plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata
(Sentinta penala nr. 123 din data de 11.03.2011 pronuntata de Tribunalul Arges)Dosar nr. 3976/109/2010
R O M A N I A
TRIBUNALUL ARGES
SECTIA PENALA
SENTINTA PENALA Nr. 123
Sedinta publica de la 11 Martie 2011
Completul compus din:
S-a luat in examinare, spre solutionare, plangerea formulata de petentul C.R.L.,
fiul lui (...), nascut la data de (...), domiciliat in (...), CNP (...), impotriva ordonantei nr.
555/P/2009 din 31.08.2010 a Parchetului de pe langa Tribunalul Arges.
La apelul nominal facut in sedinta publica, au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care:
Dezbaterile de fond asupra cauzei de fata au avut loc la data de 08 martie 2011
si au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte
integranta din prezenta sentinta penala.
INSTANTA
Deliberand constata:
La data de 03.11.2010, petentul C.R.L. a formulat plangere impotriva
ordonantei nr.555/P/2009 din 31.08.2010, a Parchetului de pe langa Tribunalul Arges,
solicitand desfiintarea acesteia si trimiterea cauzei la procuror in vederea inceperii
urmaririi penale fata de faptuitori pentru faptele reclamate, intrucat probatoriul
administrat este incomplet.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 21.10.2009 petentul parte vatamata C.R.L. a formulat plangere
penala impotriva lucratorilor de politie din cadrul Sectiei 3 Pitesti - faptuitorii S.I.I.,
M.F., P.A.D. si G.M., intrucat la data de 02.09.2009, fara motive temeinice l-au
insultat, amenintat si lovit, producandu-i leziuni vindecabile in 120 zile de ingrijiri
medicale.
In cauza au fost efectuate acte premergatoare, organul de urmarire penala
constatand in fapt urmatoarele:
La 02.09.2009, in jurul orelor 8,30, martora C.L.M. din blocul (...) a sesizat la
numarul unic de telefon 112, ca un grup de 3 tineri aflati in fata blocului, consuma
bauturi alcoolice si tulbura linistea publica, motiv pentru care in acel loc s-au deplasat,
mai intai, politistii comunitari M.M. si D.L. , care, nu numai ca nu au reusit sa-i
linisteasca, dimpotriva, au fost injurati si amenintati.
In aceasta situatie, au apelat la lucratorii Sectiei 3 Politie si in acelasi loc, au
venit de aceasta data agentii M.F. si P.A.D. , care cerandu-le a se legitima celor din
grup, numitul C.R.L a refuzat, a devenit agresiv si a amenintat lucratorii de politie
pentru care l-au imobilizat si condus la sediul sectiei.
Aici, dupa ce in prealabil a fost identificat, i s-a intocmit de catre agentul M.F. ,
procesul verbal de contraventie 0036428 aflat in xerocopie la dosar.
La iesirea din sediul sectiei, C.R.L. a inceput din nou sa ameninte si injure pe
politisti, situatie de natura a alarma locatarii din blocurile invecinate, astfel ca in
urmarirea lui au plecat agentul S.I.I. si inspectorul G.M. , cu scopul de a-l readuce la
sectie.
Persoana vatamata s-a indreptat insa, in fuga spre intersectia str.Razboieni cu
str.Exercitiu si la un moment dar s-a impiedicat de bordura si a cazut, ramanand in
acea pozitie pana la sosirea politistilor care l-au condus la sectie cu un echipaj.
Aici, s-a observat ca numitul C.R.L. a suferit o vatamare corporala, astfel ca a
fost luat de familie si transportat la Spitalul judetean Arges.
Sustine persoana vatamata ca, la momentul conducerii lui, prima data, la sectie,
a fost lovit de politistii prezenti, iar atunci cand a cazut in strada, a fost impins de unul
din politisti, nominalizandu-l pe agentul S.I.R. .
