InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Buzau

COMERCIAL: Rezolutiunea contractului de vanzare cumparare pentru vehicul folosit. Vicii ascunse ale bunului instrainat (reparatii neconforme la structura de rezistenta a caroseriei). Buna credinta a cumparatorului Cerere de chemare in garantie

(Decizie nr. din data de 14.04.2009 pronuntata de Tribunalul Buzau)

Domeniu Cereri | Dosare Tribunalul Buzau | Jurisprudenta Tribunalul Buzau



           Prin actiunea inregistrata la  Judecatoria Buzau sub nr. 9871/200/2007 din 17.12.2007, reclamantii N A si N S au chemat in judecata  pe parata SC S SRL Buzau, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna: 1) - rezolutiunea contractului de vanzare cumparare din 14.08.2007 avand ca obiect instrainarea  autoturismului marca Daewo Cielo,  inmatriculat sub nr.  BZ-06-BBG, cu carte de identitate  F-206492; 2) - repunerea partilor in situatia  anterioara in sensul restituirii lucrului si a pretului (actualizat) si 3) - obligarea paratei la plata de daune interese.
In motivarea actiunii, reclamantii au invederat ca autoturismul   achizitionat de la parata prezinta vicii ascunse grave (facandu-l impropriu inmatricularii si utilizarii), descoperite cu prilejul inspectiei tehnice efectuate  de Registrul Auto Roman, astfel cum rezulta din raportul de verificare inregistrat sub nr. 362839 din 5.09.2007.
In drept, reclamantii au invocat dispozitiile art. 1352-1354 din Codul civil.
Parata a formulat intampinare in temeiul art.115 Cod procedura civila  solicitand respingerea cererii ca neintemeiata, intrucat cu prilejul verificarii autoturismului la data de 16.01.2007, la RAR Galati , nu s-au identificat pretinsele vicii ascunse, astfel cum au fost descrise prin actiune (fila 29 dosar).
Prin cererea depusa la filele 31-32 dosar, parata l-a chemat in  garantie  pe B C, fostul proprietar al bunului, in vederea antrenarii si a raspunderii  acestuia, in cazul in care va cadea in pretentiile reclamantilor.
La termenul de judecata din 18.02.2008, parata a depus la fila 45 dosar o Nota de Precizari la cererea de chemare in garantie, sustinand ca intelege sa  solicite rezolutiunea contractului de vanzare - cumparare incheiat cu  B C la data de 29.12.2006, radierea autoturismului de la numele sau si revenirea acestuia in proprietatea celui vinovat de efectuarea eventualelor interventii neautorizate asupra lui.
Prin intampinarea depusa la fila  145 dosar, B C a solicitat  respingerea cererii  ca neintemeiata, intrucat el a vandut autoturismul respectiv la data de 25.11.2006 cumparatorului D T, iar contractul de vanzare cumparare ce i se opune este fals.
Prin sentinta nr. 3696din 23.06.2008 s-a dispus declinarea competentei materiale de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Buzau - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal, in temeiul art. 158 alin.1si 3 in referire la art.2 pct.1 lit.a) din Codul de procedura civila.
Pentru a hotari astfel, instanta fondului a apreciat ca litigiul comercial dedus  judecatii este neevaluabil in bani in raport de obiectul material al acestuia: rezolutiunea contractului de vanzare - cumparare a unui autovehicul folosit ce face parte din fondul de comert al paratei.
Impotriva sentintei au declarat recurs reclamantii in termen legal conform  art.301 Cod procedura civila, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar in baza art.303 Cod procedura civila.
In expunerea motivelor de recurs, reclamantii au invocat in esenta ca obiectul litigiului dedus judecatii fiind evaluabil in bani, in conditiile in care pretul autoturismului se circumscrie sumei de 14.380 lei, deci sub 100.000 lei, competenta materiala in solutionarea cauzei revine judecatoriei in prima instanta, si nu tribunalului, conform prevederilor art.1 pct.1 si respectiv aleart.2 pct.1 lit.a) din Codul de procedura civila.
