Elementele obligatorii ale deciziei de concediere. Lipsa acestora. Nulitate absoluta.

Elementele obligatorii ale deciziei de concediere. Lipsa acestora. Nulitate absoluta.

      Decizia de concediere nr. 1/28.01.2010 nu cuprinde descrierea faptei ce constituie abatere disciplinara, indicarea prevederilor din regulamentul intern sau contractul de munca incalcate de salariat, motivele neefectuarii cercetarii disciplinare prealabile, elemente obligatorii prevazute de art. 268 alin. 2 lit. a, b, c din Codul muncii.

Trib. Bistrita-Nasaud, s. civ., sent. nr. 4732/F/25 iunie 2010

             
Prin actiunea civila inregistrata initial pe rolul Judecatoriei Ramnicu Valcea reclamantul AAV a solicitat in contradictoriu cu parata S.C. GA SRL Bujoreni anularea deciziei nr. 1/28.01.2010 emisa de administratorul paratei, ca nelegala si netemeinica; restabilirea situatiei anterioare emiterii actului de concediere; obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, incepand cu data de 1 decembrie 2009 si pana la efectuarea platii acestora; obligarea angajatorului la plata obligatiilor fiscale catre stat (somaj, pensie, CASS, CAS, etc.); obligarea angajatorului la plata diferentei de diurna de 200 euro pentru km efectuati cu autocamionul marca Mercedes pentru luna noiembrie 2009; obligarea angajatorului la plata de daune morale in suma de 50.000 lei, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta civila nr. 3770/2010 pronuntata la data de 30 martie 2010 de Judecatoria Ramnicu Valcea s-a dispus declinarea competentei materiale de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bistrita-Nasaud, ca fiind instanta in a carei raza teritoriala se afla domiciliul reclamantului, cauza fiind inregistrata la aceasta instanta sub numarul de mai sus.
Exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Bistrita-Nasaud, invocata de parata a fost respinsa la termenul de judecata din data de 26 mai 2010, in baza dispozitiilor art. 284 din Codul muncii, conform carora judecarea conflictelor de munca este de competenta tribunalului (ca instanta prevazuta de Codul de procedura civila sa solutioneze conflictelor de munca) in a carei circumscriptie isi are domiciliul reclamantul.
Analizand actele si lucrarile dosarului tribunalul retine faptul ca intre parti s-au stabilit raporturi de munca, concretizate prin incheierea contractului individual de munca in forma scrisa la data de 1 aprilie 2009.
Potrivit clauzelor contractuale, activitatea reclamantului a inceput la data de 1 aprilie 2009, pe durata nedeterminata, in program normal de lucru de 8 ore/zi.
La data de 28 ianuarie 2010 angajatorul a emis decizia nr. 1/2010 de concediere a reclamantului in temeiul dispozitiilor art. 61 lit. a din Codul muncii, adica pentru comiterea de abateri disciplinare.
Potrivit art. 267 din Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii absolute, sanctiunea concedierii disciplinare nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.
In vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de persoana imputernicita de angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data si ora si locul intrevederii.
Adresa nr. 68/23.12.2009 prin care se solicita reclamantului prezentarea la sediul societatii in termen de 5 zile de la primirea adresei in scopul clarificarii situatiei sale, in privinta careia se mentioneaza faptul ca a fost comunicata reclamantului prin serviciul de curierat conform AWB/SDT nr. 10129999 din data de 24.12.2009 nu poate fi considerata ca avand valoarea unei convocari la cercetarea disciplinara prealabila.
Aceasta intrucat potrivit art. 267 alin. 2 din Codul muncii, convocarea trebuie obligatoriu sa cuprinsa obiectul intrevederii, data, ora, locul intrevederii.
Or, din cuprinsul adresei nr. 68/2009 lipseste obiectul si ora intrevederii.
Pe de alta parte, din cuprinsul deciziei de concediere lipsesc elementele prevazute de art. 268 din Codul muncii sub sanctiunea nulitatii absolute.
Astfel, decizia de concediere nr. 1/28.01.2010 nu cuprinde descrierea faptei ce constituie abatere disciplinara, indicarea prevederilor din regulamentul intern sau contractul de munca incalcate de salariat, motivele neefectuarii cercetarii disciplinare prealabile, elemente obligatorii prevazute de art. 268 alin. 2 lit. a, b, c din Codul muncii.
