InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bistrita-Nasaud

Din punct de vedere al laturii subiective, inculpat ZA a savarsit faptele sus-mentionate cu intentie directa, aspect care rezulta cu certitudine din modalitatea si imprejurarile in care a comis faptele, folosindu-se de activitatea desfasurata in cadr...

(Sentinta penala nr. 141/F/2010 din data de 16.03.2011 pronuntata de Tribunalul Bistrita-Nasaud)

Domeniu Inselaciune | Dosare Tribunalul Bistrita-Nasaud | Jurisprudenta Tribunalul Bistrita-Nasaud

Inselaciune

      Din punct de vedere al laturii subiective, inculpat ZA a savarsit faptele sus-mentionate cu intentie directa, aspect care rezulta cu certitudine din modalitatea si imprejurarile in care a comis faptele, folosindu-se de activitatea desfasurata in cadrul celor trei societati, de inculpata MOA, contabila acesteia, pe care a determinat-o cu buna-stiinta sa intocmeasca documente false cu privire la activitatea financiar-economica a societatilor, in scopul inducerii in eroare, in mod repetat, a reprezentantilor bancilor creditoare si al acordarii unor credite (imprumuturi), nerestituite ulterior, inculpata parasind tara in scopul de a se sustrage de la plata imprumuturilor.

Trib. Bistrita-Nasaud, s. pen., sent. nr. 141/F/29 decembrie 2010, nepublicata

Prin Rechizitoriul Parchetului de la Curtea de Apel Cluj din 20 iunie 2008, intocmit in dosarul penal nr. 280/P/2005 s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatei ZA pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune, prev.de art.215 alin.1,2,3,5 din Codul penal si fals in inscrisuri sub semnatura privata, prev.de art. 290 Cod penal, ambele cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal si cu aplic.art.33 lit."a" Cod penal, comise in dauna partii vatamate S.C."BP"S.A. - Sucursala Bistrita, inselaciune prev.de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal si fals  in inscrisuri sub semnatura privata prev.de art. 290 din Codul penal, ambele cu aplic.art. 41 alin.2 Cod penal si cu aplic.art.33 lit."a" Cod penal comise in dauna partii vatamate S.C."SPI Bank" S.A. Sucursala Bistrita, (fosta S.C."WB" S.A.) si a inculpatei MOA pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la inselaciune, prev.de art.26 din Codul penal rap.la art.215 alin.1,2,3 si 5 din Codul penal si fals in inscrisuri sub semnatura privata, prev.si ped. de art. 290 din Codul penal, ambele cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal si art.33 lit."a" Cod penal.
Prin acelasi rechizitoriu s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de BM si DA, cercetati sub aspectul savarsirii infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata, prev.de art. 290 Cod penal si neinceperea urmaririi penale fata de ZA cercetata sub aspectul savarsirii infractiunii de inselaciune prev.de art.215 alin.1,2,3 si 5 Cod penal cu aplic.art. 41 alin.2 cu privire la partile vatamate BI, BM, MM, MO, TG, TD, GO, GMD, DA, MCI, MM, SN, MF, RE, LMA, LP.
Inculpata ZA, desi legal citata, nu s-a prezentat nici pe parcursul urmaririi penale si nici in instanta, aceasta a parasit tara la 28.07.2002 imediat dupa comiterea ultimelor fapte si dupa ce a scos din banci toate lichiditatile celor 3 societati comerciale.
Inculpata MO a recunoscut sincer faptele pentru care a fost cercetata si ulterior trimisa in judecata, atat pe parcursul urmaririi penale cat si in fata instantei de judecata.
In baza intregii probatiuni administrate in cauza, atat in faza de urmarire penala cat si in faza de cercetare judecatoreasca, instanta retine in fapt urmatoarele:
In perioada 1994-2002, inculpata ZA a indeplinit functia de administrator al S.C."LC" S.R.L. Bistrita si in perioada 1993-2002 functia de administrator la S.C."TL" S.R.L. din Bistrita. Din anul 1999, inculpata era asociat unic si administrator la S.C."TL" S.R.L. Bistrita.
In calitate de  reprezentanta a S.C."TSC" S.R.L. Bistrita la 29.07.1998 inculpata ZA a incheiat un contract de credit prin cont curent sub nr. 2132/1998 cu SC."BP" S.A. Bistrita, prin care imprumuta suma de 98.000.000 lei ROL, creditul urmand a fi folosit pentru achizitionare marfa.
Prin incheierea in perioada 1998-2002 a 43 de acte aditionale anexate la acest contract de imprumut, la cererea inculpatei, s-a marit linia de credit la suma de  1 miliard lei ROL.
Pentru obtinerea suplimentarii liniei de credit inculpata a prezentat functionarilor bancii S.C."BP" S.A. Bistrita, date necorespunzatoare privitoare la situatia financiara a societatii, in timp ce bilantul contabil, contul de profit si pierdere depuse  la Administratia Finantelor Publice reflectau situatia reala a societatii S.C."TSC" S.R.L. Bistrita si anume ca aceasta avea pierderi si inregistra datorii. Astfel, la solicitarea bancii, inculpata a depus in fals bilantul si contul de profit si pierderi incheiat la 31.12.2001, cu privire la S.C."TSC" S.R.L. Bistrita, potrivit caruia aceasta societate ar fi inregistrat la sfarsitul anului un profit de 511.253.000 lei ROL, desi din exemplarul depus la Administratia Finantelor Publice rezulta ca societatea inregistra o pierdere de 282.760.000 lei ROL.
