InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Covasna

Desfacere contract de munca

(Sentinta civila nr. 2112 din data de 13.10.2011 pronuntata de Tribunalul Covasna)

Domeniu Desfacerea contractului de munca | Dosare Tribunalul Covasna | Jurisprudenta Tribunalul Covasna

Dosar nr.2094/119/2009
R O M A N I A
TRIBUNALUL COVASNA

SENTINTA CIVILA NR.2112
Sedinta publica de la 13 octombrie 2011
Completul compus din:

           Pe rol solutionarea contestatiei formulata de contestatoarea, B. Cs. impotriva dispozitiei de desfacere a contractului individual de munca nr.33 din 16.10.2009, emisa de intimata S.C. _ S.R.L.
            La apelul nominal facut in sedinta publica de astazi se prezinta contestatoarea asistata de av. si martora N. G., lipsa fiind intimata.
            Procedura de citare, legal indeplinita.
            S-a facut referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta, dupa care:
            Instanta constata ca s-au depus la dosar, din partea intimatei inscrisurile solicitate, insa aceasta nu a precizat daca contestatoarea a primit drepturile salariale pretins restante sau nu.
            Reprezentantul contestatoarei declara ca a primit un exemplar din actele depuse de intimata.
             In continuare se procedeaza la audierea martorei, N. G. sub prestare de juramant, declaratia acestei fiind consemnata in procesul verbal instrumentat, care dupa citire si semnare s-a atasat la dosar.
              Nemaifiind cereri prealabile, instanta constata cauza in stare de judecata, declara dezbaterile inchise potrivit art.150 C.pr.civ. si acorda cuvantul pe fond.
              Reprezentantul contestatoarei solicita admiterea actiunii, cum a fost precizata, anularea dispozitiei de concediere, radierea mentiunilor inscrise in carnetul de munca in baza dispozitiei atacate si sa se constate ca incetarea raporturilor de munca a avut loc in baza demisiei depuse in data de 24.09.2009 cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale in suma de 827 lei pentru lunile august - septembrie 2009, a sumei de 890 lei reprezentand indemnizatia de concediu de odihna neefectuat pentru anul 2008 si 2009, cu cheltuieli de judecata reprezentand onorariul avocatial, potrivit chitantei pe care o depune la dosar.
              Arata ca, initial s-a constatat o lipsa in gestiune care a determinat societatea intimata sa-i desfaca disciplinar contractul individual de munca, in paralel s-a pornit o actiune in raspundere patrimoniala care s-a solutionat definitiv si irevocabil prin respingerea recursului declarat, care a fost respinsa pe motiv ca contestatoarea nu se face vinovata de aceasta paguba. Depune la dosar sentinta civila si decizia pronuntata in acest sens.
                         In legatura cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca se emite dispozitia nr.33 inregistrata la nr. de ordine 69, care este lovita de nulitate absoluta deoarece nu contine motivele pentru care au fost inlaturate apararile contestatoarei.
                         Potrivit inscrierilor din carnetul de munca de la fila 22 acest contract individual de munca s-a desfacut in baza art.61 lit.a) din Codul muncii pe baza dispozitiei nr. 33 iar in cursul procesului apare o alta dispozitie cu nr. 32 motivata, dar intreaga motivare a acesteia se bazeaza pe raspunderea patrimoniala a contestatoarei.
                         Se procedeaza la desfacerea contractului individual de munca pentru lipsa in gestiune cu toate ca dispozitia nr.32 chiar daca ar fi stat la baza desfacerii contractului individual de munca nu arata care sunt abaterile disciplinare savarsite.

