InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Constanta

Plangere impotriva solutiei de netrimitere in judecata a procurorului. Tardivitate. Natura termenelor prevazute de art.2781 alin.2 si 2 Cod pr.pen.

(Decizie nr. 256 din data de 14.03.2008 pronuntata de Tribunalul Constanta)

Domeniu Plangeri prealabile | Dosare Tribunalul Constanta | Jurisprudenta Tribunalul Constanta

     Prin sentinta penala nr.17/16.01.2008 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul penal nr.17180/212/2007, in temeiul art.2781 alin.8 lit.a Cod procedura penala a fost respinsa ca tardiva plangerea  petentei P.M. si mentinuta solutia de neincepere a urmaririi penale fata de C.R., dispusa prin rezolutia nr.3893/P/2006 din 29.06.2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta.
In baza art.192 alin.2 Cod procedura penala, a fost obligata petenta la 100 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
     Prin plangerea inregistrata sub nr.17180 din 18.10.2007 pe rolul Judecatoriei Constanta, petenta P.M. a formulat plangere impotriva rezolutiei nr.1401/II/2/2007 din 01.10.2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta, prin care s-a mentinut solutia data de Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta prin rezolutia nr.3893/P/2006 din 29.06.2007, de neincepere a urmaririi penale fata de C.R. pentru infractiunea prevazuta de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal, intrucat fapta nu exista.
     Examinand exceptia tardivitatii introducerii plangerii la Judecatoria Constanta, instanta a constatat ca aceasta este intemeiata pentru urmatoarele considerentele:
     Legiuitorul roman a consacrat, prin instituirea art. 275 Cod procedura penala, dreptul generic al oricarei  persoane de a face  plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin acestea s-a adus o vatamare intereselor sale legitime iar in situatia in care plangerea vizeaza actele sau masurile luate de procuror aceasta plangere - in termen legal - se adreseaza prim-procurorului parchetului competent sa rezolve plangerea.
     In speta, petenta P.M. a formulat o astfel de plangere la prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta, plangere care nu a fost solutionata in termenul de 20 zile prevazut de art.277 din Codul de procedura penala.
     Din coroborarea alin.1 si 2 ale art. 2781 Cod procedura penala se poate observa ca in situatia in care prim procurorul parchetului nu a solutionat plangerea in termenul de 20 de zile instituit in art.277 Cod procedura penala, petentul se poate adresa instantei in termen de 20 zile, care curge de la expirarea termenului de 20 zile.
     Rezolutia nr.3893/P/2006 din 29.06.2007 a Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta a fost comunicata petentei la data de 05.07.2007, in termen de 20 de zile de la aceasta data petenta a formulat plangere impotriva acesteia la prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta, respectiv la 20.07.2007, care nu a fost solutionata in termenul legal de  20 zile, ci abia la data de 01.10.2007.
     Intrucat de la implinirea termenului de 20 de zile de la data formularii plangerii la prim procuror incepea sa curga termenul de 20 de zile in interiorul caruia petenta P.M. se putea adresa instantei, iar acesta a formulat plangere la judecatorie abia la 18.10.2007, instanta a constatat ca a fost depasit termenul instituit de lege, acesta nefiind unul de recomandare.
     Potrivit art. 185 Cod procedura penala, cand pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen. Ca atare, neexercitarea in termen a unui drept procesual conform textului mentionat, conduce la pierderea acestuia.
     Aceasta solutie este in acord si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, care prin decizia nr. 904/16.10.2007 a retinut ca prevederile legale prevazute de art.2781 alin.2 Cod procedura penala reprezinta o concretizare a normelor constitutionale ce consacra liberul acces la justitie si dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai in vederea respectarii exigentei termenului rezonabil, impusa de dispozitiile art.21 alin.3 din Constitutie.
     O solutie contrara ar da nastere arbitrariului si ar crea premiza ca, o persoana care nu a respectat termenul special reglementat de lege pentru formularea plangerii - fie la prim-procuror, fie la instanta, sa obtina analizarea temeiniciei plangerii sale, desi nu a respectat prevederile legale care ii confera acest drept.
     In acest fel petenta care isi exercita in mod abuziv dreptul la petitie ar fi incurajat la asemenea conduita si pe viitor, iar dispozitiile ce reglementeaza termenele din art. 278 si art. 2781 Cod procedura penala ar fi lipsite de finalitate si de eficienta.
           Fata de cele expuse mai sus, instanta a respins ca tardiva plangerea formulata de petenta P.M., in temeiul art.2781 alin.8 lit.a Cod procedura penala.