In aceeasi modalitate, inculpata a depus in fals actele de raportare contabila pentru 30.06.2001 din care reiesea ca societatea inregistra un profit net de 596.401.000 lei ROL, cu toate ca documentele prezentate organelor de control fiscal pentru aceeasi perioada evidentiau pierderi de 153.599.000 lei ROL.
Documentele contabile pe care inculpata ZA le-a prezentat in fals au fost falsificate efectiv de inculpata MOA (contabila societatii) la solicitarea inculpatei ZA, aceasta din urma semnand actele false.
Inculpata MOA a falsificat si balantele de verificare conduse pe calculator si a imprimat extrase din balante care contineau date false, pentru a nu exista neconcordante intre bilant, fond de profit si pierdere si restul documentelor contabile.
Garantarea acestor credite s-a facut si prin garantii imobiliare asupra unor imobile apartinand unor persoane, care au fost de acord sa gireze aceste datorii la solicitarea inculpatei ZA. Actul aditional incheiat la 20.06.2002 (ultimul din cele 43) a fost garantat de catre TGV, TD, MM, GO, GMD, BM, BI.
Contractul de credit la care s-a facut referire mai sus a fost garantat initial prin instituirea unei ipoteci de gr. I, de sotul inculpatei, numitul ZAr asupra unui apartament, pentru suma de 80.000.000 lei ROL (contract de garantie imobiliara nr.149/29.07.1998) si instituirea unei ipoteci de gr. I de catre MM asupra apartamentului, proprietatea acesteia pentru suma de 66.000.000 lei ROL (contract de garantie imobiliara nr.148/28.07.1998).
Potrivit actului aditional nr.1/5.08.1998 s-a suplimentat plafonul de creditare cu 20.000.000 lei ROL si s-a stabilit un termen de rambursare final la 29.10.1998 . Garantarea suplimentarii creditului s-a facut cu autoturismul apartinand societatii  imprumutate.
Potrivit actului aditional nr.2/28.10.1998 s-a acordat un credit suplimentar de 30.000.000 lei si s-a stabilit un termen  de rambursare la 28.01.1999, garantarea suplimentarii creditului s-a facut de catre MO.
Potrivit actului aditional nr.4/27.01.1999 s-a  pastrat plafonul liniei de credit pana la 29.04.1999 si prin actul aditional nr.5/29.04.1999 s-a prelungit termenul de acordare a creditului pana la 28.07.1999. S-a mentinut ca si giranta MO si giranta MM a fost inlocuita cu girantii BI si BM.
Prin actul aditional nr.6/11.05.1999 s-a majorat plafonul de creditare la 200.000.000 lei, s-a mentinut termenul de rambursare si s-a adus o garantie imobiliara suplimentara.
Prin actul aditional nr.7/14.05.1999 s-a majorat plafonul de creditare  la 20.000.000 lei, s-a mentinut termenul de rambursare, ca si giranti figurand ZAr si MOA.
Potrivit actului aditional nr.8/28.07.1999 s-a prelungit termenul de rambursare a creditului pana la 29.10.1999.
Acest act aditional nu a fost semnat de giranti.
Potrivit actului aditional nr.9/2.08.1999 s-a procedat la suplimentarea plafonului de creditare la 245.000.000 lei, acesta fiind semnat de girantii ZAr, MO, MM, BI, BM. Actul aditional nr.10/02.1999 este identic in ce priveste suma imprumutata, termenul de rambursare si numarul de giranti.
Potrivit actelor aditionale nr.11-20 s-a majorat  succesiv plafonul de creditare pana la 650.000.000 lei ROL si s-au prelungit termenele de rambursare pana la 28.07.2000.
Prin actul aditional nr.21/19.05.2000 s-au modificat garantiile imobiliare, scotandu-se de sub ipoteca apartamentul proprietatea sotilor Z.
Prin actul aditional nr.22/28.07.2000 s-a prelungit termenul de rambursare al creditului si s-a adus ca si garantie imobiliara apartamentul sotilor TD si TG (c. de garantie imobiliara nr.35/16.05.2000).
Prin actul aditional nr.23/27.09.2000 s-a redus plafonul de credit pana la 400.000.000 lei ROL si s-au redus garantiile la valoarea de 584.000.000 lei.
Prin actele aditionale nr.24-30 se majoreaza plafonul de creditare pana la 700.000.000 lei ROL si s-a prelungit termenul de rambursare la 8.05.2001.Prin actul aditional nr.30 s-a ridicat ipoteca de pe apartamentul proprietatea girantei MO.
Prin actele aditionale nr.31-39 s-a majorat plafonul de creditare la 1 miliard lei ROL si sunt introdusi ca si giranti GOsi GDMa, iar ulterior s-a prelungit termenul de rambursare pana la 20.07.2002.
Pentru acoperirea creditului ramas nerambursat s-a procedat la executarea garantiilor imobiliare - apartamentul sotilor Ta fost vandut la licitatie in 2003 pentru suma de 110.000.000 lei ROL si apartamentul familiei G a fost vandut la licitatie in acelasi an cu suma de 655.000.000 lei ROL. Giranta MM a achitat in mai multe transe, suma de 300.000.000 lei ROL, obtinand radierea ipotecii instituite asupra imobilului cu care a garantat creditul.
Inculpata ZA in calitate de reprezentant al S.C."TL" S.R.L. Bistrita a incheiat un contract de credit prin cont curent de incasari si plati la 14.06.2001 pentru suma de 240.000.000 lei ROL cu S.C."BP" S.A. Bistrita. In perioada 2001-2002, termenul de rambursare a creditului (stabilit pentru 14.09.2001) s-a prelungit prin 4 acte aditionale. Acest credit  a fost garantat cu contractul de ipoteca nr.73/13.06.2001, constituit asupra apartamentului proprietatea numitilor MCI si MM.
