InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Buzau

COMERCIAL:Contestatii formulate de creditori la tabelul preliminar al creantelor. Admisibilitate

(Sentinta comerciala nr. 2994 din data de 20.12.2010 pronuntata de Tribunalul Buzau)

Domeniu Cereri | Dosare Tribunalul Buzau | Jurisprudenta Tribunalul Buzau

     
     
     Prin contestatia la tabelul preliminar de creante intocmit de catre administratorul judiciar A. C. F., inregistrata la data de  16.11.2010, debitorul SC A. N. P.& D. SRL a contestat modul de inscriere in tabelul preliminar al creantelor a trei creditori: DGFP Buzau, DGFP Covasna si SC E. R. SRL pentru urmatoarele motive:
In ceea ce priveste creanta DGFP Buzau, in cuantum de 1.031.781 lei, a solicitat inlaturarea sa ca tardiv depusa deoarece data cu care apare a fi fost inscrisa este de 20.10.2010, in timp ce termenul limita pentru depunerea declaratiilor de creanta, a fost 19.10.2010.
     De asemenea a solicitat modificarea inscrierii in ce priveste rangul cu care a fost inscrisa aceasta creanta intrucat doar parte din aceasta creanta este garantata si anume suma de 164.751 lei potrivit procesului verbal de sechestru nr. 2915 din 15.07.2010. Garantia astfel instituita nu se poate extinde decat la accesoriile calculate asupra sumelor inscrise in titlurile executorii mentionate in procesul verbal de sechestru, dar nu poate depasi valoarea bunului luat in garantie si care este, potrivit anexei la acesta de 268.770 lei.
     In ceea ce priveste procesul verbal de sechestru nr. 9581 din 04.06.2009, se arata in continuare ca sumele cuprinse in titlurile executorii mentionate in acesta au fost achitate, si prin urmare efectele acestuia au incetat.
     In ce priveste creanta DGFP Covasna, in cuantum de 52.204 lei reprezentand impozit pe salarii iulie si august, se arata ca a fost achitata in totalitate, dupa cum rezulta din OP nr. 360/15.10.2010, atasat.
     Mai mult decat atat, prin cererea nr. 16879/26.10.2010, inregistrata la Tribunalul Buzau in data de 29.10.2010, DGFP Covasna a recunoscut aceasta plata si a cerut sa fie scoasa din tabelul preliminar al creantelor.
     In ce priveste creanta SC E. R. SRL, in cuantum de 428.801,55 lei, a solicitat modificarea inscrierii in tabel in sensul ca aceasta suma sa fie inscrisa ca si creanta chirografara nescadenta, sub conditie. Arata ca la data deschiderii procedurii, pentru aceasta suma au fost inmanate creditoarei un numar de 11 BO avand scadente cuprinse in intervalul 22.10.2010- 29.11.2010, iar la data formularii contestatiei au fost deja incasate 7 bilete la ordin insumand 271.662,61 lei.
     Se solicita admiterea contestatiei si modificarea in consecinta a tabelului preliminar al creantelor in privinta celor 3 creditori.
     In sustinerea contestatiei au fost depuse inscrisuri: procesul verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 2915 din 15.07.2010, biletul la ordin OTPV3AA 0297648, OTPV3AA 0297649, OTPV3AA 0297650, OTPV3AA 0281770, OTPV3AA 0281771, OTPV3AA 0281774, OTPV3AA 0297651, OTPV3AA 0297652, OTPV3AA 0297697, OTPV3AA 0297698, OTPV3AA 0297699, Ordin de plata  nr. 360 din 15.10.2010.
     Prin contestatia inregistrata la data de 10.11.2010, OTP B. R. SA a contestat decizia administratorului judiciar de neinscriere a creantei sale impotriva SC A. N. P. D. SRL, aratand ca temeiul juridic in baza caruia a formulat cererea de inscriere la masa credala este art. 70 coroborat cu art. 64 alin. 4 din legea insolventei.
     Creanta solicita a fi inscrisa rezulta din titlurile executorii - contract de credit nr. C11002006000159/2006 si contractul de cautiune nr. 227/2008, incheiat pentru garantarea executarii obligatiilor debitoarei principale SC U. E. D. SRL derivat din contractul de credit nr. C11002006000159/2006 si din actele aditionale ale acestuia, incheiat intre OTP B. R. SA si SC U. E. D. SRL.
     Se solicita admiterea contestatiei, cu consecinta inscrierii contestatoarei in tabelul preliminar de creante al debitoarei cu o creanta garantata, certa, lichida si sub conditie in cuantum total de 2.178.797, 98 Euro.
     Prin contestatia inregistrata la data de 04.11.2010, creditoarea SC S. E. P. SRL a solicitat inscrierea in tabelul preliminar al creantelor a intregii sume datorate atat cu titlu de creanta, cat si accesorii.
