Termenul de contestare a deciziei de concediere.

Termenul de contestare a deciziei de concediere.

      Decizia de concediere contestata reprezinta o decizie unilaterala a angajatorului referitoare la incetarea contractului individual de munca si, potrivit art. 283 alin. 1 litera "a" din Codul muncii cererea prin care se solicita anularea acestei decizii se formuleaza in termen de 30 de zile calendaristice  de la data in care a fost comunicata salariatului.

      Trib. Bistrita-Nasaud, s. civ., sent. nr. 5022/F/8 octombrie 2010

Prin actiunea inregistrata reclamanta IV a chemat in judecata pe parata SC "I" SA Bistrita solicitand instantei urmatoarele:
1) - obligarea paratei la plata drepturilor banesti ce reprezinta diferenta dintre cuantumul a 5 salarii medii nete pe societate si suma acordata efectiv cu titlu de plata corespunzatoare urmare a concedierii colective;
      2) - obligarea paratei la plata sumei de 1126 lei ce a fost platita de parata angajatilor concediati ulterior, in baza Programului de concediere colectiva nr.1571/10 iunie 2009 si neacordate ei si celorlalti angajati concediati in baza Programului de concediere colectiva nr.638/10 martie 2009;
      3) - obligarea paratei la plata sumei ce reprezinta participarea reclamantei la beneficiul pentru anul 2008, atribuita salariatilor din profitul net realizat in anul 2008;
      4). anularea Deciziei de concediere nr. 65/30 martie 2009 si reintegrarea ei pe postul si drepturile dobandite prin contractul individual de munca nr. 5528/10 noiembrie 1991.
Ulterior, reclamanta si-a precizat si completat actiunea, astfel ca, in final, pe langa cele solicitate initial, anterior aratate, reclamanta a mai solicitat:
      - in privinta diferentei de plati compensatorii prevazute in contractul colectiv de munca la nivel de unitate a solicitat: stabilirea acesteia ca diferenta dintre 5 salarii tarifare sau, in alta varianta, ca diferenta dintre 5 salarii medii nete pe societate corect calculate in functie de intreg anul 2009 si nu in functie de cel stabilit de parata ( de 1126 lei) si suma efectiv acordata (5630 lei = 1126x5).
      - obligarea paratei la plata drepturilor legale prevazute de OUG nr. 98/1998, pentru situatia concedierilor colective;
      - obligarea paratei la plata drepturilor banesti prevazute de contractul colectiv de munca la nivel de ramura, in cazul concedierii.
      Analizand actele si lucrarile dosarului tribunalul retine urmatoarele:
      Exceptia necompetentei sectiei civile - completul specializat in judecarea conflictelor de munca  pentru solutionarea cererii avand obiect obligarea paratei la plata drepturilor banesti ce reprezinta participarea ei la profit pentru anul 2008 a fost respinsa de tribunal in sedinta publica din 22.09.2010, avand in vedere ca reclamanta nu a contestat Hotararea Adunarii generale a actionarilor, ci a solicitat plata unor drepturi banesti cuvenite in calitate de fost angajat al paratei, cerere care se incadreaza in categoria cererilor prevazute de art. 281 si 283 Codul muncii, competenta revenind completului specializat si nu sectiei comerciale a tribunalului.
      In baza art. 137 C.proc.civ. instanta va analiza mai intai exceptiile invocate de parata care fac de prisos cercetarea fondului pricinii.
      Exceptia tardivitatii formularii contestatiei impotriva Deciziei de concediere nr. 65/30.03.2009, este intemeiata, avand in vedere urmatoarele considerente.
      Prin decizia a carei anulare o solicita contestatoarea s-a dispus concedierea acesteia in temeiul art. 65 si 66 din Codul muncii, in preambulul deciziei facandu-se referire la  programul de concediere colectiva nr. 638/10.03.2009.
