuror, persoana vatamata, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate, pot face plangere, in termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si art. 278, la judecatorul de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta ", precizandu-se, in continuare, ca                    " plangerea poate fi facuta si impotriva dispozitiei de netrimitere in judecata cuprinse in rechizitoriu. " Din analiza acestor prevederi legale rezulta ca sunt supuse controlului judecatoresc, in conditiile acestui text, exclusiv solutiile de netrimitere in judecata dispuse de procuror, confirmate ca urmare a respingerii plangerii formulate in temeiul art. 275-278 din acelasi cod.
S-a mentionat totodata ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit prin intermediul unui Recurs in interesul Legii – decizia nr. 57/2007, ca “ plangerea indreptata impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de catre procuror ori in baza dispozitiilor date de acesta, altele decat rezolutiile sau ordonantele procurorului de netrimitere in judecata, reglementate de art. 278 ind. 1 Cod procedura penala este inadmisibila. ”
In cauza de fata, s-a retinut ca ordonanta atacata de petent nu cuprinde o solutie de netrimitere in judecata, ci solutionarea unei cereri a acestuia de scutire de la plata unei amenzi judiciare aplicate de organele de politie.
Din analiza actelor existente in dosarul de fata, instanta de fond a constatat ca petentul s-a adresat cu plangere procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov, contestand amenda aplicata in cadrul urmaririi penale, plangere ce a fost solutionata prin intermediul ordonantei din data de 05.11.2012 (filele 12-14 dosar Judecatorie). Impotriva acestei ordonante, petentul a formulat o plangere care a fost respinsa de catre prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov ( filele 8-9 dosar Judecatorie ). Petentul a uzat asadar de singurele dispozitii legale incidente, si anume dreptul de a face plangere impotriva actelor si masurilor de urmarire penala, conform art. 275-278 Cod procedura penala.
Nefiind vorba despre o rezolutie sau ordonanta de netrimitere in judecata, petentul nu are deschisa calea prevazuta de art. 278 ind. 1 Cod procedura penala de a se adresa instantei de judecata, acest text de lege avand de altfel o formulare clara, neechivoca, cu privire la situatiile in care actele procurorului de urmarire penala sunt supuse controlului instantei de judecata.
  Desi petentul a invocat art. 6 din CEDO si Constitutia Romaniei, prevederile acestor dispozitii legale nu sunt incalcate in cauza de fata. Dreptul de acces la o instanta, garantat atat de Legea fundamentala cat si de catre Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu este un drept absolut. El poate fi supus unor limitari. Curtea Constitutionala a Romaniei, prin Decizia nr. 1/1994, a aratat ca principiul liberului acces la justitie presupune posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si in modalitatile instituite de lege. Din formularea Curtii se desprinde ideea ca accesul la justitie se realizeaza in conditiile pe care legea le prescrie si nu in afara lor, iar „ legea ” in litigiul de fata o constituie prevederile              art. 278 ind. 1 Cod procedura penala.
Totodata simpla invocare a art. 6 CEDO nu constituie un argument suficient in eludarea dispozitiilor art. 278 ind. 1 Cod procedura penala, dreptul de acces la o instanta recunoscut de Conventie " cere prin insasi natura sa o reglementare din partea statului, reglementare ce poate varia in timp si in spatiu in functie de nevoile si de resursele comunitatii si ale indivizilor " (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Hotararea Ashingdane impotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraf 57 ). Asadar, prin aplicarea riguroasa a prevederilor art. 278 ind. 1 Cod procedura penala, nu se poate considera ca se aduc limitari de natura a afecta dreptul de acces la o instanta in insasi substanta sa.