     Astfel, se arata ca prin actiunea introductiva suma solicita cu titlu de debit aferent facturilor fiscale depuse in probatiune la dosarul cauzei era de 694.031,23 lei. Pentru termenul de judecata din data de 08.01.2010 a formulat si depus la dosarul cauzei o precizare la actiune, prin care a calculat penalitatile de intarziere pana la data de 06.01.2010, in cuantum de 71.877, 25 lei.
      Avand in vedere prevederile art. 41 alin. 1 si 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, a procedat la recalcularea penalitatilor contractuale, pana la data deschiderii procedurii de insolventa, respectiv pana la data de 14.09.2010.
     Se arata ca suma totala reprezentand daune interese moratorii este in cuantum de 188.928,54 lei.
Prin raportul lunar nr.3 din 29.11.2010, administratorul judiciar A. C. F. a formulat concluzii la contestatiile la tabelul preliminar al creantelor.
In ceea ce priveste contestatia debitoarei SC A. N. P. & D. SRL, a solicitat admiterea in parte:
- inscrierea DGFP Buzau in tabelul preliminar cu suma de 164.751 lei creanta garantata si 867.030 lei creanta chirografara,
- respingerea cererii de inlaturare a creantei DGFP Buzau ca tardiv formulata deoarece aceasta a fost formulata in termen legal,
- admiterea cererii de inlaturare a creantei DGFP Covasna deoarece aceasta a fost achitata conform adresei nr. 16867/26.10.2010,
- inscrierea creditorului SC E. R. SRL cu suma de 157.138,94 lei, ca urmare a achitarii sumei de 271.662.,61 lei.
     In ceea ce priveste contestatia OTP B. R. SA a solicitat respingerea acesteia intrucat creanta solicitata a fi inscrisa pe Tabelul Preliminar al Creantelor nu intruneste conditiile necesare pentru a fi declarata valabila, nefiind certa si nici exigibila. Creanta contestatoarei izvoraste dintr-un contract de fidejusiune pe care societatea debitoare l-a incheiat in vederea garantarii executarii unui contract de credit al carui beneficiar este o alta societate comerciala. Creditul principal contractat in baza caruia s-a intocmit contractul de fidejusiune este in prezent in desfasurare nefiind denuntat de catre OTP B. R. SA, iar debitorul principal al acestui contract de credit achita cu regularitate toate ratele lunare stabilite.
     In ce priveste contestatia SC S. E. P. SRL a solicitat admiterea acesteia deoarece creditorul a formulat o cerere precizatoare anterior pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii insolventei in care arata ca suma datorata de catre debitoare este de 694.031,23 lei.
Prin intampinarea formulata, DGFP Buzau a solicitat respingerea contestatiei formulate de debitor in ceea ce priveste creanta sa, motivat de faptul ca: cererea de admitere a creantelor asupra averii debitorului a fost inregistrata la Tribunalul Buzau in data de 19.10.2010, acesta fiind termenul limita stabilit prin sentinta nr. 870 din 14.09.2010 privind deschiderea procedurii insolventei. In sustinerea cererii au fost depuse Titlul executoriu nr. 41381 din 18.10.2010, procesul verbal de sechestru nr. 2915 din 15.07.2010, avizul de inscriere in arhiva electronica de garantii reale mobiliare.
Precizeaza ca prin declaratia de creanta s-a solicitat inscrierea in tabelul creditorilor cu suma de 1.031.781 lei astfel: suma de 164.751 lei cu rangul de preferinta prevazut de art. 121 alin.1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, iar diferenta de 867.038 lei cu rangul stabilit de art. 123 alin. 1 pct. 4 din lege.
Prin notele de sedinta depuse la dosar la data de 29.11.2010, SC E. R. SRL solicita admiterea si inregistrarea creantei sale in valoare de 428.801, 55 lei necontestata sub aspectul cuantumului, ca si creanta chirografara nescadenta si sub conditie.
In ceea ce priveste contestatia formulata de debitoarea A. N. P. & D. SRL , tribunalul constata ca este intemeiata in parte.
Astfel, referitor la exceptia de tardivitate a depunerii cererii de creanta de catre creditoarea DGFP Buzau , tribunalul constata ca aceasta este neintemeiata si in consecinta urmeaza a fi respinsa. In acest sens, instanta retine faptul ca termenul limita pentru depunerea declaratiilor de creanta stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii a fost stabilit la data de 19.10.2010. Cererea de admitere a creantelor asupra averii debitorului a fost inregistrata la Tribunalul Buzau in data de 19.10.2010 , acesta fiind termenul limita stabilit prin sentinta nr. 870/14.09.2010 privind deschiderea procedurii insolventei, fapt ce rezulta  din declaratia de creanta cu viza de primire din data de 19.10.2010.