      Avand in vedere considerentele de fapt si de drept ale deciziei de concediere coroborate cu dispozitiile art. 55 litera "c" si art. 58 din Codul muncii tribunalul retine ca prin respectiva decizie s-a dispus incetarea contractului individual de munca al reclamantei ca urmare a vointei unilaterale a uneia din parti respectiv din initiativa angajatorului pentru motive care nu tin de persoana salariatului, fiind efectuata in cadrul unei concedieri colective, aspect  de altfel necontestat de nici una din parti.
      Prin urmare decizia de concediere contestata reprezinta o decizie unilaterala a angajatorului referitoare la incetarea contractului individual de munca si, potrivit art. 283 alin. 1 litera "a" din Codul muncii cererea prin care se solicita anularea acestei decizii se formuleaza in termen de 30 de zile calendaristice  de la data in care a fost comunicata salariatului.  
      In speta,decizia de concediere nr. 65/30.03.2009 a fost comunicata  reclamantei la data de 30.03.2009, data la care i-a fost comunicat si preavizul, in sedinta publica din 14.04.2010, reclamanta recunoscand ca a semnat personal de primire si ca  aceste acte i-au fost comunicate la data de 30.03.2010.
      Asa fiind, de la aceasta data curge termenul de 30 de zile calendaristice pentru contestarea deciziei, indiferent de motivele pe care reclamanta le invoca in sustinerea nelegalitatii sau netemeiniciei  deciziei.
      Cererea prin care se solicita anularea deciziei a fost formulata doar la data de 17.03.2010, cu mult dupa implinirea termenului de 30 de zile
      Chiar daca s-ar lua in calcul data comunicarii deciziei de concediere, data la care reclamanta a ridicat carnetul de munca de la parata, 11.06.2009, asa cum aceasta sustine in precizarea de la fila 419, contestatia a fost formulata cu mult dupa  implinirea termenul de 30 de zile calculat de la aceasta data.
      Fiind formulata dupa implinirea termenului prevazut de art. 283 alin. 1 litera "a" din Codul muncii, cererea de anulare a deciziei de concediere nr. 65/30.03.2009 este tardiv formulata si exceptia este intemeiata astfel ca va fi admisa si in consecinta aceasta cerere va fi respinsa ca fiind tardiv formulata.
      Exceptia prescrierii dreptului la actiune a cererilor avand obiect: plata   diferentei de plati compensatorii pentru concediere prevazute in Contractul colectiv de munca la nivel de unitate; achitarea premiului pentru concediere prevazut de Contractul colectiv de munca pe anii 2007-2010 pe ramura electrotehnica, electronica, mecanica fina, utilaje si aparare este neintemeiata si va fi respinsa pentru considerentele ce urmeaza:
Toate aceste drepturi banesti indiferent de modul in care sunt denumite (plata compensatorie, compensatii banesti, premiu pentru concediere) reprezinta o masura de protectie sociala  la care sunt indreptatiti salariatii concediati, pentru motive care nu tin de persoana lor, in vederea atenuarii consecintelor concedierii individuale sau colective, pentru motive care nu tin de persoana salariatului.  
Astfel art. 67 din Codul muncii instituie, in favoarea salariatilor concediati din motive care nu tin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de masuri active de combatere a somajului si de compensatii in conditiile prevazute de lege si de contractul colectiv de munca, angajatorului revenindu-i obligatia corelativa de a lua masuri de protectie fata de acesti angajati, potrivit art. 69 lit. b) din acelasi cod.
Art. 29 din OUG nr. 98/1999 prevede dreptul salariatilor disponibilizati prin concedieri colective de a beneficia de plati compensatorii care se achita de agentiile judetene de ocupare si formare profesionala, conform art. 37 din aceeasi ordonanta iar,  art. 42  prevede  posibilitatea pentru angajati de a beneficia de compensatii banesti  individuale si din partea angajatorului, din resursele financiare ale acestuia.