T R I B U N A L U L

                            Constata ca, prin contestatia inregistrata pe rolul acestei instante la data de 27.11.2009, contestatoarea, B. CS., a solicitat in contradictoriu cu intimata, S.C _SRL Covasna ca prin hotararea care se va pronunta sa se dispuna anularea dispozitiei nr. 33 din 16 octombrie 2009, radierea mentiunilor inscrise in cartea de munca privitoare la aceasta dispozitie, sa se constate ca raporturile de munca au incetat prin demisie, in temeiul art.79 alin.(8) din Codul Muncii; a se hotari si obligarea intimatei la plata drepturilor salariale neacordate pentru august - septembrie 2009 in suma de 827 lei, valoare neta si indemnizatia de concediu de odihna neefectuat, aferent 2008 - 2009 cu cheltuieli de judecata.
                            In motivare contestatoarea a aratat ca, intimata prin Dispozitia nr. 33 a procedat la
 concedierea sa, in baza art. 61 lit. a din Codul Muncii, incepand cu 20 octombrie 2009.
                            A ocupat functia de lucrator gestionar iar in dispozitia de desfacere a contractului individual de munca nu s-a mentionat fapta ilicita savarsita si care constituie abaterea grava care a justificat sanctiunea aplicata.
                            Nu s-au aratat motivele pentru care au fost inlaturate apararile contestatoarei din Nota explicativa data, nu s-a indicat nici o instanta la care se poate contesta actul de concediere care nu a fost comunicat salariatei in termen de 5 zile de la emitere cu toate ca in cartea de munca s-a efectuat mentiunile corespunzatoare incetarii raporturilor de munca in baza art. 61 lit. a) din Codul Muncii.
                            Referitor la drepturile salariale cuvenite pentru munca prestata, in luna august 2009 i s-a achitat un avans de 200 lei, dupa care nu mai primit nici o suma cu acest titlu desi a prestat activitate toata luna august si septembrie 2009.
                            In anul 2008 si 2009 nu a efectuat concediu legal de odihna si nici nu s-a platit indemnizatia la care era indreptatita.          
                            Au fost invocate in drept prevederile art. 79, art. 264 si urmatoarele din Codul Muncii.
                            Cu titlu de probe a solicitat inscrisuri, martori si orice alte probe la nevoie, in acest sens au fost depuse in copie dispozitia nr. 33 si imputernicire avocatiala, contract individual de munca, carnet de munca si actul nr. 6641/2009 emis de ITM Covasna.                           
                            Potrivit dispozitiilor art. 285 din Codul Muncii cererea contestatoarei este scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
                            Intimata  nu a depus intampinare prin reprezentantul sau.
.                        Pentru solutionarea cauzei s-a incuviintat proba cu acte, interogatoriul intimatei si audierea de martori.
                             La data de 15 aprilie 2010 s-a dispus suspendarea judecatii in temeiul art. 244 alin.(1) C.pr.civ., cum este consemnat in incheierea de sedinta de la acea data(f. 66) pana la solutionarea irevocabila a cauzei dosar 1917/2009 avand ca obiect cererea intimatei de stabilire a raspunderii patrimoniale pentru paguba constata la inventarul efectuat la gestiunea unitatii unde contestatoarea si-a desfasurat activitatea.
                            S-a reluat judecata pricinii la 9.06.2011 la cererea petentei(f. 76).
                            Tribunalul,  examinand actele si lucrarile dosarului retine urmatoarele:
                            In fapt, Contestatoarea a fost salariata intimatei in baza contractului individual de munca inregistrat la ITM la data de 3 septembrie 2003, indeplinind, incepand cu 14 august 2003 functia de lucrator gestionar cu un salariu de 250 lei lunar. Activitatea fiind desfasurata la sediul societatii intimate(f.11).
                            Prin dispozitia nr. 33 din 22 octombrie 2009(f.4) s-a dispus concedierea  contestatoarei conform reglementarilor art. 61 lit. a) din Codul Muncii, incepand cu data dispozitiei.
                            S-a retinut de angajator ca salariatul in cauza a savarsit abateri grave si repetate de la regulile de disciplina a muncii stabilite prin fisa postului si regulamentul de ordine interioara.
                            Dispozitia in cauza, se mai mentioneaza in cuprinsul acesteia se va comunica celui in cauza, in termen de 5 zile.
                            In drept, conform art. 263 din actul normativ amintit angajatorul este cel care dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica sanctiuni disciplinare, ori de cate ori constata ca salariatul a savarsit o abatere disciplinara constand intr-o actiune sau inactiune, respectiv o fapta de nesocotire cu vinovatie a normelor de disciplina a muncii stabilite prin diverse reglementari legale inclusiv cele cuprinse in contractul individual de munca.  
                       In raport de art. 264 alin.(1) din Codul Muncii, angajatorul este indreptatit sa aplice una dintre sanctiunile disciplinare instituite prin acest text normativ, inclusiv sanctiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de munca, prevazuta de lit.f), care este cea mai aspra, extrema masura ce se poate aplica cu respectarea procedurii prevazute le lege, in caz contrar masura este lovita de nulitate absoluta( art.76).
                       Angajatorul poate dispune concedierea, potrivit art. 61 lit. a) din cod, in situatia in care salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii, de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil si regulamentul intern, ca sanctiune disciplinara.
                       Pentru aplicarea sanctiunii disciplinare, fata de prescriptiile art.268 alin.(1) din Codul Muncii, angajatorul sa emita o decizie in forma scrisa, in termen de 30 zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de la data savarsirii ei.
                       Nu s-a putut verifica de instanta daca acest termen de prescriptie a fost sau nu respectat de angajator intrucat, cum se poate observa in dispozitia nr. 33 nu se face nici o referire privind data la care s-a constatat abaterea disciplinara imputata.
                       Sub sanctiunea nulitatii absolute, in alin.(2) a art. 264 sant enumerate elementele care trebuie sa le contina, in mod obligatoriu o decizie de sanctionare, printre altele: descrierea faptei care constituie abaterea disciplinara, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost nesocotite de salariat, motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu s-a efectuat cercetarea prealabila in conditiile art. 267 alin.(3).