Impotriva sentintei penale mai sus mentionate a declarat recurs in termen legal petenta, solicitand casarea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante, in vederea solutionarii fondului, cu motivarea ca in rezolutia procurorului se face referire despre posibilitatea atacarii solutiei in 20 de zile de la comunicare.
Prin urmare, petenta nu a facut decat sa respecte un termen indicat de catre procuror, in conditiile in care nu cunostea modul de solutionare a plangerii si, deci, nu avea un interes actual de a se adresa instantei competente.
Analizand actele si lucrarile dosarului, examinand legalitatea si temeinicia sentintei penale recurate, tribunalul constata criticile formulate a fi nefondate.
     Este adevarat ca potrivit art.2781 Cod de procedura penala plangerea impotriva solutiei de netrimitere in judecata se face in termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare a plangerii, insa, potrivit alineatului 2 al aceluiasi text de lege, in situatia in care prim procurorul parchetului nu a solutionat plangerea in termenul de 20 de zile instituit in art. 277 Cod procedura penala, petentul se poate adresa instantei in termen de 20 zile, care curge de la expirarea termenului de 20 zile in care procurorul trebuia sa rezolve plangerea.
  Daca termenul de 20 de zile in care procurorul are obligatia solutionarii plangerii este un termen de recomandare, termenul in care persoana nemultumita se poate adresa instantei este un termen imperativ, instituit in vederea exercitarii unui drept procesual, a carui nerespectare se sanctioneaza cu decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen, potrivit art.185 alin.1 Cod de procedura penala.
Concluzia nu poate fi alta, deoarece atata vreme cat formularea plangerii la instanta este conditionata de parcurgerea obligatorie a procedurii prealabile la procuror, nu se poate admite posibilitatea contestarii solutiei fara nici un fel de restrictionari, ceea ce inseamna ca persoana interesata este obligata a respecta si termenele prevazute de lege.
De asemenea, nu se poate admite ca termenul prevazut de art.2781 Cod de procedura penala ar avea caracter de recomandare, intrucat in caz contrar persoana interesata ar putea obtine oricand analizarea situatiei sale, ceea ce ar aduce atingere drepturilor celorlalte parti la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil.
Din acest punct de vedere, se poate constata ca dispozitiile art.21 alin.3 din Constitutie nu ocrotesc doar drepturile celor ce se adreseaza instantei in vederea protejarii intereselor legitime, ci si drepturile celorlalte parti, fapt ce ne duce la concluzia ca exercitarea liberului acces la justitie nu se poate face in mod discretionar. 
     In toate aceste cazuri, legiuitorul are caderea de a stabili termenele si data de la care acestea curg, cat priveste valorificarea oricarui drept procesual, iar in masura in care s-a stabilit o alta data decat cea a comunicarii, inseamna ca s-a urmarit accelerarea modului de solutionare a acestei categorii de cauze, precum si impunerea unei atitudini active in persoana celui interesat de solutionarea plangerii. 
     De altfel, aceasta solutie este in acord si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, care prin decizia nr. 904/16.10.2007 a retinut ca prevederile legale prevazute de art.2781 alin.2 Cod procedura penala reprezinta o concretizare a normelor constitutionale ce consacra liberul acces la justitie si dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai in vederea respectarii exigentei termenului rezonabil, impusa de dispozitiile art.21 alin.3 din Constitutie.
     In fine, nu poate fi primit argumentul petentei, in sensul ca s-a adresat instantei in termenul indicat de catre procuror, intrucat exercitarea drepturilor procesuale se face cu respectarea exigentelor prevazute de lege, independent de mentiunile inscrise in actul procedural, cu atat mai mult cu cat dispozitiile alin.1 ale art.2781 Cod de procedura penala trebuie coroborate cu ale ale alin.2.
     Fata de toate aceste considerente, recursul urmeaza a fi respins ca nefondat, potrivit art.38515 pct.1 lit.b Cod de procedura penala.
     In baza art.193 Cod de procedura penala, petenta va fi obligata la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre intimat, reprezentand onorariu de avocat ales. 1
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plangeri prealabile

plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011
Plangere prealabila, momentul in care incepe sa curga termenul prevazut de art. 284 alin. 1 Cod Procedura Penala. Cu opinie separata. - Sentinta penala nr. 577/R din data de 16.12.2011
Recurs plangere rezolutie procuror. Respins - Sentinta penala nr. 3 din data de 29.10.2009
Recurs plangere rezolutie procuror – respins - Sentinta penala nr. 1 din data de 29.10.2009
Plangere impotriva deciziei C.N.S.C. Inaplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr.34/2006. Desfiintarea deciziei atacate si trimiterea contestatiei spre solutionare instantei competente. - Decizie nr. 2160 din data de 27.07.2011
Anularea din oficiu a procedurii de atribuire de catre C.N.S.C.Conditii. - Decizie nr. 1 din data de 05.01.2010