Prin decizia nr. 593 din 13.08.2008 s-a admis recursul ca intemeiat dispunandu-se casarea sentintei si trimiterea cauzei aceleasi instante in vederea continuarii judecatii, apreciindu-se motivat, dar si in raport si de Decizia nr. 32 din 9.06.2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul  legii ca actiunea comerciala pendinte judecatii privind rezolutiunea contractului de vanzare cumparare a unui autoturism  la pretul de 14.380 lei este evaluabila in bani, competenta de solutionare in prima instanta revenind Judecatoriei Buzau.
Cauza s-a reinregistrat la data de 18.09.2008 sub acelasi numar, iar prin sentinta nr. 5326 din 13.10.2008 s-a admis in parte actiunea si s-a respins cererea de chemare in garantie, dispunandu-se rezolutiunea contractului de vanzare cumparare pentru vehicul folosit, incheiat la data de 14.08.2007,  intre reclamant in calitate de cumparator si parata  in calitate de vanzator, avand drept obiect autoturismul marca Daewo, tipul Cielo, inmatriculat sub nr. BZ-06-BBG, cu numar de identitate KLATF 19Y1sb521530, serie motor 184516, carte de identitate nr.F-206492, precum si repunerea partilor in situatia anterioara in sensul obligarii paratei  sa reprimeasca bunul ce a format obiectul contractului si sa restituie reclamantilor suma de 14.380 lei, actualizata la data restituirii efective, cu 412,3 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut in fapt si in drept :
In baza contractului de vanzare - cumparare incheiat la data de 14.08.2007,  reclamantul N S  a achizitionat de la parata S.C. S S.R.L. autovehiculul marca Daewo, tipul Cielo, inmatriculat sub nr. BZ-06-BBG la pretul de14.380 lei efectiv achitat.
La data de 5.09.2007, reclamantul a solicitat RAR Buzau efectuarea verificarii tehnice a autoturismului in vederea obtinerii certificarii autenticitatii,  necesara formalitatilor de radiere si inscriere in circulatie pe numele sau. Prin Nota de constatare privind identificarea si Raportul de verificare intocmite sub nr. 362839/5.09.2007 s-a retinut ca pe structura de rezistenta a bunului s-au efectuat interventii prin care a fost inlocuita mai mult de 50% din caroserie, motiv pentru care s-a refuzat certificarea autenticitatii vehiculului, acesta neputand  fi mentinut in circulatie conform art. 2 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr.510/230/2007.
Conform  raportului de expertiza tehnica ing. C A, reparatiile de mare anvergura, neconforme la structura de rezistenta a caroseriei  autoturismului se constituie in vicii ascunse grave in conditiile in care acesta nu mai poate fi inmatriculat, neputand fi depistate de reclamanti la momentul cumpararii, ci numai de specialistii RAR.
Facand aplicarea prevederilor art. 1352 in referire si la art. 954 alin.1 din Codul civil, instanta a apreciat ca in cauza sunt indeplinite toate elementele care conditioneaza obligatia de garantie a vanzatorului, astfel ca  se impune rezolutiunea contractului de vanzare - cumparare incheiat intre parti la data de 14.08.2007,privind  autoturismul Cielo BZ-06-BBG.
Sub incidenta prevederilor art. 1355-1356 si ale art.1.082 din Codul civil, precum si ale art.13 din OG nr.78/2000, dar si in raport de adresa nr. 48631/2007 cu care se  atesta ca inmatricularea autoturismului s-a efectuat pe numele paratei in baza unui Certificat de autenticitate emis de RAR la data de 16.01.2007, instanta a apreciat ca reclamantul - cumparator are drept la o reparatie integrala in sensul repunerii partilor in situatia anterioara,  intrucat chematul in garantie a vandut lucrul paratului in buna stare tehnica, parata fiind de rea credinta.