                        In dispozitia de concediere nr. 33, cum cu usurinta se poate constata nu s-a consemnat descrierea concreta a faptei ilicite decurgand din nerespectarea prevederilor regulamentului intern, a contractului colectiv de munca, a fisei postului, angajatorul limitandu-se a specifica generic" Tinand seama: Abaterea grava si abateri repetate de la regulile de disciplina muncii, stabilite in baza fisei postului si a regulamentului de ordine interioara" si avand in vedere: decizia de aplicare a sanctiunii disciplinare, in temeiul art. 61 (a) din Codul Muncii; lipsesc, de asemenea motivele pentru care au fost inlaturate apararile ridicate de salariat in timpul cercetarii prealabile.
                       Lipsa unor elemente din continutul actului de concedierea nu poate fi suplinita cu alte inscrisuri chiar daca acestea au o legatura mai mare sau mai mica cu derularea raporturilor de munca dintre cele doua parti.
                       Alin.(3) si (4) din acelasi articol din codul precitat, impune angajatorului obligatia de a comunica salariatului, in cel mult 5 zile calendaristice decizia de sanctionare, de la data emiterii acesteia urmand a produce efecte de la data comunicarii.
                       Operatiunea de comunicare se realizeaza prin predarea cu semnatura de primire a salariatului iar in caz de refuz prin scrisoare recomandata la domiciliul sau resedinta acestuia.                
                       Plecand de la regula instituita de art. 287 din Codul Muncii, conform careia sarcina probei cade asupra angajatorului, acesta nu a depus nici o dovada care sa demonstreze convingator, deplin ca dispozitia atacata s-a comunicat persoanei sanctionate.
                       Asadar, masura concedierii fiind dispusa cu incalcarea regulilor de procedura impuse de normele legale la care s-a facut referire anterior, este lovita de nulitate absoluta, potrivit art. 76 din Codul Muncii.
                       Dispozitia in cauza a fost consemnata si in carnetul de munca a contestatoarei la pozitia 38(f. 22) si constituie actul in baza caruia raporturile de munca dintre cele doua parti litigante au incetat.
                       Avand in vedere imprejurarile de fapt si drept prezentate se va constata nulitatea absoluta a dispozitiei nr. 33, inregistrata la unitate sub nr. 93 din 16.10.2009 si se va dispune inlaturarea mentiunilor din carnetul de munca privitoare la temeiul legal al incetarii contractului individual de munca al contestatoarei.
                       Pe langa dispozitia in cauza, intimata a mai emis si o Decizie, inregistrata sub nr. 92 din 15.10.2009, deci la o zi distanta de aplicare a sanctiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de munca, cea ce este inadmisibil din perspectiva art. 264 alin.(2) din cod, la care am facut referire mai sus, de unde rezulta neindoielnic ca pentru sanctionarea unui angajat se emite un singur act de sanctionare. Despre aceasta decizie nu se face referire in carnetul de munca.
                       Raporturile de munca ale contestatoarei se vor constata ca au incetat prin demisie.
                       Potrivit art. 79 din Codul Muncii prin demisie se intelege actul unilateral de vointa a salariatului care printr-o notificare comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca dupa implinirea unui termen de preaviz.
                       Prin exceptie, conform art. 79 alin.(8) din acelasi cod, salariatul poate demisiona fara preaviz daca angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca, inclusiv plata drepturilor salariale.
                        In speta, pe fondul unei situatii litigioase intervenite la locul de munca, urmare a inventarului efectuat si paguba constatata(f. 62), cum atesta Sentinta civila nr. 1268/2010 a Tribunalului Covasna, irevocabila prin Decizia civila nr. 187/2011 a Curtii de Apel Brasov(f. 93-99), contestatoarea si-a inaintat demisia in data de 24 septembrie 2009.
                        Martorul audiat in cauza, N.G.(f. 90) a declarat ca petenta a venit la unitate cu cererea de demisie la 24.09.2009, redactata intr-un singur exemplar pe care a lasat-o pe masa sefei de unitate, aceasta nefiind la birou. Insa, martorul a mai sustinut ca a luat la cunostinta despre cerere datorita modului in care s-au derulat relatiile ulterior.
                       Statul de plata depus la fila 87 - 88 pentru luna august 2009, demonstreaza ca suma calculata cu titlu de drepturi salariale nu este semnat, deci suma calculata nu a fost platita.
                       Situatia este identica si pentru luna septembrie 2009(f. 40 - 42).
                       Art. 163 alin.(1) din Codul Muncii prevede ca, plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata sau a altor documente justificative care sa probeze ca salariatul indreptatit a obtinut drepturile sale.                        
                       Conduita intimatei reprezinta o nesocotire a obligatiilor asumate prin contractul individual de munca si justifica admiterea pretentiilor cu acest titlu si obligarea intimatei de a achita salariul restant in valoare neta de 827 lei.                  
                       Unitatea avand cunostinta de demisia depusa trebuia sa procedeze in consecinta, respectiv sa o convoace pe contestatoare pentru a clarifica situatia, fara a trece imediat la masura extrema de desfacerea a contractului individual de munca, mai ales stiind ca nu i-a achitat contravaloarea muncii prestate.
                       Contestatoarea nu a efectuat nici concediu legal de odihna in perioada 1.01.2008 20.10.2009, cum s-a constatat de Inspectoratul Teritorial de Munca Covasna prin actul de raspuns nr. 6641 din 10.11.2009(f. 24) cu toate ca dreptul la concediu de odihna anual platit este garantat tuturor salariatilor, conform art. 139 alin.(1) din Codul Muncii.
                       In cazul in care intervine incetarea contractului individual de munca, angajatorul este dator sa compenseze in bani concediu de odihna neefectuat. Or, in cauza nu s-a demonstrat cu probe de unitate ca a platit petentei indemnizatia la care avea dreptul, ca atare si acest capat de cerere este gasit intemeiat, urmand a se admite si obliga la plata sumei de 890 lei(f.52).           
                      Vazand culpa procesuala a intimatei, in baza art. 274 din C.pr.civ, instanta urmeaza a dispune obligarea si la plata cheltuielilor de judecata catre contestatoare de 3.500 lei reprezentand onorariu aparator conform imputernicirii avocatiale de la fila 5 si a chitantei de la fila 91.