Deoarece acest credit nu a fost restituit, pentru a preintampina executarea silita, numita MM a achitat suma de 288.750.000 lei ROL si a reusit radierea ipotecii instituite asupra apartamentului adus ca si garantie.
Pentru obtinerea acestui credit inculpata ZA a prezentat reprezentantilor bancii rezultate financiar-contabile falsificate, potrivit carora, rezulta ca la 30.06.2001, societatea a realizat un profit de 54.187.000 lei si bilantul falsificat al societatii la 31.12.2001, potrivit caruia profitul societatii era de 534.194.000 lei ROL.
Contrar acestor documente, potrivit documentelor depuse de S.C. "TL" S.R.L. la Administratia Finantelor Publice rezulta ca la 30.06.2001 aceasta societate inregistra  un profit de 4.187.000 lei ROL, iar la 31.12.2001 societatea nu inregistra profit, ci avea o pierdere de 202.589.000 lei ROL.
Documentele falsificate au fost intocmite de catre inculpata MOA, la solicitarea inculpatei ZA.
La data de 22.10.1997, inculpata ZA a contractat un credit prin cont curent (linie de credit) sub nr. 2042/1997, pentru S.C."LC" S.R.L. de la S.C."BP" S.A. in valoare de 50.000.000 lei ROL, pentru achizitionare marfa, credit cu privire la care au fost incheiate un numar de 37 de acte aditionale in perioada  1997-2002, prin care s-a prelungit termenul de rambursare, s-a majorat plafonul de creditare si s-au inlocuit unii giranti, potrivit ultimului act aditional din 22.06.2002, fiind convenit un plafon de creditare de 700.000.000 lei ROL, cu termen de rambursare la 22.08.2002. Pentru garantarea acestui credit au fost aduse garantii imobiliare si mobiliare de catre S (B) N, M (D) F, DA si inculpata ZA, potrivit contractului de garantie imobiliara nr.160/15.02.2002 cu privire la apartamentul apartinand lui DA (in valoare de 267.000.000 lei ROL), contractului de garantie imobiliara nr.92/22.09.1999 cu privire la apartamentul apartinand lui M (D) F (in valoare de 130.000.000 lei ROL), contractului de garantie imobiliara nr.89/27.07.2001 cu privire  la imobilul casa si dependinte apartinand lui S (B) N (val. de 480.000.000 lei ROL) si contractului de garantie imobiliara nr.157/14.02.2002 cu privire la autoturismul Dacia 1300 apartinand lui ZA (evaluat la 95.000.000 lei ROL). Toate certificatele de garantie si actele aditionale au fost semnate de catre giranti.
La fel ca si in situatia anterioara, inculpata a reusit sa obtina majorarea plafonului de credit si amanarea scadentei acestuia prin prezentarea de documente  contabile din care reiesea o alta situatie privind pierderile si profiturile societatii decat cea reala, cu ajutorul nemijlocit al inculpatei MOA, contabila societatii.
Astfel, desi din formularele de raportare contabila depuse de Administratia Finantelor Publice la 30.06.2001 rezulta ca societatea creditata a inregistrat o pierdere de 109.934.000 lei ROL, potrivit documentelor depuse la banca pentru obtinerea majorarii plafonului de creditare rezulta un profit de 65.148.000 lei ROL. Totodata, potrivit documentelor depuse la Administratia Finantelor Publice la 31.12.2001 rezulta o pierdere inregistrata de S.C."LC" S.R.L. de 393.202.000 lei ROL, cata vreme, din documentele falsificate depuse in banca rezulta un profit de 398.477.000 lei ROL.
Si in aceasta situatie, documentele depuse in banca au fost falsificate de inculpata MOA la solicitarea inculpatei ZA.
La 22 si 23 aprilie 2003, numitul DA a restituit suma de 300.000.000 lei ROL si a obtinut radierea ipotecii instituite cu privire la apartamentul proprietatea acestuia.
De asemenea, numita S (fosta B, actualmente I) N a achitat in perioada februarie 2004-aprilie2004 suma de 384.000.000 lei ROL si a obtinut radierea ipotecii instituite cu privire la imobilul casa proprietatea acesteia.
Totodata, numita M (D) F a platit in perioada noiembrie 2002-iunie 2003 suma de 310.500.000 lei ROL si a obtinut radierea ipotecii instituite cu privire la apartamentul ce-i apartine.
La 22.05.2002, inculpata ZA a incheiat in numele S.C. "TSC" S.R.L.  contractul de credit pentru facilitare de cont sub nr.2777 pentru suma de 700.000.000 lei ROL, cu scadenta la 21.06.2002. Garantarea acestuia s-a facut cu biletul la ordin nr. 1/22.05.2002 emis  pentru suma de 912.000.000 lei ROL si cu contractul de cesiune de creanta nr. 217/22.05.2002, prin care se cedau creantele aferente facturilor fiscale neincasate din seria BN ACA 48.
Facturile sus mentionate nu au fost incasate niciodata fiind false.