Nu rezulta ca acesta ar fi fost insultat, amenintat, injuriat si lovit de cei
susmentionati, ori de alti politisti, iar in ce priveste pretinsa agresiune din strada,
edificatoare este declaratia martorului P.F.C., care precizeaza ca a observat derularea
evenimentului si a vazut cand in fata librariei din zona persoana vatamata "s-a
impiedicat de bordura si a cazut jos, ramanand in acea pozitie".
Mai precizeaza ca la momentul caderii, politistii care-l urmareau se aflau la circa
7-8 m in spate.
In aceste conditii, este exclusa vinovatia vreunei persoane, fiind vorba de o
autoaccidentare.
Astfel, prin ordonanta din 31.08.2010 pronuntata in dosarul nr.555/P/2009 al
Parchetului de pe langa Tribunalul Arges s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata
de faptuitorii S.I.I. , M.F. , P.A.D. , in temeiul art.10 lit.d Cod pr.penala sub aspectul
infractiunilor prev.de art.246 si art.250 alin.1, 2, 3 si 5 Cod penal.
Cauza a fost disjunsa fata de G.M. si inaintata spre solutionare Parchetului de
pe langa Curtea de Apel Pitesti.
In motivarea ordonantei se mai retine ca pentru faptele de injuriere si insulta la
adresa politistilor s-a intocmit dosarul penal nr.6451/P/2009 al Parchetului de pe
langa Judecatoria Pitesti in care C.R.L. este cercetat pentru infractiunea prev.de
art.239 cod penal, in prezent in lucru la procuror.
Plangerea formulata de petent la prim procurorul unitatii de parchet a fost
respinsa ca neintemeiata, prin rezolutia nr.541/II/2/2010 din 26.10.2010 (f.14).
In motivarea plangerii adresate instantei, petentul sustine ca nu a fost audiat in
vederea descrierii imprejurarilor comiterii faptelor reclamate, fiind astfel in
imposibilitate de a propune probe in dovedirea acestora.
Intr-adevar, in cuprinsul ordonantei, se retine ca petentul parte vatamata a
relatat ca despre faptele reclamate au cunostinta persoane pe care insa nu le
nominalizeaza, dar si sotia si fiul sau, care, citati ca si petentul, nu s-au prezentat in
vederea audierii.
La dosar exista procesul verbal incheiat la 31.08.2010 (f.7) din care rezulta ca
petentul a fost citat pentru data de 19.08.2010 si respectiv 31.08.2010, la aceasta din
urma data fiind citati si martorii C.B. si C.F., procedura fiind indeplinita prin afisare,
iar acestia nu s-au prezentat pentru audieri (f.9-12).
Un prim aspect legat de aceste acte procedurale, tribunalul constata ca ele au
fost intocmite de agentii de politie din cadrul Sectorului 3 Politie Pitesti, incalcandu-
se astfel disp.art.175 alin.2 Cod pr.penala, conform carora "citatiile se inmaneaza de
agenti anume insarcinati cu indeplinirea acestei atributii (agent procedural) sau prin
mijlocirea serviciului postal". Procurorul putea apela la organele de politie cand
proceda la aducerea unei persoane in baza unui mandat de aducere si nu la inmanarea
/afisarea unei citati, in acest ultim caz putandu-se apela la serviciul postal sau
intocmirea unei note telefonice sau telegrafice.
Nu trebuie ignorat faptul ca citatiile au fost afisate de agentii de politie din
cadrul aceleiasi sectii de politie din care fac parte si faptuitorii.
Aceste citatii sunt emise la aproape un an de la data comiterii faptei, perioada in
care au fost audiati faptuitorii S.I.I. (f.14 - 29.06.2010), M.F. (f.19 - 17.08.2010),
P.A.D. (f-20 - 17.08.2010) si martorul P.F.C. (f.21).
Nu se poate vorbi de dezinteres manifestat de petentul parte vatamata, in
rezolvarea plangerii formulate, atata timp cat la data de 11.11.2009, s-a prezentat la
procurorul de caz, la sediul institutiei (f.40), dar nu a fost audiat, astfel incat, retinerea
in cuprinsul ordonantei cu privire la acest aspect este nejustificata.
