InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Babadag

plangere contraventionala

(Sentinta civila nr. 1160 din data de 24.11.2010 pronuntata de Judecatoria Babadag)

Domeniu Cereri | Dosare Judecatoria Babadag | Jurisprudenta Judecatoria Babadag

Dosar nr.1563/179/2010
         Domeniu alocat : Contraventii
         Tip speta : sentinta civila
         Data spetei : s.c. nr. 1160/24.11.2010
         Titlu: plangere contraventionala
            
            Prin plangerea contraventionala adresata instantei  si inregistrata  sub nr. 1563/179/2010 din data de  25.10.2010 ,  petenta SC C.L.SRL a  contestat  procesul verbal de contraventie seria AIR nr.0161059 incheiat de Autoritatea Rutiera Romana - Agentia Tulcea .
            In motivarea plangerii petenta a invederat ca  a fost sanctionata cu amenda contraventionala in cuantum de 1000 lei , retinandu-se faptul ca a efectuat transport rutier de marfa , fara sa detina la bordul autovehiculului copia conforma a licentei de transport , fapta sanctionata de prevederile art.58 lit.e din OUG nr.109/2005 modificata si aprobata prin Legea nr.102/2006 privind transporturile rutiere.
            S-a invederat ca in fapt , la data de 05.10.2010, numitul T.F. , conducatorul autotrenului cu nr. de inmatriculare BZ 05 VYH si semiremorca cu nr. BZ 05 MHT , apartinand societatii petente, a fost oprit in trafic in localitatea Baia, jud.Tulcea, pe DN 22 la Km 226, de inspectorii ARR Tulcea, iar la controlul efectuat conducatorul auto nu a putut prezenta in prima faza copii conforme cu originalul ale licentei de transport marfa cu nr.30964, inspectorul ARR intocmind documentele de constatare a contraventiei sus retinute .
            S-a mai invederat ca in timp ce agentul constatator intocmea documentatia de constatare , conducatorul auto T.F. a luat legatura telefonic cu cel de al doilea conducator auto care se afla in perioada de repaus , acesta explicandu-i in ce dosar se afla copia conforma cu originalul a licentei de transport, moment in care conducatorul auto a putut fi in masura sa prezinte agentului constatator respectiva copie , iar inspectorul ARR  , ca urmare a prezentarii copiei conforme cu originalul i-a comunicat ca deja a intocmit documentatia de constatare a contraventiei, insa societatea va fi sanctionata cu avertisment .
            S-a sustinut ca  la data de 07.10.2010 societatea petenta a primit prin mandat postal procesul verbal de constatare a contraventiei incheiat de ARR Tulcea prin care aceasta a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 1000 lei si nu cu avertisment asa cum precizase inspectorul de trafic la momentul constatarii contraventiei.
            Se arata in  esenta in motivarea plangerii ca intrucat conducatorul auto avea asupra sa copia conforma cu originalul a licentei de transport , inspectorul de trafic a dat dovada de exces de zel intocmind procesul verbal contestat fara a avea o baza legala .
             Totodata , petenta a invocat nerespectarea disp.art.19 din OUG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor , intrucat agentul constatator nu a mentionat in cuprinsul procesului verbal de contraventie numele vreunui martor si totodata petenta a formulat critici cu privire la mentiunea facuta de inspectorul de trafic care a consemnat" martorii aflati de fata nu doresc sa isi asume raspunderea in calitate de martor". 
            Se mai apreciaza ca sanctiunea aplicata este disproportionata in raport de gravitatea faptei si imprejurarile savarsirii ei , si avand in vedere imprejurarile concrete in care s-a savarsit fapta,  masura luata impotriva acesteia este una excesiva , raportat la gradul de pericol social al faptei , apreciindu-se ca inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment ar fi fost suficienta .
            In sustinerea plangerii a fost depus la dosar copia procesului verbal de contraventie si copia licentei seria CCM nr.0464450 , pentru transportul rutier public de marfuri in trafic international .
            Prin intampinare agentul constatator a solicitat respingerea plangerii ca netemeinica si nelegala , invederand ca criticile petentei sunt nefondate .
            S-a sustinut ca la data controlului  s-a constatat ca petenta efectua transporturi rutiere de marfa cu autovehiculul cu nr.de inmatriculare BZ-05-VYH si semiremorca BZ-05-MHT , fara sa detina la bordul autovehiculului copia conforma a licentei de transport ,  fapta constituind contraventie in conformitate cu dispozitiile art.58 lit.e din  OUG nr.109/2005 modificata si aprobata prin L.102/2006 ,  privind  transporturile rutiere .