S-a mai invocat in argumentarea petentului decizia Curtii Constitutionale                        nr. 486/1997, potrivit careia „ art. 278 din Codul de procedura penala este constitutional numai in masura in care nu opreste persoana nemultumita de solutionarea plangerii impotriva masurilor sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta si care nu ajung in fata instantelor judecatoresti sa se adreseze justitiei in temeiul art. 21 din Constitutie, ce urmeaza sa se aplice in mod direct. ”
La acel moment insa Codul de procedura penala nu continea dispozitiile art. 278     ind. 1, introdus prin Legea nr. 281/2003 si prin care legiuitorul a reglementat modalitatea de acces la instanta cu plangere impotriva rezolutiilor sau a ordonantelor procurorului, dar numai a celor de netrimitere in judecata. De atunci pana in prezent Curtea Constitutionala nu a mai pronuntat vreo decizie in sensul ca acest articol ar permite formularea de plangeri in instanta si impotriva altor solutii ale procurorului decat cele de netrimitere in judecata. Mai mult, prin Legea nr. 202/2010 s-a introdus si alin. 2 ind. 1 al art. 278 Cod procedura penala, potrivit cu care plangerea formulata impotriva solutiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, cum este in cazul de fata ordonanta nr. 7/II-2/2012, este inadmisibila.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanta de fond a constatat ca plangerea formulata de catre petent nu vizeaza o rezolutie sau o ordonanta a procurorului de netrimitere in judecata, ci o alta masura luata in cursul urmaririi penale, pentru contestarea careia la acest moment procesual se prevede o cale distincta, epuizata deja si care exclude controlul judecatoresc, drept pentru care a respins plangerea ca fiind inadmisibila.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs petentul T.I.D..
Recurentul a solicitat a se avea in vedere ca intr-un mod cu totul abuziv si arbitrar se aplica amenzi judiciare in conditiile in care avocatul, asa cum este si cazul sau, in fata organului de cercetare penala, respectiv Politia TF care este constituita potrivit unei legi speciale, a invocat lipsa competentei materiale si teritoriale a acestui organ fata de legea speciala care l-a constituit, in cadrul unei cercetari penale economice cu privire la o parohie si cu privire la persoane fizice preoti. A precizat ca in calitatea sa de avocat a invocat in fata organului de cercetare penala egalitatea armelor, solicitand a i se prezenta dosarul, plangerea si alte acte din dosar, care nu au un caracter secret, pentru a putea face o aparare eficienta in cauza, lucru care nu s-a intamplat. A atras atentia asupra faptului ca trebuie sa i se arate avocatului toate dovezile detinute de catre organul de cercetare penala sau judiciar in cauza astfel incat apararea sa poata fi una eficienta. De asemenea, a solicitat si a invocat legitimarea procesuala, fata de considerentele exceptiilor invocate. A aratat in acest sens faptul ca in cadrul ordonantei din 23.01.2013 emisa de prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov i s-a respins plangerea formulata impotriva ordonantei nr. 11415/P/2011 din data de 05.11.2012 a Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov, precizand ca prin aceasta din urma ordonanta procurorul i-a micsorat amenda de la 2000 de lei la 500 de lei. De asemenea, petentul a aratat ca a atras atentia organului de cercetare penala cu acea ocazie ca in conditiile in care nu ii prezinta si nu ii pune la dispozitie dosarul penal pentru consultare, potrivit principiului egalitatii armelor, va fi nevoit sa faca cerere de recuzare.
Pentru aceste solicitari ale sale a fost sanctionat cu amenda judiciara, organul judiciar retinand ca prin modul sau de a se manifesta profesional a ingreunat cercetarea penala, cercetare penala care nici la acest moment nu s-a terminat, nestiindu-se de fapt nici in prezent ce anume se cerceteaza in cauza si nefiind stabilita nicio infractiune. Asadar, in aceste conditii nu avea cum sa faca un exercitiu al dreptului la aparare. A precizat ca dupa amendarea sa a parcurs procedurile prevazute de lege si s-a adresat primului procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov, competent material in a judeca cauza pe fond atunci cand cercetarea se va finaliza, prim-procuror care a mentinut solutia procurorului de caz adica a mentinut amenda de 500 de lei, pe considerentul ingreunarii cercetarii penale in conditiile exercitarii profesiei de avocat si in conditiile invocarii aspectelor deja relevate si retinute ca atare si in motivarile rezolutiilor si ordonantei Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov.