Potrivit verificarilor efectuate de organele de urmarire penala rezulta ca S.C."F" S.R.L.Rodna, S.C."EG" S.A.Pitesti, S.C."C" S.R.L. Piatra Neamt, S.C."SI" S.R.L. Slatina, S.C."AC" S.R.L. Craiova nu exista, S.C."TT" S.R.L. Bucuresti, nu avea activitate la data invocata, (8.05.2002), iar S.C."RATT" S.A.Timisoara si S.C."ZS" S.R.L.Bucuresti desi sunt firme care exista, reprezentantii acestora au aratat ca nu au avut niciodata relatii comerciale cu S.C."TSC" S.R.L. Bistrita.
La 7.05.2002, inculpata ZA , in calitate de reprezentanta a S.C."TL" S.R.L. a obtinut prin contractul nr.2771/7.05.2002 un contract pentru facilitate de cont in suma de 900.000.000 lei ROL, cu termen de rambursare la 6.06.2002 de la S.C."BP".
Garantarea rambursarii creditului s-a facut cu biletul la ordin nr.40/7.05.2002 emis pentru suma  de 1.165.500.000 lei ROL si prin contractul de cesiune de creanta nr.207/7.05.2002 cu privire la facturile fiscale neincasate seria BN ACA 48.
Aceste facturi nu au fost incasate niciodata pentru ca sunt false.
Potrivit  verificarilor efectuate de organele de urmarire penala rezulta ca S.C."GV" S.R.L. Targu-Mures, S.C."P" S.R.L. Caransebes, S.C."E" S.R.L. Bistrita, S.C."IA" S.R.L.Dej, S.C."AI" S.R.L. , nu exista, iar S.C."T" S.R.L.Tecuci, S.C." A" S.A.Barlad, S.C."RG" S.R.L. Harghita, desi exista, nu au avut relatii comerciale cu S.C."TL" S.R.L .Bistrita si au un alt cod fiscal decat cel trecut in facturi.
In ce priveste relatia S.C."TL" S.R.L.Bistrita cu S.C."TSC" S.R.L. (administrata tot de inculpata ZA) s-a constatat ca marfa obiect al facturilor nu a fost livrata acestei societati si plata nu a fost efectuata, fiind vorba despre o operatiune comerciala fictiva.
In calitate de administrator al S.C."LC" S.R.L. Bistrita, inculpata ZA a incheiat la 25.04.2002 contractul de credit pentru facilitate de cont nr.2770 pentru suma de 800.000.000 lei ROL cu termen de rambursare la 27.05.2002.
Garantarea acestui credit s-a facut cu biletul la ordin nr.4 din 25.04.2002 pentru suma de 1.043.500.000 lei ROL  si prin incheierea contractului de cesiune nr.205/25.04.2002, conform caruia S.C."LC" S.R.L. Bistrita ceda creantele aferente facturilor fiscale neincasate din seria BN ACA 48 nr.3993262 - 3993271, 3437434-3437435, in suma de 1.135.811.178 lei ROL.
Facturile fiscale sus-mentionate sunt false deoarece presupusii debitori inscrisi in acestea, Primaria Cetate si Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud nu au avut  relatii comerciale cu  S.C."LC" S.R.L. Bistrita, iar societatile S.C."GI" S.R.L., S.C."R" S.R.L., S.C."CI"S.R.L., S.C."AC"S.R.L., S.C."II" S.R.L., S.C."M" S.R.L. si S.C."AD" S.R.L. nu exista in realitate.
Inculpata ZA a obtinut in anul 2001 un credit in valoare de 500 USD pentru persoana fizica , in baza contractului de credit nr.671/26.04.2001, pentru obtinerea acestuia a semnat in fals in locul girantelor BM, MM si SN care erau angajate ale societatii pe care o administra, profitand de faptul ca detine copii de pe actele de identitate ale acestora (a se vedea raportul de constatare tehnico-stiintifica nr.75872/3.12.2003, potrivit caruia semnaturile girantilor nu provin de la aceste persoane).
La plecarea inculpatei ZA din tara, din creditul acordat mai era de restituit suma de 96 USD.
Contractul de credit a fost investit cu formula executorie,iar in noiembrie 2002 inculpata MOA a achitat bancii suma restanta.
Toate actele materiale sus-mentionate au cauzat un prejudiciu total de 4.330.872.090 lei ROL, partii vatamate-parte civila S.C."BP" Bistrita, prin neachitarea ratelor scadente si a dobanzilor aferente.
La data de 30.08.2001, inculpata ZA, in calitate de administrator al S.C."TL" S.R.L. Bistrita a contractat in baza contractului nr.3 de la acea data, un credit cu un plafon maxim de 150.000.000 lei ROL, cu termen de rambursare la 30 de zile de la acordare cu S.C."WB" S.A. Garantarea restituirii acestuia s-a facut cu instituirea de gaj asupra fondului de comert in valoare de 2.050.337.190 lei ROL si prin emiterea biletului la ordin in suma de 300.000.000 lei ROL avalizat de inculpata MOA (contract de gaj nr.371/30.08.2001).
Prin actele aditionale incheiate ulterior plafonul de credit a fost ridicat la suma de 300.000.000 lei ROL si s-a prelungit termenul de restituire in mai multe randuri, prin ultimul act aditional solicitandu-se un termen de rambursare la 31.08.2002.
Garantarea restituirii acestui credit s-a facut cu un bilet la ordin emis de inculpata la 23.10.2001 pentru suma de 200.000.000 lei ROL avalizat de inculpata MOA.
Creditul a fost garantat si prin instituirea unei ipoteci asupra apartamentului proprietatea numitilor LM si LP (potrivit contractului de garantie reala imobiliara din 23.10.2001).
Ultimul act aditional incheiat cu privire la acest contract nu a fost semnat de girantii L.