                                                            PENTRU ACESTE MOTIVE
                                                                     IN NUMELE LEGII
                                                                      H O T A R A S T E

             Admite, contestatia formulata si precizata de contestatoarea, B. CS., domiciliata in _., in contradictoriu cu intimata, S.C. _ S.R.L. cu sediul in orasul _, judetul Covasna si in consecinta:. 
                   Constata nulitatea absoluta a dispozitiei de desfacere a contractului de munca nr. 33 emisa de intimata la 16 octombrie 2009.
                  Constata incetarea raporturilor de munca ale contestatoarei prin demisie, conform dispozitiilor art. 79 alin. (8) din Codul Muncii, incepand cu data de 24 septembrie 2009.
                  Dispune radierea mentiunilor din cartea de munca a contestatoarei vizand dispozitia a carei nulitate absoluta s-a constatat.
                   Obliga angajatorul, S.C. _ SRL Covasna sa plateasca  contestatoarei suma de 827 lei, valoare neta, reprezentand drepturi salariale pentru luna septembrie 2009 si suma de 890 lei, valoare neta reprezentand indemnizatie concediu de odihna neefectuat in natura in anul 2008 si 2009.
                    Admite cererea contestatoarei pentru acordarea cheltuielilor de judecata si obliga intimate la plata sumei de  350 lei, reprezentand onorariu avocat.
                    Definitiva si executorie.
                    Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
                    Pronuntata in sedinta publica de astazi, 13 octombrie 2011.
 