In speta, in Contractul colectiv de munca la nivel de unitate s-a prevazut dreptul la o plata compensatorie (art. 104 alin. 5 CCM pentru anul 2008, respectiv  art. 103 alin. 5 CCM pentru anul 2009), iar in CCM la nivel de ramura electrotehnica, electronica, mecanica fina, utilaje si aparare pentru anii 2007-2010, la care este parte si  parata, in art. 22 s-a prevazut dreptul  salariatului concediat pentru motive care nu tin de persoana lui la un premiu de un salariu de baza sau de doua salarii de baza, in functie de vechime,  cu mentiunea ca totodata este stipulat ca "angajatorul, in functie de posibilitatile sale concrete din societate, poate acorda si alte nivele de premiere".
Prin urmare, chiar daca aceasta masura de protectie este prevazuta si in contractul colectiv de munca, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii partilor contractante, intrucat obligatia angajatorului este una izvorata din lege, prin contractele colective de munca, incheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramura si nivel de unitate, partile contractante negociind numai conditiile si cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula  drepturi la un nivel superior fata de cel prevazut in normele legale, pentru a fi atenuate consecintele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu tin de persoana salariatului.
      In consecinta, platile compensatorii sunt acordate in temeiul legii, iar faptul ca sunt prevazute si in contractul colectiv de munca nu conduce in mod automat la concluzia ca neacordarea lor echivaleaza exclusiv cu o neexecutare a acestui contract ori a unor clauze ale acestuia, pentru a fi incidente dispozitiile art. 283 alin.(1) lit. e) din Codul muncii.
      Platile compensatorii au natura juridica a unor despagubiri si, in consecinta, este aplicabil termenul de prescriptie de 3 ani, prevazut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii si nu termenul de 6 luni prevazut de art. 283 alin. 1) lit. e) din acelasi cod, astfel ca exceptia prescrierii dreptului la actiune avand obiect plata acestor drepturi urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata si tribunalul va analiza fondul acestor cereri.
      Referitor la diferenta de plati compensatorii cuvenite urmare a concedierii, plati compensatorii prevazute in Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, cererile reclamantei atat cea principala cat si cea subsidiara nu sunt intemeiate si vor fi respinse.
      Astfel, tribunalul retine ca reclamanta sustine ca suma acordata cu titlu de plati compensatorii, de 5630 lei (din care s-au retinut contributii  si impozit), a fost gresit calculata ca urmare a faptului ca s-a avut in vedere, pe de o parte, salariul net si nu cel tarifar, asa cum se prevede in programul de concediere nr. 638/2009, in temeiul caruia a fost concediata si, pe de alta parte, daca  se retine ca plata compensatorie  se calculeaza in functie de salariul mediu net, acesta nu a fost corect calculat astfel ca a solicitat ca diferenta cuvenita sa fie calculata prin determinarea platilor compensatorii in doua variante: 1) - 5 salarii tarifare si 2) - 5 salarii medii nete pe unitate, avand in vedere salariu mediu net pe societate determinat pentru anul 2008, prin luarea in calcul a tuturor veniturilor salariale, rezultand, conform calculelor reclamantei, un cuantum de 1510 lei fata de 1126 lei avut in vedere de societatea parata.
      1. Sustinerea reclamantei in sensul ca  platile compensatorii cuvenite trebuie determinate in functie de salariul tarifar este lipsita de temei. Este real ca in programul de concediere colectiva nr. 638/2009,  intocmit de angajator, conform art. 68-71 din Codul muncii, la punctul 7 intitulat "masurile de atenuare a consecintelor concedierii si compensatiile ce urmeaza a fi acordate salariatilor concediati, conform dispozitiilor legale si  contractului colectiv de munca", pentru salariatii cu  peste 20 ani vechime se prevede o compensatie egala cu 5x salariul tarifar, insa  tribunal retine ca  fostul angajat concediat este indreptatit  sa primeasca plati compensatorii in conditiile prevazute de lege si de contractul colectiv de munca, conform art. 67 din Codul muncii, dispozitie legala care face trimitere doar la CCM si nu face trimitere la programul de concediere.