Ulterior, pentru restituirea imprumutului s-a inventariat si valorificat fondul de comert fara a se acoperi in aceasta modalitate intreaga datorie. La 17.12.2003, LMA a achitat suma de 336.235.000 lei ROL cu titlu de credit restant si dobanzi.
La data de 27.06.2002 s-a incheiat intre S.C."LC" S.R.L. Bistrita si S.C."WB" S.A., contractul de credit prin cont curent de incasari nr.315 pentru acordarea unei linii de credit de 450.000.000 lei ROL pentru cumparare marfa si desfasurarea de activitati de prestari servicii, cu termen de rambursare la 27.02.2002.
Garantarea rambursarii acestui credit s-a facut prin contractul nr.1123/27.06.2002, constand in gajarea fondului de comert in valoare de 2.250.629.890 lei ROL si prin biletul la ordin in valoare de 900.000.000 lei ROL, avalizat de ZA si ZAr.
Biletele la ordin emise pentru garantarea creditelor acordate de S.C."WB" S.A., S.C."TL" S.R.L. si S.C."LC" S.R.L. nu au avut acoperire, acestea au fost folosite pentru inducerea in eroare a bancii creditoare in acordarea imprumuturilor.
Prejudiciul cauzat S.C."WB" S.A. era in cuantum total de 594.248.717 lei ROL la 28.07.2002.
La 26.09.2007 era recuperat integral creditul acordat de S.C."WB" S.A. catre S.C."TL" S.R.L., iar din creditul acordat de catre aceeasi unitate bancara S.C."LC". S.R.L. nu era recuperata suma de 21.395,71 lei.
Potrivit raportului de expertiza contabila intocmit de expertul BT s-a concluzionat ca bancile creditoare au respectat normele de creditare in ce priveste creditele acordate societatilor a caror administrare apartinea inculpatei.
S-a stabilit totodata ca situatia financiara reala a celor trei societati comerciale reflectata de documentele contabile depuse la Administratia Finantelor Publice difera substantial de cea care rezulta din documentele contabile depuse pentru acordarea creditelor la unitatile bancare respective (balante si bilanturi contabile). Situatia financiara prezentata bancilor pentru crearea unei aparente de prosperitate economico-financiara a societatilor prezenta indicatori imbunatatiti cu privire la veniturile obtinute (prin majorarea fictiva a acestora), la cheltuielile efectuate (prin reducerea fictiva a acestora), inregistrarea unor profituri fictive, diminuarea obligatiilor fiscale restante, inregistrari fictive de stocuri de marfa, inregistrari fictive de clienti si de restante privind platile efectuate de unii clienti.
Destinatia creditelor obtinute de inculpati, in modalitatea evidentiata nu a fost respectata in marea majoritate a cazurilor. Sumele obtinute au fost utilizate, potrivit expertizei contabile, pentru: ridicari de numerar inregistrate in contabilitate, ridicari de numerar neinregistrate in contabilitate, viramente in conturi personale urmate de ridicari de numerar, plati catre furnizori, plati de rate credit, de dobanzi si comisioane bancare, plati catre firmele debitoare, viramente catre furnizori, urmate de anularea facturilor si recuperarea sumelor virate.
Expertiza contabila efectuata a mai stabilit si ca suma acordata prin contractul de credit nr.2770/2002 a fost virata catre S.C."VC" S.R.L. in baza facturii nr. 3924742/18.04.2002, emisa de aceasta  societate catre beneficiara S.C."LC" S.R.L. La cererea inculpatei ZA, la 26.04.2002 aceasta societate a restituit suma in contul S.C."TSC" S.R.L. ( si nu al S.C."LC" S.R.L.) S.C."VC" S.R.L. a stornat factura fiscala, administratorul acestei firme declarand ca inculpata a solicitat,imediat efectuarii platii, restituirea sumei.
In mod identic a procedat inculpata si cu privire la creditul de facilitate de cont nr.2777/22.05.2002, in ce priveste factura emisa de S.C."MP" S.R.L.
La data de 26.04.2002 S.C."TS" S.R.L. a virat catre S.C."LC" S.R.L. suma de 700.000.000 lei ROL, iar aceasta a virat-o in contul personal al numitului ZAr (sotul inculpatei), deschis la S.C."WB" S.A., cu specificatia restituirii unui imprumut acordat societatii de catre acesta. La 29.04.2002 S.C."TS" S.R.L. a virat suma de 300.000.000 lei ROL in contul aceleiasi persoane, ZAr. Acesta a ridicat sumele la 26 si 29 aprilie 2002.
La data de 3.06.2002, S.C."TS" S.R.L. a virat in contul S.C."TL" S.R.L. suma de 500.000.000 lei ROL, suma care a fost ridicata apoi de catre inculpata ZA.
Inculpata MOA a fost cea care a condus evidentele contabile ale celor trei societati comerciale administrate de  catre inculpata ZA si la solicitarea acesteia a intocmit in fals bilanturile si balantele de verificare, ultima data cu ocazia incheierii contractului de credit nr.315/27.06.2002.
Potrivit declaratiei date de inculpata MOA la urmarirea penala, la 19.06.2007, aceasta a intocmit documentele pentru anul 2002 dupa plecarea din tara a lui ZA, in august 2002, la solicitarea functionarilor S.C."B" S.A., deoarece se incheiasera acte aditionale fara anexarea documentelor contabile aferente.
Toate documentele contabile incheiate de inculpata MOA au fost contrasemnate de catre inculpata ZA.