  
                  

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Desfacerea contractului de munca

Concediere. Desfiintare post. Cauza reala si serioasa. - Decizie nr. 433 din data de 25.04.2018
ESFACEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA PENTRU MOTIVE CARE NU TIN DE PERSOANA SALARIATULUI. NERESPECTAREA CRITERIILOR MINIMALE DE SELECTIE A PERSONALULUI CE URMEAZA A FI CONCEDIAT, PREVAZUTE DE CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA APLICABIL, RAPORTAT LA D... - Sentinta civila nr. 1521/97/2010 din data de 22.02.2011
DESFACEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA PENTRU MOTIVE CE NU TIN DE PERSOANA SALARIATULUI. RESPECTAREA CRITERIILOR PRIORITARE DE CONCEDIERE. NETEMEINICIA CONTESTATIEI. - Sentinta civila nr. 2250/LM/2011 din data de 27.10.2011
Desfacerea disciplinara a contractului individual de munca. Analiza temeiniciei masurii in raport de dispozitiile art.266 Codul Muncii - Sentinta civila nr. 376/LM/2011 din data de 28.02.2011
Conflict de munca. Modificarea unilaterala a contractului individual de munca fara acordul salariatului. Mentinerea postului desfiintat sub o alta denumire. Nelegalitate. - Sentinta civila nr. 320/LM/2011 din data de 22.02.2011
Conflict de munca. Gresita indicare a temeiului de drept in cazul desfacerii contractului de munca pe durata determinata inainte de expirarea termenului. Neacordarea daunelor morale - Sentinta civila nr. 318/LM/2011 din data de 22.02.2011
Desfiintarea postului ocupat de reclamant in cadrul procedurii de concediere colectiva. - Sentinta civila nr. 1598/LM/2010 din data de 09.11.2010
DESFACEREA DISCIPLINARA A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA. APRECIEREA GRESITA A STARII DE FAPT DE CATRE INSTANTA DE FOND. - Sentinta civila nr. 1226/LM/2009 din data de 14.05.2009
Abatere disciplinara - Sentinta civila nr. 463/LM/2008 din data de 30.12.2008
Conflict de drepturi. Anularea deciziei de desfacere disciplinara a contractului individual de munca. - Sentinta civila nr. 78/lm/2008 din data de 17.02.2009
Contestatie decizie de concediere. Nulitatea deciziei. Prescriptia termenului de aplicare a sanctiunii disciplinare. - Sentinta civila nr. 855/lm/2008 din data de 17.02.2009
Concediere. Desfiintare post datorita reorganizarii societatii in urma dificultatilor economice - Sentinta civila nr. 690 din data de 20.04.2015
Concediere pe motive disciplinare. Contestatie respinsa ca neintemeiata - Sentinta civila nr. 530 din data de 30.03.2015
Desfacerea contractului individual de munca pe motive disciplinare pentru lipsa nemotivata - Sentinta civila nr. 1256 din data de 15.12.2014
Concedierea persoanei pentru lipsa nejustificata de la serviciu pentru o perioada mai mare de 5 zile - Sentinta civila nr. 1550 din data de 20.12.2011
Concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului. Desfiintarea locului de munca. - Sentinta civila nr. 281 din data de 16.03.2011
Desfacerea contractului de munca pentru indeplinirea varstei de pensionare - Decizie nr. 379 din data de 12.04.2010
Tardivitatea contestarii deciziei de desfacere a contractului individual de munca - Sentinta civila nr. 4 din data de 12.01.2010
Incetarea raportului de munca in baza art. 65(2) C. Muncii datorita desfiintarii locului de munca - Sentinta civila nr. 1322 din data de 20.12.2010
Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului.Administrator asociatie de proprietari-concediere individuala - Sentinta civila nr. 151 din data de 18.02.2009