Avand in vedere lipsa cercetarii disciplinare prealabile, precum si lipsa elementelor esentiale pe care trebuie sa le cuprinda decizia de concediere, in baza art. 267, 268 alin. 2 lit. a, b, c din Codul muncii tribunalul va constata nulitatea absoluta a deciziei de concediere.
Fiind vorba de o concediere nelegala, urmare a constatarii nulitatii deciziei de concediere, tribunalul in baza art. 78 alin. 1 si 2 din Codul muncii va dispune repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului de concediere si va obliga parata la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate incepand cu data concedierii, 28 ianuarie 2010 si pana la data efectiva a platii.
Drepturile banesti nu pot fi acordate de la data solicitata de reclamant, 1.12.2009, ci doar din momentul concedierii, intrucat in luna decembrie 2009 si ulterior pana la concediere, cand contractul sau de munca era in fiinta, reclamantul nu a prestat activitate in favoarea paratei, imprejurare atestata chiar de reclamant in cuprinsul actiunii sale, unde se arata ca in cursul lunii noiembrie a solicitat sa fie inlocuit si sa se reintoarca la domiciliu.
Nu s-a dovedit de catre reclamant faptul ca partile au stabilit alte clauze contractuale decat cele inserate in contractul individual de munca incheiat in forma scrisa.
Faptul ca reclamantul a ajuns sa aiba raporturi de munca cu parata in urma unei aplicatii pe site-ul e.Jobs nu duce la concluzia ca partile au stabilit de comun acord clauzele contractuale ofertate pe acel site, in conditiile in care ofertele depuse privesc alte perioade decat cea in care reclamantul a contractat, difera de la o perioada la alta (astfel, in oferta ce a expirat la 29.03.2008, se prevede lucrul timp de 2 luni, urmat de 1 luna de pauza, salariul si o diurna de 13 euro la 100 km; oferta expirata la 18.09.2008 cere in plus cunoasterea unei limbi straine, prevede lucrul la diagrama, schimbul semiremorcilor la fiecare cursa, plata salariului in luna de pauza; oferta expirata la 8.01.2010 prevede lucrul timp de 2-3 luni), iar contractul individual de munca incheiat ulterior aplicarii reclamantului pe site, dupa ce reclamantul a acceptat angajarea in cadrul societatii parate, priveste alte clauze decat cele indicate in oferta.
Imprejurarea ca ofertele postate pe site-ul e.Jobs sunt diferite de la o perioada la alta, atat in ceea ce priveste cerintele pentru candidatul ideal, cat si beneficiile coroborata cu continutul contractului individual de munca incheiat intre parti, nu poate duce la concluzia ca intre parti s-au stabilit alte clauze decat cele rezultate din contractul incheiat, ce se prezuma ca exprima vointa partilor.
Ca atare, atata timp cat in contractul ce exprima vointa partilor nu s-a stipulat plata salariului si pentru lunile in care reclamantul nu presteaza activitate, cat conform art. 154 din Codul muncii salariul este contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, pretentiile reclamantului pe perioada 1 decembrie 2009 - 27 ianuarie 2010 nu sunt intemeiate.
Pentru ca reclamantul sa-si reia calitatea de asigurat este necesara plata integrala a contributiilor datorate bugetului consolidat al statului atat de angajat, cat si de angajator, neplata acestora avand drept consecinta diminuarea drepturilor de asigurat (este vorba de diminuarea stagiului de cotizare in sistemul public de pensii, in sistemul asigurarilor pentru somaj, de diminuarea pachetului de servicii de baza in sistemul de asigurare a sanatatii - art. 33 din Legea nr. 19/2000, art. 37 din Legea nr. 76/2002, art. 257, 258 alin. 3 din Legea nr. 95/2006).
In aceste conditii, se impune obligarea angajatorului la plata contributiilor datorate bugetului consolidat al statului pentru angajat si pentru angajator, incepand cu data concedierii, 28 ianuarie 2010, pe toata perioada in care reclamantului i se achita salariu si intre parti exista raporturi de munca.