            A mai invederat intimata ca transporturile rutiere se efectueaza cu respectarea unei legislatii specifice domeniului , dupa norme bine definite , ce au un caracter imperativ si obligatoriu , respectiv OUG nr.109/2005 si Ordinul MTCT nr.1892/2006 , pentru aprobarea normelor privind organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activitatilor conexe acestora .
            Deasemenea s-a sustinut ca potrivit art.58 lit. e din OUG nr.109/2005 constituie contraventie efectuarea transportului rutier fara  detinerea la bordul autovehiculului a documentului de transport sau a copiei conforme a licentei de transport , ori a copiei conforme a certificatului de transport in cont propriu , dupa caz  , si se sanctioneaza conform art.59 (1) lit.a cu amenda de la 1000 lei RON la 1500 lei RON , care se aplica intreprinderii sau operatorilor de transport romani sau straini , dupa caz .
            S-a mai invederat ca petenta s-a aflat in eroare atunci cand sustine in motivarea plangerii faptul ca, conducatorul auto a prezentat agentului constatator copia conforma a licentei de transport dupa ce a aflat de la un alt conducator ca aceasta se afla intr-un dosar, iar agentul constatator i-a comunicat sa plece ca deja a intocmit foaia de parcurs cu sanctiunea aplicata. In realitate, sustine intimata ca la controlul efectuat , au fost verificate documentele de la bordul autovehiculului cu nr.de inmatriculare BZ-05-VYH, autovehicul care apartine petentei, inspectorul de trafic constatand ca petenta nu detinea la bordul autovehiculului in momentul controlului copia conforma a licentei de transport seria 30964, fapt pentru care i s-a intocmit petentei procesul verbal in cauza, petenta nefacand dovada ca detinea la momentul controlului o copie conforma a licentei de transport si ca a prezentat-o inspectorului.
            A mai sustinut petenta ca din raportul extras din baza de date a ARR, rezulta faptul ca petenta a obtinut copia conforma  a licentei de transport la data de 15.09.2010 valabila din data de 29.09.2010 - 24.09.2011 , dar pe care nu o detinea la bordul autovehiculului la data controlului.
            S-a mai invederat de catre intimata ca nu poate fi luata in considerare sustinerea petentei potrivit careia procesul verbal nu poarta semnatura martorului, intrucat se poate observa din cuprinsul  procesului verbal ca agentul constatator a facut aplicarea prevederilor art.19 din OG 2/2001, mentionand la punctul 10 lit.b din procesul verbal despre motivul lipsei martorului, mentiune ce satisface textul de lege invocat .
            Cu privire la cererea petentei de a se dispune inlocuirea amenzii contraventionale cu avertisment se invedereaza ca pentru indeplinirea scopului educativ si preventiv al  legii de reglementare a activitatii de transport rutier , dar si pentru intarirea disciplinei in domeniu , este necesara aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale conform principiului caruia " Legea trebuie interpretata in sensul producerii efectelor ei si nu in sensul neaplicarii ei " .
            S-a mai invederat ca agentul constatator a avut in vedere la stabilirea limitelor prevazute de lege gradul de pericol social , orientandu-se spre limitele minime, efectuandu-se o individualizare corecta a sanctiunilor aplicate , in raport de pericolul social al faptelor contraventionale savarsite .
            In drept intampinarea a fost intemeiata pe prevederile art.115-118 cod pr.civila , OG nr.2/2001 , privind regimul juridic al contraventiilor , OUG 109/2005  , iar in sustinerea constatarilor au fost inaintate in copie: copia conforma a licentei de transport marfa seria LTM nr.30964 pentru vehiculul cu nr.BZ-05-VYH cu perioada de valabilitate 12.09.2007-11.09.2012, licenta nr.30964 - copie conforma seria CCM nr.0343138 pentru transportul rutier public de marfuri in trafic international , valabila pentru autovehiculul cu nr.de inmatriculare BZ-05-VYH , de la data de 25.09.2009 pana la data de 25.09.2010, fisa de control din data de 05.10.2010 ora 9,50 , dovada de comunicare a procesului verbal de contraventie catre petenta.
            Solutionand plangerea, in raport de probatoriul administrat in cauza, instanta retine urmatoarele :
             Prin procesul verbal seria AIR nr.0161059 incheiat de Autoritatea Rutiera Romana - Agentia Tulcea , petenta a fost sanctionata cu amenda contraventionala in valoare de 1000 RON retinandu-se ca la data controlului, petenta efectua transporturi rutiere de marfa cu autovehiculul cu nr.de inmatriculare BZ-05-VYH si semiremorca BZ-05-MHT , fara sa detina la bordul autovehiculului copia conforma a licentei de transport ,  fapta constituind contraventie in conformitate cu dispozitiile art.58 lit.e din  OUG nr.109/2005 modificata si aprobata prin L.102/2006 ,  privind  transporturile rutiere .