Dupa 1.04.2002, la S.C."TSC" S.R.L.  a devenit administrator si asociat unic numitul  DA, iar la S.C."LC" S.R.L. a devenit administrator si asociat unic numitul ZAr, dupa aceasta data documentele acestor societati au fost semnate de catre noii administratori (inclusiv documentele false).
Potrivit declaratiei date de catre DA acesta a semnat actele societatii fara a avea cunostinta ca sunt acte false, la solicitarea inculpatei ZA.
Pana la plecarea din tara a inculpatei ZA aceasta a coordonat activitatea celor trei societati si dupa ce aparent, administratorii a doua dintre acestea (mentionate mai sus) au devenit persoanele aratate anterior.
Cu toate ca, astfel cum a si recunoscut, numita BM a  intocmit facturi false cu privire la creditele pentru facilitati de cont ce au fost acordate, la data intocmirii documentelor aceasta nu a stiut ca datele completate dupa dictarea efectuata de inculpata ZA nu corespund realitatii, avand reprezentarea ca operatiunile comerciale consemnate sunt reale.
Reprezentantii ambelor banci, parti civile, au precizat ca, in lipsa documentelor contabile false, prezentate de inculpata cu ocazia incheierii contractelor de creditare si a actelor aditionale, potrivit carora, situatia economico-financiara a societatilor administrate de inculpata ZA era una buna (prospera), nu ar fi acordat imprumuturile solicitate.
Nu poate fi primita sustinerea girantilor cu privire la folosirea unor manopere dolosive de catre ZA de natura a-i determina sa incheie (semneze) contractele de garantie pentru creditele acordate, deoarece acestia au fost de acord ca sa-si asume riscul restituirii creditelor acordate in cazul in care imprumutatul devenea insolvabil.
Din analiza actelor aflate la dosar rezulta ca acestia au semnat contractele de garantie imobiliara, imprejurarile invocate de giranti cum ca nu au cunoscut continutul actelor semnate, le-au semnat in alb, nu le-au citit, etc, sunt irelevante.
De asemenea, este irelevant din punct de vedere al garantarii creditelor, imprejurarea ca, la 1.04.2002, s-au schimbat administratorii a doua din cele trei firme, deoarece girantii au garantat restituirea  unor credite acordate societatilor si nu administratorilor ca persoane fizice.
Potrivit rapoartelor de constatare tehnico-stiintifica grafologica intocmite in cauza s-a stabilit ca actele aditionale ale contractelor de credit nr.258272001 (din 14.09.2001 si 14.12.2001) au fost semnate de MM pentru MCI (nr. 75782/29.03.2003), ca semnaturile de pe contractul de garantie imobiliara din 23.10.2001 si actele aditionale  la contractul nr. 3/30.08.2001 provin de la numitii LPV si LMA (nr. 75845/26.11.2003), ca semnaturile de le actele aditionale ale contractului de credit nr. 2123/1998 au fost  probabil executate de GO (nr. 75846/7.11.2003) si ca semnatura de pe biletul la ordin eliberat de S.C."TL" S.R.L. la 30.08.2001 apartine inculpatei MOA (nr.75783/2.10.2003).
Faptele inculpatei ZA care, in calitate de reprezentant legal al celor trei societati comerciale sus-mentionate (sau dupa 1.04.2002 administrator de fapt), in perioada 2001-2002, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, in mod repetat, prin prezentarea unor documente semnate de ea care contineau date false referitoare la rezultatele economico-financiar-contabile ale celor trei societati comerciale, a unor facturi false, a unor bilete la ordin fara acoperire, la achizitionarea unor credite si in timpul derularii contractelor de creditare, a indus in eroare pe reprezentantii S.C."BP" S.A. Bistrita, cu scopul de a obtine un folos material injust, iar apoi a parasit tara pentru a se sustrage de la restituirea imprumuturilor, cauzand un prejudiciu de 4.330.872.090 lei ROL, intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune, prev.si ped. de art.215 alin.1,2,3,5 Cod penal si fals in inscrisuri sub semnatura privata, prev.si ped. de art.290 Cod penal, ambele cu aplic.art. 41 alin.2 Cod penal si toate cu aplic.art.33 lit."a" Cod penal.
Faptele aceleiasi inculpate care in calitate de reprezentant legal al societatilor S.C."TSC" S.R.L.Bistrita, S.C."TL" S.R.L.Bistrita si S.C."LC" S.R.L. Bistrita (sau dupa 1.04.2002 administrator de fapt), in perioada 2001-2002, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, in mod repetat, prin prezentarea unor documente semnate de ea, care contineau date false referitoare la rezultatele economico-financiar-contabile ale celor trei societati comerciale, a unor facturi false si a unor bilete la ordin fara acoperire, la achizitionarea unor credite si in timpul derularii contractelor de credite, a indus in eroare reprezentantii S.C."WB" S.A.- Sucursala Bistrita, cu scopul de a obtine un folos material injust, iar apoi a parasit tara pentru a se sustrage de la restituirea imprumuturilor, cauzand un prejudiciu de 594.248.712 lei ROL, intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune, prev. si ped. de art.215 alin.1,2,3 Cod penal si fals in inscrisuri sub semnatura privata, prev.si ped. de art. 290 Cod penal  ambele cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal si toate cu aplic.art.33 lit."a" Cod penal.