In ceea ce priveste pretentii reclamantului aferente lunii noiembrie 2009, in care acesta a prestat activitate, se retine ca potrivit decontului de cheltuieli nr. 211/212/noiembrie 2009, pentru cursa efectuata de reclamant in perioada 1.11.2009 - 30.11.2009, acestuia i se cuvenea suma de 1372 euro cu titlu de diurna.
Din aceasta suma reclamantul a primit un avans de 408 euro, a efectuat cheltuieli de 308 euro si a mai primit la data de 18.12.2009 o diferenta de 1.100 euro, reprezentand cazare si diurna pe luna noiembrie 2009 - rest de plata, conform dispozitiei de plata depusa la dosar.
Suma datorata reclamantului cu titlu de cazare si diurna pe luna noiembrie 2009 a fost recunoscuta de parata, prin plata sumei de 1.100 lei la care se adauga suma de 100 euro ramasa din avans dupa achitarea cheltuielilor (408 euro avans  - 308 euro cheltuieli acceptate de parata).
In lipsa vreunei alte probe, ce revenea reclamantului, din care sa rezulte ca suma datorata pentru luna noiembrie 2009 este mai mare de 1372 euro si avand in vedere recunoasterea si achitarea sumei de 1.200 euro, tribunalul constata ca in discutie este suma de 172 euro, reprezentand diferenta dintre suma inscrisa in decontul de cheltuieli si suma achitata de parata.
In privinta acestei sume de 172 euro parata a aratat ca aceasta a fost retinuta cu titlu de imputatie in baza deciziei de imputare nr. 1/17.12.2009, pe considerentul ca reclamantul a realizat un consum mai mare de motorina decat cel stabilit.
Conform art. 270 din Codul muncii salariatii raspund patrimonial in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.
Prin urmare, se poate constata ca legiuitorul a inlaturat posibilitatea stabilirii raspunderii patrimoniale pe calea emiterii unei decizii de imputare.
In aceste conditii, raspunderea se stabileste fie prin intelegerea partilor, fie in caz de divergenta de instanta de judecata.
In situatia in care decizia de imputare a fost inlaturata ca act ce sta la baza antrenarii raspunderii patrimoniale a angajatului, decizia nr. 1/17.12.2009 (in privinta careia s-a incercat a se acredita ideea ca s-a comunicat la data de 24.12.2009 prin serviciul de curierat, adaugandu-se pe AWB-ul depus la dosar mentiunea imputatie, care insa nu apare pe copia aflata pe site-ul serviciului de curierat, depusa la dosar la termenul de judecata din 23 iunie 2010, pentru ca ulterior sa se depuna copia unei confirmari de primire din 7.02.2010 pe care apare mentiunea comunicarii deciziei de imputare) nu are nicio valoare si nu poate fi luata in considerare de instanta ca stand la baza raspunderii patrimoniale a reclamantului fata de parata.
Prin urmare, chiar daca acest act nu a fost atacat de reclamant, intrucat el nu exista ca forma a raspunderii patrimoniale, nu poate produce efecte juridice, astfel ca in lipsa acordului reclamantului pentru plata acestei sume sau a unei hotarari judecatoresti de obligare a reclamantului la plata, tribunalul nu poate retine suma ca reprezentand echivalentul unei pagube produse de reclamant, urmand in consecinta a constata ca din intreaga suma datorata de 1372 euro a ramas neachitata o diferenta de 172 euro la plata careia urmeaza a fi obligata parata, cu titlu de diferenta drepturi banesti aferente lunii noiembrie 2009.
Tribunalul nu poate insa obliga parata la plata de daune morale in favoarea reclamantului, deoarece lipseste legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul reclamat.
Asa cum rezulta din cuprinsul actiunii introductive, plata de daune morale s-a solicitat pentru faptul ca reclamantul a fost nevoit sa lucreze in conditii grele timp de peste 90 de zile, a adus venituri firmei prin devotamentul sau si prin faptul ca a efectuat la timp si fara pagube cursele, pe parcursul cursei isi avea locuinta in cabina auto, care nu dispunea de conditii de spalat, de servit masa, timp de 2-3 luni familia reclamantului (sotia si copilul) era lipsita de avantajele prezentei acestuia la domiciliu.
Insa, prejudiciul moral reclamat, care contrar asertiunilor paratei conform carora nu exista cadrul legislativ care sa permita solicitarea unor asemenea daune, poate fi reparat in baza art. 269 alin. 1 din Codul muncii, in forma modificata prin Legea nr. 237/2007, trebuie sa fie consecinta directa a concedierii disciplinare nelegale.