In plus, petentul a incheiat un contract de asistenta juridica la data de
11.09.2009 (f.39) care sa-l asiste sau reprezinte in fata organelor judiciare, iar
nedepunerea de diligenta in onorarea obligatiilor sale nu-i este imputabila petentului.
In motivarea plangerii penale, petentul relateaza 2 momente ale agresiunii
comise de faptuitori, asupra sa: unul in interiorul sectiei de politie cand a fost injuriat
si lovit cu pumnii si picioarele, si celalalt, in fata sectiei, in zona semaforizata din
apropiere, cand sustine acesta, ca urmare loviturii acelorasi faptuitori, a cazut si si-a
fracturat piciorul.
Organul de urmarire penala s-a limitat in a audia pe faptuitori doar cu privire la
cel de-al doilea incident, desi acestia recunosc ca petentul s-a aflat in incinta sectiei de
politie, unde i s-a intocmit procesul verbal de sanctionare contraventionala, iar
martorul P.F.C. precizeaza ca "nu stie ce s-a intamplat inauntru, insa la circa 20
minute, Constantinescu a iesit in afara sectiei (f.21)". Mai precizeaza faptuitorul S.I.I.
ca "perioada in care acesta a fost in incinta sectiei a fost filmata cu o camera video".
Potrivit art.62 Cod pr.penala, in vederea aflarii adevarului, organul de urmarire
penala avea obligatia sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe baza de probe,
sarcina administrarii probelor revenind acestuia, iar prin incalcarea normelor de
procedura penala cu privire la citarea petentului parte vatamata, s-a incalcat dreptul
sau la aparare.
In acest sens, in vederea audierii nemijlocite a petentului, a administrarii
mijloacelor de proba solicitate de acesta, a reaudierii faptuitorilor in legatura cu toate
imprejurarile de fapt inserate in plangerea penala formulata, se impune ca, in baza
art.2781 alin.8 lit.b Cod pr.penala, plangerea sa fie admisa, iar ordonanta procurorului
desfiintata. Cauza va fi trimisa procurorului in vederea inceperii urmaririi penale fata
de faptuitori, sub aspectul celor 2 infractiuni reclamate, ocazie cu care se vor
administra si alte mijloace de proba necesare stabilirii faptelor, imprejurarilor in care s-
au comis cat si a persoanelor implicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
In baza art.278/1 alin.8 lit.b C.pr.penala, admite plangerea formulata de
petentul C.R.L. , fiul lui (...), nascut la data de (...), domiciliat in (...)s, CNP (...),
impotriva ordonantei nr. 555/P/2009 din 31.08.2010 a Parchetului de pe langa
Tribunalul Arges.
Desfiinteaza ordonanta nr.555/P/2009 din 31.08.2010 a Parchetului de pe
langa Tribunalul Arges si trimite cauza procurorului in vederea inceperii urmaririi
penale fata de toti faptuitorii sub aspectul savarsirii celor 2 infractiuni.
Cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi 11 martie 2011, la Tribunalul Arges-Sectia
Penala.
4

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Plangeri prealabile
plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011
Plangere prealabila, momentul in care incepe sa curga termenul prevazut de art. 284 alin. 1 Cod Procedura Penala. Cu opinie separata. - Sentinta penala nr. 577/R din data de 16.12.2011
Recurs plangere rezolutie procuror. Respins - Sentinta penala nr. 3 din data de 29.10.2009
Recurs plangere rezolutie procuror – respins - Sentinta penala nr. 1 din data de 29.10.2009
Plangere impotriva deciziei C.N.S.C. Inaplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr.34/2006. Desfiintarea deciziei atacate si trimiterea contestatiei spre solutionare instantei competente. - Decizie nr. 2160 din data de 27.07.2011
Anularea din oficiu a procedurii de atribuire de catre C.N.S.C.Conditii. - Decizie nr. 1 din data de 05.01.2010