In acest sens instanta urmeaza sa dispuna inscrierea in tabelul creditorilor a creantei DGFP Buzau cu suma de 164.751 lei cu rangul de preferinta prevazut de art. 121 alin1. pct.2 din Legea 85/2006, iar diferenta de 867.038 lei cu rangul stabilit de art. 132 alin.1 pct.4 din lege.
In ceea ce priveste sustinerile debitoarei SC A. - N. P. & D. SRL  din contestatie, referitor la creanta DGFP Covasna , instanta considera ca sunt intemeiate , deoarece  creanta in suma de 52.204 lei reprezentand impozit pe salarii iulie si august a fost achitata in totalitate, dupa cum rezulta din OP nr. 360/15.10.2010.
De asemenea, prin adresa nr. 16879/26.10.2010, inregistrata la Tribunalul Buzau la data de 29.10.2010, DGFP Covasna a recunoscut aceasta plata si a cerut sa fie scoasa din tabelul preliminar al creantelor.
Fata de aceasta situatie, urmeaza ca instanta sa dispuna  inlaturarea creantei DGFP Covasna  din tabelul creditorilor deoarece suma a fost achitata.
Referitor la creanta SC E. R. SRL,  tribunalul considera ca sustinerile debitoarei sunt intemeiate deoarece aceasta creanta  in suma de 428.801,55 lei urmeaza a fi modificata deoarece la data deschiderii procedurii pentru aceasta suma au fost inmanate creditoarei un numar de 18 bilete la ordin avand scadente cuprinse in intervalul 22.10.2010- 29.11.2010, iar la data formularii contestatiei  fusesera deja incasate 7 bilete la ordin  insumand 271.662,61 lei.
In acest sens urmeaza a se efectua inscrierea in tabelul creditorilor a creditoarei SC E.R.SA  cu suma de 157.138,94 lei creanta chirografara nescadenta sub conditie.
           In ceea ce priveste contestatia formulata de OTP B. R. S.A, instanta constata ca acesta este intemeiata .
      Creanta solicita a fi inscrisa rezulta din titlurile executorii - contract de credit nr. C11002006000159/2006 si contractul de cautiune nr. 227/2008, incheiat pentru garantarea executarii obligatiilor debitoarei principale SC United Euro Distributions SRL derivat din contractul de credit nr. C11002006000159/2006 si din actele aditionale ale acestuia, incheiat intre OTP B. R. SA si SC U. E. D. SRL.
     Potrivit art. 64.alin. 4 din Legea nr. 85/2006 "Creantele nescadente sau sub conditie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credala si vor fi indreptatite sa participe la distribuiri de sume in masura ingaduita de prezenta Lege"
     Art. 70 din Legea nr. 85/2006 prevede ca "O creanta a unui creditor cu mai multi debitori solidari va fi inscrisa in toate tabelele de creante ale debitorilor cu valoarea nominala pana va fi complet acoperita".
     Fata de cele retinute mai sus ,precum si fata de dispozitiile legale invocate instanta urmeaza sa admita contestatia formulata de OTP B. R. S.A si sa dispuna inscrierea acesteia in tabelul creantelor cu suma de 2.178.798,98 euro , reprezentand creanta garantata nescadenta sub conditie .
     Referitor la contestatia creditoare SC S. E. P.SRL instanta considera ca este intemeiata .
     SC S. E. P.  SRL , prin contestatia formulata , inregistrata la data de 04.11.2010,a solicitat , inscrierea in tabelul preliminar al creantelor a intregii sume datorate atat cu titlul de creanta cat si accesorii .
     Prin actiunea introductiva suma solicitata cu titlul de debit , aferent facturilor fiscale depuse in probatiune la dosarul cauzei era de 694.031,23 lei .Pentru termenul de judecata din 08.01.2010 , a formulat si depus la dosarul cauzei o precizare la actiune ,prin care a calculat penalitatile de intarziere pana la data de 06.01.2010 in cuantum de 71.877,25 lei .
     Avand in vedere prevederile art.41.al 1si4 din Legea 85/2006 , privind procedura insolventei a procedat la recalcularea penalitatilor contractuale pana la data deschiderii procedurii de insolventa , respectiv , pana la data de 14.09.2010 .
     Fata de cele retinute mai sus, prin sentinta nr. 1270 din 29.11.2010, instanta a dispus admiterea atat a contestatiei formulata de creditoare SC S. E. SRL in sensul insrierii acesteia in tabelul creditorilor cu suma de  882.959,77 lei reprezentand creanta chirografara constituita din 694.031,23 lei debit aferent facturilor fiscale si suma de 188.924,54 lei daune interese moratorii, cat si a celorlalte contestatii mentionate in considerentele prezentei hotarari.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007