      Programul de concediere nr.638/2009 a fost inregistrat la dat de 10.03.2009, cand, la nivel de unitate, era in vigoare contractul colectiv de munca pentru anul 2008, care a fost aplicabil pana la 30.03.2009, intrucat din data de 31.03.2009 este aplicabil contractul colectiv de munca pentru anul 2009, astfel ca, in privinta compensatiei banesti, in mod firesc, la punctul 7 din program, care face trimitere la contractul colectiv de munca, in privinta platilor compensatorii sunt redate dispozitiile din CCM in vigoare la acea data, CCM care in art.104 pct.5, prevedea ca salariatul al carui contract individual de munca se desface din initiativa angajatorului va primi o indemnizatie  calculata diferentiat ca multiplu de salariu tarifar.
      Intre data redactarii programului de concediere nr. 638/2009, 10.03.2009, si data concedierii efective a salariatilor, a incetat CCM  pentru anul 2008 si  a intrat in vigoare CCM pentru anul 2009, inregistrat la data de 31.03.2009 astfel ca, la data concedierii reclamantei, 29.05.2009, era aplicabil CCM  pentru anul 2009.
      Cum, la data concedierii reclamantei era aplicabil contractul colectiv de munca pentru anul 2009, in privinta  platilor compensatorii se aplica  dispozitiile din acest contract colectiv de munca care, in art. 103 pct. 5, prevede ca determinarea  platii compensatorii se face in functie de salariul mediu net pe societate.
      Asa fiind, conform art. 67 din Codul muncii, precum si art. 42 din OUG nr.98/1999,  reclamanta este indreptatita sa primeasca din fondurile paratei, cu titlu de plata compensatorie (compensatie baneasca), echivalentul a 5 salarii medii nete pe societate si  nu echivalentul a 5 salarii tarifare.
      2. In ceea ce priveste cuantumul salariului mediu net pe societate, de 1126 lei, in functie de care s-au determinat platile compensatorii tribunalul retine ca  legiuitorul a lasat la latitudinea partenerilor care incheie contractul colectiv de munca, atat posibilitatea acordarii platilor compensatorii (nefiind obligatorie acordarea lor), cat si conditiile, cuantumurile si criteriile de determinare a acestora.
      Aceasta deoarece, atat art. 67 din Codul muncii, cat si art. 42 din OUG nr. 98/1999, fac referire, pe de o parte, doar la posibilitatea salariatului concediat de a beneficia de plata compensatorie (suportata din fondurile angajatorului), pentru concediere din initiativa angajatorului pentru motive ce nu tin de persoana lui si nu la obligativitatea acordarii platii compensatorii (se folosesc expresiile "pot beneficia de.."  sau "pot acorda persoanelor disponibilizate...."), cat si la prevederea acestor plati in contractul colectiv de munca, contract care este rezultatul negocierii dintre angajator si  salariati, prin reprezentantii lor (in speta, sindicatul din cadrul societatii SC "I" SA Bistrita).
      In conditiile in care in contractul colectiv de munca aplicabil in speta nu s-a prevazut expres si modul de determinare a salariului mediu net pe societate,  acesta se determina tot pe baza criteriilor stabilite de comun acord de catre angajator si sindicat.
      Desi reclamanta sustine ca salariul mediu net pe societate utilizat pentru stabilirea cuantumului platilor compensatorii a fost determinat in mod unilateral doar de catre angajator, invocand in acest sens Hotararea nr. 3/30.04.2009 a Biroului permanent al Consiliului de Administratie, aceasta sustinere este nefundamentata, intrucat din adresa nr. 810/13.04.2010, reiese cu certitudine ca criteriile de determinare salariul mediu net pe societate, ce va fi utilizat pentru determinarea platilor au fost stabilite urmare a negocierii.
      Potrivit negocierilor dintre partile CCM  au fost stabilite urmatoarele criterii pentru determinarea salariului mediu net pe societate, in vederea stabilirii cuantumului platilor compensatorii: 1) - perioada de referinta: trimestrul I 2009, adica 01.01.2009-31.03.2009; 2) - veniturile realizate de salariati de  care se vor lua in calcul; 3) - veniturile care nu se vor lua in calcul: sporul de noapte si pentru munca suplimentara; adaosurile la salariu(plusul de acord, premiile, al 13-lea salariu, premiul de Pasti); tichetele de masa; indemnizatiile directorilor si administratorilor.