Ulterior, impotriva aceleiasi ordonante nr. 11415/P/2011 din data de 05.11.2012 a Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov, s-a adresat cu plangere la Judecatoria Brasov, instanta care i-a respins ca inadmisibila plangerea formulata, inadmisibilitate care in opinia sa nu poate fi primita fata de dispozitiile art. 278 alin. 1 si 2 Cod procedura penala. A solicitat a se observa ca instanta de fond a motivat in sensul ca este inadmisibila plangerea indreptata impotriva solutiei primului procuror, in raport pe de o parte de Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 57/2007, iar pe de alta parte in raport de dispozitiile art. 278 alin. 21 Cod procedura penala, potrivit caruia plangerea formulata impotriva solutiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibila. Asadar, aceasta este legea in materie insa solicita a se avea in vedere faptul ca nu acest aspect reprezinta tema prezentei discutii, ci faptul ca magistratul nu poate fi inlaturat de la cenzurarea oricaror acte savarsite in cercetare penala si face referire stricto senso la speta de fata. Este adevarat ca legea prevede si declara inadmisibila orice plangere indreptata impotriva actelor sau solutiilor primului-procuror, dar aceasta prevedere priveste eventualele cai de procedura penala, ce s-ar referi la continuarea plangerii la Parchetul General. In opinia sa, tema prezentei discutii este beneficiul acordat de art. 21 din Constitutia Romaniei, respectiv accesul liber la justitie. Asadar, acesta este motivul pentru care exista magistratul, respectiv de a cenzura astfel de acte cum este si cel din speta de fata. A facut trimitere si la celebrul art. 6 din C.E.D.O. care insa in opinia sa nu este suficient in cauza astfel ca a mai facut trimitere si la o serie de dispozitiuni care nu ingradesc accesul la justitie al persoanei interesate. A considerat ca magistratul nu poate fi inlaturat de la cenzurarea oricaror acte savarsite in cercetare penala pentru ca daca ar ramane o astfel de dispozitie, procurorul ar fi transformat in magistrat, respectiv nu ar mai exista vreo cale de cenzurare legala a actelor si dispozitiilor procurorului. Procurorul nu este indrituit nici prin legea de organizare sa faca un asemenea lucru, ci unicul indrituit in mod efectiv si competent potrivit art. 21 din Constitutia Romaniei sa savarseasca astfel de judecati asupra unor astfel de acte este magistratul. Alte articole relevante in cauza sunt art. 11, art. 20, art. 21 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei, referitor la accesul liber la justitie, art. 7 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 8 din aceeasi Declaratie, care prevede in mod expres ca orice persoana are dreptul sa se adreseze instantelor judiciare competente impotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce ii sunt recunoscute prin Constitutie sau lege; art. 14 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice, conform caruia toti oamenii sunt egali in fata Tribunalelor si a Curtilor de Justitie si orice persoana are dreptul ca litigiul in care se afla sa fie examinat in mod echitabil de catre tribunale competente, independente si impartiale care sa decida fie asupra temeiniciei oricarei invinuiri penale indreptate impotriva ei, fie asupra contestatiilor privind drepturile si obligatiile sale cu caracter civil. Nu in ultimul rand petentul a atras atentia asupra Deciziilor Curtii Constitutionale. Este adevarat ca, Codul de procedura penala a avut multiple modificari in anii 2003, 2004, 2006 si ultima in 2010, prin Legea 202, insa a solicitat a se observa ca Decizia Curtii Constitutionale nr. 486 din 02 decembrie 1997 depusa la dosarul cauzei si care produce efecte din momentul publicarii sale este in fiinta, fiind producatoare de efecte juridice, ea aplicandu-se cu precadere, oricare ar fi dispozitia legii de fond. A solicitat a se observa ca aceasta decizie a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 din Codul de procedura penala nu este unica, ci ulterior chiar si aparitiei Legii nr. 202/2010 au mai aparut Decizia              nr. 912/01.11.2012 a Curtii Constitutionale, Decizia nr. 525/15.05.2012 a Curtii Constitutionale si Decizia nr. 62/2012 a Curtii Constitutionale, ce statueaza posibilitatea formularii plangerii si in conditiile ramanerii definitive a solutiei de respingere dispusa de procurorul ierarhic superior, pe dispozitiile art. 278 Cod procedura penala, eliminarea cailor de atac in aceasta materie avand ca scop asigurarea celeritatii solutionarii cauzelor penale, ea nereprezentand insa un impediment in calea liberului acces la justitie.
Fata de aceste considerente, petentul a solicitat admiterea recursului declarat impotriva sentintei penale nr. 708 din 12 aprilie 2013 pronuntata de Judecatoria Brasov in dosarul penal nr. 3835/197/2013, admiterea plangerii formulata impotriva ordonantei procurorului din data de 05.11.2012 pronuntata in dosarul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov nr. 11415/P/2011 si pe cale de consecinta desfiintarea acestei ordonante a procurorului.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea constata ca recursul petentului nu este fondat, urmand a fi respins, pentru urmatoarele motive:
In mod corect a statuat instanta de fond ca plangerea petentului formulata in fata instantei de judecata, impotriva ordonantei procurorului din data de 05.11.2012, pronuntata in dosarul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov nr. 11415/P/2011, prin care s-a dispus de catre procuror aplicarea unei amenzi judiciare, este inadmisibila.