Respingand capatul de cerere referitor la acordarea de daune interese, instanta fondului a retinut ca reclamantul nu a produs dovezi  in sensul cauzarii unui prejudiciu  prin neintrebuintarea lucrului si nici cu privire la cuantumul acestuia, desi cumparatorului ii revenea sarcina probei conform art.1169 si 1356 din Codul civil si art. 129 din Codul de procedura civila.
Respingand cerere de chemare in garantie, instanta a avut in vedere argumentatia expresa anterior, retinand ca B C a vandut autoturismul  fara vicii ascunse, bunul fiind  intrebuintat de cumparator dupa destinatie; ca urmare, chematul in garantie a asigurat folosinta utila a vehiculului,  nefiind intrunite conditiile art.1352 - 1357 din Codul civil in ceea ce priveste aceasta vanzare.
Impotriva sentintei  a declarat recurs parata S.C. S SRL Buzau in termen legal conform art. 301 din Codul de procedura civila, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar in baza art.303 din acelasi cod.
In expunerea motivelor de recurs parata a invocat aprecierea eronata a probatoriului administrat in cauza si gresita aplicare a legii, intelegand sa solicite modificarea sentintei atacate, in principal, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiate, iar in subsidiar in sensul admiterii cererii de chemare in garantie a vanzatorului B C si prin consecinta rezolutiunea contractului de vanzare - cumparare incheiat cu acesta la 29.12.2006 si  repunerea partilor in situatia anterioara prin restituirea autovehiculului si respectiv a pretului, actualizat, precum si radierea  din circulatie.
Apreciaza ca singura conditie ce poate pune in discutie mentinerea sau rezolutiunea celor doua contracte de vanzare cumparare vizeaza intrebuintarea bunului conform destinatiei si nicidecum cele trei conditii retinute de instanta fondului.
Or, conform  expertizei administrate in cauza: la momentul incheierii ambelor contracte de vanzare  cumparare viciul exista, dar acesta nu poate fi apreciat ca fiind grav intrucat autoturismul se afla inca in circulatie cu o stare tehnica buna, facandu-l impropriu doar inmatricularii; o  parte din vicii sunt aparente, putand fi depistate de cumparator, iar  altele desi calificate drept ascunse, RAR Braila a certificat autenticitatea in vederea inmatricularii; autoturismul a suferit modificarile majore anterior datei de 29.12.2006 si anume la data cand s-a facut mentiunea schimbarii culorii in cartea de identitate a autoturismului, acesta aflandu-se in proprietatea chematului in garantie: 26.01.2006.
Atat reclamantii, cat si chematul in garantie au formulat intampinare, solicitand motivat respingerea recursului ca neintemeiat (filele 15, 16-18 dosar).
      Prin decizia nr. 232 din 20.03.2009 pronuntata de Tribunalul Buzau    s-a admis recursul declarat de parata SC S. SRL Buzau, modificandu-se sentinta in sensul ca : s-a admis cererea de chemare in garantie a vanzatorului B C; s-a dispus rezolutiunea contractului de vanzare - cumparare pentru vehicul folosit, incheiat la data de 29.12.2006 intre BC  (vanzator) si SC S SRL Buzau (cumparator), avand drept obiect autoturismul marca Daewoo, tipul Cielo, inmatriculat sub nr. GL-28-ALY, cu numar de identitate KLATF19Y1SB521530, Serie motor 184516, numar carte identitate F-206492; s-a dispus repunerea partilor in situatia anterioara in sensul obligarii chematului in garantie B C de a reprimi bunul ce a facut obiectul contractului rezolutionat si de a restitui paratei SC S SRL Buzau pretul incasat in suma de 18.500 lei, actualizat in raport de indicele de inflatie la data platii efective s-a dispus radierea din circulatie a autoturismului ce a facut obiectul contractului rezolutionat, inmatriculat la cererea paratei SC S SRL Buzau ; chematul in garantie B C a fost obligat sa plateasca paratei SC S SRL Buzau suma de 930 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ( taxe de timbru si onorariu avocat la fond si in recurs).