      Nu are nicio relevanta faptul ca negocierile dintre angajator si sindicat nu au fost consemnate in scris, la data respectiva, intrucat nu reprezinta o modificare a  CCM, care ar impune incheierea unui act aditional scris, iar, pe de alta parte, reprezentantii sindicatului  nu au contestat nici existenta acestora si nici rezultatul lor ci dimpotriva au confirmat sustinerile angajatorului referitoare la  criteriile  stabilite pentru determinarea salariului mediu net pe societate ca va fi utilizat pentru calculul platilor compensatorii. Apare ca neintemeiata sustinerea reclamantei in sensul ca adresa nr. 810/13.04.2010, fiind emisa ulterior concedierii sale, nu-i este opozabila si este nula intrucat, prin aceasta adresa doar se confirma cele stabilite cu ocazia  negocierilor dintre angajator si sindicat anterior concedierii reclamantei.
      Prin Hotararea nr. 3/2009, emisa de angajator, nu a fost stabilit unilateral  cuantumul salariului mediu net pe societate, ci prin aceasta hotarare, doar s-a determinat cuantumul concret al  acestuia, urmare a aplicarii criteriilor stabilite  prin negociere, cuantum care nu a fost contestat de sindicat, instanta retinand ca au fost respectate criteriile stabilite. De altfel, nici reclamanta nu sustine ca in urma aplicarii criteriilor anterior aratate, ar rezulta un alt cuantum, ea contestand criteriile avute in vedere, indicand alte criterii de determinare.
      Pe de alta parte, desi reclamanta sustine ca salariul mediu net pe societate luat in calcul pentru determinarea platilor compensatorii ar fi fost stabilit unilateral de angajator, din motivarea  cererilor formulate reiese faptul ca, in realitate, aceasta este nemultumita de activitatea reprezentantului sindicatului din care ea a facut parte, invocand incompatibilitatea acestuia.
      Fata de considerentele expuse apar ca neintemeiate sustinerile reclamantei in sensul stabilirii cuantumului salariului mediu net pe societate  in vederea determinarii platilor compensatorii dupa alte criterii decat cele stabilite de partile din CCM, eventualele nemultumiri ale reclamantei fata de activitatea liderului de sindicat care, in opinia reclamantei, nu ar fi reprezentat interesele membrilor de sindicat, putand  fi rezolvate intr-un alt cadru procesual.
      Referitor la obligarea  paratei (fostul angajator al reclamantei) la plata platilor compensatorii prevazute de lege, in speta, de OUG nr. 98/1999 tribunalul retine ca cererea reclamantei este neintemeiata si sub acest aspect avand in vedere ca, potrivit art. 37 din OUG nr. 98/1999, platile compensatorii prevazute de art. 29 din acest act normativ, se platesc de agentiile pentru ocuparea si formarea fortei de munca si nu de catre angajator, angajatorul suportand, conform art. 42 din aceeasi ordonanta, doar compensatiile banesti individuale prevazute in CCM , daca astfel de compensatii au fost prevazute (reclamanta beneficiind de astfel de drepturi).
      Cum reclamanta a solicitat obligarea fostului angajator la plata drepturilor prevazute de art. 29 din OUG nr. 98/1999 cererea apare ca neintemeiata.
       Referitor la obligarea  paratei la plata premiului prevazut de art. 22 alin. 2 din CCM pe anii 2007-2010 pe ramura electrotehnica, electronica, mecanica fina, utilaje si aparare , tribunalul retine ca cererea este neintemeiata.
      Pentru a concluziona astfel  instanta are in vedere faptul ca premiul prevazut de  acest contract colectiv de munca reprezinta  o concretizare a dispozitiilor art. 67  din Codul muncii si ale art. 42 din OUG nr. 98/1999, premiul respectiv reprezentand  compensatia baneasca prevazuta de aceste dispozitii legale.