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, decat a solutiilor procurorului de netrimitere in judecata, nu si a altor acte de urmarire penala efectuate de procuror in cauzele aflate in supravegherea sau in urmarirea sa proprie.
In acest sens poate fi invocat in primul rand art. 278 alin. 21 Cod procedura penala, potrivit caruia plangerea formulata impotriva solutiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibila. Se consacra in felul acesta, printr-un text expres, inadmisibilitatea atacarii in fata instantei de judecata a plangerilor impotriva altor acte de urmarire penala intocmite de catre procuror, cu exceptia solutiilor acestuia de netrimitere in judecata.
De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit, in mod categoric, printr-un Recurs in interesul legii adoptat prin decizia nr. 57/2007, ca “ plangerea indreptata impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de catre procuror ori in baza dispozitiilor date de acesta, altele decat rezolutiile sau ordonantele procurorului de netrimitere in judecata, reglementate de art. 278 ind. 1 Cod procedura penala este inadmisibila. ” Aceasta decizie pronuntata in interesul legii are efect obligatoriu, erga omnes, deoarece este dat in interesul interpretarii unitare a legii.
Dispozitia art. 199 Cod procedura penala., care reglementeaza modul de atacare a dispozitiilor procurorului de aplicare a unei amenzi judiciare, a facut obiectul mai multor analize ale Curtii Constitutionale a Romaniei, in cadrul mai multor exceptii de neconstitutionalitate invocate in diferite dosare si intemeiate tocmai pe dreptul de acces la o instanta de judecata, pentru cenzurarea acestor dispozitii de amendare luate de catre procuror in cursul urmaririi penale. In repetate randuri Curtea Constitutionala a decis ca dispozitiile      art. 199 Cod procedura penala, precum si cele ale art. 2781 Cod procedura penala, nu contravin Constitutiei, respingand exceptiile de neconstitutionalitate ( prin deciziile                     nr. 331/2008, nr. 681/2008, nr. 1271/2008, nr. 830/2009, nr. 1424/2009, nr. 827/2010,             nr. 1596/2010 si nr. 1232/2011 ).
In decizia nr. 1232/2011, Curtea Constitutionala a retinut ca „Critica autorului exceptiei este fundamentata pe ideea incalcarii dreptului la un proces echitabil, intrucat aceeasi autoritate care a aplicat sanctiunea este chemata sa hotarasca si cu privire la reducerea amenzii judiciare sau scutirea de aceasta, partea interesata neavand posibilitatea de a contesta in fata judecatorului ordonanta procurorului prin care i s-a respins plangerea.
     Astfel, autorul exceptiei, pornind de la principii general valabile pentru o judecata pe fondul cauzei, le extinde in mod eronat si la incidentele procedurale ce se pot ivi pe parcursul solutionarii litigiului. Or, nu poate fi pus semnul egalitatii intre cele doua situatii. Dimpotriva, s-ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, daca pentru orice masura sau act care in esenta dinamizeaza procesul penal ar fi posibila o contestare imediata.
     In plus, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a adoptat o atitudine flexibila referitor la judecarea unei cauze de catre o instanta impartiala, sens in care s-a cristalizat, pana la proba contrarie, criteriul impartialitatii personale a magistratului vizat.
     In acelasi sens sunt si Decizia nr. 830 din 26 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 462 din 3 iulie 2009, si Decizia nr. 1.596 din 9 decembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 43 din 18 ianuarie 2011.
     Intrucat nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea acestei jurisprudente, solutia de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate pronuntata de Curte prin deciziile mai sus mentionate, precum si considerentele care au fundamentat-o isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza.
     Pentru aceleasi motive, nici prevederile art. 278^1 din Codul de procedura penala, cu privire la care nu au fost formulate critici distincte, nu aduc vreo atingere dispozitiilor din Constitutie si din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale invocate de autorul exceptiei. ”
Fata de aceste aspecte, Curtea constata ca in mod corect instanta de fond a respins ca inadmisibila plangerea petentului T.I.D., deoarece toate actele normative in vigoare, mentionate anterior, consacra aceasta solutie. In consecinta, se va respinge recursul petentului ca nefondat.