            Analizand procesul verbal de contraventie se constata ca acesta a fost intocmit cu respectarea conditiilor prev. de art.19 din OG nr.2/2001 , facandu-se mentiune de lipsa reprezentantului legal al societatii petente la momentul controlului si intocmirii procesului verbal de contraventie cat si la motivul lipsei martorului .
            Criticile petentei privind nerespectarea dispozitiilor art.19 din OG nr.2/2001 se apreciaza astfel a fi nefondate .  
             Sub aspectul temeiniciei procesului verbal ,  instanta retine ca potrivit  art.9  alin.1 din OUG 109/2005 ," Transportul rutier se efectueaza numai in conditiile respectarii prevederilor acestei  ordonante de urgenta, a reglementarilor in vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum si a acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte.
              Potrivit art. 19 alin.1  Licenta de transport se elibereaza operatorului de transport rutier de catre autoritatea competenta, are o valabilitate de 5 ani si se pastreaza la sediul acestuia.
               Potrivit alin.2  al aceluiasi articol , pentru fiecare dintre autovehiculele rutiere detinute de operatorul de transport rutier, in conditiile acestei ordonante de urgenta, si utilizate la operatiuni de transport rutier public, autoritatea competenta elibereaza, la cerere, copii conforme ale licentei de transport , numarul maxim de copii conforme ale licentei de transport trebuind sa corespunda numarului de autovehicule pentru care este indeplinita conditia de capacitate financiara a operatorului de transport rutier.
                De asemenea perioada de valabilitate a copiilor conforme ale licentei de transport eliberate de autoritatea competenta este de un an, fara a depasi perioada de valabilitate a licentei de transport,copiile conforme ale licentei de transport nefiind  transmisibile ,  fiind  personalizate de catre emitent cu numarul de inmatriculare al autovehiculelor pentru care au fost emise.
                Conform art.20 din acelasi act normativ efectuarea transportului rutier public cu autovehicule detinute in conditiile  ordonantei, cu exceptia celor  prevazute la art. 2, este permisa numai pe baza copiei conforme a licentei de transport valabile, emisa de autoritatea competenta.
                  In cauza  petenta a efectuat transportul rutier retinut in cuprinsul procesului verbal pe baza unei copii a licentei de transport valabila , termenul de valabilitate fiind de la 25.09.2010, pana  la data de 24.09.2011 . 
                 Verificandu-se fisa de control intocmita cu ocazia controlului efectuat in trafic , se constata ca in continutul fisei de control s-a consemnat existenta copiei conforme a licentei de transport seria CCM nr.0464450, valabila de la data de 25.09.2010 pana la data de 24.09.2011, facandu-se mentiuni totodata si cu privire la copia conforma anterioara a susmentionatei copii conforme .
                 Se constata ca agentul constatator a inserat initial in continutul fisei de control seria copiei conforme anterioare a licentei de transport , respectiv copia conforma seria CCM nr.0343138 , date ce au fost taiate , inserandu-se datele cu privire la copia conforma detinuta de petenta si valabila la data controlului .
                  Petenta a sustinut in esenta netemeinicia faptei contraventionale retinute in sarcina sa , producand totodata in sprijinul apararii sale dovada detinerii copiei conforme a licentei de transport  .
                  In contextul elementelor sus identificate rezultate din analiza  foii de control in trafic, se apreciaza ca in cauza,  fata de situatia de fapt prezentata de petenta rezulta un dubiu cu privire la veridicitatea procesului verbal de contraventie .
                  Din aceste elemente identificate de instanta  rezulta cel putin un dubiu cu privire la existenta pretinsei fapte contraventionale retinute in sarcina petentei .
                   In raport de cele retinute si in aplicarea principiului " in dubio pro reo "  ,  principiu consfintit de altfel si in art.6.2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului potrivit caruia contravenientul beneficiaza de o prezumtie de vinovatie si care in aceasta situatie nu poate fi interpretata decat in favoarea sa , instanta va admite  plangerea contraventionala si va anula procesul verbal .
            Instanta fiind investita cu analizarea procesului verbal in raport cu fapta retinuta , urmeaza sa anuleze  procesul verbal de contraventie si sa dispuna exonerarea petentei de plata amenzii contraventionale , apreciind ca in raport de sustinerile sus mentionate  nu se poate aprecia existenta pretinsei fapte contraventionale ce s-ar impune a se retine in sarcina petentei , norma legala pretinsa nefiind incalcata  .
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007