     S-au mentinut celelalte dispozitii ale sentintei atacate referitoare la admiterea in parte a actiunii formulate de reclamantii N A si N S, rezolutiunea contractului de vanzare - cumparare pentru vehicul folosit incheiat la data de 14.08.2007 cu parata SC S SRL Buzau si acordarea cheltuielilor de judecata.
Hotarand astfel, tribunalul a retinut :
Autoturismul marca Daewo tipul Cielo, serie motor 184516, numar de identitate KLATF19Y1SB521530 si carte de identitate F-206492 a  facut obiectul a doua vanzari  succesive si anume: in baza contractului de vanzare cumparare din 29.12.2006 fiind instrainat de B C cumparatorului SC S. SRL Buzau la pretul de 18.500 lei si respectiv in baza contractului de vanzare - cumparare din 14.08.2007 fiind instrainat de SC S.  cumparatorului N S la pretul  de 14.380 lei (filele 9,33 dosar fond).
Ultimul cumparator: reclamantul N S, intreprinzand demersurile cuvenite in vederea obtinerii autenticitatii necesare formalitatilor de radiere si inscriere in  circulatie a autovehiculului la numele sau, s-a confruntat cu refuzul RAR Buzau, intemeiat pe art. 13 alin. 6 din O.G. nr.78/2000 si art.2 din Ordinul  Ministrului Transporturilor nr. 510/230/2007.
Conform Notei de constatare privind identificarea si Raportului de verificare intocmite de RAR - Reprezentanta Buzau sub nr. 362839 din 5.09.2007, pe structura de rezistenta  a autoturismului au fost efectuate reparatii, in urma interventiei fiind inlocuita mai mult de 50%  din caroserie, astfel ca masina nu poate fi mentinuta  in circulatie  (filele 14,15 dosar fond).
Prin raportul de expertiza tehnica ing. C A M, s-au confirmat in tot constatarile RAR - Sucursala Buzau, concluzionandu-se in sensul ca:
• asupra autoturismului s-au efectuat reparatii neconforme la structura de rezistenta a caroseriei prin inlocuirea unor elemente plastice din serii de  fabricatie cu ani diferiti: 1994 respectiv  1995 si a pompei de frana din 1994; partea din fata si cea din spate prezinta  succesiuni diferite de culori ( parte fata: gri - gri, parte spate: alb - gri);  sudurile efectuate pentru a imbina doua jumatati de autoturism diferite au fost polizate, chituite si mascate cu vopsea;
• constatarea specialistilor  RAR este conforma cu starea tehnica actuala a autoturismului, dupa interventiile efectuate, neputand fi insa stabilita vechimea reparatiilor;
• reparatiile de mare anvergura efectuate asupra autoturismului constituie vicii ascunse  care nu puteau fi depistate la momentul  instrainarii acestuia nici de parata si nici de reclamant, ci numai de catre specialistii RAR, care sunt instruiti pentru astfel de inspectii si au acces la bazele de date ale fabricantilor;
• din analiza fisei de inmatriculare rezulta ca autoturismul a fost dotat  cu instalatie GPL, fiind vopsit din alb casablanca in gri la data de 26.01.2006, deci anterior cumpararii  sale de catre parata;
• in conditiile expuse, se poate afirma cu certitudine ca autoturismul a fost reparat inainte de cumpararea acestuia de catre parata (filele 102-105 dosar).
Contrar, deci, considerentelor sentintei, in esenta, viciile ascunse ale autoturismului existau deja la data dobandirii lui in proprietate de catre parata S.C. S. SRL de la B C : 29.12.2006, in conditiile in care  culoarea a fost   schimbata din  alb  casablanca in gri, folosita inclusiv  la mascarea sudurii, la data de 26.01.2006, cand bunul se afla  neindoielnic in proprietatea chematului in garantie (astfel  cum rezulta din fisa de inmatriculare: fila 20 dosar si expertiza  tehnica: fila 103 alin.3 dosar).