      In conditiile in care art. 22 alin. 2 din acest contract colectiv de munca, pe langa obligatia angajatorului si respectiv dreptul corelativ al salariatului concediat pentru motive care  nu tin de persoane salariatului de a beneficia de un premiu stabilit diferentiat in functie de vechime, determinat avand in vedere salariul de baza,  peste 5 ani vechime (cum este reclamanta) fiind echivalent cu 2 salarii de baza, prevede si ca "angajatorul in functie de posibilitatile concrete din societate, poate acorda si alte nivele de premiere" tribunalul retine ca "premiul" (in realitate compensatie pentru concediere), prevazuta in contractul la nivel de ramura are un caracter minimal  si ca prin contractul colectiv de munca la nivel de angajator poate fi acordata o compensatie mai mare.
      Prin urmare,  salariatul disponibilizat nu va cumula cele doua drepturi, ci  va beneficia de compensatia cea mai mare, in speta, cea prevazuta de CCM aplicabil la nivel de angajator si care, in privinta reclamantei, prevede o compensatie echivalenta cu 5 salarii medii nete pe unitate, fiind mai mare.
      Referitor la obligarea paratei la plata sumei de 1126 lei acordata salariatilor concediati ulterior, tribunalul constata ca si aceasta cerere este neintemeiata si va fi respinsa.
      Reclamanta solicita obligarea paratei la plata unei sume de bani fara sa indice care este temeiul acestei obligatii, respectiv contractul individual de munca, CCM  sau legea invocand doar faptul ca salariatilor concediati ulterior, in perioada 01.07.2009-12.08.2009, tot in cadrul unei concedieri colective, pentru care s-a intocmit programul de concediere colectiva nr. 1571/2009 le-a fost acordata aceasta suma, depunand, in probatiune, fluturasul din luna iulie pentru numitul BI si fluturasul din luna septembrie pentru numita DA, in care apare mentionata aceasta suma la rubrica "obligatii".
      Cat timp  atat CCM cat si dispozitiile legale (art. 67 Codul muncii, art. 42 OUG nr. 98/1999) prevad doar dreptul reclamantei de a beneficia de platile compensatorii individuale prevazute in art. 103 pct. 5 din CCM la nivel de unitate aferent anului 2009 si cum aceste plati compensatorii au fost acordate reclamantei solicitarea  ei de a beneficia de alte sume, acordate unor angajati, concediati ulterior incetarii raporturilor sale de munca apare ca neintemeiata.
      Faptul ca salariatilor concediati in baza celui de-al doilea program de concediere le-a fost acordata suma de 1126 lei, in baza conventiei incheiate  intre patronat si sindicat( motivat de necesitatea mentinerii a unui climat de ordine, disciplina si lipsit de tensiuni sociale), nu justifica acordarea acestei sume si pentru trecut  persoanelor care nu mai aveau calitatea de angajat.
      Referitor la obligarea paratei la plata sumei ce reprezinta participarea ei la profitul aferent anului 2008, cererea va fi respinsa ca neintemeiata avand in vedere ca  angajatorul este tinut sa achite aceasta suma conform Hotararii AGA nr. 4/22.04.2009 si Hotararii CA nr. 4/04.06.2009, in care reclamanta nu este nominalizata. Aceste acte ce constituie temeiul repartizarii profitului catre  salariati nefiind anulate in cadrul procedurii speciale prevazute de Legea nr. 31/1990, ele se bucura de prezumtia de legalitate si constituie temeiul repartizarii profitului astfel ca reclamanta nu este indreptatita sa beneficieze de participarea la profit pentru anul 2008.
      In consecinta, fata de argumentele de fapt si de drept anterior aratate, actiunea reclamantei va fi respinsa in intregime, respectiv contestatia impotriva deciziei de concediere nr. 65/2009 ca fiind tardiv formulata si toate celelalte pretentii ca neintemeiate.
Ca urmare a respingerii actiunii reclamantei, aceasta este in culpa procesuala astfel ca, in baza art. 274 Cod procedura civila, va fi obligata sa plateasca paratei suma de 2099,48 lei cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocatial, 2000 lei, achitat potrivit facturii si chitantei, c/v fotocopierii actelor depuse  la dosar.