Din punct de vedere al laturii subiective, inculpat ZA a savarsit faptele sus-mentionate cu intentie directa, aspect care rezulta cu certitudine din modalitatea si imprejurarile in care a comis faptele, folosindu-se de activitatea desfasurata in cadrul celor trei societati, de inculpata MOA, contabila acesteia, pe care a determinat-o cu buna-stiinta sa intocmeasca documente false cu privire la activitatea financiar-economica a societatilor, in scopul inducerii in eroare, in mod repetat, a reprezentantilor bancilor creditoare si al acordarii unor credite (imprumuturi), nerestituite ulterior, inculpata parasind tara in scopul de a se sustrage de la plata imprumuturilor.
Din coroborarea intregii probatiuni administrate, rezulta ca inculpata nu a manifestat sinceritate in relatiile cu partile vatamate-parti civile, ascunzandu-le cu stiinta situatia financiara reala a societatilor pe care le administra, cu toate ca a realizat ca, procedand in acest fel, nu va putea recupera imprumuturile acordate (credite si dobanzi).
Apreciindu-se ca vinovatia inculpatei ZA este pe deplin stabilita in cauza, in temeiul dispozitiilor art.345 alin. 2 Cod procedura penala s-a dispus condamnarea acesteia pentru savarsirea infractiunii de inselaciune prev.de art.215 alin.1,2,3,5 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal  la pedeapsa de 10 (zece) ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c Cod penal  pentru o perioada de  4 ani si pentru savarsirea  infractiunii de inselaciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 si 3  Cod penal cu aplic. art. 41  alin. 2 Cod penal la pedeapsa de 3 ( trei)  ani  inchisoare.
S-a constatat ca infractiunile comise de inculpata au fost savarsite in forma concursului real, prev.de art. 33 lit."a" Cod penal si in temeiul art. 34 alin.1 lit."b" Cod penal  s-au contopit pedepsele aplicate acesteia in pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit."a-c" Cod penal pentru o perioada de 4 ani.
S-a facut aplicarea dispozitiilor art.71 rap.la art. 64 lit."a-c" Cod penal referitoare la pedepsele accesorii.
In stabilirea pedepselor complementare si respectiv a celor accesorii aplicate inculpatei, in continutul prevazut de art.64 lit."a,b,c" Cod penal (cel din urma vizand interzicerea dreptului de a ocupa funtii de administrator in societatile comerciale si functii ce presupun activitati si atributii specifice celei de administrator  al societatilor comerciale) s-a avut in vedere natura si gravitatea infractiunilor pentru care s-a dispus condamnarea acesteia, reflectata in consecintele acestora (prejudiciile cauzate partilor civile).
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei s-au avut in vedere criteriile prev.de art. 72 Cod penal cu referire la limitele speciale ale pedepselor, pericolul social concret al faptelor savarsite, imprejurarea ca acestea au fost savarsite in forma continuata, in dauna a doua parti vatamate, prejudiciul cauzat (in cuantum de 4.330.872.090 lei ROL in dauna S.C."BP" S.A.- Sucursala Bistrita si de 594.248.712 lei ROL in dauna S.C."WB" S.A. (actuala BC "ISR" S.A. Arad-Sucursala Bistrita), precum si persoana inculpatei care, desi nu are antecedente penale, s-a sustras de la urmarirea penala , parasind tara dupa comiterea ultimelor acte materiale si dupa ce a scos din conturile celor 3 societati comerciale toate lichiditatile pe care acestea le aveau, astfel ca, recuperarea, in parte a prejudiciilor cauzate unitatilor bancare s-a facut din garantiile aduse cu ocazia acordarii creditelor.
In ce priveste infractiunile de fals in inscrisuri sub semnatura privata, prev.de art. 290 Cod penal cu aplic.art. 41 alin.2 Cod penal, savarsite de inculpata ZA in dauna celor doua unitati bancare, cu toate ca probatiunea administrata in cauza a facut cu prisosinta dovada savarsirii acestora, raportat la data savarsirii infractiunilor (a ultimului act material de executare - 27.06.2002), la prevederile art.122 alin.1 lit."d" si alin.2 Cod penal si data solutionarii cauzei, se constata ca a intervenit prescriptia raspunderii penale, astfel ca, in temeiul art.11 pct.2 lit."b" Cod procedura penala rap.la art. 10 lit."g" Cod procedura penala se va inceta procesul penal cu privire la aceste infractiuni.
Faptele retinute in sarcina inculpatei MOA, care in calitate de contabila a societatilor comerciale administrate de inculpata ZA, in perioada 2001-2001, la solicitarea acestei inculpate, a falsificat in mod repetat documentele contabile ale societatilor cu privire la rezultatele financiar-economice ale acestora, prin inserarea de date necorespunzatoare adevarului si semnarea acestora, in scopul inducerii in eroare a  reprezentantilor celor doua unitati bancare cu ocazia achizitionarii unor credite, fapte ce au condus la un prejudiciu de  4.330.872.090 lei ROL in dauna S.C."BP" S.A. si 594.248.717 lei ROL in dauna S.C."WB" S.A. intrunesc elementele constitutive  ale infractiunii de complicitate la inselaciune prev si ped. de art. 215 alin.1,2,3,5 Cod penal si de fals in inscrisuri sub semnatura privata prev.de art.290 din Codul penal, ambele cu aplic.art. 41 alin.2 Cod penal si art.33 lit."a" Cod penal.
Probatiunea administrata in cauza a facut dovada savarsirii acestor infractiuni de catre inculpata MOA, ea actionand sub aspectul laturii subiective cel putin cu intentie indirecta si recunoscandu-si de altfel, constant vinovatia, prin declaratiile date in cursul urmaririi penale si in fata instantei.