Pe de alta parte, viciile respective nu puteau fi depistate decat de o persoana de specialitate, ceea ce nu este cazul reclamantului si nici al administratorului paratei, ci numai de catre specialistii in domeniu (astfel cum rezulta din expertiza tehnica: fila 104, ultimile doua aliniate).
De necontestat, viciile ascunse  ale autoturismului desi grave, nu sunt imputabile paratei care s-a dovedit cu prisosinta a fi de buna credinta, bunul devenind  impropriu intrebuintarii la care este destinat anterior datei achizitionarii  (ceea ce implica deopotriva inmatricularea in circulatie si eventuala revalorificare).
Tribunalul a apreciat ca fiind nerelevant faptul ca anterior  instrainarii autoturismului catre reclamant, Reprezentanta Braila a RAR a certificat autenticitatea, fiind de neinteles, insa, solicitarea serviciului acestei autoritati, straina de domiciliul titularului.
S-au inlaturat apararile formulate de chematul in garantie prin intampinarea depusa la fila 54 dosar fond si prin cea depusa la fila 15 dosar recurs, in sensul ca in baza contractului de vanzare cumparare  din 25.11.2006 a vandut autoturismul cumparatorului D T,  pretinzand ca i-a fost  falsificata  semnatura de pe contractul incheiat intre reclamant si parata.
S-au avut in vedere in acest sens: adresa nr. 4233/20.03.2008 emisa  de Institutia Prefectului Judetului Buzau (fila 70 dosar fond), fisa de evidenta in format electronic a succesiunii inmatricularilor si radierilor autoturismului (filele 69, 70 dosar fond), cartea de identitate a vehiculului (fila 19 dosar fond), fisa de inmatriculare (fila 20 dosar fond) si raportul de expertiza  tehnica CA (filele 102-105, ultimile 2 file  reprezentand planse fotografice elocvente), care atesta nu numai succesiunea inmatricularilor si radierilor, dar si faptul ca la momentul schimbarii  culorii bunului: 26.01.2006, acesta  se afla in proprietatea chematului in garantie.
Inscrisul sub semnatura privata incheiat cu D T la data de 25.11.2006 prin care se atesta instrainarea autoturismului este  nerelevant cauzei, in conditiile  in care nu se coroboreaza cu niciuna din probele administrate in cauza.
Mai mult, desi citat legal, chematul in garantie nu a solicitat administrarea de dovezi, ramanand in totala pasivitate pe parcursul  cercetarii judecatoresti si nici nu a formulat obiectiuni la expertiza tehnica ce i-a fost comunicata, prin aceasta concluzionandu-se in sensul efectuarii  reparatiilor in timp ce bunul se afla in posesia sa.
Referitor la semnatura, tribunalul a retinut ca B C  a prezentat pe actele depuse la dosar 2 specimene de semnatura, una mai complicata (dar identica) care se regaseste pe intampinarea depusa la fila 54 dosar fond si pe contractul de vanzare cumparare din 25.11.2006 privindu-l pe dobanditorul D T, act depus la fila 55 dosar fond si alta mai simpla (dar  identica) care se regaseste pe intampinarea depusa la fila 15 dosar recurs si pe contractul de vanzare cumparare din 14.08.2007 privind-o pe dobanditoarea S.C. S. SRL, act depus la fila 9 dosar fond.
Acceptand totusi, in plan teoretic, ca intre B C  si D T s-ar fi incheiat un contract de vanzare - cumparare privind autoturismul in litigiu, tribunalul a retinut si in aceasta ipoteza ca nu s-au produs dovezi de natura sa ateste finalizarea instrainarii bunului, care  oricum, a suferit reparatii la o perioada cand se afla in proprietatea chematului in garantie.

1
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007