Or, aspectele invocate de reclamant in sustinerea pretentiilor banesti ca echivalent al prejudiciului moral nu sunt urmarea concedierii reclamantului, ci urmarea raporturilor de munca stabilite de parti, acceptate de reclamant prin incheierea contractului individual de munca.
Simpla invocare a comportamentului abuziv al administratorului societatii parate, fara indicarea si dovedirea modului in care acesta a afectat reclamantul ca urmare a concedierii dispuse nu poate duce la antrenarea raspunderii angajatorului pentru prejudiciul moral invocat.
Nu s-a dovedit in cauza care este prejudiciul moral suferit de reclamant ca urmare a emiterii unei decizii de concediere care nu respecta cerintele de forma prevazute de lege, astfel ca cererea de obligare a angajatorului la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale este neintemeiata.
Problema timbrajului unei asemenea cereri, ridicata de parata prin intampinarea depusa la dosar, nu se poate pune, aceasta cerere, strans legata de raporturile de munca, fiind scutita de plata taxelor judiciare, atat in temeiul art. 285 din Codul muncii (ce constituie o reglementare cu caracter special in materia taxelor de timbru), cat si in baza art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
In baza tuturor considerentelor exprimate si a textelor legale invocate, tribunalul va admite in parte actiunea civila formulata de reclamant si in consecinta va constata nulitatea absoluta a deciziei de concediere nr. 1/28.01.2010; va dispune repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului de concediere si va obliga parata la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate incepand cu data concedierii, 28 ianuarie 2010 si pana la data efectiva a platii; va obliga parata la plata contributiilor datorate bugetului consolidat al statului pentru angajat si pentru angajator, incepand cu data concedierii, 28 ianuarie 2010, pe toata perioada in care reclamantului i se achita salariu si intre parti exista raporturi de munca; va obliga parata la plata sumei de 172 euro sau echivalentul in lei la data platii, cu titlu de diferenta drepturi banesti aferente lunii noiembrie 2009.
Se vor respinge ca neintemeiate cererea de obligare a paratei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si a contributiilor datorate bugetului consolidat al statului pentru angajat si pentru angajator pe perioada 1.12.2009 - 27.01.2010 inclusiv, respectiv cererea de obligare a paratei la plata de daune morale in cuantum de 50.000 lei.
In temeiul dispozitiilor art. 276 C.proc.civ., raportat la limitele in care s-a admis actiunea, tribunalul va obliga parata sa plateasca reclamantului suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata partiale, reprezentand onorariu de avocat.
La stabilirea acestui cuantum s-a avut in vedere ca actiunea s-a admis numai in parte (fiind respinsa in proportie de 1/5 parti din intreg), ca suma acordata nu se situeaza sub nivelul onorariilor minimale prevazute in protocolul incheiat intre UNBR si Ministerul Justitiei in prezent in vigoare, ca onorariul achitat cu chitanta justificativa depusa la dosar de 8.500 lei depaseste limita unui cuantum rezonabil raportat la dificultatea, amploarea si durata cauzei.
  S-a apreciat ca suma acordata acopera atat cheltuielile de deplasare ale aparatorului ales, de masa ocazionate de prezenta in instanta, efortul aparatorului generat de deplasare, cat si munca depusa de aparator cu sustinerea actiunii la un singur termen de judecata la care a fost prezent. S-a avut in vedere faptul ca din dosarul inregistrat initial la Ramnicu Valcea nu rezulta ca aparatorul ar fi redactat actiunea, iar in prezentul dosar munca avocatului a constat in formularea unui interogatoriu, a unei liste de probe, la care se renunta la data de 23 iunie 2010, precum si in prezenta in instanta a aparatorului la termenul de judecata din data de 23 iunie 2010 care a sustinut actiunea formulata raportat la motivele invocate si la actele existente la dosar.
Suma de 2500 lei a fost apreciata ca fiind in acord cu criteriile prevazute de art. 132 din Statutul profesiei de avocat si raspunzand cerintei limitei rezonabile impusa chiar si de jurisprudenta europeana (Cauza Costin impotriva Romaniei, Hotararea din 26 mai 2005).