Deoarece in cursul cercetarii judecatoresti, la 14 august 2010 a intervenit decesul acestei inculpate (potrivit certificatului de deces depus la dosar), in temeiul dispozitiilor art. 11 pct.2 lit."b" Cod procedura penala rap. la art. 10 lit."g" Cod procedura penala s-a dispus incetarea procesului penal cu privire la infractiunile ce i s-au retinut in sarcina, sus-mentionate.
In temeiul dispozitiilor art. 348 Cod procedura penala instanta a dispus anularea actelor false, folosite de inculpata in comiterea infractiunilor ce i s-au retinut in sarcina, aflate in dosarul de urmarire penala.
In latura civila a cauzei, partea vatamata S.C."BP" S.A. Bistrita s-a constituit parte civila cu suma de 147.268 lei RON, restul prejudiciului fiind recuperat in cursul urmaririi penale, in modalitatea deja aratata anterior.
Totodata, partea civila S.C."WB" S.A. actuala S.C."SIB" Romania s-a constituit parte civila cu suma de 21.395,71 lei RON, restul  prejudiciului fiind recuperat in modalitatea aratata mai sus.
In proces a fost citata, in baza actelor depuse la dosar si in temeiul art.21 din Codul de procedura penala, mostenitoarea inculpatei MO, numita MCD, persoana ce a acceptat mostenirea dupa defuncta sa mama sub beneficiu de inventar.
In temeiul art. 14,346 Cod procedura penala rap.la art.998 Cod civil s-a dispus obligarea , in solidar, a inculpatei ZA si a mostenitoarei inculpatei MOA, la plata prejudiciului ramas neacoperit in cuantum de 147.268 lei in favoarea partii vatamate S.C."BP" S.A. Bistrita si la plata sumei de 21.395,71 lei in favoarea partii vatamate S.C."ISR" S.A. Arad - Sucursala Bistrita (fosta S.C."WB" S.A.).
In temeiul dispozitiilor art. 7 si 21 din Legea nr.26/1990 se va dispune comunicarea hotararii de condamnare, la ramanerea ei definitiva, Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bistrita-Nasaud.
In temeiul art.191 Cod procedura penala, raportat la solutia data in cauza, s-a dispus obligarea inculpatei ZA la plata cheltuielilor judiciare in favoarea statului in cuantum de 2.330 lei, cheltuieli ce includ si pe cele de la urmarirea penala (2.000 lei) si onorariul pentru aparatorul din oficiu pentru inculpata, in cuantum de 100 lei si care a fost suportat din fondurile MJLC, in temeiul art.189 Cod procedura penala.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Inselaciune

Inselaciune - Decizie nr. 243 din data de 10.11.2016
Inselaciune - Sentinta penala nr. 244 din data de 29.06.2017
Inselaciune - Decizie nr. DP106/A/2008 din data de 31.03.2009
Inselaciune - Decizie nr. DP31/A/2008 din data de 31.03.2009
Lg 39/2003 privind combaterea criminalitatii organizate - Sentinta penala nr. SP77/2008 din data de 31.03.2009
Plangere c/a actelor procurorului art 278 Cpp. Lipsa pericolului social - Decizie nr. DP154/R/2008 din data de 31.03.2009
Plangere c/a actelor procurorului 278 Cpp.Insulta.Calomia - Decizie nr. DP70/R/2008 din data de 31.03.2009
IN?ELACIUNE - Sentinta penala nr. 177 din data de 10.12.2014
In?elaciune in conven?ii. Gre?ita achitare a inculpatului de catre instan?a de fond. Rejudecare ?i condamnare in apel - Decizie nr. 3 din data de 31.12.2013
Inselaciunea in conventii .Gresita achitare pronuntata de instanta de fond. Condamnarea in recurs a inculpatului. - Decizie nr. 109 din data de 27.04.2011
Nelegalitatea :restituirii cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale.Casarea in recurs a sentintei penale .Continuarea judecatii de catre instanta de fond - Decizie nr. 119 din data de 12.04.2010
Contestatie la executare.Incidente la executare .Declinare competenta de solutionare.Emiterea unui nou mandat de executare - Decizie nr. 47 din data de 01.03.2010
Inselaciune . Reindividualizare in calea de atac .Modalitati de executare a pedepsei .Aplicare art 86 Cod penal - Decizie nr. 4 din data de 18.01.2010
Casarea totala a hotararii primei instante pentru incalcarea dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 paragraful 1 din CEDO. Lipsa unei cercetari judecatoresti efective la instanta de fond. Aplicarea cazului de casare cu retinere prevazut de ar - Decizie nr. 884/R din data de 28.10.2013
In temeiul art. 332 alin. 2 Cod procedura penala, in cauza s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov, in vederea refacerii urmaririi penale, deoarece instanta nu poate identifica in actul de sesizare toate actele materiale a - Decizie nr. 154/R din data de 20.02.2013
Inselaciune rejudecare 5221 Cod procedura penala - Sentinta penala nr. 138/S din data de 24.05.2013
Inselaciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2 si 3 Cod Penal si fals in declaratii, prev. de art.292 Cod Penal - Sentinta penala nr. 36/S din data de 08.03.2012
Infractiunea de inselaciune, prevazuta de art. 215 alin 1,3,4,5, Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal - Sentinta penala nr. 28/S din data de 07.02.2012
Infractiunea de „inselaciune”, prevazuta de art. 215 alin. 1, 3, 4, 5 cu aplicarea art 41 alin 1 Cod penal. - Sentinta penala nr. 262/S din data de 30.09.2011
Infractiunea de inselaciune - art. 215 al. 1, 3, 5 Cod penal - Sentinta penala nr. 335/S din data de 06.12.2011